Arhimandrit Cleopa Ilie. Arhimandrit Ioanichie Balan
Duhovnicul este sufletul, inima care da viata unei manastiri. Autoritatea
lui morala, experienta lui, blandetea şi mestesugul lui de a calauzi
suflete pentru viata vesnica sunt calitati de necontestat. Duhovnicul, precum o
spune insuşi numele, este un om al Duhului, care poarta in sine pe Duhul
Sfant şi cu ajutoruI Lui se lupta cu duhurile rautatii, pentru ocrotirea şi
mantuirea fiilor sai sufletesti. Sub epitrahilul lui se formeaza noii calugari,
se cresc suflete curate pentru Dumnezeu, se dezleaga pacatele, se calauzesc cei
ce iau crucea lui Hristos. In chilia duhovnicului, ca intr-o camara a Duhului,
se dau sfaturi de taina, se indrepteaza pasii oamenilor pe calea mantuirii, se
deschid inimile impovarate, se tamaduiesc rani ascunse, se mangaie sufletele
tulburate şi se dezleaga marile intrebari ale vietii. La orice ora din zi
sau din noapte, duhovnicul sta de veghe, se roaga pentru fiii sai sufletesti,
işi deschide usa pentru fiecare; impaca, linisteste, dezleaga,
binecuvanteaza, se jertfeste şi işi pune sufletul sau garantie pentru
fiii sai duhovnicesti. De iscusinta şi priceperea lui dvhovniceasca
depinde in cea mai mare parte mantuirea celor care ii povatuieste.
Arhimandritul Cleopa Ilie este parintele duhovnicesc al Manastirii
Sihastria şi al multor credincioşi de peste 50 de ani. Arhimandritul
Cleopa este un duhovnic al rugaciunii, al cunoasterii şi al cuvantului
viu, care trezeste constiinta, care lumineaza mintea şi da viata. Sfintia
Sa porneste de la minte spre inima. De aceea, mai intai invata, sfatuieste,
explica, hraneste sufletul prin cuvant şi abia la urma spovedeste şi
asculta glasul constiintei şi al inimii celor ce vin la el. Din acest
motiv şi roadele sunt mari şi de durata. Mai ales la cei invatati
şi iubitori de cunoastere.
Parintele Cleopa este considerat, pe drept cuvant, unul din cei mai
iscusiti duhovnici, sfetnici şi predicatori ai monahismului romanesc
contemporan. Viata sa interioara exemplara, de ascet şi sihastru
consacrat, experienta sa in nevointa monahala, vastele sale cunostinte
scripturistice şi patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa rar
intalnita, blandetea, dragostea sa de oameni, ravna pentru Dumnezeu şi
cuvantul sau hotarat, intelept şi precis, unit cu darul frumoasei vorbiri
in grai dulce moldovenesc, fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate in
spiritualitatea noastra ortodoxa. Credinciosii, numerosii sai fii duhovnicesti,
calugari şi mireni, il socotesc ca fiind o binecuvantare a lui Dumnezeu
pentru manastirile şi Biserica noastra.
Viata plina de incercari a Prea Cuviosiei Sale, statomicia sa in nevointa
şi cunoastere, in rugaciune şi cuvant, in traire vie şi misiune
evanghelica, pastorala, au atras in jurul Sfintiei Sale numeroşi calugari
şi credincioşi dornici de cuvant, de sfatuire, de calauza spre
Hristos şi de mantuire. Asa s-a facut ca in aproape cinci decenii de
activitate duhovniceasca, Parintele Cleopa a creat, fara sa stie cum, un curent
ortodox traditional de innoire a vietii monahale şi crestinesti in
manastirile şi parohiile din centrul şi nordul Moldovei. Daca acest
curent s-ar intretine şi incuraja, el ar putea progresa şi ar da
roade bune, atat prin manastiri, cat şi prin parohii, tot mai multe lovite
de conflicte de familie şi de secte.
Astazi, parintele Cleopa a trecut de 82 de ani. In ciuda varstei şi a
ostenelii, fiind plin de iubire pentru Dumnezeu şi pentru oameni, dupa
indelungatele ore de rugaciune, gaseste timp totuşi pentru folosul şi
mantuirea celor care vin la el ziua şi noaptea. Calugari, preoti şi
mireni, tineri şi batrani, vaduve şi cersetori, toti asteapta la usa
chiliei Prea Cuviosiei Sale. Unii vin pentru cuvant de folos şi sfatuire.
Altii, pentru rugaciune şi binecuvantare, iar altii pentru spovedanie
şi milostenie; ii primeste pe toti cu aceeaşi bucurie şi
rabdare.
Dintre numeroasele convorbiri, verbale sau scrise, pe care le-am avut cu
Parintele Cleopa in ultimii 20 de ani, am ales 14, deja publicate in cele doua
volume de Convorbiri duhovnicesti şi le reeditam acum intr-un volum
aparte, cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului nostru Mitropolit Daniel, cu
titlul " Lumina şi faptele credintei ". Nadajduim ca aceasta
carte va fi o calauza duhovniceasca pentru toti cei ce iubesc pe Hristos
şi poarta in ei nadejdea mantuirii.
Arhimandrit Ioanichie BALAN
Intampinarea Domnului 2 februarie 1994
Parinte Cleopa, spuneti-mi cateva cuvinte despre creatia lumii vazute
şi nevazute, dupa invatatura Sfintilor Parinti.
Toata creatia este scoala a sufletelor celor cuvantatoare, spune Sfantul
Vasile cel Mare in Exaimeron. Caci, privind la cele create la Dumnezeu, ne
inaltam cu mintea la cele nevazute şi ne intarim in sfanta credinta. Cat
suntem in trup, toate le vedem " ca prin oglinda " , adica prin
creatii, care formeaza icoana, imaginea celor viitoare de dincolo de mormant. Creatia
este oglinda lui Dumnezeu in care se reflecta bunatatea, mila, pronia şi
iubirea Tatalui ceresc pentru noi oamenii. Sfintii Parinti numesc pe toate cele
vazute " spatele lui Dumnezeu " , care inchipuiesc, simbolizeaza pe
cele viitoare. Iar cand vom trece la cele vesnice, atunci vom vedea cu ochii
cei duhovnicesti " fata lui Dumnezeu " , adica vom privi fata catre
fata slava Prea Sfintei Treimi, fara sa mai avem nevoie de " oglinzile
" cele de pe pamant, adica de creatii. Aici pe pamant nu suntem vrednici
sa privim pe Dumnezeu in fata. Iar daca auzim pe Sfantul Apostol şi
Evanghelist Ioan, zicand: " Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut
" (Ioan 1, 18) , sa intelegem ca nu L-a vazut dupa fiinta, dupa esenta,
insa Il vedem prin creatie. Ca dupa fiinta nici ingerii din cer nu-L pot vedea
şi intelege pe Dumnezeu.
Ce spun Sfintii Parinti şi mai ales Sfanta Scriptura despre ingeri
şi despre caderea lui Adam?
La inceput ingerii nu stiau ca Iisus Hristos este numit de Duhul Sfant
" Ingerul sfatului celui mare " , cum Il numeste proorocul Isaia, cu
care se sfatuia permanent Tatal. " Ingerii nu-L stiau de Fiu al lui
Dumnezeu " , spune Sfantul Vasile cel Mare in Exaimeron. Deci, cand a
strigat Sfantul Arhanghel Mihail, zicand: " Inchinati-va Ingerului
sfatului celui mare " , unii din ingeri n-au vrut sa I se inchine Lui
şi de aceea au cazut in adancul iadului, cum spune Mantuitorul: "
Vazut-am pe satana, cazand ca un fulger din cer " (Luca 10, 18).
Deosebirea dintre caderea ingerilor rai şi a omului este ca ingerii au
cazut cu voia lor, deci din libertate, iar omul a cazut din amagire şi din
indemnul diavolului. Iar " pacatul cu sfatuire " , spune Sfantul Ioan
Gura de Aur, " jumatate este al celui ce il face şi jumatate al celui
ce l-a sfatuit ". Dumnezeu a ingaduit omului in rai sa faca pacatul cel
mai mic, adica sa manance din pomul cunostintei binelui şi raului. Ca daca
manca din pomul Vietii, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, omul nu mai avea
pocainta niciodata, se impietrea la inima ca diavolul, cadea ca diavolul, nu
mai murea niciodata şi se chinuia in veci in iad, asemenea satanei.
La caderea lui Adam au contribuit doua patimi rationale ale omului -
mandria şi pofta. Prin caderea sa, omul Adam nu a pierdut total harul lui
Dumnezeu, caci a cazut din ispita diavolului. Astfel, harul şi arvuna
mantuirii au ramas in om, pentru ca a gresit din nestiinta şi pentru ca
este purtator de trup pamantesc. Numai celui ce se leapada de Dumnezeu i se ia
harul Duhului Sfant, dar şi acesta. este primit prin pocainta. Iar cel ce
greseste din nestiinta, pastreaza harul, insa acoperit de pacate. Iata pentru
care pricina femeia lui Adam s-a numit Eva, adica Viata, iar nu moarte, pentru
ca nu a cazut total ca diavolul şi apoi pentru ca prin a doua Eva, · adica
Maica Domnului, se va izbavi neamul omenesc.
Dupa cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, indoit a fost creat omul, cu trup
şi suflet; indoit a fost şi pomul cunostintei binelui şi raului;
indoita şi urmarea greselii lui Adam; indoit este şi raiul- raiul
pamantesc, sau sanul lui Avraam, unde stau sufletele dreptilor pana la judecata
viitoare şi raiul ceresc, adica imparatia cerurilor unde vor intra dreptii
pana dupa a doua judecata. Iar mancarea din pomul cunostintei binelui şi
raului inseamna " cat de bine era omului daca nu manca şi cat de rau
este ca a mancat ".
Despre ingeri trebuie sa stim ca ei s-au zidit numai prin gandirea lui
Dumnezeu, dar nu erau neschimbatori, ci i-a lasat ca ei singuri sa castige prin
lupta neschimbarea. Atat ingerii cat şi primii oameni nu aveau imaginatie.
Cum au cazut ingerii in imaginatie, indata au cazut din cer in iad, ca doreau
sa fie asemenea " celui Preainalt ". Iar oamenii au cazut in clipa
cand s-au indoit de cuvantul lui Dumnezeu. Indata ce satana le-a rapit
frica de moarte, zicand: " Nu veti muri, ci veti fi vii... " , omul a
cazut in imaginatie şi apoi in pacat. Cea mai mare paguba este sa uite
omul de moarte. Cum i-a sters omului din minte frica mortii, indata a murit
prin pacat. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca primul om a cazut prin trei
lucruri: femeia, lemnul (pomul) şi neascultarea. Şi tot prin trei
lucruri va fi mantuit: Maica Domnului, Crucea şi ascultarea.
Ce spun Sfintii Parinti despre cele sapte zile ale creatiei?
Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron (facerea lumii in cele sase
zile) , spune ca zidirea s-a facut " ingrecata " ca o femeie
insarcinata in a noua luna, cu toate zidirile din ea, gata sa le dea viata. Iar
Duhul lui Dumnezeu incalzea adancul, " se odihnea deasupra apelor " ,
ca sa dea viata apelor şi zidirilor.
Deci pamantul avea viata de cand Duhul Sfant incalzea adancul, dar nu avea
şi suflare de viata. Sfanta Scriptura la Facere (cap. 1,1-2) , spune ca
" pamantul era netocmit şi gol " , dar nimeni nu stie de cand
era, ca cele cu ochi inca nu se creasera, nu primisera suflare de viata. Ziua
intai a creatiei a fost Duminica, caci atunci a zis Dumnezeu " sa fie
lumina " (Facerea l, 3). De aceea El a inviat tot duminica, caci prin
inviere a innoit lumina cea dintai. Lumina cea dintai a fost creata, iar nu
necreata. Ea nu izvora din energiile necreate ale Duhului Sfant. Era o lumina
cereasca a carei origine omul nu poate sa o stie. De asemenea, nici despre
primele trei zile ale creatiei nimeni nu stie lungimea lor, ca inca nu era
soare care sa rasara şi sa apuna.
Soarele este numit de Sfantul Vasile cel Mare " caruta luminii "
, spunand ca Dumnezeu a pus in soare numai putin din lumina creata in ziua cea
dintai şi a randuit ca soarele sa lumineze pamantul " ca o lampa
" , adica muntii, codrii, campiile, raurile şi marile, care implinesc
porunca cea dintai, mereu curg şi se aduna la un loc. Toate legile puse de
Dumnezeu in univers, dupa care se conduce intreaga creatie, se numesc de
Sfintii Parinti " temeliile lumii " şi cine cugeta la ele se
intareste in credinta şi lauda cu mai multa tarie pe Ziditorul a toate,
implinind cuvantul proorocului David care zice: " Cine va vorbi despre
puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui " (Psalm 105, 2). Legile
universului nu se schimba niciodata pentru ca sunt " temelii " ale
intregii zidiri. Iar cand auzim pe Sfantul Apostol şi Evanghelist Ioan,
zicand: " Tatal Meu lucreaza şi Eu lucrez " , sa intelegem ca
Tatal lucreaza prin legile creatiei şi ale vietii; iar Fiul lucreaza prin
pronie, adica prin pazirea legilor universului, care formeaza temeliile lumii
vazute.
Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunata, incat şi
ingerii din cer se uimesc de armonia lor, dupa cum spune Iov: " cand s-au
creat stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei " (Iov 38, 7). Armonia
şi frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti, pe
poeti, pe artisti, pe crestini şi chiar pe pagani, inaltandu-i cu mintea
la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe
Dumnezeu, au sporit in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului şi
au ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii şi a inimii. De
aceea, spun Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui
Dumnezeu, pentru a-L cunoaste şi iubi mai mult pe Dumnezeu.
Ce ne mai puteti spune despre creatie şi despre crearea omului?
Dumnezeu a facut pe om şi intreaga lume din patru materii sau stihii.
Doua stihii usoare - aerul şi focul - şi doua stihii grele, care curg
in jos - pamantul şi apa -, dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare. Aceste
patru stihii lucreaza unite şi neamestecate, dar şi amestecate. Iar
in vremea de apoi, stihia cea mai de sus, cea mai usoara, adica focul, va arde
pe celelalte trei stihii, dar numai cat va fi fiinta omeneasca, dupa cuvantul
Domnului care zice: " De mania Atottiitorului se vor aprinde stihiile
pamantului " (adica aerul, pamantul şi apa). Dar zice Duhul Sfant
prin gura lui David ca nu va distruge stihiile şi intreaga zidire, ci
numai le va innoi: " Trimite-vei Duhul Tau şi se vor zidi şi vei
innoi fala pamantului " (Psalm 103, 31).
Dumnezeu a creat trei ceruri. Cerul intai este vazduhul; al doilea este eterul - un fel
de foc deasupra vazduhului; şi al treilea cer este cerul ingerilor. Aici a
fost rapit Sfantul Apostol Pavel şi " a auzit cuvinte de nespus pe
care nu se cuvine omului a le grai " (II Corinteni 12, 2-4). Aici este
raiul.
Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul şi asemanarea Sa. El este
singura faptura pe care a zidit-o Dumnezeu cu mainile Sale, iar nu numai prin
cuvant, ca pe toate celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Prea
Sfintei Treimi, ca zice la Facere: " Sa facem om dupa chipul şi
asemanarea Noastra " (Facere 1, 26). Trupul omului a fost creat din
pamant, iar sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu in chip nevazut. Omul este
compus din doua parti - trup şi suflet - dihotomism, asa cum ne invata
Biserica noastra Ortodoxa; iar nu din trei parti - trup, suflet şi duh-
trihotomism, cum invatau unii scriitori bisericesti vechi. Omul are duh, adica suflet
animal ca toate vietatile, din care izvorasc puterile firesti ca: puterea
seminala, cea crescatoare, de hranire, de conservare, instinctele etc. Dar
sufletul animal al omului apartine trupului şi nu trebuie sa-l confundam
cu sufletul de origine divina creat de Dumnezeu in om, care se uneste cu trupul
in clipa zamislirii şi se duce la cele vesnice prin moarte. Trupul se va
reuni cu sufletul la judecata viitoare, insa va invia induhovnicit, iar nu cum
a fost pe pamant.
Omul incepe de pe pamant sa guste şi sa traiasca cele ale cerului,
caci inca de pe pamant materia omului se indumnezeieste, se lumineaza la fata,
se dezbraca de cele pamantesti şi se imbraca in cele ceresti, asa cum au
fost sfintii. Caci " zidirea toata suspina, asteptand innoirea firii omului
" (Romani 8, 22-23).
Dumnezeu a facut trei lumi: o lume de jos, unde este numai intuneric,
vapaie de foc şi tartar, in care se chinuiesc diavolii şi sufletele
celor pacatosi. Iadul a fost creat in clipa caderii ingerilor rai. A doua lume,
numita amestecata, adica pamanteasca, unde este amestecat binele cu raul,
bucuria cu intristarea, fapta buna cu pacatul, placerea cu durerea, viata cu
moartea. Aici pe pamant se trudeste omul sa scape de pacateşi de iad
şi sa dobandeasca mantuirea prin fapte bune şi pocainta. Aici
placerea vietii sau a nuntii se rasplateste cu durerea, cu chinurile nasterii
şi cresterii de copii. Altfel nu este mantuire. Ca spune Sfantul Maxim
Marturisitorul: " Cine fuge de durerile veacului de acum, are parte de
durerea cea vesnica ". A treia lume este raiul şi imparatia
cerurilor. Acolo este numai bucurie, cantare, lumina şi viata vesnica.
Ce altceva trebuie sa mai stim despre om?
Omul este " regele creatiei " pentru ca este facut cu sfatul Prea
Sfintei Treimi, dupa chipul şi asemanarea lui Dumnezeu; pentru ca are
suflet viu şi poarta in el, prin Botez, pe Tatal, pe Fiul şi pe
Sfantul Duh. Omul este singura fiinta care primeste darul de a spori in
virtute, in sfintenie şi in putere, ajungand pana la indumnezeiere. Insa
prin pacat, omul a cazut din cinstea cea dintai, in starea cea de rob, de om
pacatos. De aici, se poate iaraşi sui la cinstea cea dintai, de fiu al lui
Dumnezeu, insa cu multe şi mari jertfe şi osteneli. Iata ce zice
despre aceasta Sfantul Grigorie de Nyssa: " Precum Dumnezeu l-a facut pe
om alt dumnezeu, dumnezeu al pamantului, tot asa, prin pacat, Dumnezeu S-a
suparat asa de mult pe om, incat intreaga zidire s-a razvratit asupra omului. Trupul
ii este neputincios şi plin de suferinte, focul il arde, frigul il omoara,
sarpele il musca, lupul il ucide, marea il ineaca, pamantul il inghite, foamea
il chinuie, diavolul il ispiteste pana la moarte... ".
Totuşi Dumnezeu nu l-a parasit pe om. I-a dat mijloace de indreptare,
de pocainta şi de mantuire. Mai intai i-a lasat harul mantuirii, deşi
inabusit de pacate. Apoi i-a dat legea constiintei ca sa-l invete şi sa-l
mustre pentru cele rele. I-a lasat in inima dorul raiului pierdut, adica
nostalgia paradisului, care ii da omului ravna pentru rugaciune, lacrimi de
pocainta, simtire duhovniceasca spre cele bune. In Hronograf se spune ca dupa
izgonirea lui Adam din rai, patruzeci de zile a plans stramosul Adam la portile
raiului, cerand iertare, insa heruvimii care strajuiau portile raiului nu i-au
mai deschis, caci nu mai putea sa intre in nemurire omul muritor fara pocainta
şi jertfa de rascumparare a lui Hristos. Atunci, intorcandu-se Adam inapoi
pe pamant, a inceput a-l ara, a-l semana şi a lucra in sudoarea fruntii
sale, ca sa-şi dobandeasca painea cea de toate zilele.
Deşi era departe de Dumnezeu, de aici de pe pamant omul Il putea vedea
pe Dumnezeu, cum spune Sfantul Isaac Sirul, insa in chip tainic, prin cei doi
ochi ai sufletului. Cu un ochi Il vedea pe Dumnezeu din zidiri, adica prin
contemplarea duhovniceasca a creatiei, a tuturor celor facute asa de minunat de
mainile lui Dumnezeu. Cu al doilea ochi Il vedea pe Dumnezeu prin implinirea
poruneilor Lui şi prin simtirea duhovniceasca a inimii. Sfantul Vasile cel
Mare spune in aceasta privinta ca, cu cat sporeste omul in cugetarea sau
contemplarea naturala a zidirilor, in aceeaşi masura sporeste in credinta
şi in dragostea de Dumnezeu.
Ce ne invata Sfintii Parinti despre cele noua cete ingeresti?
Dumnezeu a creat mai intai lumea nevazuta, adica pe ingeri. Sfantul Apostol
Pavel şi mai tarziu ucenicul sau, Sfantul Dionisie Arepagitul, in lucrarea
sa Ierarhia cereasca şi bisericeasca, imparte ingerii in noua cete
ceresti, fiecare ceata de ingeri avand o anumita misiune dumnezeieasca (Romani
8, 38; 1 Petru 3, 22). Astfel, Serafimii cei cu cate sase aripi, Heruvimii cei
cu ochi multi şi Scaunele sau Tronurile, care " odihnesc pe Dumnezeu
ganditor " , formeaza prima ceata de ingeri. Acestia inconjoara tronul cel
de vapaie şi lumina al Prea Sfintei Treimi (Iezechiel 1, 4-28). Apoi
urmeaza Puterile, Stapaniile şi Domniile, care formeaza a doua ceata
mijlocie de ingeri. Acestia au misiunea sa stapaneasca intreg universul,
planetele, stelele, vanturile, marile şi puterile intunericului, adica pe
diavoli şi iadul. Urmeaza apoi Incepatoriile, Arhanghelii şi Ingerii,
care formeaza a treia ceata de ingeri şi au ca misiune sa faca cunoscuta
oamenilor voia lui Dumnezeu. Deci, ingerii nostri pazitori sunt numarati in
ceata a noua, ca cei mai de pe urma dintre ingeri şi cei mai apropiati de
neamul omenesc.
Ce stim din Sfanta Scriptura şi de la Sfintii Parintii despre rai?
Sfanta şi dumnezeiasca Seriptura ne vorbeste despre rai, zicand:
" Şi a sadit Dumnezeu rai in Eden, catre Rasarit, si-a pus acolo pe
omul pe care l-a facut. Şi a facut Dumnezeu sa rasara din pamant tot pomul
frumos la vedere şi bun la mancare; şi pomul vietii in mijlocul
raiului, precum şi pomul cunostintei binelui şi raului " (Facere
2, 8-9). Sfantul Ioan Damaschin, despre rai, zice asa: " Pentru ca
Dumnezeu a vrut sa faca pe om dintr-o fire vazuta şi una nevazuta, dupa
chipul şi asemanarea Sa (Facere 1, 26) , ca pe un inger şi stapan al
intregului pamant şi ale celor ce sunt intru el, i-a zidit omului inainte
un fel de palat imparatesc in care traind, va avea viata fericita. Acesta este
raiul dumnezeiesc, plantat in Eden cu mainile lui Dumnezeu, camara a intregii
bucurii şi veselii; caci Eden inseamna desfatare şi este situat in
partea de rasarit, mai sus decat tot pamantul. Are o clima temperata şi
este luminat de un aer foarte fin şi curat, acoperit cu plante vesnic
inflorite, plin de miros de buna mireasma, umplut de lumina, depasind notiunea
oricarei frumuseti şi podoabe simtite; un tinut cu adevarat dumnezeiesc
şi o locuinta vrednica de cel facut dupa chipul şi asemanarea lui
Dumnezeu. In el nu locuia nici o fiinta rationala, ci numai omul, plasmuirea
mainilor dumnezeiesti " (Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, cap.11, Despre
paradis).
Sfantul Vasile cel Mare, aratand din Sfanta Scriptura ca raiul a fost zidit
de Dumnezeu la rasarit, zice: " Şi a sadit Dumnezeu raiul in Eden,
spre rasarit, şi a pus acolo pe omul pe care l-a plasmuit. Sa intelegem,
deci, ascultatorilor, sadire vrednica lui Dumnezeu şi rai cuviincios
iubirii de podoaba al unui Ziditor ca Acesta atat de mare ". Apoi, aratand
ca nu cu lemne de obste a fost impodobit raiul, zice acelaşi Sfant
Parinte: " Daca cu lemnele cele de obste ar fi fost plin raiul, s-ar fi
cuprins cu adevarat intru facerea cea dintai a sadurilor şi nimic nu ar fi
fost trebuinta de sadirea cea mai aleasa şi mai deosebita... dar acum,
mult mai deosebite şi cu chipul şi cu gusturile şi cu neamurile,
sadurile cele din sine, care mai inainte rasarisera din pamant, sunt felurile
copacilor saditi de Dumnezeu in rai " (Exaimeron).
Unde este locul raiului şi al iadului şi care este originea lor?
Cat priveste despre locul raiului, Sfantul Vasile cel Mare nu arata locul
geografic unde a fost anume. Ci zice doar atat: " Deci acolo a sadit
Dumnezeu raiul unde nu era sila vanturilor, nu nepotrivire a celor patru stihii
şi patru vremi ale anului, nu grindina, nu trasnete care aprind, nu
volburi, nici trasnete care lovesc, nici inghetare de iama, nici umezeala de
primavara, nici infocare de vara, nici uscaciune de toamna... Acolo floarea nu
putina vreme straluceste... Buna mireasma este fara de sat, frumoasa vopseala
vesnic straluceste... Acolo sunt neamuri de feluri de pasari, care prin floarea
aripilor şi prin dulcea viersuire a glasului, dulceata prea minunata
adauga celor ce se vad, incat sa se ospateze omul prin toate simtirile: pe
unele vazandu-le, pe altele auzindu-le, pe altele pipaindu-le, pe altele
mirosindu-le şi din altele gustand... " (Exaimeron, Cuvant pentru
rai). Despre rai, atat Sfanta Scriptura, cat şi dumnezeiestii Parinti ne
arata ca locul lui este la Rasarit. Raiul se mai numeste şi " Paradis
" , care in limba persana inseamna gradina plina de saduri şi flori. In
limba ebraica raiul se zice " Pardus ". Teofilact al Bulgariei
şi Sfantul Nicodim Aghioritul spun sa nu se confunde raiul cu cerul,
pentre ca altul este cerul şi altul raiul, unde a fost primul om.
Asadar, iata aici putine cuvinte despre rai şi locul raiului. Iar despre iad stim din
dumnezeieasca Scriptura ca iadul este loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33; Marcu
9, 43; Luca 16, 23, 28). Stim ca in iad sufera trupul şi sufletul celor
pacatoşi (Matei 5, 30; 18, 9). Stim ca in iad este pedeapsa vesnica
(Daniil 12, 2; Matei 25, 46). Iadul are foc vesnic (Matei 18, 8); flacara
vesnica; are rau de foc (Apocalipsa 20,10; 19, 20); are foc nestins (Isaia 66,
24; Marcu 9, 43); are foc mistuitor (Isaia 33, 14); are gheena focului (Matei
5, 22; 10, 28; 18, 9); are tartar (2 Petru 2, 4; Apoc. 20,1); acolo este "
viermele, plangerea şi scrasnirea dintilor " (Matei 13, 42; 51, 50) ,
cum spune Domnul nostru Iisus Hristos.
Dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur, aratand cat folos aduce omului
cugetarea la iad, zice: " Daca la gheena totdeauna vom gandi, nu vom cadea
degraba in gheena ". Şi iarasi: " Nimeni din cei ce au inaintea
ochilor gheena nu va cadea in gheena " (Impartire de grau, Cuvant despre
judecata cea viitoare). Iar unde este locul iadului, dupa Sfanta Scriptura,
acesta ni-l arata dumnezeiescul Apostol Pavel in Epistola sa catre Efeseni,
zicand: " Iar aceea ca S-a suit, ce inseamna decat ca S-a pogorat in partile
cele mai de jos ale pamantului ". Apoi zice: " cel ce S-a pogorat,
Acela este care S-a şi suit mai presus decat toate cerurile, ca pe toate
sa le umple " (Efeseni 4, 9-10). Deci, iata marturia Sfintei Scripturi
despre locul iadului. Locul lui este in " partile cele mai de jos ale
pamantului " , adica adancul cel nemasurat al vazduhului. De aceea şi
dumnezeiescul Parinte Ioan Damaschin, intelegand acest lucru din Sfanta
Scriptura, zice astfel in cantarile sale: " Pogoratu-Te-ai intru cele mai
de jos ale pamantului şi ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care
tineau pe cei legati, Hristoase, şi a treia zi, precum Iona din chit, ai
inviat din mormant " (Slujba Invierii, pesna a 6-a).
In cartea Usa pocaintei tiparita in limba romana la Brasov, in anul 1812,
scrie: " Drumul cerului se face prin pogorare, dupa cum şi drumul
iadului se face prin suire; şi macar ca cerul este deasupra crestetului
nostru, iar iadul este sub picioarele noastre, cu toate acestea, ca sa ajungi
in cer este trebuinta sa te smeresti şi sa te pogori, pentru ca este scris
in Sfanta Scriptura: " Tot cel ce se va inalta pe sine, se va smeri, iar
cel ce se smereste pe sine se va inalta " (Luca 14, 11).
Cat priveste originea raiului, el a fost creat de Dumnezeu odata cu crearea
primului om, caruia i-a fost incredintat sa-l lucreze şi sa-l stapaneasca.
Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru ingerii cazuti care s-au prefacut in
diavoli, inainte de crearea omului, adica in clipa cand Lucifer a cugetat
" sa fie asemenea " cu Dumnezeu. Altceva este raiul şi altceva
este Imparatia Cerurilor. Raiul a fost destinat omului inainte de cadere, in
care stau şi sufletele dreptilor pana la judecata de apoi, fiind numit
şi " sanul lui Avraam "; iar Imparatia Cerurilor este locul unde
se afla scaunul şi slava Prea Sfintei Treimi şi unde vor intra
sufletele dreptilor dupa judecata de apoi, fiiind numita şi "
fericirea vesnica " (Matei 25, 46).
Care este numarul ingerilor cazuti din cer, dupa Sfanta Scriptura şi
Sfintii Parinti, in ce loc stau diavolii pana la judecata viitoare şi de
au voie sa ispiteasca şi sa piarda pe oameni?
Dumnezeiasca Scriptura nu ne arata exact numarul ingerilor cazuti din cer,
ci numai ne spune ca cei ce au cazut din cer impreuna cu Lucifer " au fost
a treia parte din stelele cerului " , adica din ingeri (Apocalipsa 12, 4,
9). Iar locuinta ingerilor cazuti este in vazduh, adica locul dintre cer
şi pamant (Efeseni 6, 12). In alt loc spune ca ingerii rai sunt aruncati
in intuneric, adica departe de fata lui Dumnezeu, pana la judecata viitoare
(Isaia 14,12,15; II Petru 2; 4; Iuda 1, 6; Luca 8, 31).
Crestinii, toti oamenii drepti ai lui Dumnezeu sunt ispititi şi
suparati de diavoli cu ingaduinta şi voia lui Dumnezeu, pentru a nu se
mandri, pentru a li se incerca credinta şi pentru a-şi pune toata
nadejdea lor numai in Dumnezeu (II Corinteni 12, 7; I Petru 1, 6-7). De
asemenea, crestinii sunt ispititi de diavol, pentru incercarea dragostei lor
fata de Dumnezeu (Deuteronom 13, 3); pentru incercarea supunerii oamenilor fata
de Dumnezeu (Deuteronom 8, 2); pentru a se alege cei buni de cei rai şi a
se invrednici de mai multa plata. Ispitele diavolului, insa, nu intrec
niciodata puterile noastre, " caci Dumnezeu nu ingaduie sa fim ispititi
mai presus de puterile noastre " (I Corinteni 10, I3; II Petru 2, 9;
Apocalipsa 3,10).
Din ce cauza a cazut omul din rai? Din mandrie, din neascultare sau din
amagirea diavolului?
A cazut din toate aceste pricini. Şi din mandrie, caci a voit sa fie
asemenea Ziditorului sau; şi din lacomie, pentru ca a mancat din pomul
oprit; şi din neascultare, şi din zavistia şi amagirea
diavolului (Sf. Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. III. pag. 153; Facere 3,
1-7; II Corinteni 11, 3; I Corinteni 7, 5; Matei 4, 1; I Tesaloniceni 3, 5).
Ce s-ar fi intamplat cu Adam daca nu
manca din pomul cunostintei binelui şi raului, ci manca din pomul vietii?
Daca Adam ar fi mancat din pomul vietii, atunci şi pedeapsa lui ar fi
fost fara de sfarsit, adica nu ar mai fi murit, ca prin moarte sa i se ierte
pacatul, ci ar fi fost aruncat in adancul iadului, impreuna cu diavolul, fara
nici o speranta de iertare şi rascumparare (Dogmatica Sfantului Ioan
Damaschin, cap. 11).
Cum s-ar inmultit neamul omenesc şi ce soarta ar fi avut daca nu
gresea Adam in rai?
Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca " scopul de mai inainte al lui
Dumnezeu a fost sa nu ne nastem prin legatura nuntii, din stricaciune ". Dar
calcarea poruncii a facut ca oamenii sa se inmulteasca prin nunta, intrucat
Adam a nesocotit legea data de Dumnezeu. Deci, toti cei ce se nasc din Adam
" se zamislesc intru faradelegi " , cazand sub osanda
protoparintelui. Aceasta o spune proorocul David zicand: " in pacate m-a
nascut maica mea ". Deci Eva, maica noastra, a tuturor, a nascut in pacat,
adica din placere. De aceea, şi noi cazand sub osanda maicii noastre Eva,
zicem ca ne nastem in pacate (Filocalia, vol. II, pag. 210).
Unii Sfinti Parinti afirma ca, daca Adam nu ar fi gresit, neamul omenesc
s-ar fi inmultit prin cuvant. In aceasta privinta spune Sfantul Vasile cel
Mare: " Ce zici, omule? Este oare vreun lucru cu neputinta la Dumnezeu?
Oare Dumnezeu, Care inmulteste neamul multor feluri de pasari fara impreunare,
nu putea face acest lucru şi cu neamul omenesc?... " (Exaimeron,
Cuvantul 8).
Iar daca intrebi ce soarta ar fi avut Adam daca nu gresea in rai, la
aceasta zic ca " Dumnezeu l-a facut pe om pentru ca sa se impartaseasca de
bucuria de a fi in preajma lui Dumnezeu şi de fericirea de a cunoaste, de
a-L slavi pe Dumnezeu ". El este incununarea intregii zidiri, este o lume
mica, cum spun Sfintii Parinti. Prin trupul sau, omul face legatura cu lumea
vazuta, iar prin suflet el face legatura cu Dumnezeu. Omul a fost facut sa fie
faptura aleasa a slavei dumnezeiesti. Rostul sau in rai era sa implineasca
porunca lui Dumnezeu şi sa lucreze prin harul Duhului Sfant la
desavarsirea sa, ajungand prin participare sa fie dupa chipul şi
asemanarea lui Dumnezeu (Invatatura de credinta Ortodoxa, pag. 71-73).
Cum se cuvine sa traim noi pe pamant, pentru a rascumpara pacatul
stramosesc al lui Adam facut in rai?
Mai intai trebuie sa ne botezam in numele Prea Sfintei Treimi, deoarece
Sfantul Botez deschide imparatia cerurilor, dupa cuvantul Sfintei Evanghelii,
care zice: " De nu se va naste cineva din apa şi din Duh, nu poate sa
intre in Imparatia lui Dumnezeu " (Ioan 3, 5). Bupa botez, avem datoria sa
ne pazim de pacate şi sa luptam impotriva lor, fiind ajutati de harul lui
Dumnezeu cel primit la Sfantul Botez. " Prin botez ne-a scos eu sila din
robie, desfiintand pacatul prin cruce şi ne-a dat poruncile libertatii;
dar a urma sau nu poruncilor, a lasat la voia noastra libera. Deci, chiar de la
Sfantul Botez, dupa harul lui Iisus Hristos, ni s-a daruit harul desavarsit al
lui Dumnezeu, spre implinirea tuturor poruncilor. Dar pe urma, tot cel ce l-a
primit in chip tainic, dar nu implineste poruncile, pe masura neimplinirii este
luat in stapanire de pacat, care nu este al lui Adam, ci al aceluia ce a
nesocotit poruncile, intrucat luand puterea lucrarii, nu a savarsit lucrul
" (Filocalia, vol. 1, Sfantul Marcu Ascetul, pag. 278). " Caci in
masura in care crezand, lucram poruncile, in aceeaşi masura lucreaza
şi Duhul Sfant in noi roadele Sale... " (Ibidem, pag. 290).
Care este cea dintai lege data omului in rai?
Dupa cuvantul Sfantului Isaac Sirul, cea dintai lege data de Dumnezeu
omului in rai este legea cea fireasca, adica vederea şi intelegerea
zidirilor lui Dumnezeu (Filocalia, vol. X, Cuvantul 5).
Spuneti-ne cateva cuvinte despre patriarhul Avraam şi urmasii Lui. Cum
a ajuns el " parinte al multor neamuri "?
Avraam a fost al unsprezecelea patriarh de la Sem, fiul lui Noe. El a avut
trei femei, prin pronia lui Dumnezeu, ca prin ele sa uneasca toate cele trei
grupe de popoare care se trag din semintia lui Noe. Astfel, prin Sarra, care
era din neamul lui Sem, se trage semintia evreilor, adica semitii. Prin
Heturia, care era din neamul lui Iafet, al doilea fiu al lui Noe, se trag
popoarele Asiei şi Europei, adica iafetitii. Iar prin a treia femeie, Agar
slujnica, care era din neamul lui Ham, al treilea fiu al lui Noe, se trage
semintia agarenilor sau arabilor, numiti şi hamiti. Deci, prin cele trei
femei, Avraam a devenit parinte al tuturor semintiilor pamantului, adica al
semitilor (evreilor) , al iafetitilor, adica al crestinilor (indo-europenilor)
şi al hamitilor, adica al arabilor. Cand toate aceste trei semintii vor
crede in Hristos, atunci se vor uni toate popoarele şi " va fi o
turma şi un pastor ". Noi crestinii suntem fiii lui Avraam prin
credinta lui Isaac, care simboliza jertfa lui Hristos şi prin femeia lui,
Heturia. Semitii sunt fiii lui Avraam prin Sarra, iar hamitii (arabii) sunt
fiii lui Avraam, prin Agar slujnica. Dar noi crestinii suntem fiii lui Dumnezeu
prin credinta in Iisus Hristos, care este mult mai de pret decat a fi fiul lui
Avraam prin sange, cum sunt evreii şi arabii.
Spuneti-ne ceva şi despre Noe şi urmasii lui.
Noe este al doilea Adam al omenirii, pentru ca el singur cu inca sapte
suflete au fost scapati de Dumnezeu cu viata in vremea potopului. El a avut
trei fii: Sem, Ham şi Iafet. Pe Sem l-a binecuvantat tatal sau Noe,
zicand: " Binecuvantat sa fie Domnul Dumnezeul lui Sem, iar Canaan (fiul
lui Ham) sa-i fie rob ". Pe Iafet, de asemenea, l-a binecuvantat, zicand: "
Sa inmulteasca Dumnezeu pe Iafet... " iar pe Ham l-a blestemat, pentru ca
a vazut goliciunea tatalui sau, zicand: " Blestemat sa fie Canaan! Robul
robilor sa fie la fratii sai. " (Facere 9, 25-27).
Datorita pacatelor lui Sem, pamantul Palestinei a fost mai tarziu ocupat de
popoarele canaaneice, care se trag din Ham. De aceea a fost chemat Avraam din
tara Ur in Canaan ca sa mosteneasca pamantul stramosului sau Sem. Pentru aceea
şi Moise a intors poporul ales din Egipt in pamantul fagaduintei, adica in
tara Canaanului, care era dat lor de Dumnezeu dupa potop. Dar, dupa cum stim,
din Vechiul Testament, evreii au biruit aproape toate popoarele canaaneice din
Palestina, " afara de cinci cetati " pe care Dumnezeu nu le-a dat in
mainile evreilor; pentru ca prin aceste popoare pagane sa-i smereasca pe evrei
cand vor ieşi inaintea lui Dumnezeu. Deci, ori de cate ori evreii suparau
pe Dumnezeu, El ii lasa sa cada in mainile celor cinci popoare pagane, printre
care au fost şi filistenii.
Sfintii Parinti spun ca Dumnezeu face tot asa şi cu crestinii şi
chiar cu barbatii sfinti. Le lasa unele slabiciuni şi patimi firesti
nebiruite de ei, precum mania, somnul, foamea, lenevirea, gandurile,
imaginatia, ispitele trupesti, cu scopul sa-i smereasca, ca sa nu cada in
pacatul mandriei. La sfarsitul vietii, insa, Dumnezeu le ridica aceste patimi
şi prin mila Lui se mantuiesc. Caci fara mila Lui, nici sfintii nu se pot
mantui, dupa cuvantul care zice: " In dar sunteti mantuiti ".
Credinta in Dumnezeu este innascuta
in om sau este dar al lui Dumnezeu?
Credinta este un dar al lui Dumnezeu (Romani 12, 3; Efeseni 2, 8; Filipeni
1, 29; II Petru 1, 1). Credinta este un lucru al lui Dumnezeu (Fapte 11, 21; I
Corinteni 2, 5; Efeseni 1, 19; Coloseni 2, 12; II Tesaloniceni 1, 11; I Timotei
1, 14). Credinta este un dar al Sfantului Duh (I Corinteni 12, 9; Galateni 5,
22). Credinta in Dumnezeu apartine şi vointei omului (Matei 8, 13; 9, 22;
Marcu 5, 34; 10, 52; Luca 7, 50; 17, 19; 18, 42). Credinta creste şi se
dezvolta prin voia omului, " prin colaborarea şi conlucrarea noastra
cu Dumnezeu " (Teologia Morala, vol. III, Bucuresti 1981, pag. 95).
Necredinta in Dumnezeu se datoreaza lipsei harului Sfantului Duh sau lipsei
sentimentului religios din inima omului? Adica necredinta declarata este un act
liber al vointei omului sau se datoreaza incapacitatii sale de a crede şi
lipsei de educatie religioasa?
Necredinta ii vine omului mai mult din voia lui libera de a se lega pe sine
de lucrurile cele desarte şi trecatoare ale veacului de acum (Sfantul Efrem
Sirul, Cuvant pentrru ca sa fie omul desavarsit, tomul III, pag. 243,
Manastirea Neamt, 1823). Iarasi, necredinta ii vine omului din inima necuvioasa
(Evrei 3, 12); din inima impietrita (Marcu 16, 14); din cauza abaterii de la
adevarul revelat (Ioan 8, 44-46); din orbirea trimisa de la Dumnezeu (Ioan 12,
39-49); din orbirea trimisa asupra lui de la diavolul (II Corinteni 4, 4) ,
care fura cuvantul (Luca 8, 12); precum şi din cautarea slavei omenesti
(Ioan 5, 14). Necredinta este un act liber al omului prin care el nu voieste sa
creada in Dumnezeu (Luca 16, 23; Ioan 19, 9-10); in fagaduintele Lui şi in
minunile Lui (Ioan 12, 37; Psalm 77, 36; Numeri 14, 11).
Care sunt mijloacele duhovnicesti cele mai bune pentru a convinge şi
pastra credinta in Dumnezeu: catehizarea citirea Sfintei Scripturi, rugaciunea,
minunile, milostenia, predica sau exemplul personal?
Primul mijloc de a convinge pe cineva sa creada in Dumnezeu este predica
deoarece credinta vine prin auz, iar auzul vine prin vestirea cuvantului lui
Dumnezeu (Romani 10, 17). Caci, cum vor crede de nu vor auzi (Ioan l, 7; 17,
20; Fapte 8, 12, 14, 17; Romani l, 5; 10, 8; 16, 26; Efeseni 1,13; II
Tesaloniceni 1,10). Al doilea mijloc este citirea Sfintelor Scripturi dupa
marturia care zice: " Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este
Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu şi crezand sa aveti viata intru
numele Lui " (Ioan 20, 31; II Timotei 3,15; I Ioan 4,13). Al treilea
mijloc de a convinge la credinta in Hristos sunt minunile lui Dumnezeu (Ioan 6,
30; 7, 31;11, 23-25; 20, 30-31).
Al patrulea mijloc de a convinge pe cineva la dreapta credinta in Dumnezeu
este privirea zidirilor lui Dumnezeu cu intelegere, dupa cea scrisa: "
Cele nevazute ale lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi,
adica vesnica Lui putere şi dumnezeire, asa ca sa fie ei fara cuvant de
aparare " (Romani 1, 20). De aceea şi Sfantul Dionisie Areopagitul
numeste adevarata teologie, privirea duhovnicestilor cuvinte celor din zidire,
prin care, din acestea de jos ne suim catre cele de sus, adica, din cele
pricinuite, ne suim catre pricinuitorul. Şi asa, prin zidire, ca printr-o
oglinda, privim pe Ziditorul şi Il laudam pe El şi Il numim ca este
Dumnezeu, dupa purtatorul de Dumnezeu Maxim Maiturisitorul. Şi toate se
zic şi sunt cu dumnezeiasca vointa, ca Cel ce este pricinuitor a toate,
dupa teologia adeveritoare, pozitiva şi nimic din toate nu este mai presus
de Fiinta, dupa teologia tagaduitoare - negativa.
Zice, inca, cu impreuna-glasuire şi dumnezeiescul Dionisie, ca: "
Dumnezeu şi din toate cele ce sunt se lauda, dupa asemanarea tuturor, ale
carora este pricinuitor. Şi este, iarasi, prea dumnezeiasca cunostinta a
lui Dumnezeu, ceea ce prin necunostinta se cunoaste, dupa unirea cea mai presus
de minte ". Şi iarasi: " Dumnezeu intru toate este şi intru
nimenea, nimic. Şi dintru toate, tuturor se cunoaste, iar din nimic
nimanui ". Vezi pe larg despre aceste lucruri la Sfantul Nicodim
Aghioritul, in Paza celor cinci simtiri, Manastirea Neamt 1826, Cap. IV,
paginile 345-376. Şi Marele Vasile zice ca: " Toata zidirea lui
Dumnezeu este scoala sufletelor celor cuvantatoare şi loc de invatatura a
cunostintei lui Dumnezeu, prin cele vazute şi simtite dand povatuire
mintii catre privirea celor nevazute " (Exaimeron, Voroava I, fila III,
Bucuresti, 1826).
Al cincilea mijloc de a convinge pe cineva la credinta in Dumnezeu, este
predica prin pilda vietii, prin exemplul personal, adica prin trairea dupa voia
lui Dumnezeu şi dovedirea prin lucru a celor ce invata cineva. De aceea, a
zis unul din Sfintii Parinti: " Taci tu şi lasa sa vorbeasca
lucrurile tale ". Şi iarasi: " Mustra prin puterea faptelor
celor bune ale tale, pe cei ce impreuna iti dogmatisesc tie, iar nu prin
placerea grairii cu cuvintele tale " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 23). De
aceea şi marele Apostol Pavel indeamna pe ucenicul sau, Timotei, ca "
intru toate sa se faca pilda credinciosilor, cu cuvantul, cu purtarea, cu
dragostea, cu duhul, cu credinta şi cu curatia " (I Timotei 4, 12). La
fel şi pe efeseni ii invata sa se poarte " ca fii ai luminii "
(Efeseni 5, 8-10). Iar colosenilor, le scrie asa: " Umblati cu
intelepciune fata de cei ce sunt afara (din Biserica) şi rascumparati
vremea. Vorbirea voastra sa fie totdeauna placuta, dreasa cu sare, ca sa stiti
cum trebuie sa raspundeti fiecaruia ". (Coloseni 4, 5-6).
Cum se cuvine a se purta crestinii fata de necrestini şi de
necredinciosi? Au voie sa locuiasca la un loc sau sa se casatoreasca intre ei?
Fata de necrestini trebuie sa ne purtam cu dragoste şi cu blandete,
caci prin aceste doua mari virtuti pe multi ii aducem catre Hristos, dupa
marturia Sfantului Efrem Sirul care zice: " Chipul de a aduce pe toti la
Hristos, este numai al dragostei şi al blandetei " (Cuvant pentru
dragoste, Tomul III, pag. 31-37). Şi Sfantul Macarie cel Mare numai cu
cateva cuvinte vorbite cu dragoste şi blandete a intors la credinta in
Hristos pe un slujitor idolesc, pe care apoi, şi calugar, şi ucenic
al sau l-a facut (Pateric, Cuvantul 37, pag. 146).
Cat priveste pe eretici avem marturia dumnezeiescului Apostol Pavel care ne
spune: " De omul eretic dupa prima sfatuire şi a doua sfatuire,
departeaza-te " (Tit 3, 10). Ereticii sunt vrajmaşi ai adevarului
şi ai lui Dumnezeu (Psalm 36, 20). Ereticii sunt fii ai celui viclean
(Matei 13, 38) , carora nu ne putem increde (Ioan 2, 24). Ereticii, fiind
vrajmaşi ai lui Dumnezeu (Psalm 36, 20 şi 91, 9) , nu avem voie sa-i
iubim, ca pe crestini, ca ei sunt " fii ai diavolului " , " pui
de vipera " (Matei 3, 7; 12, 34; 23, 33; Luca 3, 7). Cu ereticii nici nu
avem voie sa ne rugam (canonul 10 şi 64 Apostolic). Pacatul lor este
impotriva Duhului Sfant, care " nu are iertare nici in veacul de acum,
nici in cel viitor " (Matei 12, 31-32; Marcu 3, 29; Luca 12,10). Pe
eretici nici in casa nu avem voie sa-i primim, nici " buna ziua " sa
le zicem (II Ioan l, 10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, pag.156).
Cat priveste casatoria unui crestin ortodox cu femeia eretica sau invers,
nu se poate, deoarece nu se poate impreuna lupul cu oaia, spre nasterea de fii
(Pravila Bisericeasca, Nicodim Sachelarie, pag. 91, manuscris). Iar daca doi
soti inainte de a se face crestini s-au casatorit legal, apoi daca unul din ei
s-ar converti la adevarata credinta ortodoxa, iar celalalt va ramane in
necredinta, dar ar voi sa traiasca mai departe cu sotul dreptcredincios, unul
ca acela, dupa zisa Apostolului, sa nu se desparta, fiindca barbatul
necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa şi femeia
necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios (I Corinteni 7, 12-14; VI
Ecumenic, Canonul 72).
Cum se cuvine a se purta crestinii ortodocşi fata de crestinii de alta
confesiune?
Cu cei de alta religie, daca nu ne provoaca la discutii despre credinta
noastra cea dreapta, trebuie sa ne purtam fata de ei cu dragoste şi mila
şi sa-i ajutam la nevoile lor, dupa pilda data noua de Mantuitorul nostru
Iisus Hristos cu samarineanul cel milostiv (Luca 10, 37; Matei 7, 12). Iar daca
voiesc a ne ataca credinta noastra cea sfanta, sau Sfanta Traditie a Bisericii
Ortodoxe, atunci " trebuie sa o aparam cu toata puterea pana la moarte
" (Razboiul nevazut, cap. XIX, de Sfantul Nicodim Aghioritul). Fiindca se
cade pe aproapele a-l iubi cu hotar, ca pe noi insine, iar pe Dumnezeu fara de
margine. Nu cumva socotind noi ca iubim pe aproapele, sa ne lasam calcati de
cei straini de dreapta credinta in Hristos, care voiesc a ne departa pe noi de
la ortodoxie şi a ne impune credinta lor cea stramba şi ereticeasca. Se
cade, asadar, oricarui preot ortodox şi oricarui crestin al Bisericii
noastre dreptmaritoare, sa fie un bun ostas al lui Hristos cu toata evlavia
şi cu manie barbateasca şi tare sa apere prin cuvant şi prin
scris adevarul dreptei noastre credinte. Nu se cade a fi bland acolo unde nu
trebuie a te purta cu blandete. Ca, auzi ce zice proorocul: " Acolo cel
bland sa fie razboinic " (Ioil 3, 10). Acelaşi lucru ne invata
şi Sfantul Pimen cel Mare, zicand: " Se cade noua a rabda toate,
macar de ne-ar scoate cineva şi ochii sau ne-ar taia mana noastra cea
dreapta, iar daca cineva voieste a ne departa şi a ne desparti pe noi de
Dumnezeu, atunci sa ne maniem " (Pateric, Cuvantul 118, pag. 190). Şi
iaraşi zice: " Intaia oara fugi, a doua oara fugi, a treia oara fa-te
sabie cu cel ce vrea sa te desparta pe tine de dreapta credinta ".
Care este pozitia evanghelica a Bisericii Ortodoxe fata de oameni in
general?
Biserica noastra Ortodoxa, avand in vedere invatatura marelui Apostol
Pavel, care zice: " Va indemn, inainte de toate, sa faceti cereri,
rugaciuni, mijlociri şi multumiri pentru toti oamenii " (I Timotei 2,
1-2) , face rugaciuni pentru cei mai sus pomeniti, pentru conducatori, pentru
necrestini, pentru necredincioşi şi cei de alte religii, dar numai in
chip sobornicesc, nepomenindu-i pe nume, deoarece unii ca acestia nu au
impartasire cu noi.
De exemplu, cand auzim la Sfanta Liturghie pe preot zicand: " Sa le
descopere lor Evanghelia dreptatii, sa-i invete pe dimsii cuvantul adevarului,
sa-i uneasca pe dansii cu Sfanta Sa Soborniceasca Şi Apostoleasca
Biserica... "; sau cand zicem: " Pentru pacea a toata lumea... "
şi celelalte, atunci Biserica noastra dreptmaritoare se roaga in chip
sobornicesc cum am zis, pentru toti oamenii, dar nu nominal, ci numai in
general. A ne ruga impreuna cu ei ne opresc dumnezeiestile canoane (Apostolic
9, 10, 45, 64; Laodiceea 6, 7, 33; Vezi şi la Sfantul Simion
Tesaloniceanul, intreb. 47, pag. 490).
Biserica Ortodoxa, fata de toate confesiunile crestine, fata de popoarele
pagane, precum şi fata de necredinciosi, pastreaza invatatura
Mantuitorului de a socoti pe toti oamenii aproapele nostru (Matei 22, 39)
şi a urma cele zise: " Ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti
şi voi lor asemenea " (Matei 7, 12). Cat priveste credinta lor, nu
putem avea impartasire cu ei nici in rugaciune, nici in celelalte Taine ale
Bisericii lui Hristos, pana nu vin la dreapta credinta (Canoanele 10-11
Apostolic). Iar cat priveste pacatele lor, nu avem voie a-i uri pe ei, ci pe
diavolul prin care au cazut, dupa cum zice Sfantul Isaac Sirul: " Iubeste
pe cei pacatosi, dar uraste faptele lor şi nu-i dispretui pentru aceste
fapte " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 57). Cu alte cuvinte, a uri
boala, iar nu pe bolnav. Cat despre secte şi orice fel de erezii, nu avem
voie nici a ne ruga impreuna, nici a manca cu ei, nici in casa a-i primi, ca nu
cumva de lucrurile cele rele ale lor, şi de ereziile lor sa ne impartasim
(II Ioan 1,10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, pag. 156; II Ecumenic, canon
5; III Ecumenic, canon 7; VI Ecumenic, canon 1 şi 2 etc.).
Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, in cate feluri se impart
oamenii pe pamant?
Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, oamenii de pe pamant se
impart in trei grupe: crestini, care cred in Hristos; necrestini (pagani) ,
care nu cred in Evanghelia lui Hristos, ci in anumiti oameni zeificati, precum
Brahma, Buda, Confucius, Mahomed etc. şi a trei grupa, atei, care nu cred
in nici o divinitate. Necrestinii se impart şi ei in trei mari grupe:
monoteisti-evrei şi mahomedani; dualisti - care cred in doua principii, al
binelui şi al raului, şi politeisti, care cred in mai multi idoli sau
zei mincinosi.
Crestinii se impart la randul lor in trei mari confesiuni şi Biserici:
ortodocsi, catolici şi protestanti. Din protestanti s-au format mai multe
ramuri ca: protestanti de Confesiune Augustana (luterani) , reformati,
anglicani, metodisti, prezbiterieni şi grupari neoprotestante.
Care dintre aceste categorii de crestini au harul mantuirii?
Biserica noastra ortodoxa invata ca harul este dat tuturor oamenilor (Tit
2, 11) , deoarece: " Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca
şi la cunostinta adevarului sa vina " (I Timotei 2, 4). Dar harul nu
sileste pe nimeni. Oamenii au libertatea sa-l primeasca şi sa conlucreze
cu el sau sa-l respinga. Cei dintai se mantuiesc, cei din urma nu (Invatatura
de Credinta Ortodoxa, cap. 244, pag. 145). Biserica Ortodoxa, fiind Biserica
apostolica, are harul mantuirii.
Cum se vor mantui crestinii care nu au credinta cea adevarata?
Numai crestinii care slujesc lui Dumnezeu intru adevar aceia se vor mantui,
dupa cum spune Duhul Sfant: " Aproape este Domnul de toti cei ce-L cheama
pe El intru adevar " (Psalm 144, 18). Despre oamenii care nu au primit
credinta in Dumnezeu nu putem zice ca se mantuiesc, deoarece apostolul ne
invata: " Un Domn, o credinta şi un botez " (Efeseni 4, 5; I
Corinteni 12,12). Şi iarasi: " Pace peste cei ce vor umbla cu
dreptarul (dreapta credinta) acesta " (Galateni 6,16) şi in alt loc:
" Cine nu se lupta dupa lege nu se incununeaza " (II Timotei 2, 5).
Care este cea mai scurta definitie credintei? Dar a nadejdii?
Cea mai scurta definitie a credintei este cuvantul " Cred ". Cand
zici cuvantul " cred " inseamna ca primesti şi marturisesti ceea
ce invata Biserica despre Dumnezeu (Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 51). Iar
cea mai scurta definitie a nadejdii este: " Asteptarea cu incredere a
bunatatilor fagaduite de Dumnezeu " (Idem, pag. 222).
Ce fapte bune sporesc credinta noastra in Dumnezeu? Indoiala in credinta
este pacat? Cum poate fi alungata indoiala din inima omului?
Credinta creste, sporeste şi se intareste prin ispite, prin necazuri
şi scarbe (1 Petru l, 6-7; Iacob l, 3). Credinta se inmulteste, sporeste
şi se intareste prin rugaciune (Marcu 9, 24; Luca 17,15). Indoiala in
credinta este pacat şi ea vine omului din imputinarea crediniei (Matei 8,
26;14, 31; Luca 8, 24-25; Iacob l, 6). Indoiala se alunga din inima omului prin
credinta, rugaciune şi lasarea in voia lui Dumnezeu (Matei 26, 38-41). Indoiala
şi imputinarea de suflet se face uneori prin slobozenia lui Dumnezeu
(Filocalia, vol. X, Cuvantul 46, pag. 240) , pentru unele pacate si. mai ales
pentru a ne smeri şi a cere mai mult ajutorul Lui.
Nadejdea crestina se naste din credinta sau din toate faptele bune?
Nadejdea crestina se naste din credinta (Galateni 5, 5; Evrei 10, 23; Invatatura
de Credinta Ortodoxa, pag. 223-224). Nadejdea se naste şi din rabdare
(Romani 5, 4).
Cum putem sa sporim in inima noastra nadejdea mantuirii?
Putem spori in inima noastra nadejdea mantuirii prin credinta cea
lucratoare, adica prin credinta ce lucreaza prin dragoste (Galateni 5, 5-6; I
Tesaloniceni 1-3; I Timotei l, 14; II Timotei l, 13; I Ioan 3, 23; Tit 3, 15;
Filimon l, 5). Aceasta credinta lucratoare prin dragoste o are cel ce se
sileste a lucra in toata vremea faptele cele bune. Cine nadajduieste mantuirea
fara a face fapte bune dupa a sa putere, unul ca acela are o nadejde nebuna
(Filocalia, vol. X, Cuvantul 22, pag. 117-121). Şi in alt loc zice: "
Fa binele şi nadajduieste in Dumnezeu " (Psalm 36, 3).
Cum trebuie sa intelegem cuvantul din Sfanta Scriptura, care zice: "
Blestemat este cel ce-şi pune nadejdea in om "? (Ieremia 17, 8).
In vederea mantuirii, a dobandirii viietii vesnice, nadejdea noastra
trebuie s-o punem numai in Dumnezeu (Psalm 2, 12; 5, 11; 117, 8-9). Nadejdea nu
trebuie pusa in om (Psalm 145, 3; Isaia 2, 22). Nadejdea celui credincios nu
trebuie pusa in trup (Filipeni 3, 4); nici in noi insine (II Corinteni l, 9). Nu
trebuie sa nadajduim in dreptatea noastra (Luca 18,19). Omul se aseamana cu
iarba (Psalm 102, 15) , cu floarea campului, cu umbra, cu trestia cea franta de
vant, cu panza paianjenului (Isaia 36, 6; Iov 18, 14). Deci, este blestemat
omul care nadajduieste in om, caci unul ca acela nadajduieste in zidirea lui
Dumnezeu cea prea mica şi slaba şi nu in Dummnezeul puterilor. Cine
nadajduieste in Dumnezeu este iubit de Dumnezeu (Psalm 146, 11) , iar cine
nadajduieste in om, nadajduieste in desertaciune, deoarece omul "
desertaciunii s-a asemanat şi zilele lui ca umbra trec (Psalm 101, 12;
143, 4; Ecclesiast 6, 12; 8, 13). Blestemat este omul care lasa pe Ziditorul
sau şi nadajduieste in cele desarte şi stricacioase şi in om
care este rob al pacatelor (Ioan 8, 34; Romani 1, 24; 3, 9; 7, 5; 14, 23;
Efeseni 2, 3).
Ce este deznadejdea şi care sunt urmarile ei in viata omului?
Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea şi milostivirea lui
Dumnezeu. Ea este un pacat impotriva Duhului Sfant. Deznadejdea este a
unsprezecea treapta a pacatului, dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul. Urmarile
deznadejdii duc pe om la a douasprezecea treapta a pacatului, care este
sinuciderea, asemenea lui Iuda.
De ce işi pierd unii oameni nadejdea mantuirii şi ajung la
sinucidere?
Omul ajunge la sinucidere mai ales din cauza necredintei, a mandriei, a
deznadejdii, a fricii, a razbunarii şi a lipsei unui duhovnic bun.
Cum trebuie combatute pacatele deznadejdii şi ale sinuciderii? Ce ne
invata Sfintii Parinti in aceasta privinta? Pot fi pomeniti la sfintele slujbe
asemenea oameni?
Pacatul deznadejdii şi gandul sinuciderii se vindeca prin rugaciunea
cea staruitoare (Iacob 5, 13; Iuda 20). Orice rugaciune staruitoare este
lecuirea deznadejdii şi intarirea nadejdii " (Sfantul Ioan Scararul,
Cuvantul 28). Iarasi, omul se intareste impotriva deznadejdii prin spovedanie
şi impartasirea cu Sfintele şi dumnezeiestile Taine; cei
sinucişi nu pot fi pomeniti la nici un fel de rugaciune, nici acasa, nici
la Sfanta Biserica, afara de cazul ca au fost dementi, bolnavi grav de nervi
(Pravila Bisericeasca de Protos. Nicodim Sachelarie, pag. 291-292).
Ce este dragostea crestina, in cate parti se imparte şi cum se naste
ea in inima credinciosului?
Dragostea, in inteles mai larg, este nazuint omului spre tot ce este bun
şi frumos, spre tot ce este vrednic de dorit. Dragostea crestina este
puterea dumnezeieasca revarsata in inima credinciosului prin Taina Sfantului
Botez, prin care acesta are nazuinta adanca şi curata catre Dumnezeu,
bunul sau cel mai de pret şi doreste din toate puterile sufletului unirea
cu El şi implinirea vointei Lui, jertfind in caz de nevoie orice bun
pamantesc (Invatatura de credinta Ortodoxa, pag. 314). Dragostea dumnezeiasca
se imparte in doua trepte şi anume: O dragoste care se castiga prin toate
faptele bune, mai ales prin rugaciunea curata a inimii, iar a doua este
dragostea ca energie divina necreata, ca dar de sus (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae,
Teologia Morala, vol. III, pag. 254).
Ce fapte bune sporesc dragostea crestina şi ce pacate o imputineaza
mai mult?
Toate faptele bune ajuta pe om sa sporeasca in dumnezeiasca dragoste, dar
mai mult decat toate rugaciunea cea curata. Caci prin aceasta " strigand
omul catre Dumnezeu, ies afara toate cele ce sunt " (Sfantul Maxim
Marturisitorul, Filocalia, vol. II, pag. 39; Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 35
etc.). Cel mai mare pacat care imputineaza şi izgoneste de la noi
dragostea cea dumnezeieasca este ura " care este egala cu uciderea de om
" (Facere 27, 41; I Ioan 3, 15; 4, 20). Apoi iubirea de sine, mandria
şi zgarcenia.
Care sunt fiicele dragostei crestine?
Fiicele dragostei crestine sunt toate faptele bune, incepand cu sfanta
rugaciune. Rugaciunea este şi mama şi fiica a iubirii.
Prin ce se dovedeste dragostea crestina?
Dragostea crestina, atat dragostea de Dumnezeu cat şi cea catre
aproapele se dovedeste prin faptele bune, precum: milostenia, ajutorarea celor
din nevoi, primirea de straini, mangaierea şi cercetarea celor suferinzi,
sustinerea celor slabi, ascunderea defectelor altora, iertarea celor ce ne-au
suparat, rugaciunea pentru binele altora, jertfirea de sine pentru altii etc. (II
Corinteni 8, 22; I Tesaloniceni 2, 6; II Timotei 2,10; I Ioan 3, 6; Luca 17, 4;
Efeseni 4, 32; II Corinteni 9,14).
Ce este ura, din ce pricina se naste ea in inima omului şi cum poate
fi combatuta?
Ura, ca şi celelalte patimi, se naste din iubirea de sine, egoismul,
care este maica şi radacina tuturor pacatelor, dupa sfintii Ioan Damaschin
şi Efrem Sirul. Iar iubirea de sine este " iubirea nerationala fata
de trup " dupa Sfantul Maxim Marturisitorul (Filocalia, vol. II, pag. 67).
Ura este ucidere de om (I Ioan 3, 15). Ura este permisa numai impotriva
diavolului şi a pacatului (Psalm 96, 11; Pilde 8, 13; Amos 5, 15). Ura
este permisa asupra nedreptatilor, dupa cuvantul psalmistului " nedreptate
am vazut şi m-am scarbit " (Psalm 118, 163; Romani 12, 19; Pilde 13,
5; 17, 13). Crestinii trebuie sa urasca minciuna (Psalm 118, 163); trebuie sa
urasca caile nedrepte (Psalm 118, 104) , precum şi " adunarea
pacatosilor (Psalm 25, 5). Trebuie sa urasca sfatul celor ce urasc pe Dumnezeu
(Psalm 138, 21-22). Ura se biruieste prin dragostea de Dumnezeu şi de
aproapele, iar dragostea de Dumnezeu o castigam prin toate faptele bune, dar
mai ales prin rugaciunea cea curata.
Care este deosebirea intre ura, manie, invidie, zavistie, certare şi
pisma şi care sunt urmarile lor?
Ura este radacina patimilor aratate mai sus, iar acestea sunt ramurile ei,
cum vorbeste Sfantul Efrem Sirul in cuvantul sau pentru deosebirea patimilor. Urmarea
urii şi a fiicelor ei este moartea sufletului.
Ce invataturi şi sfaturi duhovnicesti dati credinciosilor pentru a-i
intari in cele trei virtuti teologice - credinta, nadejdea şi dragostea -
care stau la temelia mantuirii noastre?
Eu sunt om simplu şi necarturar şi nu ma pricep a da invataturi
aparte la cele trei virtuti teologice. Acestea le las pe seama teologilor care
le pot intelege şi talcui celor care-i asculta. Aici trebuie sa cunosti o
teologie a celor multi şi necarturari, care inca nu stiu Crezul şi
Tatal nostru, ba nici rugaciunile incepatoare. Dupa a mea slaba putere şi
pricepere, in cele spre folosul mantuirii, eu, mai intai le aduc aminte
credinciosilor de frica de Dumnezeu care invata pe omul sa se abata de la rau
(Pilde 1, 7; 9, 10).
Stim de la Sfintii Parinti, ca intelepciunea are doua capete. Cel de jos este frica de
Dumnezeu, iar cel de sus este dragostea de Dumnezeu, care este " legatura
desavarsirii ". De la frica de Dumnezeu incepand, eu ii indemn pe
credincioşi la frica de moarte şi de judecata. Apoi le aduc aminte de
muncile iadului, de slava raiului, de milostenie, de cresterea copiilor in
frica şi certarea Domnului, de spovedanie sincera şi deasa, de
parasirea pacatelor, care este adevarata pocainta. Pe cei casatoriti ii indemn la
viata curata de familie, sfatuindu-i sa paraseasca pacatul cel greu al uciderii
de copii şi orice incercare impotriva zamislirii de copii. Ii indemn sa
paraseasca certurile, judecatile, mania, betia şi ura şi ii indemn sa
se impace unii cu altii mai inainte de asfintitul soarelui.
Ii indemn pe credincioşi sa nu se duca la cei care descanta, la vraji
sau la " deschiderea pravilei " care este vrajitorie cu lucrurile
sfinte, numita de Sfintii Parinti " ghitia ". Ii indemn pe
credincioşi sa mearga regulat la Sfanta Biserica, sa asculte predicile
preotilor şi sa nu se adune prin case sau la adunarile sectare. Ii mai
indemn sa se pazeasca de betii, de desfranari, de adulter şi de celelalte
urgii ale acestor grele pacate. Ii indemn sa posteasca cu sfintenie cele patru
posturi, precum şi miercurea şi vinerea, afara de cazuri de boala sau
alte imprejurari binecuvantate. Ii sfatuiesc pe credincioşi sa nu citeasca
carti eretice şi sectare, nici sa discute despre credinta cu sectarii; ci
sa citeasca Sfanta Scriptura cat mai des, precum şi invataturile Sfintilor
Parinti. Ii sfatuiesc pe credinciosii nostri sa aiba in casa Ceaslovul,
Psaltirea, Biblia, vieti de sfinti şi alte carti de rugaciuni şi de
invataturi folositoare de suflet. Ii indemn sa asculte de preoti şi
conducatori, stiind ca sunt randuiti de Dumnezeu. Ii indemn, de asemenea, sa se
roage seara şi dimineata şi sa inceapa orice lucru cu rugaciunea
şi cu semnul Sfintei Cruci.
Ii indemn sa traiasea in pace cu cei din casa, cu vecinii, cu toti oamenii;
sa aiba mila de cei neajutorati, straini şi bolnavi; sa nu fure nimic de
la altii, nici din averea cea de obste. Ii mai indemn sa se roage pentru toata
lumea, sa rabde cu barbatie necazurile; sa dea celui cu cinstea, cinste; celui
cu frica, frica; celui cu dajdia, dajdie; şi nimanui cu nimic sa nu ramana
dator - cum ne invata Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, capitolul
13, 5-8.
Acestea şi altele de acest fel invat pe crestini, pe fiii Bisericii
noastre Ortodoxe care ajung pana la mine. Iar a face mare teologie cu acesti
nevinovati crestini, nici nu ma pricep şi nici nu socotesc a le fi lor de
mare folos, cata vreme au inca dinti de lapte la cele mai inalte şi
subtiri invataturi duhovnicesti.
Pentru ce a creat Dumnezeu lumea cea vazuta şi nevazuta?
Dumnezeu a creat intreaga lume vazuta şi nevazuta numai din negraita
Sa dragoste şi bunatate (Psalm 32, 5; 64, 9; 135, 1; 103, 14-29; 146,
8-9). Şi iarasi, Dumnezeu a creat lumea cea vazuta şi cea nevazuta
spre slava Sa (Psalm 18, 1-2; 96, 6; Romani l, 20; Sfantul Nicodim Aghioritul,
Paza celor cinci simtiri, cap. 11).
Ce intelegem prin dreptatea lui Dumnezeu şi cum o putem indeplini?
Dreptatea lui Dumnezeu este una din desavarsirile Lui (Exod 34, 7;
Deuteronom 32, 4; Psalm 7, 9; 88, 14; Isaia 45, 21-24). Iar pentru a implini
dreptatea lui Dumnezeu, pe cat este cu putinta omului, crestinul trebuie a se
sili sa faca toate faptele cele bune şi toate poruncile date lui de
Domnul, iar dupa implinirea tuturor sa se socoteasca pe sine " sluga
netrebnica " , dupa cum a zis Hristos (Luca 17, 10) , intelegand ca toata
fapta buna se faptuieste de Dumnezeu prin credincioşi (Filipeni 2, 13-15;
II Corinteni 3, 5; 9, 8; II Tesaloniceni 2, 17; Evrei 13, 21). Dumnezeu este
drept şi fagaduieste binecuvantarea Sa celor ce pazesc poruncile Lui
şi fac dreptate (Psalm 14, 1-2; 23, 3; Pilde 21, 21; Isaia 33, 15: Matei
5, 8).
Cat poate omul sa inteleaga din tainele şi lucrurile lui Dumnezeu?
La aceasta intrebare va raspund cu cuvintele Sfintei Scripturi, ca "
cele mai multe din lucrurile lui Dumnezeu sunt ascunse " (Isus Sirah 16,
22). Pana la urma, insa, din bunatatea cea fara de margini a lui Dumnezeu
" toate vor fi facute cunoscute omului " ' (Isaia 54, 13; 55, 5). Numai
ceea ce trebuie stiut despre Dumnezeu s-a descoperit oamenilor (Romani 1, 19).
Dumnezeu este necuprins. Lucrurile Lui sunt necuprinse (Iov 5, 9; 9, 10;
37, 5,14; Ecclesiast 3, 11; 11, 8). Judecatile Lui sunt nepatrunse cu mintea
(Psalm 35, 6; Luca 13, 4; Romani 9, 33). Omul, dupa masura curatiei mintii
şi inimii sale, poate intelege tainele zidirilor lui Dumnezeu; caci dupa
marturia marelui Vasile " lumea aceasta este scoala sufletelor ce!or
cuvantatoare şi loc de invatatura a cunostintei lui Dumnezeu, dand
povatuire mintii prin cele vazute şi simtite, catre privirea celor
nevazute " (Exaimeron, Cuvantul 1). Din privirea cea cu intelepciune
duhovniceasca asupra lumii, a creatiei, omul cunoaste pe Creator (Romani 1, 20;
Isaia 40, 22; Psalm 18, 1). Cerul şi pamantul spun slava Lui (Psalm 18,
1-4; 144, 10). Bunatatea şi darnicia lui Dumnezeu se vad in toate
lucrurile Lui. Puterea Lui se vede iaraşi in creatia Lui (Psalm 18, 1;
Psalm 110, 6; Isaia 48, 13; Rom. l, 20). Inletepciunea şi slava Sa se
cunosc in lucrurile Sale cele minunate (Iov 37, 16; 38, 4; Psalm 8, l; 85,19). Dreptatea
Sa se cunoaste in lucrurile Sale. Sfintenia Sa se cunoaste in legea Sa
(Deuteronom 4, 8; Romani 7, 12). In vremea de apoi, ne spune dumnezeiasca
Scriptura, " pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, ca marea de ape
" (Isaia 11, 9; Avacum 2, 14; Ecclesiast 8, 17).
Ce intelegem prin pronia lui Dumnezeu prin care conduce zidirea Sa?
Pronia lui Dumnezeu este ingrijirea neintrerupta a Lui fata de fapturile
Sale (Psalm 32, 13; 14, 15; 103, 10-30; 135, 25; Isaia 46, 4; Luca 12, 22; I
Petru 5, 7). Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca " de pronie şi de
mai inainte intelegere avem trebuinta ca sa se faca toate ". Iar Sfantul
Chiril al Ierusalimului zice " ca a privit Domnul toate, mai inainte de
facerea lor, fara de vreme intelegandu-se fiecare dupa intelegerea cea fara de
vreme voitoare a Sa " (Pentru Treime, cap. 11).
Spun unii Sfinti Parinti ca Dumnezeu conduce lumea cu doua maini, adica cu
dreptatea şi cu mila. Cum trebuie intelese aceste cuvinte?
Cele doua maini ale Tatalui cu care a facut lumea vazuta şi nevazuta
şi cu care le conduce pe toate, nu sunt dreptatea şi mila Lui. Cele
doua maini ale Parintelui Ceresc sunt Fiul şi Sfantul Duh, dupa marturia
Sfintei Scripturi care zice: " cu cuvantul Domnului cerurile s-au facut
şi cu Duhul gurii Lui toata puterea lor " (Psalm 32, 6). Iar daca
unii Sfinti Parinti au numit undeva " mainile lui Dumnezeu " pe cele
doua insusiri şi desavarsiri ale Lui, adica dreptatea şi mila, ei au
aratat ca prin acestea Dumnezeu lucreaza cu scumpatate şi cu iconomie
mantuirea şi indreptarea sufletelor omenesti şi conduce intreaga lume
spre slava Sa şi dupa voia Sa cea sfanta şi dreapta. Sfanta
Scriptura, avand in vedere aceste doua desavarsiri ale lui Dumnezeu, ne invata
pe noi ca mai tare trebuie sa ne temem de mila Lui, decat de dreptatea Lui. Ca
de vom supara dreptatea lui Dumnezeu, noi alergam la mila Lui; iar daca vom
greşi prea mult cu increderea prea mare in mila Lui, apoi unde vom alerga
sa impacam dreptatea Lui? De aceea Sfanta Scriptura ne face atenti, zicand:
" Sa nu zici ca mila Lui este mare şi va curati multimea pacatelor
mele, ca mila de la El este şi peste cei pacatoşi o va odihni "
(Isus Sirah 5, 6-7).
Daca Dumnezeu conduce numai prin pronie, ce vina are omul cel ce greseste
fara voie sau din nestiinta?
Dumnezeu l-a facut pe om " şi l-a lasat in mana sfatului sau
" (Intelepciunea lui Solomon 2, 23; Isus Sirah 15, 14). Dumnezeu nu este
spargator de usi. El nu forteaza usa sufletului nostru. Auzi ce zice: "
Iata stau la usa şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide,
voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine " (Apocalipsa
3, 20). In
alt loc, aratand stapanirea de sine a omului, zice: " Doamne, caci cu arma
bunavointei ne-ai incununat pe noi ". Deci, omul este liber şi nu
este silit sa faca binele; insa este invatat sa faca binele şi sa pazeasca
toate poruncile lui Hristos (Matei 28; 20). Iar de va greşi cineva din
nestiinta, tot se va bate, dar mai putin (Luca 12, 48; Romani 2, 12). Şi
de a gresit omul fara voie, sa se caiasca, şi prin pocainta cea de voie,
pe cele fara de voie sa le vindece (Matei 11, 20; Luca 17, 3-4; II Corinteni 7,
10).
Ce este mantuirea şi care sunt conditiile mantuirii, dupa sfintii
Parinti?
Mantuirea este izbavirea de pacate (Psalm 129, 8). Mantuirea vine de la
Dumnezeu (Matei l, 21; Psalm 38, 36, 39; 67, 20; Isaia 25, 9; 45, 17; 43, 11).
Mantuire s-a facut neamului omenesc prin sangele lui Hristos (Matei 20, 28;
Marcu 10, 45; Fapte 20, 28; Efeseni 1, 7; Evrei 11, 12-IS). Mantuirea s-a
savarsit prin Iisus Hristos (Isaia 63, 9; Luca l, 69). Hristos poate mantui
totdeauna şi nu este mantuire prin altul (Evrei 7, 25; Fapte 4, 12). Iar
conditiile mantuirii sunt: harul Sfantului Duh, credinta dreapta in Dumnezeu,
unita cu toate faptele cele bune şi marturisirea numelui lui Iisus Hristos
(Romani 10, 9-10); caci cine va rabda pana la sfarsit acela se va mantui (Matei
10, 22-24; Marcu 13, 13).
Ce intelegem prin har şi cand primeste omul harul Duhului Sfant?
Harul este semnul rascumpararii (Efeseni 1, 13-14; 4, 30). Omul primeste harul Prea
Sfantului Duh mai intai la Botez princu Sfantul Mir (II Corinteni l, 21-22; I Ioan
2, 27; Fapte 8, 15). Dupa Sfantul Botez, harul Sfantului Duh se primeste pe
calea rugaciunii (Luca 11, 13). Apoi primim harul Sfantului Duh prin mijloacele
cele sfintitoare ale Bisericii lui Hristos, care sunt cele sapte Taine, precum
şi prin ierurgii, sfintiri etc. Harul Sfantului Duh se da celui ce crede
in Iisus Hristos şi se pocaieste (Fapte 2, 38; 10, 43-44; Galateni 3, 14;
Ioan 7, 39).
Toti oamenii au harul Sfantului Duh? Necrestinii, necredinciosii, ereticii,
sectarii şi crestinii cazuti in pacate de moarte, poarta in ei harul
Sfantului Duh?
In Vechiul şi Noul Testament, harul Sfantului Duh a fost fagaduit
tuturor celor ce vor crede in Iisus Hristos (Isaia 44, 3; 59, 21; Iezechiel 36,
27; Fapte 2, 17-18). Dar harul Prea Sfantului Duh s-a dat cu deosebire
Sfintilor Apostoli (Ioan 20, 22; Fapte 1, 8; 2, 4; 4, 31; 6, 3; 13, 2).
Paganii, necredinciosii şi apostatii nu au harul Prea Sfantului Duh (Iuda
19-20; I Corinteni 2, 14). In vremea de apoi " multi inselatori şi
hristoşi mincinoşi " se vor arata cu viclenie ca au harul
Sfantului Duh şi vor face semne mari şi minuni false cu puterea
satanei, spre a insela pe multi precum a zis Domnul (Matei 24, 24; Marcu 13,
22; II Tesaloniceni 2, 9; Apocalipsa 13, 13-14). Acesti inselatori vor face
minuni false cu puterea satanei spre a insela pe cei aleşi şi a-i
indeparta de la dreapta credinta (Deuteronom 13, 1, 8; Apocalipsa 19, 20). Vrajitorii,
proorocii mincinosi, ereticii, inselatorii şi facatorii de minuni false
sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu (Levitic 20, 27; Deuteronom 18,10-12). Dumnezeu
nu asculta pe cei ce fac minuni false (Levitic 11, 31; 20, 6; Deuteronom 13,
3). Crestinii care cad in pacate grele " intristeaza pe Duhul Sfant "
(Efeseni 4, 30). Totuşi nu pierd harul mantuirii. Daca se vor intoarce din
toata inima la spovedanie şi la lucrarea faptelor bune, iaraşi
dobandesc harul Prea Sfantului Duh (Fapte 2, 38). Ereticii şi sectarii nu
au harul Prea Sfantului Duh, fiiindca primul pacat impotriva Sfantului Duh,
savarsit de ei este " rautatea neincrederii adevarului dovedit şi
aratat, al dreptei credinte in Hristos " (Invatatura de Credinta Ortodoxa,
ed. 1953, pag. 439-441).
Parinte Cleopa, ce intelegem prin fapta buna şi cum putem sti ca
faptele noastre sunt bune sau rele inaintea lui Dumnezeu?
Fapta cea buna este " roada dreptatii " (Filipeni 1, 11; Matei 5,
16; Iacob 3, 18). Fapta buna se mai zice şi " roada vrednica de
pocainta " (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20). Iisus Hristos a fost intru toate
pilda de adevarata fapta buna (Ioan 10, 32; Fapte 10, 38). Faptele numai atunci se
socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta şi se vor face spre
slava lui Dumnezeu (Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23). Nimeni
nu se poate mantui numai cu faptele sale cele bune, daca nu va completa mila
lui Dumnezeu neajungerile şi datoriile sale cele sufletesti (Efeseni 2,
8-9; II Timotei 1, 9; Tit 3, 4-5). Fiecare din noi trebuie sa stie ca toate
faptele bune se infaptuiesc de Dumnezeu in cei credinciosi, deoarece "
Dumnezeu este cel ce lucreaza " intru noi, atat ca sa voim, precum sa
şi savarsim faptele cele bune dupa a Lui bunavointa (Filipeni 2, 13-15; II
Corinteni 3, 5; 9, 8; Evrei 13, 20-21).
Care este cea dintai virtute, considerata cea mai mare inaintea lui
Dumnezeu?
Cea dintai şi cea mai mare virtute este dragostea de Dumnezeu (Matei
22, 37-38; Marcu 12, 30-31). Aceasta prea mare virtute se formeaza in inima
omului prin lucrarea harului Prea Sfantului Duh (Romani 5, 5; Galateni 5, 22;
II Tesaloniceni 3, 5). A doua virtute, asemenea celei dintai, este a iubi pe
aproapele nostru ca pe noi insine (Matei 22, 39).
Se poate mantui omul numai prin unele fapte bune, pentru ca nimeni nu poate
implini toate faptele bune?
Mantuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit " sa pazim toate Lui
" (Matei 28, 20). Sfantul Apostol Iacob arata ca " de vom calca o
singura porunca, ne-am facut calcatori ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu
" (Iacob 2, 10). Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, intelegem
clar ca suntem datori a pazi toate poruncile pentru a ne mantui. Dar, pentru ca
Mantuitorul nu a venit sa cheme pe cei drepti ci pe cei pacatoşi la
pocainta (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32) , " cine face fapte
vrednice de pocainta " (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20) , unul ca
acela completeaza prin pocainta lipsa faptelor bune care trebuie sa le faca
şi prin adevarata pocainta se mantuieste. Acest lucru il arata Sfantul
Isaac Sirul, zicand: " A te mahni in minte şi a te cai covarseste pe
toata osteneala trupului " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 34). Iar cum ca
ajunge şi un singur suspin din adancul inimii spre mantuire arata
dumnezeiasca Scriptura, zicand: " Cand te vei intoarce şi vei
suspina, atunci te vei mantui " (Isaia 61, 3; II Corinteni 7,10).
Alta mare şi cuprinzatoare fapta buna spre mantuire este smerenia. Acest
lucru il spune mai intai proorocul David, zicand: " Smeritu-m-am şi
m-am mantuit! " (Psalm 114, 6). Il spune şi Mantuitorul in fericirea
cea dintai· " Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia
cerurilor " (Matei 5, 3). Iar Sfantul Ioan Scararul, in Cuvantul 25 -
Pentru smerita cugetare - zice: " N-am postit, n-am privegheat, nu m-am
culcat pe jos, ci m-am smerit şi degraba şi in scurt Domnul m-a
mantuit pe mine " (Filocalia, vol. IX). Tot acolo arata el ca "
smerenia este poarta imparatiei cerurilor ". Şi Sfantul Isaac Sirul
spune acelaşi lucru: " Smerenia fara fapte bune poate multe pacate sa
ierte, iar faptele cele bune fara de smerenie sunt ca niste nefolositoare "
(Scolia 39 din Scara, la Cuvantul 25, Pentru smerita cugetare). La fel, in
Psalmul 50 zilnic citim ca " Inima franta şi smerita Dumnezeu nu o va
urgişi (Psalm 50, 17-18; Isaia 57, 15; 66, 2). Iar dumnezeiescul parinte
Efrem Sirul adauga şi el: " Daca vei suspina, cela ce ai pacatuit,
impreuna cu suspinul şi greutatea balaurului a iesit şi
usurandu-ti-se mintea, pe norul nestiintei il izgoneste şi se face intru
alinare ochiul sufletului tau şi indata pacea intra şi il povatuieste
pe el spre mantuire " (Tomul III, Cuvant pentru pocainta). Dupa a noastra
slaba putere sa ne silim, deci, a ne impartaşi noi din toate faptele bune,
completand cu smerenia şi cu mila Domnului toate lipsurile noastre.
Ce este rugaciunea şi care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii
Parinti?
"Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este
vlastarul blandetii şi al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei
şi al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii şi a
descurajarii " , spune Evagrie Ponticul (Filocalia, vol. I, pag. 74-77).
Şi iarasi: " Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa
lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor şi
fiica a lor (Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune,
sfintitoare maica a tuturor virtutilor...). " Rugaciunea este cheia
imparatiei cerurilor " , zice Ilie Ecdicul (Filocalia, vol. IV) , iar
Sfantul Teofan Zavoratul (sec. XIX) spune ca " rugaciunea este suirea
mintii şi a gandurilor la Dumnezeu ". Rugaciunea are trei trepte: treapta
intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua
este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea
simtirii, adica a inimii.
In cate feluri se imparte rugaciunea dupa lucrare?
Dupa lucrare, rugaciunea se imparte in trei feluri şi anume:
rugaciunea de lauda, adica de preamarire; rugaciunea de multumire şi
rugaciunea de cerere.
Cand cunoaste cineva ca s-a rugat cu adevarat lui Dumnezeu?
Simtirea lui Dumnezeu in noi este rugaciune, chiar daca cineva nu rosteste
nimic prin cuvinte. De aceea, cand cineva va duce cuvintele sale pana la
simtirea inimii, unul ca acela va cunoaste cu incredintare ca s-a rugat lui
Dumnezeu.
Cunoaste credinciosul cand trece de la o treapta a rugaciunii la alta?
Trecerea rugatorului de la rugaciunea de cantitate la cea de calitate, ca
şi cresterea lui in cea duhovniceasca, adica urcarea lui pe cele trei
trepte ale urcusutui duhovnicesc, dupa mai multi Sfinti Parinti nu este
cunoscuta de cel ce se roaga. Cresterea, adica sporirea in rugaciune se
aseamana cu o planta ce creste fara sa stie şi fara sa inteleaga clipa,
sau momentul cresterii sale. Este asemenea unui copil ce creste, trecand de la
o varsta la alta, fara sa stie timpul exact cand a sporit cresterea sa. Aceasta
crestere şi sporire a crestinului in rugaciune, ca şi cresterea lui
in cele duhovnicesti, nu este un rod numai al ostenelilor lui, ci mai mult al
darului şi al milei lui Dumnezeu. Adesea este ascunsa aceasta crestere
şi sporire a sa, fie in rugaciune, fie in cele trei trepte ale urcusului
duhovnicesc, cu iconomie dumnezeiasca, ca sa nu cada omul in parerea şi
inchipuirea de sine. (A se vedea Sbornicul, vol. I, Editura Manastirii Valaam).
" Suirea catre desavarsire este necunoscuta in ravnitor " , zice un
mare rugator. Totuşi dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul arata unele semne
prin care cineva poate sa priceapa in ce masura se afla, adica in care treapta
sta. Iata ce zice el: " Omul cand se afla in lenevire, se infricoseaza de
ceasul mortii; iar cand se va apropia de Dumnezeu, se teme de intampinarea
judecatii. Iar cand cu totul va veni inainte intru dragoste, acestea doua se
inghit, adica se mistuiesc de dumnezeiasca dragoste " (Filocalia, vol. X,
Cuvantul 38).
In general, credinciosii nostri se roaga putin, dar cu multa smerenie. Pot
avea ei nadejde de mantuire cu rugaciune putina? Dar cei bolnavi şi care
nu pot citi, cum trebuie sa se roage?
Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis: " Cand va rugati, nu spuneti
multe ca paganii, carora li se pare ca in multa lor vorbire vor fi ascultati. Deci,
nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de ce aveti trebuinta, mai inainte de
a cere voi de la El " (Matei 6, 7-8). Deci, i-a invatat sa se roage cu
rugaciunea Tatal nostru. Asadar, insuşi Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a
invatat pe noi rugaciunea scurta. Oricine va zice rugaciuni scurte, dar cu
smerenie, cu umilinta şi simtirea inimii, se va mantui. Sa ne aducem
aminte de acel batran care, timp de patruzeci de ani, zicea aceasta scurta
rugaciune: " Doamne eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu ma iarta
" (Pateric, ed. 1930). La fel sa faca şi bolnavii. Sa se roage lui
Dumnezeu cu rugaciuni scurte şi sa multumeasca pentru boala.
Care este cel mai sfant loc şi timp pentru rugaciune?
Oricare loc şi orice timp este potrivit pentru rugaciune, dupa
marturia care zice: " Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea
lauda Lui in gura mea " (Psalm 33, 1). Şi iarasi: " In tot locul
stapanirii Lui, binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul " (Psalm 102, 22).
Dar, de cauti cel mai sfant loc de rugaciune, gandeste-te la inima omului, caci
inima omului este altarul cel intelegator al lui Dumnezeu, de pe care trebuie a
se aduce jertfa cea de rugaciune (Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, Cuvantul 32). Iar
timpul de rugaciune, cum am zis mai sus, este cel de totdeauna.
Care rugaciune este mai puternica? Cea orala, psalmul, acatistul, Tatal
nostru sau rugaciunea lui Iisus?
Rugaciunea cea mai puternica este rugaciunea scurta, care se face din
adancul inimii, cu suspine şi lacrimi, dupa marturia Sfintei Scripturi
care zice: " Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne, Doamne, auzi
glasul meu " (Psalm 129, 1). Cu aceasta rugaciune smerita s-au rugat
talharul pe cruce (Luca 23, 42); femeia canaaneanca (Matei 15, 22); apostolii,
in vremea furtunii pe marea Galileii (Matei 8, 25); orbii din Ierihon (Matei
20, 30-33); leprosul (Marcu 1, 40-41) , etc. Deci, cea mai puternica rugaciune
este rugaciunea scurta cu suspinul inimii, dupa marturia ce zice: "
Racnit-am din suspinarea inimii mele... " (Psalm 37, 8). Este buna şi
rugaciunea cea lunga, citirea Psaltirii, Ceaslovului etc., dar aceasta se
potriveste mai ates celor sporiti in cele duhovnicesti, iar nu celor
incepatori.
Ce fel de rugaciune recomandati credinciosilor? Dar calugarilor şi
preotilor?
Credinciosilor mireni, de obicei le dau sfaturi sa nu le ramana rugaciunile
de dimineata, de seara şi din timpul mesei, iar in timpul zilei şi la
lucru le dau sa zica in taina rugaciunea lui Iisus şi alte rugaciuni
scurte. Apoi, le recomand mergerea cat mai des la Sfanta Biserica, rugaciunea
Tatal nostru, Crezul, Psalmul 50, pe care sunt datori sa le stie pe de rost. Apoi,
citirea Sfintei Scripturi şi a altor carti sfinte. Celor mai ravnitori le
dau sa citeasca Psaltirea, acatiste şi alte rugaciuni din Ceaslov. Calugarilor
din manastiri, care au ascultari grele, le recomand mai ales, paza mintii
şi rugaciunea lui Iisus, caci acestea au legatura intre ele ca trupul cu
sufletul. Apoi, le recomand mergerea regulata la biserica, mai ales la Utrenie
şi Sfanta Liturghie. Celor ce nu pot veni la biserica din cauza
ascultarilor, le randuiesc sa faca ascultare cu dragoste şi sa citeasca
cele sapte laude. Iar de nu pot sa le citeasca, sa aiba cat mai des pomenirea
lui Iisus in mintea lor, sa faca toate cu bucurie şi fara impotrivire, sa
nu le ramana rugaciunile de dimineata şi de seara, sa citeasca la Psaltire
dupa putere, sa citeasca din invataturile Sfintilor Parinti, şi mai ales
Regulile mari ale vieti monahale de Sfantul Vasile cel Mare, precum şi
Cuvintele Sfantului Teodor Studitul. Acesti Sfinti Parinti ne invata ca "
cine face ascultare cu dragoste şi fara cartire in manastire, liturghie
şi mucenicie savarseste şi intocmai ca mucenicii se va incununa
" (Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 8).
Rugaciunea cu lacrimi a saracului sau a vaduvei, facuta din inima, poate fi
considerata rugaciune puternica ca şi rugaciunea lui Iisus?
Atat rugaciunea saracului şi a vaduvei, cat şi a monahului, daca
se face cu umilinta, cu lacrimi şi cu statornicie este puternica şi
roditoare de pocainta adevarata. Plansul " este bold de aur al sufletului
" , spune Sfantul Ioan Scararul (Cuvantul 7) , şi " cela ce se
roaga cu lacrimi de cainta pentru pacatele sale şi cu durere in inima ca a
intristat pe Dumnezeu, unul ca acela se curateste de toata intinaciunea cea
simtita şi cea gandita, prin aceasta rugaciune, de va fi statornica "
(Scara, Cuvantul 7). Iar cei ce nu au darul lacrimilor de la Dumnezeu, dar se
roaga cu intristarea mintii şi a inimii, cu osandire de sine, cu mahnire
şi parere de rau pentru pacatele savarsite in viata, ajung la aceeaşi
masura de curatie, de luminare şi de fericire duhovniceasca (Ibidem).
Ce importanta au lacrimile in rugaciune şi cum putem dobandi darul
lacrimilor?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti, lacrimile de dupa Sfantul Botez au mai
mare putere decat Botezul. Caci Botezul curata pacatele cele facute de noi mai
inainte, iar izvorul lacrimilor curata şi pacatele de dupa Botez (Scara,
Cuvantul 7, Pentru plans). La fel şi Sfantul Isaac Sirul zice: Lacrimile
intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu de care s-a invrednicit
sufletul intru pocainta sa " (Cuvantul 33; Filocalia, vol. X). Inca
trebuie sa stim ca lacrimile cele bune, unele se nasc din frica lui Dumnezeu,
altele se nasc din dragostea de Dumnezeu, altele din pomenirea mortilor, altele
din frica muncilor iadului şi a judecatii de apoi, (Ibidem). Mai sunt
şi altfel de lacrimi numite mijlocii, adica firesti şi altele rele
şi patimase, anume cele din patima, din ura, din manie, din razbunare etc.
De cate feluri este plansul dupa Sfintii Parinti şi care este plansul
cel mai folositor?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti, plansul este de doua feluri. Intai,
plansul cu lacrimi de pocainta, care este şi cel mai bun. Al doilea plans
este intristarea mintii dupa Dumnezeu, cu mahnire şi suspine de cainta
pentru cele gresite de om inaintea lui Dumnezeu (Scara Cuvantul 7).
Care este deosebirea intre plans şi intristarea inimii şi cum
ajunge omul la cainta şi mustrarea de sine?
Deosebirea intre ele numai atata este ca plansul cel dintai este cu
lacrimi, iar cel de-al doilea, adica mustrarea inimii, este fara lacrimi. Pentru
a ajunge omul la cainta şi la mustrarea de sine, mai intai trebuie a se
sili cu mare cercare a constiitei sa ajunga a-şi cunoaste neputinta,
nimicnicia şi greutatea pacatelor sale, şi mai ales, robia patimilor
sufletesti care-l stapanesc, cum ar fi: iubirea de sine, nesimtirea, trufia,
ura, rautatea, tinerea minte de rau, fatarnicia şi altele de acest fel
care sunt greu de cunoscut de om din cauza subtiratatii lor. Daca omul va
ajunge la adevarata cunostinta de sine, a ajuns la adevarata fericire, dupa
marturia care zice: " Fericit este omul care-şi cunoaste neputinta
sa, ca cunostinta aceasta i se face lui temelie şi radacina şi incepatura
de toata bunatatea " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 25).
Cum poate cineva sa sporeasca in rugaciunea cea duhovniceasca?
La aceasta raspundem ca fiecare crestin şi monah poate sa ajunga pe
cele mai inalte trepte ale rugaciunii daca se va sili in toata vremea a se
ruga, caci dascalul cel mai mare care invata şi ajuta pe om sa sporeasca
in rugaciune este insaşi osteneala rugaciunii. Acest adevar il arata
Sfantul Macarie cel Mare care zice: " Vrei sa dobandesti rugaciunea. Osteneste-te
in rugaciune, ca Dumnezeu, vazand cu cata osteneala o cauti, iti va darui-o tie
" (Sbornicul, vol. I).
Ce este rugaciunea mintii şi ce este rugaciunea inimii?
Rugaciunea mintii este rugaciunea cugetarii, cand mintea s-a deprins sa se
reculeaga in ceasul rugaciunii, pe care o rosteste in intregimea ei fara
risipire. In vremea acestei rugaciuni, mintea se topeste, se uneste laolalta cu
cuvintele scrise şi le rosteste ca şi cum le-ar fi cugetat ea insasi.
Rugaciunea inimii este rugaciunea simtirii, cand prin luarea aminte inima
se incalzeste si, ceea ce in rugaciunea mintii era gand, acum de la gand ajunge
la simtire. Insa aici simtirea este ca nevoie şi cerinta duhovniceasca.
Cine a ajuns la simtire, acela se roaga fara cuvinte, pentru ca Dumnezeu este
un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici incepe hotarul sporirii in
rugaciune. Pe aceasta treapta citirea poate sa inceteze, precum şi
staruinta gandului, dar sa se pastreze petrecerea in aceasta simtire cu semnele
proprii ale rugaciunii. Asadar, din cele spuse pana aici, trebuie sa tinem
minte ca " intelegerea şi simtirea sunt puterile rugaciunii "
dupa Sfantul Teofan Zavoratul.
Prin ce se deosebesc aceste doua rugaciuni una de alta şi care este
semnul ca a dobandit cineva rugaciunea cea curata a inimii?
Deosebirea rugaciunii mintii de a inimii consta in aceasta, ca cel ce se
roaga cu mintea petrece in cap, iar cel ce se roaga cu inima petrece in inima,
adica se pogoara cu mintea in inima. Caci numai atunci cand mintea se va uni cu
inima ne putem astepta la o sporire in aducerea aminte de Dumnezeu şi la
simtirea lui Dumnezeu, dupa acelaşi Sfant Teofan Zavoratul.
In ce consta unirea mintii cu a inimii?
Unirea mintii cu a inimii consta in unirea gandurilor celor duhovnicesti
ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii (Ibidem).
Care sunt roadele rugaciunii lui Iisus?
Primul rod al rugaciunii lui Iisus este instrainarea gandurilor mintii de
la lucrurile cele frumoase ale lumii, dupa Sfantul Diadoh care zice: "
Cela ce intra de-a pururi in inima sa, se instraineaza de toate cele frumoase
ale viietii " (Filocalia, vol. I, pag. 36l). Al doilea rod al rugaciunii
lui Iisus este " vedera grozaviei celei ticaloase a sufletului cu care s-a
intinat prin simtiri şi prin ganduri rele ". Prin aceasta vedere
castiga omul smerenie, plans, lacrimi, dupa marturia Sfantului Grigorie Palama.
Al treilea rod al rugaciunii celei gandite a inimii este ca prin
intoarcerea mintii in inima, atat mintea cat şi inima omului se fac ca o
oglinda curata in care nevoitorul işi cunoaste miscarile cele viclene ale
gandurilor sale, şi asa cheama pe Iisus spre ajutor (Filocalia, vol. IX,
Cuvantul 28). Al patrulea rod al rugaciunii celei ganditoare a inimii este
curatirea firii, precum şi lucrarea pentru curatirea firii, data mai
presus de fire de dumnezeiescul dar al Prea Sfantului Duh.
Al cincilea rod al rugaciunii inimii este ca, intrand mintea in inima ca sa
vorbeasca acolo cu Cuvantul cel inauntru asezat, nu ramane fara de mare bucurie
şi veselie duhovniceasca, dupa cum despre aceasta arata Iosif Vrinie
şi Nichita Monahul cel din singuratate. Al saselea rod al rugaciunii celei
duhovnicesti este ca prin aceasta rugaciune se afla darul lui Dumnezeu cel
ascuns in inima. Al saptelea rod al rugaciunii lui Iisus este ca prin pomenirea
cea necurmata a numelui lui Iisus, se naste in suflet dragostea cea catre
Hristos (A se vedea Paza celor cinci simtri, de Sfantul Nicodim Aghioritul).
Alte roade ale rugaciunii celei gandite sunt şi acestea: adunarea
cugetelor, evlavia, smerenia, luarea aminte de sine, umilinta, frica de
Dumnezeu, pomenirea mortii, linistea inimii despre ganduri, concentrarea
atentiei in inima şi caldura cea duhovniceasca (A se vedea pe larg in
Sbornicul vol. I).
Care este deosebirea intre rugaciunea mintii şi lucrarea mintii?
Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva, intarindu-se cu atentia in
inima, inalta de acolo rugaciune catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este
atunci cand, cineva stand cu luare aminte şi cu pomenirea lui Dumnezeu in
inima, taie orice alt gand care incearca sa patrunda in inima (Ibidem).
Este şi o alta rugaciune catre Dumnezeu care se indeplineste prin
lucrarea faptelor bune?
Da, este. Acest lucru ni-l arata Sfantul Pavel cand zice: " Orice
savarsiti cu cuvantul sau cu lucrul, pe toate intru numele Domnului Iisus
Hristos sa le faceti " (Coloseni 3, 17). Deci, cine face orice lucru bun
spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu
şi spre slava Lui, unul ca acela are rugaciune prin fapte. De aceea
şi Sfantul Teodor Studitul, sfatuind pe ucenicii sai, le spunea ca "
cel ce face fapte bune şi ascultare cu smerenie şi fara de cartire,
liturghie şi preotie savarseste " (Cuvantul 4, Despre dragostea in
Hristos şi despre sarguinta la cantarile şi slujbele bisericesti, ed.
1940, pag. 59-65).
Dar rugaciunea care se face cu gura, are vreun temei in Sfanta Scriptura?
Atat rugaciunea pe care o facem cu buzele şi cu limba, cat şi
aceea care o zicem cu glas tare, au destule marturii in Sfanta Scriptura. Astfel
Sfantul Apostol Pavel zice: " Aduceti Domnului roada buzelor voastre
" (Efeseni 6, 18). David proorocul, iaraşi spune: " Doamne,
buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta " (Psalm 50,
16). In alt loc tot el spune:
" Şi L-am inaltat pe El cu limba mea " (Psalm 65, 16). Sau " Auzi
Dumnezeule rugaciunea mea şi strigarea mea la Tine sa vina " (Psalm
101, 1). In alt loc, iaraşi zice: " Cu glasul meu catre Domnul am
strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat " (Psalm 141, 1). In toate
acestea, despre rugaciunea gurii şi a glasului se vorbeste.
Ce putere duhovniceasca are rugaciunea vorbita, orala, pe care o fac, in
general, credinciosii?
Nu mare putere are rugaciunea facuta numai cu limba şi cu glasul,
deoarece Dumnezeu cere omului in vremea rugaciunii mai mult inima sa decat
cuvintele gurii şi ale limbii. Ca, auzi ce zice: " Da-mi, fiule,
inima ta " (Pilde 23, 26). Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul şi
rugaciunea facuta cu gura, tare sau incet, ci mai ales suspinul şi
graiurile inimii noastre le cere Dumnezeu. Auzi ce zice: " Tie a grait
inima mea " (Psalm 26, 13). Şi iarasi: " Racnit-am din
suspinarea inimii mele " (Psalm 37, 8). Iar marele prooroc Isaia, avand in
vedere ca poporul lui Israel se ruga lui Dumnezeu numai cu gura, iar nu şi
cu inima, zicea: " Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de
inima lor " (Isaia 29, 13; Matei 15, 8).
Sfantul Grigorie de Nyssa zice " ca rugaciunea gurii şi a limbii
este granita cea mai departata a rugaciunii " (Comentariu la viata lui
Moise). Alti Sfinti Parinti numesc rugaciunea gurii treapta cea mai de jos din
scara rugaciunii celei duhovnicesti. Acestea avandu-le in vedere noi, sa ne
rugam Prea Bunului Dumnezeu sa ne ajute a ne ridica mai sus de treapta
rugaciunii verbale ca sa-L laudam şi " sa cantam in inimile noastre
Domnului ".
Cum pot crestinii de astazi sa indeplineasca porunca Sfantului Apostol
Pavel care zice: " Neincetat sa va rugati "? (I Tesaloniceni 8, 17).
Poate oricine a se ruga neincetat daca va umbla pururea inaintea lui
Dumnezeu cu mintea şi inima sa. Cu mainile poate sa lucreze, iar cu mintea
şi cu inima sa sa fie gandindu-se la Dumnezeu. Atat doar mai adaug, ca
rugaciunea duhovniceasca, cea mai de capetenie aceasta este: sa fim noi
nedespartiti cu mintea şi cu inima de Dumnezeu, ori in ce vreme şi
ori in ce loc vom fi. Principalul in aceasta este sa avem noi intotdeauna
simtirea, adica prezenta lui Dumnezeu. " Acest lucru inlocuieste toate
randuielile de rugaciune şi se socoteste o rugaciune neincetata " ,
cum spune Sfantul Teofan Zavoratul (Sbornicul, vol. I, ms). Aceasta simtire
şi privire duhovniceasca cu mintea la Dumnezeu o avea fericitul prooroc
David cand a zis: " Pururea vedeam pe Dumnezeu inaintea mea ca sa nu ma
clatesc... " (Psalm 15, 8). Asadar, trebuie sa intelegem ca viata omului
credincios este o rugaciune neintrerupta, daca este el neincetat cu mintea la
Dumnezeu.
Mai este vreo treapta a rugaciunii, dupa rugaciunea inimii?
Este rugaciunea cea duhovniceasea, contemplativa, in extaz, care se zice
şi vedere duhovniceasca şi care se face mai presus de hotarul
rugaciunii. Cel ce a ajuns la aceasta treapta nu se roaga cu rugaciunea, ci cu
simtirea; sufletul lui simte lucrurile cele duhovnicesti. De aceasta vedere
şi rugaciune duhovniceasca de-abia unul din neam in neam se invredniceste,
cu darul lui Dumnezeu (Filocalia, vol. X, Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 85).
Numai rugaciunea propriu-zisa se poate socoti rugaciune sau şi alte
lucrari dubovnicesti ale mintii?
Am aratat mai sus ca viata crestinului poate fi o rugaciune necontenita,
prin lucrarea faptelor bune. Iar daca intrebi de lucrarile cele duhovnicesti
ale mintii, care intra in hotarele sfintei rugaciuni şi care se pot zice
rugaciune, la aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfantului
Isaac Sirul care zice: " Orice vorbire duhovniceasca ce se face in ascuns
in mintea sau inima omului, toatagrija mintii cea buna dupa Dumnezeu şi
toata cugetarea celor duhovnicesti, rugaciune se hotaraste. Ori felurimea
citirilor, ori cuvinte ale gurii spre lauda lui Dumnezeu, ori grija cea cu
mahnire intru Domnul, ori inchinari ale trupului, ori cantarea de psalmi prin
rostire de stihuri, rugaciune este şi rugaciune se socoteste "
(Ibidem, Cuvantul 35).
Cum trebuie sa stea credinciosii la sfintele slujbe, şi ce datorii au
cei care merg la biserica?
Crestinii trebuie sa stea la sfintele slujbe ale Bisericii cu credinta, cu
frica de Dumnezeu şi cu luare aminte. Ei sunt datori, dupa putere, a se
ruga fara raspandirea mintii şi eu simtirea inimii. Datoriile crestinilor
celor ce merg la Sfanta Biserica sunt acestea:
-Sa mearga la biserica regulat. Cine lipseste mai mult este oprit de la
Sfintele Taine, afara de cel bolnav;
-Sa fie impacati cu toti oamenii şi sa ceara iertare de la toti;
-Sa tina curatenie trupeasca cel putin doua zile mai inainte de a merge la
biserica şi o zi cel putin, dupa ce vin de la biserica;
-Sa mearga la slujba mai de dimineata spre a avea timp sa se inchine in
liniste şi sa asculte slujba Utreniei;
-Fiecare crestin sa duca dupa a sa putere un dar cat de mic Domnului, ca
jertfa din osteneala mainilor sale;
-Sa dea pomelnicul din timp şi sa ceara preotului sa i se scoata
particele pentru cei vii şi morti ai familiei;
- In biserica crestinii sa stea cu buna-cuviinta, barbatii in partea
dreapta, iar femeile in partea stanga;- Credinciosii sa fie imbracati curat
şi cat mai cuviincios, iar femeile sa aiba capul acoperit şi chipul
smerit;- In timpul slujbei este pacat a se vorbi in Sfanta Biserica, afara de
mare nevoie;
-Dupa ce s-a dat binecuvantare de Sfanta Liturghie credinciosii sunt datori
sa stea fiecare la locul sau şi sa nu se mai inchine pe la sfintele
icoane;
-Sa asculte Sfanta Liturghie cu mare evlavie, silindu-se fiecare a urmari
rugaciunile şi cantarile la strana;
-Sa asculte cu luare aminte citirea Apostolului, a Sfintei Evanghelii,
precum şi cuvantul de invatatura - predica;
-Sa nu iasa afara din Sfanta Biserica mai inainte de terminarea Sfintei
Liturghii, afara de mare nevoie;
-Credinciosii spovediti şi pregatiti pentru Sfanta Impartasanie sa
citeasca din timp rugaciunile necesare şi sa-şi ceara iertare de la
toti cand se apropie de cele sfinte;
-Dupa Sfanta Impartasanie, credinciosii sunt datori sa asculte cu bucurie
duhovniceasca rugaciunile de multumire, petrecand in acea zi cu bucurie
duhovniceasca şi pazindu-se de orice ispita;
-Parintii sunt datori sa-şi duca şi copiii la Sfanta Biserica
şi sa-i impartaseasca cu Trupul şi Sangele lui Hristos;
-Dupa terminarea sfintelor slujbe, crestinii sa se intoarca cu evlavie la
casele lor, petrecand restul zilei in cugetarea şi citirea celor sfinte
şi in cercetarea bolnavilor;
-Credinciosii sunt datori sa spuna şi celorlalti de acasa ce au auzit
şi au invatat la Sfanta Biserica din cantarile, din citirile şi
predica rostita.
Acestea sunt cele mai importante datorii ale credincinsilor care merg in
duminici şi sarbatori la Sfanta Biserica.
Care este intelesul tainic, mistic şi dogmatic al Sfintei Liturghii?
Sfanta şi Dumnezeiasca Liturghie, in intelesul ei mistic ne pune noua
inainte " intreaga comoara dogmatica şi morala a Bisericii Ortodoxe
". Primul şi cel mai insemnat caracter al Sfintei Liturghii este
acela ca jertfa liturgica este cu totul identica cu jertfa de pe Golgota, cu
singura deosebire ca jertfa lui Hristos a fost sangeroasa, iar jertfa liturgica
este nesangeroasa. Apoi, jertfa de pe Golgota s-a savarsit o singura data
şi a avut destula putere sa ispaseasca toate pacatele lumii, in timp ce
jertfa liturgica se savarseste necontenit pana la sfarsitul veacurilor, scopul
ei principal fiind de a da fiecarui crestin in parte mantuirea intreaga
castigata de Domnul nostru Iisus Hristos prin jertfa Sa sangeroasa. Sfanta
Liturghie are caracter de jertfa şi de cina. In cadrul Sfintei Liturghii,
painea şi vinul se prefac prin harul Duhului Sfant in Trupul şi
Sangele Domnului, care apoi se impart in dar celor vrednici. De aceea Sfanta
Impartasanie se mai numeste Euharistie, Cina Domnului, Paharul Binetuvantarii,
ospatul Dragostei, Sfanta Cuminecatura etc. (A se vedea pe larg Explicarea
Sfintei Liturghii de N. Cabasila; Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952;
Marturisirea Ortodoxa etc.).
Sfanta Liturghie se aduce numai pentru iertarea celor pomeniti, vii şi
morti, sau şi pentru iertarea şi mantuirea tuturor oamenilor?
Sfanta Liturghie se aduce ca jertfa numai pentru cei dreptcredinciosi. In
prima parte a Sfintei Liturghii pot sa stea la biserica şi cei nebotezati,
adica catehumenii. In cadrul Sfintei Liturghii se fac rugaciuni de obste pentru
mantuirea tuturor oamenilor " cum ne invata Sfantul Apostol Pavel. Nominal
insa, la Sfanta Liturghie se pomenesc numai cei dreptcredincioşi şi
cei carora le ingaduie Sfintele Canoane, care nu au oprire canonica de a li se
scoate miride (Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952, cap. 278; Pavila
Bisericeasca a lui Nicodim Sachelarie).
Ce ne invata Sfintii Parinti despre efectele şi importanta Sfintei
Liturghii?
Nu este ceva mai de folos noua şi mai iubit de Dumnezeu ca jertfa
Sfintei Liturghii, pentru ca ea este lucrarea Mantuitorului şi invierea
oamenilor şi partasania Lui cu noi. Sfanta Liturghie este mai presus decat
toata rugaciunea şi lauda şi se cade a ne griji de lucrarea aceasta,
dumnezeiasca, caci pentru ea este toata rugaciunea ce se face in Biserica
şi aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori in zilele
viietii noastre. (Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului).
Sfanta Liturghie " este miezul, incoronarea şi desavarsirea
celorlalte slujbe prin care aducem lauda şi multumim lui Dumnezeu. Ea este
totodata şi singura slujba crestina intemeiata şi savarsita de
insuşi Mantuitorul " , numita şi cununa celor sapte laude ale
Bisericii. In timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri in Trupul
şi Sangele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem
partaşi de Dumnezeiestile Taine, pe care le primim ori de cate ori suntem
vrednici. De jertfa aceasta se fac partaşi şi cei raposati in dreapta
credinta " care se impartasesc in chip nevazut " de Hristos, prin
pomenirea la Sfantul Altar, spre iertarea pacatelor. Multe şi mari sunt
foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participa cu credinta la biserica.
Impreuna cu noi, insuşi Hristos cu sfintii ingeri şi toti sfintii
sunt de fata.
Cine poate fi pomenit la Sfanta Liturghie şi cine nu poate fi pomenit
dintre vii şi morti?
La Sfanta Liturghie pot fi pomeniti toti binecredinciosii crestini care nu
au anumite piedici canonice. Dintre cei vii nu se pot pomeni la Sfanta
Liturghie paganii, necredinciosii, apostatii, ereticii, cei nebotezati, cei ce
au pacate impotriva Duhului Sfant, adica hulitorii de Dumnezeu şi cei care
se impotrivesc Adevarului cu stiinta şi vointa. Nu pot fi pomeniti la
Biserica cei ce au murit in necredinta, in eres, in secta, sinucigasii şi
copiii morti inaintea botezului ca şi cei avortati (A se vedea Pidalionul
şi Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940).
Ce fapte bune ajuta sfanta rugaciune şi ce fapte bune se nasc din
sfanta rugaciune?
Pe rugaciune o ajuta mult milostenia, deoarece " milostenia este aripa
a rugaciunii " (Scara, Cuvantul 28). Iarasi, pe rugaciune o ajuta linistea
şi infranarea, dupa cuvantul ce zice: " Din samanta sudorii postului
creste spicul intregii intelepciuni şi linistea este varf al desavarsirii
celor ce se roaga ". Şi iarasi: " cela ce de frumusetea
rugaciunii s-a atins, va fugi de multime ca un asin salbatic " (Ibidem).
Pe rugaciune o ajuta smerenia, deoarece, dupa Sfintii Parinti, " cela ce
nu se socoteste pe sine ca este un pacatos, rugaciunea lui nu este primita la
Dumnezeu " , zice Sfantul Isaac Sirul. Şi iaraşi pe rugaciune o
ajuta umilinta, dupa acelaşi sfant parinte care zice ca " lacrimile
intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu " (Filocalia, vol. X,
Cuvantul 33). Sunt inca multe alte fapte bune care ajuta sfanta rugaciune, dar
acestea sunt cele mai importante.
Iar faptele bune care se nasc şi sporesc prin rugaciune sunt de
asemeni multe, precum: credinta, nadejdea, mila, rabdarea, infranarea etc. Cea
mai mare virtute care odrasleste din sfanta rugaciune este insa dumnezeiasca
dragoste, dupa cum spun cei mai multi Sfinti Parinti.
Ce este postul şi de cate feluri este?
Postul este infranarea totala sau partiala a gandurilor rele şi a
simturilor trupului de placeri şi de hrana buna şi imbelsugata
şi mai ales de hrana cea de provenienta animala. Postul este o jertfa
trupeasca care se cere a fi unita cu milostenia şi cu darurile ce se aduc
la Sfantul Altar. Postul impreuna cu milostenia, cu darurile aduse la Biserica,
cu inchinarile şi metaniile facute de credincios, toate laolalta
alcatuiesc inchinarea datorata de trup, ca jertfa Domnului. Postul este randuit
" pentru a smeri sufletul ". Postul este infranare de toate
mancarurile sau la caz de boala, numai de unele: infranarea de bauturi, de
toate desfatarile lumesti şi de toate poftele cele rele, trupesti. Postul
este numit de Sfintii Parinti " aripa rugaciunii " , care impreuna cu
milostenia ridica pe om la tronul lui Dumnezeu. Postul ajuta pe crestin sa faca
rugaciunea mai cu usurinta, impaca pe om cu Dumnezeu şi ajuta mult la
despatimirea sufletului, omorand poftele trupesti şi mijlocind dobandirea
harului Duhului Sfant. Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:
post desavarsit (total, negru) , post de o zi, post de mancaruri de dulce,
şi post " imparatesc " , adica mancare zilnica cu infranare,
odata pe zi, nu pana la saturare.
Cei ce postesc de nevoie au vreo plata? Dar cei care nu pot posti din
cauza bolii, a muncilor grele sau a lipsei, ce trebuie sa faca?
Cei care postesc de nevoie, daca vor multumi lui Dumnezeu pentru aceasta
şi nu vor carti inaintea Lui, vor avea plata pentru rabdarea lor, intrucat
este scris: " In lupta aceasta grea aveti nevoie de multa rabdare "
(I Timotei 6, 11). Şi iarasi: " intru rabdarea voastra veti dobandi
sufletele voastre " şi " cine va rabda pana la sfarsit, acela se
va mantui " (Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13). Cei care nu pot posti
din cauza bolii sunt dezlegati de Sfintele Canoane sa manance unele mancaruri
de dulce de care au nevoie. (Canoanele 8 şi 10 ale Sfantului Timotei al
Alexandriei; canonul 69 Apostolic, etc.). Pentru cei care nu pot posti din
cauza muncilor grele, nu am gasit in canoane dezlegarea postului pentru ei,
doar de vor fi ostaşi sau detinuti. Acestia, prin cainta şi alte
fapte bune, vor completa datoria postului trupesc. Despre aceasta dezlegare,
cel mai bine se cuvine a intreba pe episcopul locului şi pe preotul
respectiv care, de la caz la caz, pot randui alte fapte bune in locul postului.
Care este cel mai mare şi mai placut post inaintea lui Dumnezeu?
Nu orice post este post religios şi placut lui Dumnezeu. Numai acela
este post placut şi bineprimit care se face intru numele Domnului şi
dupa legea lui Dumnezeu, asa cum a primit-o Adam, cum au invatat-o proorocii
şi cum au practicat-o toti sfintii (Facere 2, 16-17; 3, 26; Levitic 19,
29-31; Isaia 48, 1-6; Ioil 2, 12-15; Exod 14, 18; Matei 4, 2 etc.). Sfantul Ioan Botezatorul
a postit toata viata; Mantuitorul a aratat luminat ca sa postim şi cum
trebuie sa postim (Matei 6, 16-18; Luca 21, 24); Apostolii au postit şi
s-au rugat (Fapte 13, 3; 14, 23; I Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 27).
Asadar, cel mai mare şi mai placut post este acela care se face dupa
invatatura Sfintei Scripturi, adica sa fie insotit de smerenie, de milostenie,
de curatenie, de pocainta, şi unit cu postul cel duhovnicesc, infranarea
simturilor şi a gandurilor. Asa ne invata şi Sfintii Parinti. "
Postul cel adevarat, zice Sfantul Teodor Studitul, şi bineprimit lui
Dumnezeu este infranarea de rautati... ".
Ce este pacatul şi de ce atrage dupa sine mania lui Dumnezeu in veacul
de acum şi in cel viitor?
Dupa invatatura Sfintei Scripturi, pacatul este calcarea cu buna stiinta
şi de bunavoie a voii lui Dumnezeu. El se mai numeste şi faradelege
(Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 426; Romani 5, 13; Iacob 2, 9; Isaia 49,
12-13). Radacina pacatului este pofta care ispiteste pe om (Iacob 1, 13-15).
Pacatul atrage mania lui Dumnezeu asupra omului fiindca " pacatul este
uraciune inaintea lui Dumnezeu " (Deuteronom 17, 25; Pilde 3, 32). Pacatul
atrage mania lui Dumnezeu asupra omului, deoarece " pacatosii sunt
vrajmaşi ai lui Dumnezeu " (Iov 21,17; Ieremia 21,14; Psalm 20, 8-10;
78, 6; Isaia 10, 6).
In cate feluri se impart pacatele şi care sunt pacatele mai greu de
vindecat?
Sfantul Ioan Evanghelistul imparte pacatele in doua: pacate de moarte
şi pacate care nu sunt de moarte (1 Ioan 5, 16-17). Tot el imparte
pacatele de moarte in trei mari grupe: pofta trupului, pofta ochiului şi
trufia viietii (1 Ioan 2, 16). Sfintii Parinti impart pacatele de moarte in
trei mari grupe:
a. pacatele capitale, in numar de sapte;
b. pacate strigatoare la cer, care sunt mult mai grave precum: uciderea,
pruncuciderea, asuprirea saracilor, rapirea avutului altora, uciderea
aproapelui, etc;
c. pacate impotriva Duhului Sfant. Acestea sunt cele mai grave pacate
facute de oameni pe pamant pentru ca hulesc pe Dumnezeu şi alunga harul
Duhului Sfant de la om. Dintre acestea amintim: necredinta in Dumnezeu,
apostazia (lepadarea de credinta) , eresul, secta, deznadejdea, sinuciderea,
ura de om pana la moarte, prea marea incredere in Dumnezeu, injuraturile etc. Cele
dintai se numesc " pacate capitale " , pentru ca sunt cele mai
numeroase şi stapanesc pe cei mai multi oameni. Cele de-al doilea se
numesc " strigatoare la cer " , pentru ca striga şi cer de la
Dumnezeu pedeapsa omului inca in viata. Pacatele cele mai mari şi mai greu
de vindecat sunt pacatele impotriva Duhului Sfant şi pacatele de moarte
care stapanesc pe om de mai multa vreme, adica patimile.
Care este cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu?
Cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu este pacatul mandriei, caci acesta
a facut pe ingeri diavoli, dupa cum şi smerenia " poate face din
diavoli ingeri " (Scara, Cuvantul 25).
Care sunt
imprejurarile pacatului şi cate sunt acestea?
Imprejurarile
pacatelor sunt in numar de sapte şi anume: Cine a facut pacatul? Ce fel de
pacat a facut? Din ce motiv şi pentru ce l-a facut? Prin ce mijloc l-a
facut? In ce vreme l-a facut (in tinerete, la batranete, ziua, noaptea etc.)?
In ce loc l-a facut? De cate ori l-a facut? (A se vedea pe larg invatatura catre duhovnic de
Sfantul Nicodim Aghioritul, pag. 26-27, ed. 1928).
Care şi cate sunt treptele pacatului?
Treptele pacatului sunt in numar de douasprezece, dupa Sfantul Nicodim
Aghioritul şi anume: Prima treapta, cand face cineva fapta buna cu scop
rau pentru bani, pentru lauda, pentru cinste, adica cand amesteca binele cu
raul. A doua treapta este implinirea faptei bune pe jumatate, necompleta. A
treia treapta este ispita, momeala, adica ispitirea ce vine asupra omului de la
diavol, de la lume şi de la trup si-l ispiteste pe om prin cele cinci
simturi numite de Sfintii Parinti " ferestrele sufletului ". A patra
treapta este unirea, adica amestecarea mintii cu ispita. A cincea treapta a
pacatului este lupta miniti, adica a sufletului cu ispita. Pana aici nu este
pacatul zamislit. De aici insa incepe a zamisli pacatul care aduce osanda
asupra omului. A sasea treapta a pacatului este invoirea mintii cu pacatul,
adica indulcirea mintii de ispita, de pofta. Din clipa aceasta se zamisleste
pacatul in mintea şi inima omului si-l face pe om vrednic de osanda,
precum spune Sfantul Apostol Iacob: " Pofta zamislind, naste pacatul, iar
pacatul savarsindu-se, naste moarte " (Iacob 1, 13-15).
A saptea treapta a pacatului este pacatul facut cu mintea prin imaginatie.
Ca dupa ce omul se invoieste sa faca pacatul, el se sileste, din indemnul
diavolului, sa intipareasca acel pacat in mintea sa ca şi cum l-ar fi
facut cu lucrul. Prin imaginatie pacatul creste şi se inradacineaza in
inima omului. A opta treapta a pacatului este hotararea vointei de a face
pacatul şi insaşi savarsirea lui cu fapta. A noua treapta este
obiceiul pacatului, adica savarsirea lui de mai multe ori. A zacea treapta a
pacatului este patima, deprinderea, adica savarsirea permanenta cu voia şi
fara voia omului. A unsprezecea treapa a pacatului este deznadejdea, cand omul
işi pierde nadejdea iertarii prin pocainta, prin harul şi mila lui
Dumnezeu. A douasprezecea treapta a pacatului este sinuciderea, adica uciderea
omului deznadajduit din cauza pacatelor sale cu voia sa libera. Aceasta este
cea mai grea treapta a pacatului, de care sa ne fereasca Dumnezeu pe toti. Cel
care se sinucide nu mai are iertare in veci, iar Biserica nu are voie sa se
roage pentru el. (Dupa Invatatura catre duhovnic, pag. 15).
Sfintii Parinti ne invata sa ne luptam cu pacatul cat este mic, in clipa
zamislirii, iar nu cand se face mare şi se inradacineaza prin patima in
inima noastra. Sa-l ucidem, cand este furnica, iar nu leu, caci altfel "
furnicoleul " ne ucide el pe noi. La fel şi psalmistul David,
insuflat de Duhul Sfant, zice: " Fericit este cel ce va lua şi va
lovi pruncii tai de piatra " (Psalm 136, 9) , adica, feririt este acel
crestin care işi va zdrobi pacatele sale de piatra-Hristos cat sunt inca
mici ca niste prunci, ca de vor creste mari ne vor robi in Babilonul patimilor
şi ne vor ucide ele pe noi.
Care este baia duhovniceasca care spala, dezleaga şi scoate din
radacina pacatele omului?
Intai este baia sfantului şi dumnezeiescului Botez care spala pacatul
stramosesc şi toate pacatele facute pana la Botez (Fapte 2, 38; Ioan3,
3-5). A doua baie, deopotriva cu Botezul, este Taina Sfintei Spovedanii. care
spala şi curata pacatele oamenilor. Despre aceasta spune Sfantul Isaac
Sirul: " Dar dupa dar, s-a dat de Dumnezeu oamenilor dupa Botez, Taina
Pocaintei, ca pocainta este numita şi a doua nastere " (Filocalia,
vol. X, Cuvantul 72). Iar dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul a indraznit sa
zica: " Mai mare decat Botezul, dupa Botez, este izvorul lacrimilor "
(Cuvantul al 7-lea, Pentru plans, Filocalia, vol. IX).
Cand raman pacatele nedezlegate la Sfanta Spovedanie?
Cand crestinul nu-şi marturiseste toate pacatele asemenea lui Iuda
şi cand duhovnicul nu le dezleaga. El nu are voie sa le dezlege pana ce crestinul
nu primeste canonul randuit. Daca duhovnicul dezleaga pe cineva " mai
inainte de a face acela canonul, sau mai inainte de a marturişi (de a se
fagadui) ca il va face, unul ca acela se face vinovat de toate pacatele celui
pe care l-a dezlegat " (A se vedea Carte folositoare de suflet şi
Invatatura catre duhovnic, de Sfantul Nicodim Aghioritul).
Iarasi, pacatele omului raman nedezlegate daca nu face fapte de pocainta,
" caci fara de indreptare nu poate sa existe iertare ". Insa
adevarata pocainta este parasirea pacatului şi cainta inimii.
Care sunt pacatele impotriva Duhului Sfant (hulele) de care zice Domnul
" ca nu se iarta nici in veacul de acum, nici in cel viitor "? Daca
sunt marturisite şi se face canon pentru ele sunt iertate?
Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acestea: necredinta şi
impotrivirea adevarului dovedit al credintei crestine; increderea nesocotita in
bunatatea lui Dumnezeu; deznadejdea fata de indurarea lui Dumnezeu, pizmuirea
aproapelui pentru harul ce i s-a dat, pentru sporirea lui in fapte bune. precum
şi neindrumarea celor gresiti pe calea mantuirii; ura de moarte,
nepocainta pana la moarte şi nesocotirea darurilor lui Dumnezeu; lepadarea
de credinta, eresul, secta, sinuciderea etc.
Pricina pentru care aceste pacate nu se iarta de catre Dumnezeu nici in
veacul de acum nici in cel viitor este " indaratnicia omului de a nu se
pocai de aceste pacate in toata viata şi impietrirea inimii lui ". Cel
ce savarseste astfel de pacate, nu primeste iertare de la Dumnezeu pentru ca nu
voieste sa fie iertat şi sa asculte poruncile lui Dumnezeu. Daca un astfel
de vinovat se caieste din adancul sufletului, se marturiseste şi se
hotaraste sa nu mai pacatuiasca şi cere indurare lui Dumnezeu cu staruinta
şi cu lacrimi, atunci prin Taina Pocaintei el va putea primi iertare, caci
" nu este pacat oricat de greu ar fi el, care sa covarseasca bunatatea
şi dragostea de oameni a lui Dumnezeu " (Invatatura de Credinta
Ortodoxa, ed. 1953).
Care sunt conditiile canonice ale Sfintei Spovedanii
Spovedania, pocainta sau marturisirea pacatelor este una din cele sapte
sfinte Taine ale Bisericii prin care Dumnezeu iarta şi dezleaga pacatele
tuturor celor ce se pocaiesc cu sinceritate şi hotarasc sa duca o viata
curata, dupa voia lui Dumnezeu. Ea incepe de la varsta de 6-7 ani şi se
savarseste cat mai des, dupa nevoile sufletesti ale fiecaruia. Calugarii din
manastiri, dupa traditie se marturisesc o data pe saptamana, iar mirenii cel
mai des odata pe luna şi cel mai rar de patru ori pe an, in cele patru posturi
(Constitutiile Apostolilor, 11-13; Marturisirea Ortodoxa etc.). Conditiile
canonice şi obligatorii ale adevaratei spovedanii sunt acestea: Mai intai,
alegerea unui duhovnic bun şi iscusit. Apoi, spovedania sa fie intreaga,
sincera, de buna voie, iar nu silita, cu umilinta şi sa fie neprihanitoare
(Invatatura catre duhovnic, pag. 141-149). Dumnezeu osandeste pacatul dupa
constiinta şi intelepciunea fiecaruia, pe unii de la varsta de 10 ani, iar
pe aliti de la o varsta mai mare. Daca işi va spovedi omul pacatele, cu
tot sufletul, cu cainta şi de buna voie, atunci duhovnicul poate usura
vindecarea ranilor sale sufletesti, iar canonul cu care trebuie sa-l
canoniseasca pe credincios sa-l imparta in trei. O parte sa o puna pe seama
milostivirii lui Dumnezeu canimeni nu este fara de pacat afara de unul singur
Dumneu Care ne-a rascumparat cu Sfant Sangele Sau din mainile diavolului. A
doua parte din canon sa o ia duhovnicul asupra sa, ca cel ce are putere de la
arhiereu sa dezlege şi sa lege pacatele oamenilor, dupa cum spune
nemincinoasa gura a Domnului nostru Iisus Hristos (Indreptarea Legii, 1652,
cap. 322). Iar a treia parte din canon sa o dea aceluia care a savarsit
pacatele.
Duhovnicul sa aiba un loc sfant unde sa spovedeasca pe oameni. De obicei,
spovedania se face in Sfanta Biserica, in fata icoanei Mantuitorului nostru
Iisus Hrisos. Preotul este dator ca pe fiecare sa-l primeasca la spovedanie cu
fata vesela, cu blandete şi evlavie, " iar nu cu mahnire şi cu
fata posomorata " (Ibidem, 327). Iar de va fi vreun om bolnav de moarte,
şi va chema preotul sa-l spovedeasca, iar acesta nu va merge, macar de nu
ar fi duhovnic, atunci pacatele celui ce a murit nespovedit raman asupra
preotului, " şi preotul trebuie sa se pocaiasca trei ani şi
metanii 100 pe zi " (Pravila bisericeasca de la Govora, 1648, pag. 47).
Credinciosii sunt datori sa spuna toate pacatele şi sa nu-şi
schimbe duhovnicul, decat cu binecuvantare şi din motive intemeiate. "
Oricare om sau femeie de-şi va lasa duhovnicul sau fara oarecare vina
şi se va duce sa se spovedeasca la altul, sa se desparta de Biserica,
impreuna cu acela ce il primeste pe el " (Ibidem, 117). Cel ce s-a
spovedit şi a primit canonisirea şi dezlegarea trebuitoare fara a mai
repeta pacatele facute, " unul ca acesta nu este obligat sa le repete la
alta marturisirie " (Sfantul Simion al Tesalonicului, Tratat asupra
tuturor dogmelor, cap. IX, 24). Unii sunt de parere ca, in chip exceptional,
" cand cineva din mireni asista la moartea neprevazuta a cuiva daca acela
nu are cui sa se marturiseasca, se poate spovedi celui ce asista, adica
mireanului, ca apoi acesta sa marturiseasca pacatele celui mort la duhovnic,
luand dezlegare pentru amandoi " (Pravila bisericeasca, ms, de Arhim. Nicodim
Sachelarie).
Sa se stie ca " este şi o spovedanie pacatoasa sau falsa "
şi anume, cand cineva cauta un duhovnic lesne iertator, care dezleaga, nu
dupa legea lui Dumnezeu, ci dupa parerea sa, sau are aceleaşi pacate. Acestia
se afunda amandoi in osanda, mai rau decat daca nu s-ar fi spovedit. Cand cel
ce se marturiseste nu spune toate pacatele sale, sau le spune pe jumatate, sau
le justifica cu minciuni, ducand in eroare pe duhovnic, cand se vor spovedi in
colectiv mai multi oameni la duhovnic, spunand pacatele in gand, fara a le auzi
preotul şi a le aprecia pe toate in lumina Sfintelor Canoane şi a
legilor morale, in toate aceste trei cazuri, Taina Spovedaniei nu este
savarsita canonic şi pacatele raman nedezlegate (Ibidem) , caci spovedania
se face numai individual.
Alte conditii canonice ale Sfintei Spovedanii sunt şi acestea:
spovedania se face numai individual şi niciodata in grup, in public, cum
este obiceiul in unele parti. Credinciosii sunt datori sa-şi cerceteze
constiinta din copilarie şi sa noteze pe hartie toate pacatele facute,
pentru a nu uita nici unul. Marturisirea se face intotdeauna cu post şi
rugaciune, inainte de a manca, atat preotul cat şi credinciosul. Ea se
face in orice zi şi ori de cate ori ne mustra constiinta, indiferent de
vrednicia preotului, caci harul Duhului Sfant savarseste taina. Spovedania se
face la nevoie şi fara post, chiar daca nu este cineva vrednic de Sfanta
Impartasanie, caci numai prin spovedanie se spala şi se dezleaga pacatele.
Care este cheia Sfintei Spovedanii şi care sunt efectele ei?
Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, Taina Pocaintei se immparte
in patru parti şi anume:
a. Durerea inimii şi parerea de rau a celui ce a facut pacatul.
b. Spovedania prin viu grai şi individual la duhovnic.
c. Implinirea canonului dat de duhovnic.
d. Dezlegarea, sau cheia Sfintei Spovedanii, care se face pe capul celui ce
s-a spovedit prin punerea mainilor şi semnul Sfintei Cruci. Cel mai mare
efect al Spovedaniei este dezlegarea şi iertarea pacatelor celui ce s-a
marturisit, dupa cuvantul Domnului, care zice: " Carora veti ierta pacatele
se vor ierta lor şi carora le veti tine, tinute vor fi " (Matei 16,
19; Ioan 20, 23).
Pe cine nu are voie dubovnicul sa dezlege la spovedanie?
Nu are voie sa dezlege pe cel ce nu se hotaraste a paraşi pacatul
şi a face canonul. De asemenea, nu are voie sa dezlege pe acei carora le
amana canonisirea pana ce preotul duhovnic va cerceta canoanele şi
pravilele bisericesti, spre a se orienta asupra canonisirii lor (Sf. Vasile,
can. 84, Cartagina, 43; Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic, Pravila Bisericeasca
de Arhim. Nicodim Sachelarie, Sfantul Simeon Tesaloniceanul).
Care este cel mai important şi mai folositor canon ce trebuie dat la
Sfanta Spovedanie?
In vremile vechi, cand crestinii aveau mare ravna şi evlavie sa se
impartaseasca mai des cu Sfintele Taine, cel mai greu canon pentru crestinii de
atunci era oprirea pe un timp mai scurt sau mai lung de la Sfanta şi
Dumnezeiasca Impartasanie. De aceea şi Canoanele Parintilor vechi, ca
Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie de Nyssa etc. opreau pe cei pacatoşi
pentru pacatele grele de la Sfanta Impartasanie, uneori pana la 10, 15 sau
chiar 20 de ani, şi le aplicau la spovedanie cele patru trepte de
canonisire: plangerea la usa bisericii, ascultarea, ingenuncherea in pridvorul
bisericii şi starea impreuna cu credinciosii in biserica. Abia la urma ii
primeau la Sfanta Impartasanie (vezi Sfantul Grigorie al Neocezareei, Canonul
11).
Acum, insa, cand credinta a slabit şi crestinii cei mai multi zac in
adancul nesimtirii şi a lipsei de evlavie faita de Sfanta impartasanie cu
Trupul şi Sangele lui Hristos, cred ca cel mai mare canon pentru
indreptarea sufletelor lor este parasirea pacatelor spovedite şi lupta cu
ele pana la moarte. Iar postul, rugaciunea, milostenia, metaniile şi alte
nevointe sa li se dea dupa putere, dupa starea lor de sanatate şi dupa
greutatea pacatelor facute, potrivit cu scumpatatea şi iconomia Sfintelor
Canoane. Deci, cel mai mare şi mai de folos canon la spovedanie este
parasirea şi ura fata de pacatele facute, precum şi plangerea lor
pana la moarte. Ca de ii vom opri pe credincioşi numai de la Sfanta
şi Dumnezeieasca Impartasanie, atatia sau atatia ani, şi nu le vom da
canon simtt şi cu oarecare osteneala, potrivit cu gravitatea pacatelor
lor, ei, nemaiavand evlavia şi ravna celor dintai crestini pentru cele
sfinte, primesc usor departarea de Sfanta Impartasanie şi raman in
nesimtire fata de pacatele lor.
De aceea, trebuie a-i sfatui şi a-i indemna pe credincioşi sa
faca canonul cuvenit. Dar mai mult decat toate, sa paraseasca pacatele, ca
parasirea pacatelor, dupa Sfintii Parinti, este adavarata pocainta. Sfantul
Ioan Gura de Aur zice ca: " Cel mai cumplit lucru al pacatului este a
petrece in pacat şi cel mai rau lucru al caderii este a nu se scula din
pacat " (Cuvant la Proorocul Iona, la Daniil, la cei trei coconi şi
pentru pocainta, in Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, Buzau, 1833).
Asadar, daca cel mai cumplit lucru este a petrece in pacat, apoi cel mai
folositor lucru este canonul parasirii pacatului. Daca cel mai rau lucru al
caderii este a zace in cadere, apoi cel mai mare şi mai folositor canon
este a ne ridica din cadere!
Astazi se pot aplica intocmai Canoanele stabilite de Biserica?
Sfintele Canoane, atat cele apostolice, cat şi ale Sinoadelor ecumenice,
locale şi ale Sfintilor Parinti, intotdeauna au fost, sunt şi vor fi
dreptare şi calauzitoare ale sufletelor, iar noua tuturor ni se cuvine a
ne supune şi a pazi dumnezeiestile Canoane cu nestramutare, " ca cei
ce nu le pazesc se supun sub infricosate certari şi canonisiri "
(Pidalion, Manastirea Neamt, ed. 1844, fila 8). In cazuri exceptionale sa
urmeze porunca ierarhului locului şi a duhovnicului.
Nu cumva prin acestea crestinii se indeparteaza de Biserica şi de Prea
Curatele Taine?
Nu Sfintele Canoane sunt pricina departarii crestinilor de Biserica lui
Hristos, ci nepazirea scumpatatii şi a iconomiei celor randuite de Canoane
ii indeparteaza pe preoti şi pe popor de Biserica lui Hristos. Sfintele
Canoane, dintotdeauna, sunt spre folosul şi mantuirea sufletelor, chiar
şi acelea care au numai valoare istorica şi nu se mai pun in aplicare
azi: Canoanele istorice ne arata cum au fost puse pe atunci in aplicare de
Sfintii Parinti şi de conducatorii Bisericii crestine, cand Biserica era
atacata de erezii şi prigoane. Acest lucru nu este mic spre orientarea
celor ce pastoresc azi Biserica lui Hristos, atat in Rasarit cat şi in
Apus.
Canoanele care contin in ele dogme şi legi morale cu nimic nu si-au
pierdut valoarea. Ele sunt ca niste faruri de lumina ale Bisericii, spre
indreptarea corabiei celei vii care este Biserica lui Hristos, ce pluteste in
valurile veacurilor spre limanul mantuirii.
Deci nimeni nu are voie sa invinuiasca Sfintele şi dumnezeiestile
Canoane pentru rautatea ce stapaneste azi pe cei ce nu au frica de Dumnezeu. Un
lucru trebuie tinut minte. Preotii şi pastorii sa cunoasca bine
scumpatatea şi iconomia Sfintelor Canoane şi sa le puna in practica
dupa vreme şi de la caz la caz cu fiecare suflet ranit de pacate. Studentii
teologi ar trebui sa cunoasca cat mai bine cum sa aplice scumpatatea şi
iconomia Canoanelor care s-au pus de Duhul Sfant in Biserica lui Hristos. Mare
primejdie este atat pentru preoti cat şi pentru pastoritii lor, daca nu
cunosc cat de putin Sfintele Canoane, precum şi felul cum trebuie sa le
aplice. Caci zice Sfantul Ioan Gura de Aur " ca mare primejdie este pentru
un preot a nu cunoaste Canoanele şi mare prapastie este acolo unde
Canoanele nu stapanesc. De aceea şi fiecare episcop, cand se hirotoneste,
marturiseste ca va pazi Canoanele Bisericii " (Canonul 2 al Sinodului VII
Ecumenic).
Ce ne puteti spune despre spovedania
in comun, fara a-şi marturişi pacatele individul şi fara
dezlegare pe capul fiecaruia, ce se practica in unellocuri?
Asemenea spovedanie este necanonica, nu are valoare de Taina, iar pacatele
raman nedezlegate. Asemenea practici trebuie cu totul parasite pentru a nu se
desfiinta Taina Sfintei Spovedanii şi a arunca in osanda atat pe preot cat
şi pe credincios.
Daca cineva ramane in aceleaşi pacate dupa marturisire şi nu se
pocaieste, este vinovat credinciosul sau duhovnicul? In acest caz cum este mai
bine sa se procedeze? Sa-l primesca in continuare pentru a nu se deznadajdui
sau sa-l trimita la alt duhovnic?
Daca cineva, dupa marturisire, staruie mereu in aceleaşi pacate sau
şi in altele mai grele şi daca preotul si-a facut datoria şi l-a
sfatuit indeajuns sa paraseasca pacatul iar el nu a ascultat, atunci preotul nu
este vinovat. Iar daca preotul nu l-a sfatuit indeajuns şi nu l-a
canonisit dupa legea lui Dumnezeu şi din nepasarea lui acela cade in
aceleaşi sau in alte pacate mai grele, atunci şi preotul are pacat
şi se osandeste ca unul ce nu a pus doctoriile necesare pe ranele
pacatelor. Iar daca preotul si-a dat toata silinta sa-l ajute sufleteste pe cel
ce petrece in nepasare şi nepocainta, insa fara de folos, atunci este bine
a-l trimite la alt doctor mai iscusit, poate prin acela ii va da Dumnezeu
credinciosului indreptare. Insa nu degraba sa-l departeze de el, ci sa
procedeze cu blandele şi cu indelunga rabdare, ca sa nu-l arunce in
deznadejde.
Ce datorii are duhovnicul fata de fiii sai duhovnicesti şi ce datorii
au fii duhovnicesti fata de dahovnic?
Duhovnicul are marea datorie fata de fiii sai duhovnicesti, de a-i
supraveghea, de a-i invata pururea şi de a se ruga lui Dumnezeu pentru
mantuirea lor. Iar fii duhovnicesti au şi ei datoria de a asculta
invataturile duhovnicului lor, de a-i cere intotdeauna sfat şi
binecuvantare pentru toate, de a-şi face canonul randuit, de a se sili
spre indreptarea lor şi de a se ruga pentru parintele lor duhovnicesc.
Cum trebuie inteleasa duhovnicia in viata Bisericii Ortodoxe?
Duhovnicia " este judecatorie interna a sufletului crestin care are
imparatia lui Dumnezeu inauntrul sau, avand ca judecator constiinta sa, adica
stiinta de sine, in raport cu legile Domnului, cu ajutorul carora preotul poate
face deosebire intre bine şi rau. Intrucat crestinul nu se poate cunoaste
exact pe sine, nici Legea lui Dumnezeu nu o stie pe deplin şi nici
aplicarea la faptele sale nu o poate face fara partinire. Pentru a-şi
completa aceasta judecata interna, apeleaza la un judecator extem, asemenea
lui, dar superior lui prin harul Duhului Sfant, pe care il consulta şi de
la care cere ceea ce-i lipseste - iertare, lumina şi adevar ". Acesta
este duhovnicul, a carui misiune este sa examineze, sa indrume, sa judece in
numele lui Hristos, sa dea sentinta dezlegarii sau nedezlegarii pacatelor,
neconditionat sau conditionat, toate implinindu-se in cadrul legilor lui
Dumnezou date lui de Sfanta Scriptura şi Sfanta Traditie, in afara carora
nu poate sa fie legare sau dezlegare de pacate, lumina şi adevar
bisericesc (Ioan 14, 15-30; 15, 1-14; Pnvila Bisericeasca de arhim. Nicodim
Sachelarie).
Cand are voie credinciosul sa-şi schimbe dubovnicul?
Iata ce spun Canoanele in legatura cu aceasta: " Oricare om işi
va lasa duhovnicul sau fara anumita vina şi se va spovedi la altul, sa se
desparta de Biserica impreuna cu acela ce il primeste la el " (Pravila
Bisericeasca de la Govora, cap. 118). In caz ca duhovnicul dupa multa rabdare
şi sfatuire, nu observa nici o indreptare la credincios, un astfel de
penitent trebuie trimis la alt duhovnic, sub motiv ca nu se pricepe a-i vindeca
ranele sale sufletesti.
Daca cineva a fost afurisit (exclus din Biserica) de episcopul sau, nu are
voie sa fie primit de alt episcop mai inainte de a fi iertat de episcopul sau. Insa
el poate sa apeleze la sinod ca sa se apere şi sinodul poate da o alta
hotarare (Antiohia, 6). Sfantul Simeon al Tesalonicului spune ca " preotul
trebuie sa afuriseasca (sa oprsasca) de la cele sfinte pe cel vinovat cand este
randuit de Canoane, ca sa nu se incarce de pacate straine. Ca nu este aceea
rabdare ci pricina de pierzare. Ca nu se cuvine a fi noi mai milostivi decat
Sfintii Parinti. Arhiereul sau duhovnicul, fiind stapanit de aceleaşi
pacate ca şi cel pe care il spovedeste, sa nu socoteasca ca i se vor ierta
lui acele pacate, daca va fi ingaduitor si-i va usura pe pacatosi, calcand
legile Domnului. Ci pentru ale sale pacate sa ceara iertarea iar legea lui
Dumnezeu sa o aplice cu dreptate. Poate fi ingaduitor numai atunci cand
pacatosul se va hotari a se indrepta de la rau şi a se smeri intru
pocainta " (Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. 9, 30).
Cum trebuie sa se procedeze cu acei credincioşi care au savarsit
pacate grele şi totuşi cer cu staruinta Sfanta Impartasanie?
Cu aceia care au pacate grele şi totuşi cer staruitor Sfanta
Impartasanie, iata cum trebuie procedat. Daca se vor spovedi curat, cu mare
durere de inima, cu lacrimi şi cu cainta, duhovnicul care i-a oprit un
timp de la cele sfinte, potrivit Sfintelor Canoane, poate sa le faca acest
pogoramant. Adica sa imparta canonul dat şi numarul anilor de pocainta in
trei parti, dupa cum am spus mai inainte. O parte sa o puna spre milostivirea şi
iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca nimeni dintre oameni nu este fara de
pacat; a doua parte a canonului sa ramana asupra celui ce a savarsit pacatele;
iar a treia parte de canon sa o ia duhovnicul asupra sa, ca cel ce are putere
de la arhiereu sa lege şi sa dezlege, dupa cum zice nemincinoasa gura a
Domnului nostru Iisus Hristos. (Indreptarea legii, Targoviste,1652).
Duhovnicul, pentru a se orienta mai bine in legatura cu scumpatatea şi
pogoramantul pe care il face de la caz la caz cu cei ce se spovedesc şi se
pocaiesc, este bine sa citeasca cu intelegere Sfintele Canoane şi mai ales
canonul 102 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, iar nicidecum sa se bazeze pe
priceperea sa, caci " duhovnicul are putere a lega şi a dezlega numai
in conformitate cu legea Domnului ".
Asadar canonisirea trebuie facuta numai potrivit cu invatatura Sfintei
Scripturi, potrivit cu Sfintele Canoane şi invataturile Sfintilor Parinti,
caci altfel spovedania şi pocainta nu ar aduce nici un folos
credinciosului şi nici duhovnicului.
Cum trebuie procedat cu acei credincioşi care nu primesc canon la
spovedanie? Dar cu cei care
sunt bolnavi şi nu pot face canonul?
Cei ce nu vor sa primeasca un canon la Sfanta Spovedanie, dupa multa
sfatuire, de vor ramane in indaratnicia lor, nu li se poate face dezlegarea de
pacate, cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul in invatatura catre duhovnic. Celor
bolnavi, insa, li se poate face usurare de canoanele care cer osteneala
trupeasca, precum: post, metanie, priveghere, milostenie, daca nu au de unde da
etc.; insa pentru osteneala duhului nu sunt scutiti, adica de sfanta rugaciune,
cea dintotdeauna, şi de multumire catre Dumnezeu pentru suferinta pe care
o au. Dupa cum am zis, canonul celor bolnavi se poate schimba, nu insa şi
obligatia de a ierta, a se ruga şi a multumi neincetat lui Dumnezeu pentru
toate, caci prin aceasta se vor mantui.
De cate ori pe an trebuie sa se spovedeasca mirenii?
Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului.
Putem alerga la duhovnic ori de cate ori simtim nevoia sa ne usuram sufletul de
povara pacatelor şi sa primim mangaierea harului şi nadejdea
iertarii. Cu cat ne spovedim mai des cu atata mai bine. De obicei insa,
spovedania este legata de cele patru posturi. Porunca a patra a Bisericii
invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, in cele patru posturi. Cei
mai sporiti in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti "
macar o data pe an " şi anume in Postul Pastilor (Martursirea
Ortodoxa, partea I, intrebarea 90).
De cate ori pe an trebuie sa ne impartasim dupa randuiala Bisericii?
Sfanta Impartasanie, fiind strans legata de Spovedanie, se poate da, cu
dezlegarea duhovnicului, in cele patru posturi, sau cel mai des odata pe luna
pentru cei mai evlavioşi şi cel mai rar la Sfintele Pasti. Insa numai
dupa savarsirea canonului dat. Sfantul Ioan Gura de Aur recomanda
credinciosilor ca se pot impartaşi cel mai des de douasprezece ori pe an,
la cele douasprezece praznice Imparatesti, cu dezlegarea duhovnicului lor,
" insa cu frica şi cu cutremur, ca sa nu luam osanda in loc de hrana
şi moarte in loc de viata " (Impartire de grau, Cuvintele 53 şi
54).
Care sunt conditiile principale pentru a primi cineva cu vrednicie Trupul
şi Sangele Domnului?
Pregatirea pentru Sfanta Impartasanie este de doua feluri: trupeasca
şi sufleteasca. In general ea consta din urmatoarele parti:
a. Spovedania, marturisirea pacatelor, fara de care nimeni nu se poate
impartasi, nici chiar clericul. Numai copii pana la sapte ani sunt scutiti de
spovedanie.
b. Impacarea cu toti oamenii. Nimeni nu se poate impatataşi certat cu
cineva şi neimpacat, sau avand rautate, ura şi gand de razbunare
asupra cuiva. Dumnezeu, fiind dragoste, primeste la cele sfinte numai pe cei
care iarta şi traiesc in dragoste.
c. Infranarea de la mancare de dulce şi de la orice pofta şi
necuratie trupeasca. Sotii sunt datori sa tina cel putn sapte zile de curatie
inainte de Sfanta Impartasanie şi inca trei zile dupa Sfanta Impartasanie.
Credinciosii sunt datori sa tina curatenie şi sa posteasca miercurea,
vinerea şi in cele patru posturi cand se impartasesc. In caz de boala
grea, preotul le randuieste un post mai scurt, dupa caz. Cei care se
impartasesc intre posturi sunt datori sa posteasca cel putin trei pana la sapte
zile, inainte de Sfanta Impartasanie. Crestinii sunt datori sa se infraneze
inainte de primirea celor sfinte, de bautura, de tutun, distractii, glume,
zavistie, clevetire etc.
d. Implinirea canonului dat de duhovnic. Credinciosii nu se pot
impartaşi fara invoirea duhovnicului lor şi fara implinirea canonului
randuit de el la spovedanie, afara de caz de boala sau alte imprejurari grave,
cand pot primi cele sfinte in orice situatie s-ar gaşi cel in cauza.
e. Rugaciunea. Credinciosii sunt datori sa se roage mai inainte de primirea
Sfintei Impartasanii in mod deosebit. Sa citeasca in ajun din Ceaslov, din
Psaltine şi Acatistier, sa faca dupa putere metanii, inchinaciuni,
milostenie la saraci şi alte fapte bune. In mod deosebit sunt datori sa
citeasca seara, Acatistul Mantuitorului, Paraclisul Maicii Domnului, Canonul de
pocainta, Canonul ingerului pazitor şi Canonul Sfintei Impartasanii, iar
dimineata cele douasprezece rugaciuni. Dupa primirea celor sfinte, credinciosii
trebuie sa citeasca rugaciunile de multumire.
In ce imprejurari se pot impartaşi credinciosii cu pogoramant, adica
exceptional?
Dupa cum am spus cei ce sunt opriti un timp de la Sfanta Impartasanie se
pot impartaşi cu pogoramant numai in caz de primejdie de moarte, adica de
accidente, de operatie, internare in spital pentru mai mult timp etc. De
asemenea, femeile insarcinate se pot impartaşi in luna a noua, orice
oprire canonica ar avea, cu conditia ca dupa nastere sa tina in continuare
canonul dat de duhovnic.
Care dintre crestini nu se pot impartaşi nici chiar inainte de moarte?
Nu pot fi impartasiti nici chiar pe patul de moarte, crestinii
ortodocşi care refuza cele sfinte; cei care s-au lepadat de credinta; cei
care au parasit Biserica şi s-au dus la secte; cei dementi, adica cei care
nu pot judeca cu mintea şi nu se pot spovedi; cei in agonie care nu au
apucat sa fie mai inainte spovediti şi impartasti; cei indracti
(demonizati); cei care hulesc pe Dumnezeu şi Il injura, chiar şi pe
patul de moarte; cei care au savarsit pacate impotriva Sfantului Duh pana in
ceasul mortii şi nu s-au pocait; cei deznadajduti care vor sa-şi puna
capat zilelor; cei cu totul robiti pana la moarte de betie, de grele pacate
trupesti, furii de cele sfinte şi cei care nu vor sa ierte nici pana la
moarte pe aproapele lor.
Ce alte sfaturi ne mai puteti da in legatura cu duhovnicul şi
duhovnicia?
Nici un cleric (duhovnic) nu poate dezlega la spovedanie pe cel legat de
altul, decat numai daca cel ce l-a legat a murit sau l-a legat pe nedrept
şi este dezlegat de episcopul sau. Alta invatatura a Bisericii zice asa:
" Cauta sa gasesti un duhovnic bun, duhovnicesc, sa fie invatat şi
iscusit in fapte, sa cunoasca bine ranele sufletesti ca sa stie sa dea o
doctorie cu pricepere " , precum ar fi facut cand ar fi avut o rana trupeasca.
Caci s-au vazut multi in ziua de azi careand boala, au omorat duhovniceste pe
multi din cei bolnavi, precum zice şi Hristos, " cand un orb
povatuieste pe alt orb, amandoi cad in groapa ".
Cand vei gaşi un duhovnic bun sa nu te mai duci la altul, caci daca
negutatoresti marturisirea nu te poti folosi. Daca te-ai marturisit la un
duhovnic de mai multe ori şi din pricina ca ai cazut in aceleaşi
pacate, te rusinezi de el şi te duci la altul ca sa te rusinezi mai putin
şi sa primesti canon mai usor, acestia " mai rau manie pe Dumnezeu
". Unii crestini obisnuiesc sa caute duhovnici foarte ingaduitori, care
iarta fara canon şi chiar le dau şi Sfanta Impartasanie. Unii ca
acestia se pierd pe sine şi se fac pierzare şi pentru altii, dar
" vremea judecatii (osandei) lor este in veac " zice Sfanta
Scriptura.
Altii uneltesc viclesugul mai cu maiestrie, caci se duc la un duhovnic
şi spun unele pacate, apoi se duc la zltul şi spun alte pacate,
talcuindu-le in asa fel incat sa le infatiseze fara adevarata lor vina. Altii
spun repede pacatele lor ca duhovnicul sa nu le bage in seama, nici sa
cerceteze cu deamanuntul pricinile şi urmarile acelor pacate şi
astfel sa poata fi taimaduiti. Altii, ceea ce este şi mai rau, nu voiesc
sa le marturiseasca pe toate, ci ascund pe cele mai mari. Toate aceste uneltiri
ale diavolului, cauta pe orice cale sa duca la pierzare sufletele oamenilor
slabi in credinta.
Duhovnicul nu este decat un martor inaintea lui Dumnezeu şi un organ
prin care Duhul Sfant lucreaza taina iertarii pacatelor. Duhovnicul talcuieste
şi aplica legea lui Dumnezeu pentru vindecarea sufletului omenesc. "
Daca duhovnicul constata pe cineva ca nu este sincer, are datoria sa-l respinga
de la spovedanie ". Daca nu ar face asa ar insemna ca duhovnicul nu
slujeste pe Dumnezeu cu credinta, cu inima curata şi devotata. Pocainta
este una din cele sapte Taine pe care o lucreaza Duhul Sfant in chip nevazut
prin slujba vazuta a duhovnicului. Cand te spovedesti nu cumva sa-ti pleci
urechea la glasul diavolului care iti sopteste in minte, zicand: " Oare ce
va zice duhovnicul cand va auzi astfel de pacate? " Uneori diavolul ii
sopteste credinciosului prin oamenii cei rai şi barfitori cum ca
duhovnicul ar spune altora pacatele de la spovedanie. La aceasta sa-şi
aduca aminte fiecare de bogatul ce si-a marturisit pacatele sale in mijlocul
Bisericii cu glas tare inaintea tuturor celor de fata si, in timp ce şi le
marturisea, ingerul Domnului ii stergea pacatele lui cele marturisite in fata
tuturor, cum spune Sfantul Ioan Scararul in Cuvantul 4 din Filocalia, vol. IX.
Sa se stie şi aceasta, ca duhovnicul nu poate dezlega pe cel ce nu-l
dezleaga Dumnezeu şi nici nu poate lega pe cel ce nu s-a legat pe sine
prin calcarea poruncilor lui Dumnezeu. Asadar, in cele spuse pana aici este
clar ca nici duhovnicul, afara de pricinile aratate mai sus, nu se poate
schimba, nici canonul dat de un duhovnic nu-l poate dezlega altul, cat timp
duhovnicul lui traieste. Iar daca cineva se sminteste de vreo slabiciune a
duhovnicului sau şi nu mai are evlavie la el, atunci, daca are motiv bine
intemeiat, se poate duce la alt duhovnic, insa numai cu binecuvantarea
duhovnicului dintai. La nou duhovnic este dator sa faca o spovedanie generala
din copilarie, ca acela sa-l poatacunoaste bine şi astfel sa-i randuiasca un
canon potrivit, spre indreptarea lui.
In ce conditii se spovedesc şi se impartasesc copii? Dar cei batrani
şi greu bolnavi?
Copiii mici pana la sase-sapte ani, daca sunt botezati, se impartasesc fara
spovedanie, la 30 sau 40 zile. Spovedania lor incepe de la varsta de 7 ani. Cei
batrani şi bolnavi este bine sa se impartaseasca la fel, la trei-patru
saptamani, daca nu au vreo oprire de la Sfanta Impartasanie. Daca au pacate cu
totul grele, de moarte, Sfintii Parinti randuiesc sa se impartaseasca numai pe patul
de moarte sau cum va hotari duhovnicul lor.
Cum se cuvine a se spovedi şi a se impartaşi calugarii, dupa
randuiala Sfintilor Parinti? Cat de des se pot impartaşi monahii, schimonahii
şi calugarii bolnavi?
Tot ce am spus pana acum despre aceasta sfanta taina este valabil şi
pentru calugari. Monahii şi schimonahii sunt datori a se impartaşi cu
Trupul şi Sangele Domnului mai des decat mirenii, insa cu pregatirea
cuvenita, dupa Sfintele Canoane, şi cu dezlegarea duhovnicului lor. Calugarii
se pot impartaşi cel mai des odatape luna, sau, cum spune Sfantul Ioan
Gura de Aur, in Cuvantul 53 din Impartire de grau, la cele douasprezece
praznice imparatesti. Schimonahii, indeosebi cei bolnavi, şi batranii se pot impartaşi
cel mai des odata pe saptamana, dupa traditia noastra manastireasca. Aceasta ne
invata şi povatuirile din Liturghier, zicand: " Preoti de popor sa
invete pe credinciosii lor ca, in cuget curat, parte barbateasca şi
femeiasca sa se impartaseasca de va fi cu putinta, la praznicele cele
imparatesti de peste an, iar de nu macar in cele patru posturi de peste an, sa
se pregateasca de impartasirea cu Sfintele Taine, insa cu cuvenita pregatire
şi cu invoirea duhovnicului lor sa faca aceasta ".
Cum trebuie sa se pregateasca clericii, preotii şi diaconii pentru
Sfanta Liturghie?
Despre toate acestea scrie pe larg in povatuirile Sfintei Liturghii din
Liturghier. In general, clericul de mir este dator sa respecte urmatoarele: Sa
se spovedeasca la duhovnicul sau inainte cu o zi de Sfanta Liturghie; sa aiba
dezlegare de la duhovnic pentru savarsirea celor sfinte; sa tina curatenie
inainte şi dupa Sfanta Impartasanie cateva zile; sa fie impacat cu
enoriasii sai şi cu toti oamenii; sa-şi citeasca din timp toate
rugaciunile randuite pentru Sfanta Impartasanie; sa faca in ajunul fiecarei
sarbatori Vecernia şi Utrenia la biserica; sa savarseasca orice slujba,
mai ales Sfanta Liturghie, fara graba şi cu toata evlavia; sa-şi
pregateasca din timp prescuri şi vin natural pentru cele sfinte; sa-şi
pregateasca temeinic in cursul saptamanii predica duminicala sau a sarbatorii,
prin care este dator sa-şi hraneasca duhovniceste enoriasii sai.
Care este rolul şi importanta predicii in biserica?
Fiecare preot este dator sa catehizeze " cu timp şi fara timp
" pe credinciosii sai, caci " credinta vine prin auz, iar auzul prin
vestirea cuvantului lui Dumnezeu " (Romani 17, 10). Altfel, poporul piere
din lipsa de cunostinta a cuvantului dumnezeiesc, iar preotul va da infricosat
raspuns la judecata. Auzi ce spune Dumnezeu prin gura proorocului: "
Fiindca ai lepadat cunostinta şi Eu te voi lepada sa nu mai fii preot,
caci ai uitat legea Domnului tau " (Osea 4, 6). Catehezele şi
predicile, in general, trebuie sa se faca pe temeiul Sfintei Scripturi şi
dupa invataturile Sfintilor Parinti. Sa fie bine gandite, simtite, traite de
preot, ca sa poata convinge şi pe credinciosi. Predicile, sa fie calde,
mangaietoare, pe intelesul tuturor, presarate cu istorioare practice usor de
tinut minte. Sa iasa din inima, ca sa mearga la inima. O mare importanta au,
mai ales acum cand s-au inmultit sectele, predicile catehetice cu tema, ca sa
stie poporul dreapta credinta ortodoxa şi sa se poata feri de cursele
sectarilor.
In cate feluri este dator a predica preotul?
Preotul este dator a predica in trei feluri şi anume: cu cuvantul, cu
scrisul şi cu viata, dupa invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur. Cu gura
este dator sa invete pe credincioşi cuvantul Domnului, dogmele, canoanele
şi invataturile Sfintilor Parinti. Cu scrisul sau cu mana este dator sa
scrie cele ce a invatat din Sfanta Scriptura şi de la Sfintii Parinti. Iar
cu viata este dator sa predice prin trairea sa personala, dupa putere, despre
cele ce invata, aducandu-şi aminte de cuvantul Domnului care zice: "
Cela ce va face şi va invata, acela mare se va chema intru Imparatia
Cerurilor (Matei 5,16). Cea mai puternica este predica prin viata preotului.
Se poste mantui cineva fara duhovnic şi fara spovedanie?
Nu. Nimeni nu se poate mantui, nici mireni, nici calugari, nici clerici,
fara spovedania pacatelor şi fara dezlegarea de la duhovnic, dupa cuvantul
Domnului care zice: " Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele se
vor ierta şi carora le veti tine, tinute vor fi " (Ioan 20, 23). Şi
in alt loc: " Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate şi in cer
şi oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate şi in cer "
(Matei 18, 18). Deci, cum va intra cineva in imparatia cerurilor, nefiind
dezlegat pe pamant de pacatele sale? Ca aceasta putere s-a dat numai celor
alesi, adica apostolilor, episcopilor şi preotilor, iar nu mirenilor. Toti
trebuie sa avem duhovnicii nostri şi sa ne spovedim regulat, chiar şi
aceia carora li se pare ca nu au pacate. Asa ne invata Sfantul Apostol şi
evanghelist Ioan: " De vom zice ca pacat nu avem, ne inselam pe noi insine
şi adevarul nu este cu noi. De vom marturişi pacatele noastre,
credincios şi drept este Dumnezeu ca sa ne ierte noua pacatele noastre
şi sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea " (I Ioan 1, 8-9). Iar
Sfantul Simeon Tesaloniceanul arata, zicand: " Toti trebuie sa ne pocaim,
şi mireni şi calugari şi preti şi arhierei. Toti sa ne
pocaim (spovedim) , ca sa ne mantuim " (Tratat asupra tuturor dogmelor,
cap. 251, Despre Taina Pocaintei). Fara spovedanie, nimeni nu se poate mantui,
deoarece " toti multe gresim " (Iacob 3, 2). Tot omul este zamislit
şi nascut in pacate (Facere 8, 21; Psalm 50, 6; Matei 7, 1l; Romani 3,
11). Sfanta Scriptura ne arata ca " pacatul aduce moarte " (Iacob 1,
15) şi ca " nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu
".
Deci sa tinem minte ca " pacatul este calcarea Legii lui Dumnezeu
şi este uraciune şi necuratie inaintea Lui " şi ca mania
Domnului vine asupra celor rai şi pacatoşi care mor nespovediti
şi fara pocainta. Pacatosii, prin spovedanie şi pocainta, intorc
mania cea dreapta a lui Dumnezeu şi capata mantuirea sufletelor lor.
Duhovnicul poate opri de la lucrarea celor sfinte pe un cleric? Ce trebuie
sa faca duhovnicul in aceasta situatie?
Cele mai mari pacate facute de clerici, adica lepadarea de credinta
ortodoxa, uciderea, desfranarea, profanarea celor sfinte (ierosilia,
sacrilegiul) etc., trebuie sa fie spovedite numai la arhierei, precum şi
alte pacate grele care nu le pricepe duhovnicul, facandu-se toate cu sfatul
arhiereului, pentru ca lucrarea duhovniciei este mai ales a arhiereului. Duhovnicul
nu poate opri de la savarsirea celor sfinte pe vreun diacon sau preot, pentru
orice pacat, ci trebuie sa-l trimita la episcopul locului sau la Sfantul Sinod,
dupa regula Bisericii noastre Ortodoxe.
Ce parere aveti despre acei clerici care dau prea des şi fara
cercetarea cuvenita Sfanta Impartasanie la credinciosi?
Preotii care dau Sfanta Impartasanie credinciosilor fara cercetarea
cuvenita şi fara canonisire sunt datori sa citeasca cu atentie Povatuirile
din Liturghier care privesc pregatirea sufleteasca şi trupeasca a
credinciosilor pentru Sfanta Impartasanie. Preotii sunt datori sa cunoasca bine
Sfintele Canoane şi practica Bisericii Ortodoxe, iar la nevoie sa consulte
pe episcopul locului, pe care sunt datori sa-l asculte toata viata.. Preotii
trebuie sa citeasca invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur despre felul cum
trebuie data Sfanta Impartasanie. Iata ce zice el in Cuvantul 55 din cartea sa
Impartire de grau " Nu mica munca zace asupra voastra, preotlor, daca
stiind la cineva vreo rautate ii vet ingadui sa se impaartaseasca de Masa
aceasta. Sangele lui Hristos din mana voastra se va cere. Macar vreun voievod
de-ar fi, macar eparih, macar cel incoronat cu coroana, daca cu nevrednicie se
apropie (de cele sfinte) , opreste-l. Mai mare stapanire ai tu decat acela...
ca decat cel indracit mai rau este cel ce a pacatuit şi se apropie. Ca acela, pentru ca este
indracit, nu se munceste; iar acestia cand se apropie cu nevrednicie, la munca
vesnica se dau. Deci nu numai pe acestia sa-i oprim, ci in scurt pe toti care ii vom vedea
ca se apropie cu nevredrnicie. Nici unul sa nu ia ca Iuda, ca sa nu patimeasca
ca Iuda ". Şi iaraşi zice: " Nu da sabie in loc de hrana. Ci
macar din nebunie de va veni acela sa se impartaseasca, opreste-l. Sa nu te
temi. Teme-te de Dumnezeu nu de om. Iar daca tu nu indraznesti sa-l opresti,
ada-l la mine. Nu voi ingadui sa se faca acestea. De suflet ma voi desparti mai
inainte decat voi da Sange stapanesc cu nevrednicie. Şi sangele meu tot il
voi varsa, mai inainte decat voi da Sange asa de infricosat celui caruia nu i
se cuvine. Iar daca mult iscodind cineva nu a stiut pe cel rau, nu este nici o
vina ".
De aceea, duhovnicul trebuie sa fie cu mare grija la spovedanie, socotind
bine pe cine trebuie sa opreasca şi cui sa-i dea cele sfinte cu vrednicie.
Daca cineva duce o viata imorala şi cauta prin inselaciune sa primeasca
Sfanta Impartasanie, va intra satana in el (Ioan 13, 27) , asemanandu-se lui
Iuda. Daca cineva este pe patul de moarte şi nu mai poate vorbi i se poate
da Sfanta Impartasanie pe marturia celor din jurul sau, cum ca bolnavul este om
credincios, ca s-a spovedit regulat şi a dorit cele sfinte. Cel mai mare
pacatos, daca pe patul de moarte se spovedeste, plangand amar, asemenea
talharului de pe cruce, poate fi impartasit. Iar daca cineva nici pe patul de
moarte nu vrea sa se impace cu aproapele, sau refuza cele sfinte, nu trebuie sa
fie impartasit.
In ce priveste purtarea Sfintelor Taine de catre mireni, chiar cu voia
preotului, iata ce spune Pravila Bisericeasca: " Preotul care va da Sfanta
Taina a lui Dumnezeu (Impartasania) , citetului celui destoinic, sau omului
simplu sa o poarte ei incoace şi incolo pentru oarecare treburi, iar nu
insuşi preotul sa o poarte cu frica de Dumnezeu, unul ca acela sa se
pocaiasca trei ani " (Pravila Bisericeasca de la Govora, 35). Şi
iarasi: " Preotul care va impartaşi pe orice om, fie mic, fie mare,
tanar sau batran, pana ce nu va lua stire despre dansul de la duhovnicul lui de
este destoinic sau nu, unul ca acesta sa se izgoneasca din preote, adica sa se
pocaiasca cinci ani; iar daca din neglijenta va impartasi, chiar de-ar fi cocon
mic, sapte ani sa aiba pocanie " (op. cit., 35). " Nu este ingaduit a
se tine Sfintele Taine, in casa, mai ales in familie, sau a le purta la sine
şi din indelungarea de vreme sa se neglijeze pastrarea lor, ci numai la
biserica pe Sfanta Masa sa se pastreze cele sfinte; caci credinciosii cand trec
pe langa biserica se inchina lui Hristos. In vreme de nevoie, de persecutii, de
foc, de cutremure sau cand se duc cele Sfinte la bolnavi acasa, poate preotul
sa ia cu sine cele sfinte, dar şi atunci cu mare cinste şi grija, pe
cat posibil mergand cu ele ca la vohodul cel mare, cu lumanarea aprinsa
inainte, fara a cauta vreun castig lumesc " (Sfantul Simeon
Tesaloniceanul, cap. 9).
" Nu ce cuvine a liturghişi prin case particulare de catre
episcopi sau preoti " (Laodiceea, 58). Deoarece al VI-lea Sinod Ecumenic
supune caterisirii pe preotii care slujesc şi boteaza prin paraclise, care
sunt in casele particulare, fara invoirea episcopului, şi noi hotaram
aceasta. Caci pe cand Sfanta Biserica Ortodoxa indrepteaza cuvantul adevarului
şi pastreaza adevarul şi invata moralitatea vietuirii, apoi este urat
şi necuvios intru ascultare şi anarhie (clericii) furisandu-se prin
case, sa rupa buna randuiala şi sa o umple de multa tulburare şi
sminteala. Pentru aceasta prezentul sinod, de acord cu Sinodul Ecumenic al
VI-lea, canonul 31, a hotarat sa fie lepadati din cler cei ce liturghisesc prin
paraclise, care sunt prin case, lepadarea din cler facandu-se de catre
episcopul locului. Iar daca unii dintre acestia patrund in case şi vor
indrazni sa liturghiseasca fara voia episcopului, aceia sa se cateriseasca, iar
mirenii care sunt partaşi acestora sa se supuna afurisirii (Ibidem l,
2,12).
Spun Sfintii Parinti ca cel mai greu se mantuiesc clericii, adica
arhiereii, preotii şi duhovnicii. Ce ne puteti spune in aceasta privinta?
Sfintii şi dumnezeiestii Parinti spun intr-adevar ca cu anevoie se vor
mantui preotii, duhovnicii şi toti pastorii de suflete. Datoriile
pastorilor de suflete sunt multe şi grele, fata de sine, fata de familie,
fata de clericii care depind de ei şi cu care colaboreaza in slujba
Domnului, precum şi fata de poporul incredintat lor spre a-l duce spre
mantuire şi multi pastori se lasa inselati de lacomie, care este radacina
tuturor pacatelor (I Timotei 6, 10) , prin care smintesc pe credincioşi
şi nedreptatesc pe colaboratorii lor, preoti, diaconi, cantareti etc. Toate
veniturile bisericii sunt o proprietate a lui Dumnezeu, iar preotul nu este
decat un iconom al lor şi este obligat sa le imparta cu dreptate la toti
cei ce au nevoie şi merita impartasirea din ele. Cel ce este nedrept fata
de colaboratorii sai se pedepseste cu afurisirea din slujba sa şi daca nu
se indreapta se cateriseste, " ca unul ce a ucis pe fratele sau "
(Const. Apostolice, 9).
Ce pot sa spun eu mai mult in aceasta privinta? Fiecare preot duhovnic
şi pastor de suflete stie mai bine decat mine ce are de facut. Deci, sa-i
ajute Dumnezeu sa-şi indeplineasca datoriile fata de Hristos, fata de
familie, fata de sine, fata de societatea in care traieste şi mai ales
fata de sufletele incredintate lui spre mantuire, spre a dobandi cat mai multi
pentru imparatia lui Dumnezeu.
Ce trebuie sa faca pastorii de suflet pentru a dobandi Imparatia lui
Dumnezeu?
Trei sunt lucrurile de capetenie pentru mantuirea sufletelor noastre:
credinta dreapta in Dumnezeu, faptele cele bune şi smerenia. Adica, cand
vom lucra cu poruncile lui Hristos sa zicem in inima noastra " ca slugi
netrebnice suntem fiindca nu am facut decat ceea ce, eram datori sa facem, dupa
cum ne invata Domnul " (Luca 17, 10).
Cum se cuvine sa se pregateasca tinerii pentru casatorie?
Cea mai buna pregatire a tinerilor pentru viata şi casatorie este
cresterea lor " in frica şi certarea Domnului " , precum ne
invata pe noi vasul alegerii şi gura lui Hristos, marele Apostol Pavel. Mai
intai se cere tinerilor sa cunoasca pe scurt invatatura de credinta ortodoxa. Sa
stie Crezul pe de rost şi alte rugaciuni de nevoie, sa aiba duhovnici
buni, sa citeasca Sfanta Scriptura şi mai ales Noul Testament, Catehismul
Ortodox şi alte carti de folos sufletesc. De asemenea, sunt datori sa
traiasca in feciorie pana la cununia religioasa şi sa se sileasca a lucra
dupa putere toate faptele bune, mai ales rugaciunea, mergerea regulata la
Biserica, postul, milostenia, viata curata, ascultarea de parinti şi
spovedania in cele patru posturi.
Iata cum se cuvine sa se pregateasca orice tanar pentru a paşi in
viata şi pentru casatorie. Sa ne gandim ca nunta este cea mai veche Taina
a Bisericii, intemeiata de Dumnezeu inca din rai. Ea sta la temelia familiei, a
lumii intregi. Taria familiei depinde şi de respectarea principiilor
morale ale Bisericii noastre. Tinerii trebuie pregatiti pentru viata de familie
inca din copilarie. Preotul, nasul de botez şi parintii au in viata
tinerilor cel mai mare rol şi raspundere.
Care sunt regulile canonice ale nuntii crestine?
Regulile canonice pe care sunt datori a le implini tinerii la nunta
crestina ortodoxa sunt unsprezece la numar şi anume:
1. Cei doi tineri care vor sa se cunune unul cu altul, sa nu fie intre ei
nici un fel de rudenie trupeasca sau duhovniceasca, adica din Sfantul Botez. Cununia
intre rude este oprita cu desavarsire de Sfintele Canoane ale Bisericii
Ortodoxe.
2. Parintii celor doi tineri trebuie sa se invoiasca şi sa se uneasca
la casatoria copiilor lor. Nuntile facute fara voia parintilor nu aduc bucurie
copiilor şi sunt canonisite de Sfantul Vasile cel Mare in canoanele 38, 40
şi 42 ca şi desfranarea, cu trei ani oprire de la Sfanta Impartasanie
pana la impacarea celor doi tineri cu parintii lor.
3. Cei doi tineri trebuie sa se iubeasca şi sa se invoiasca a se
casatori unul cu altul; caci de se casatoresc fara voia lor, la indemnul
parintilor sau pentru castiguri materiale, aceasta nunta nu poate dainui.
4. Logodirea celor doi tineri sa se faca cu preot, dupa randuiala
Bisericii, cu cercetarea canonica cuvenita.
5. Tinerii logoditi sunt datori sa traiasca la parintii lor pana la cununia
religioasa şi sa-şi pazeasca cu sfintenie fecioria, ca de vor
greşi mai inainte sunt canonisiti de Biserica ca niste desfranati şi
opriti sapte ani de la Sfanta Impartasanie.
6. Mai inainte cu o saptamana sau doua de cununia religioasa cei doi tineri
sunt datori sa se spovedeasca la duhovnicul lor din copilarie sau la preotul
atului, cu post şi rugaciuni si, daca au voie, sa se pregateasca pastru
Sfanta Impartasanie.
7. Cununia religioasa se cuvine, dupa traditie, a se face dimineata, de
obicei Duminica, mai inainte de inceperea Sfintei Liturghii, iar nasii mirilor
sa fie crestini buni, capabili sa invete şi sa povatuiasca pe calea cea
buna pe finii lor.
8. Dupa slujba cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap in
mijlocul bisericii, inconjurati de credincioşi pana la sfarsitul slujbei,
iar preotul da binecuvantare de Sfanta Liturghie şi se roaga impreuna cu
toti cei de fata pentru ajutorul celor incununati. Crezul şi Tatal nostru
este dator sa le zica mirele.
9. Cand preotul zice: " Cu frica de Dumnezeu, cu credinta şi cu
dragoste sa va apropiati " , atunci cei doi miri se apropie de Sfantul
Potir şi se impartasesc cu Trupul şi Sangele lui Hristos, daca au
voie de la duhovnicul lor.
10. Dupa terminarea Sfintei Liturghii cei doi miri sunt conduşi la
casa mirelui de nuntaşi dupa vechea traditie ortodoxa, unde se aseaza la
masa, mananca şi se veselesc cu cucernicie şi buna randuiala, intru
slava lui Dumnezeu, precum se cuvine crestinilor.
11. Daca cei doi tineri s-au impartasit, se cuvine sa fie in curatenie pana
in seara zilei urmatoare, pentru cinstea Sfintelor Taine.
Aceasta este regula canonica a celor ce se casatoresc, randuita de Sfintii
Parinti ai Bisericii Ortodoxe, pe care cei mai multi crestini o calca in zilele
noastre, spre a lor osanda (Dupa Hristoitia, Bunul Moral al crestinilor, cap.
26; pag. 67-69, de Sfantul Nicodim Aghioritul). Cei ce implinesc aceste reguli
crestine la casatorie, primesc binecuvantare de la Dumnezeu şi duc viata
linistita in familie şi cu buna sporire in toate. Iar cei ce calca
randuiala Bisericii la casatorie, duc viata cu multe ispite. Dupa randuiala
Bisericii nu se fac cununii sambata seara, spre ziua Sfintei Duminici. Unii fac
nunta cu scop de castig, spre a dobandi daruri şi sume mari de bani,
schimband Taina Nuntii randuita de Dumnezeu in rai, in prilej de desfranare, de
sminteala şi de castig pierzator de suflete spre a lor osanda. Un alt mare
pacat fac tinerii care se cununa numai de ochii lumii, nu pentru nastere de
copii, ci spre placere trupeasca şi fac cununie şi petrecere in
sfintele posturi, cand nuntile sunt oprite.
Care sunt gradele de rudenie opritoare de casatorie?
Gradele de rudenie sau rudeniile sunt de patru feluri:
A.1. Rudeniile de sange (consangenitate) in linie dreapta, care se opresc
de la casatorie la infinit. Consangenitatea in linie dreapta se imparte in
doua:
a. In linie dreapta suitoare, adica, tata- bunic - strabunic etc.
b. In linie dreapta coboratoare, adica tata -fecior - nepot -stranepot etc.
2. Rudenii de sange in linie colaterala, care se opresc de la casatorie
pane la al saptelea grad inclusiv. Fratii de o mama sunt de gradul II de
rudenie; verii primari sunt de gradul IV de rudenie; verii al doilea sunt in
gradul VI de rudenie şi nu se pot casatori unii cu altii; verii al treilea
sunt in gradul VIII de rudenie şi acestia au voie sa se casatoreasca intre
ei. Fratii şi verii de tata vitreg sau mama vitrega, nu se pot casatori
intre ei tot pana la gradul VIII inclusiv. In cazuri de nedumerire se cere
sfatul şi dezlegarea episcopului locului.
B. Rudenii prin incuscrire. Membrii a doua familii incuscrite nu se pot casatori
pana la al cincilea grad, inclusiv. Membrii a trei familii incuscrite nu se pot
casatori pana la al treilea grad, inclusiv, dupa sinodul patriarhal din
Constantinopol, din anul 997.
C. Inrudire spirituala, din botez şi cununie, intre nasi, fini şi
rudele lor. Casatoria cu rude spirituale este oprita pana la gradul al treilea
inclusiv. Nu se pot casatori nasul cu fina, cu mama sau cu fiica finei. Nu se
pot casatori finul cu fiica nasului şi fiul nasului cu fiica finei.
D. Inrudirea prin adoptiune (infiere) se opreste de la casatorie pana la
gradul al treilea, inclusiv. In toate cazurile cei doi tineri, dimpreuna cu
parintii lor, sunt datori sa consulte pe preot şi sa asculte intru totul
de randuiala Bisericii fixata de Sfintii Parinti şi pastrata cu atata
sfintenie de inaintasii nostri.
In cazuri cu totul speciale, preotul poate singur sa ia hotarare şi sa
dea dezlegare de cununie celor inruditi?
Pentru cazuri cu totul speciale, exceptionale, logodnicii trebuie indrumati
sa consulte pe episcopul locului, care poate anula logodna, sau da cuvenita
dezlegare de cununie şi randuieste un anumit canon de pocaina. Cand cei
doi tineri sunt rude apropiate, veri primari, frati primari, frati vitregi,
cumnati, etc., nici episcopul nu are voie sa dezlege o asemenea nunta
faradelege, pe care au oprit-o şi au legat-o Sfintii Parinti. Iar "
daca vreun preot savarseste o asemenea nunta; fara stirea episcopului, sa se
cateriseasca ". De obicei, gradele de rudenie in casnicie, mai ales cele
din incuscrire, cele spirituale şi din infiere, nasc multe probleme
preotilor şi Bisericii şi nu putini tineri se casatoresc fiind rude,
fie din nestiinta, fie din lacomia de avere, fie din neascultare şi
necredinta, din care pricina au mult de suferit in viata.
Ce trebuie sa faca cei casatoriti anticanonic cu rude apropiate?
Orice nunta ce se face cu rude trupesti sau sufletesti apropiate, Biserica
lui Hristos n-o recunoste, ci o desparte şi o canoniseste, dupa caz, cu
oprire de la Sfanta Impartasanie şi pocainta, de la 3 pana la 10 şi uneori
15 ani, pentru ca se face amestecare de sange, se calca legea dumnezeiasca
şi se face sminteala in popor.
Cate casatorii ingaduie Biserica?
Biserica Ortodoxa ingaduie cu pogoramant trei casatorii, insa in anumite
conditii. Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 87, spune despre a doua nunta:
" Casatoria a doua este ingaduita de Biserica, numai celor ce au ramas
vaduvi de tineri prin deces şi n-au copii ". Iar Sfantul Apostol
Pavel, sfatuieste la vaduvie in castitate, dar cine nu poate " mai poate
sa se casatoreasca, decat sa arda " (I Corinteni 7, 39). " Casatoria
a doua nu se binecuvanteaza cu cununie, ci se canoniseste doi ani sa a nu se
impartasi, iar a treia casatorie trei ani " , zice Sfantul Nichifor in
canonul 2. Daca cei ce se casatoresc a doua oara sunt batrani, " unii ca
aceia manie pe Dumnezeu, sa aiba pocanie trei ani şi metanii cate 24 pe zi
" ', zice Pravila Bisericeasca de la Govara, cap. 109. " Cel
casatorit a doua oara nu mai poate fi hirotonit " (Apostolic 17; VI
Ecumenic, 3; Sfantul Vasile, 12). Slujba cununiei a doua se face simpla şi
fara fast, iar preotul nu are voie sa ia parte la masa lor (Neocezareea, 7). Preotul,
daca ramane vaduv, nu are voie sa se casatoreasca a doua oara. Daca totuşi
indrazneste la a doua casatorie, pierde preotia şi nu mai are voie sa
savarseasca nimic din cele ale preotiei (Sfantul Vasile, 6).
Casatoria a treia se ingaduie de Biserica " numai de mare nevoie,
acelora care nu au copii, pana ls varsta de 40 de ani ". Sfantul Vasile
zice ca " la trigami sa se aplice afiurisire (oprim de la Sfanta
Impartasanie) cinci ani, fara a-i opri cu totul de la Biserica. " (Canon
4). " Nunta cea dintai este lege, a doua iertare, iar cea de-a treia este
calcare de lege " , zice Indreptarea Legii de la Targoviste, cap. 205. Casatoria
a patra este oprita cu desavarsire de Biserica. Cel vinovat este "
afurisit şi lipsit de toata slujba Bisericii " pana se desparte de
acea persoana şi se pocaieste opt ani.
" Daca o femeie sau barbat moare şi sotul ramas se casatoreste,
nu pacatuieste... dar daca ramane vaduv (pana la moarte) işi agoniseste
mai multa slava la Dumnezeu " (Pastorul lui Herma). Iar Sfantul Iustin
Martirul şi Filosoful, in cartea sa Apologia, spune despre a doua
casatorie: " Dupa Dascalul nostru, cei ce s-au casatorit a doua oara dupa
legea omeneasca sunt pacatosi, precum şi cei ce cauta la femeie spre a o
pofti. Ca nu numai cel ce preacurveste cu fapta este preacurvar, ci şi cel
ce voieste a preacurvi, fiindca nu numai faptele ci şi gandurile sunt
vazute la Dumnezeu... ". Iar pe cei ce fac mai multe casatorii, Sfintii
Parinti ii numesc poligami. Deci, dupa a doua nunta nu mai este nunta, ci
poligamie. De aceea a zis Domnul samarinencei care pacatuise cu cinci barbati:
" Pe care il ai, nu-ti este tie barbat " (Ioan 4, 18). " Cei ce
au trecut peste a doua nunta, nu merita sa fie numiti barbati şi soti
" , zice Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 4. Tot el spune pentru a
treia nunta: " Sfinti Parinti au trecut sub tacere nunta a treia
(poligamia) şi au socotit-o ca pe o pofta dobitoceasca şi straina de
vrednicia omului crestin. Noua ni se pare ca acest pacat este mai mare decat
curvia... " (Canonul 80).
Care este scopul evanghelic al nuntii crestine?
Scopul principal al nuntii crestine, dupa porunca lui Dumnezeu (Facere 1,
28; 2, 18-24) şi dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, este unirea prin
iubire a celor doi soti in numele Domnului pentru nasterea de copii, spre
inmultirea neamului omenesc. Apoi, ajutorarea sotilor intre ei, pentru usurarea
vietii; infranarea trupeasca şi evitarea desfraului şi a imoralitatii
in lume. Toate aceste scopuri sa fie spre preamarirea lui Dumnezeu (Ivatatura
de Credinta Crestina Ortodoxa, pag. 487; Dictionarul Teologic, Pr. I. Bria,
1981, pag. 95-96).
Ce pacat savarsesc cei ce traiesc fara cununie religioasa şi au copii?
Ce trebuie
sa faca ei spre a se mantui?
In afara de cerintele fizice, omul are in plus necesitati şi datorii
superioare, sufletesti, şi deci are nevoie in casnicie şi de
binecuvantarea lui Dumnezeu, adica de cununia religioasa. Cei ce traiesc fara
aceasta cununie nu li se pot primi darurile şi pomelnicele la Sfantul
Altar şi nu pot fi nasi, nici la cununie, nici la botez. Ei nu se pot
mantui decat daca se cununa la biserica facand şi un canon de cativa ani
oprire de la Sfintele Taine (Dupa pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim
Sachelarie).
Sinodul I Ecumenic, in canonul 3 şi VI Ecumenic, in canonul 5, opresc
cu desavarsire pe clericii de orice grad sa aiba vreo femeie ingrijitoare la
casele lor, " afara de mama, sora sau matusa, sau pe alte persoane care nu
pot fi banuite de legatuua de concubinaj "... " Iar daca cineva ar
calca cele hotarate de noi sa se cateriseasca. Aceasta sa respecte şi cei
casatoriti, avand grija de curatenia lor morala ". Vezi, deci, ce grija au
avut Sfintii Parinti sa pastreze viata morala in Biserica lui Hristos şi
cu cata tarie au luptat impotriva smintelii şi a cumplitului pacat al
desfranarii!
Cum se cuvine sa se aleaga nasii la botez şi la cununie şi ce
datorii au nasii fata de finii lor?
Nasii trebuie sa se aleaga dintre cei mai buni şi mai evlavioşi
crestini, indiferent de starea lor sociala, pentru ca nasii sunt povatuitori
duhovnicesti ai finilor lor şi au mai mari indatoriri decat parintii cei
trupesti. Nasii trebuie sa fie oameni cumpatati, morali, blanzi, de model in
societate. Sa cunoasca bine credinta ortodoxa, Crezul, Catehismul ortodox,
Sfanta Scriptura şi sa mearga regulat la biserica. De aceea nu pot fi
naşi la botez şi la cununie crestinii de alta religie (catolici,
protestanti, sectari etc·) , cei ce traiesc in concubinaj (necununati) , in
desfranare, cei ce nu vor sa aiba şi sa creasca copii, cei betivi,
divortati şi cu nume rau in societate. Nasii trebuie sa fie aleşi cu
multa grija şi numai cu voia preotului paroh, in fata caruia sa se oblige ca
vor purta grija sa invete pe finii lor frica lui Dumnezeu, sa-i supravegheze,
sa-i cheme la biserica, la spovedanie, la savarsirea faptelor bune, sa-i
cerceteze regulat la casele lor, sa-i mustre la nevoie, sa le dea carti
crestinesti de citit, pentru ca nasii au mare raspundere, fiind garantii
finilor lor inaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Nasul se leaga cu finul şi cu parintii lui " printr-o rudenie
spirituala, care este mai mare decat cea dupa trup, deoarece el se numeste
parinte duhovnicesc " dupa Canonul 53 al Sinodului VI Ecumenic. "
Parintii trupesti, spune Dionisie Areopagitul, incredinteaza copilul unui
crestin botezat care este un bun educator in cele dumnezeiesti, incat copilul
va ramane pentru toata viata sub povatuirea lui, ca la un tata duhovnicesc
şi garant al vietii lui dupa Dumnezeu... " Nasul trebuie sa locuiasca
cat mai aproape de finul sau pentru a-l supraveghea şi ajuta la invatatura
poruncilor lui Dumnezeu. Iata pe scurt, cum se aleg nasii de la botez, de la
cununie şi calugarie. Ei trebuie sa fie cei mai buni din cei mai buni, ca
cei ce trebuie sa dea socoteala in fata lui Dumnezeu pentru fiii lor
sufletesti. Putem spune ca multi naşi credincioşi işi mantuiesc
sufletele prin finii lor, daca ii cresc in frica Domnului; dar mai multi se
osandesc pentru lenevirea şi nepasarea fata de fiii lor sufletesti. La
randul lor şi finii au datoria sa asculte pe nasii şi garantii lor
sufletesti, sa-i consulte in toate, sa primeasca sfaturile lor cele bune, sa se
roage zilnic pentru nasii lor, pentru preotii care i-au botezat, cununat sau
calugarit şi sa le fie de model duhovnicesc in toata viata.
Nasii de calugarie se aleg de catre staret, dintre cei mai buni calugari
sau duhovnici ai manastirii. Calugarii trebuie sa aiba naşi numai dintre
calugari, iar mirenii numai dintre mireni. " Nu se cuvine, nici este lucru
cinstit, nici primit ca un calugar sau o calugarita sa primeasca copii dupa
Sfantul Botez (adica, sa fie naşi la botez) , sau sa tina cununii la
nunta. Iar de va indrazni sa faca acest lucru fara de cale, de rusine şi
faradelege, sa se canoniseasca cum va parea arhiereului. Iar de va face aceasta
a doua oara, sa se izgoneasca din Biserica lui Hristos, ca un calcator al
dumnezeiestilor pravile (Pravila lui Matei Basarab, cap. 135).
In ce conditii Biserica Ortodoxa aproba divortul?
Dupa invatatura data noua de Dumnezeu, casatoria este indisolubila, adica
una singura pe toata viata: " Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta
" (Matei 19, 6). Numai moartea desparte in chip firesc pe cei doi soti. Totusi,
sunt cateva exceptii ingaduite de Biserica, care duc la despartirea sotilor
intre ei prin divort. Iar divortul este desfacerea casatoriei pe care o
provoaca sotii intre ei, pentru care Biserica nu le poate da nici o
binecuvantare sau hotarare juridica oficiala. De aceea, nici nu se prevede vreo
slujba bisericeasca la divort. Adevarata legiuitate a nuntii consta numai in
casatoria intaia. Desfacerea ei legala o face numai moartea unuia dintre soti,
sau pe plan mai inalt, moartea ambilor soti, caci dupa moarte " sunt ca
ingerii, necasatoriti " (Matei 22, 30).
Cu toate acestea, conducerea bisericeasca, tinand seama de scopul moral al
casatoriei, inca din vremea apostolilor a dat ingaduinta vaduvei ramasa prin
deces de a se recasatori. Deci ca o iconomisire dintre cele doua altemative: a
vaduvei prea superioare, in deplina stapanire de sine (Luca 2, 36-37) şi a
desfraului prea pacatos, i s-a indicat calea de mijloc a casatoriei celei de a
doua (I Corinteni 7, 8-9; I Timotei 5, 3, 6, 14) , cum spune asa de clar
Arhimandritul Nicodim Sachelarie, in lucrarea sa monumentala Prsvila
Bisericeasca.
Care sunt cauzele canonice ale divortului?
Motivele canonice de divort sunt:
I.a. Adulterul (preacurvia) , adica violarea credintei conjugale de catre
sot sau sotie. Acest motiv de divort se bazeaza pe Sfanta Evanghelie, adica pe
dreptul divin (Matei 19, 9).
b. Pe langa adulter, sotul poate sa divorteze cand i se pun curse care
pericliteaza viata, indreptate contra existentei casatoriei, de catre un sot
impotriva celuilalt, cum ar fi refuzul sotului sau sotiei de a naste copii. In
acest caz partea nevinovata are drept sa solicite divortul.
c. Iarasi, sotul poate divorta cand sotia se face vinovata de avort
intentionat şi prin aceasta impiedica scopul casatoriei.
d. Cand femeia sau barbatul participa fara voia celuilalt la ospete şi
petreceri necuviincioase.
e. Pentru sotie exista motiv de a cere divort cand barbatul sau o acuza
public pe nedrept de adulter cand sotul ei greseste in public sau in ascuns, in
casa sau in alta parte cu o alta femeie.
II. Al doilea motiv principal de divort, dupa adulter, este caderea unui
sot din dreapta credinta - apostazie, necredinta, secta etc. (I Corinteni 7,
15).
III. Cand unul din soti sau amandoi intra in monahism, " ca o moarte
superioara, fata de lumea pusa in slujba pacatului " (Sinodul VI Ecumcnic,
canonul 12 şi 48). Insa " cel ce-şi lasa (prin divort
neingaduit) sotia sa legitima şi ia pe alta, trebuie sa fie canonisit ca
un preacurvar, dupa porunca Domnului (Matei 19, 9) , adica sa fie oprit pana la
15 ani de la Sfanta Impartasanie " , dupa Sfantul Vasile cel Mare.
Cand se considera incheiat divortul canonic? Adica in ce moment cei doi
soti sunt liberi sa se casatoreasca, din punct de vedere canonic?
Divortul canonic se considera incheiat cand intre soti au urmat motivele de
divort aratate mai sus (adica: adulterul, lepadarea de credinta, intrarea in
monahism etc). Trebuie, insa, pe langa motivele canonice aratate mai sus, sa se
tina seama şi de motivele de divort hotarate de legislatia civila.
Care sunt efectele divortului canonic?
Efectele de drept ale divortului canonic se refera pe de o parte la sotii
divortati, iar pe de alta parte la copiii nascuti din casatorie. Divortul
canonic desface in orice privinta legatura conjugala şi pune pe soti in
acel raport in care se gaseau inainte de casatorie (dupa Dreptul bisericesc
oriental de episcopul Nicodim Milas, cap. 202).
Ce ne invata Sfintii Parinti despre nasterea de copii?
Sfanta şi dumnezeiasca Scriptura, precum şi Sfintii Parinti,
arata ca copiii sunt un dar al lui Dumnezeu (Geneza 20, 17-18; 25, 21; 29, 33;
30, 6, 17, 22; 33, 5; 48, 8-9; Luca 1, 7). Iar nasterea de copii este o
binecuvantare şi randuiala dumnezeiasca data de Dumnezeu omului inca din
rai, prin porunca: " cresteti şi va inmultiti şi umpleti
pamantul... " (Facere 1, 28). Prin nasterea de copii se innoieste neamul
omenesc şi se mentine viata pe pamant. Asadar, nasterea de copii este cea
mai mare datorie a celor doi soti care se unesc prin casatorie. Nasterea de
copii formeaza cea mai mare bucurie şi adevarata temelie a familiei; ea
consolideaza şi desavarseste casnicia şi este izvor de sanatate. Fara
implinirea acestei datorii Taina Nuntii se desfiinteaza. Pentru, aceea Dumnezeu
binecuvanteaza pe primul om, Adam şi ii face femeie, pe Eva, ca sa nasca
copii.
Dupa izgonirea lui Adam din rai, nasterea de copii devine, pe langa
binecuvantare, şi canon de ispasire a pacatelor parintilor. Nasterea de
copii ajuta mult la mantuirea parintilor, cum spune Sfantul Pavel, ca femeia
" se va mantui prin nastere de fii " (I Timotei 2, 15). In Vechiul
Testament, cei ce nu aveau copii erau socotiti lepadati de la fata lui
Dumnezeu. De aceea se rugau ziua şi noaptea sa le daruiasca Domnul copii. La
fel glasuiesc şi toti Sfintii Parinti. Ei se rugau pentru cei ce nu aveauu
copii sau nu puteau naste, sa le dea Dumnezeu copii buni şi sanatosi, iar
pe cei bolnavi ii vindecau cu rugaciunile lor. Pe cei care nu voiau sa
aibacopii ii sfatuiau, cum spune şi Sfantul Pavel, ca mai bine sa nu se
casatoreasca sau sa traiasca in infranare (curatenie) , cu invoirea ambilor
soti, decat sa-şi ucida copiii.
Mantuitorul aseamana pe cei ce se casatoresc numai pentru pacat, sau de
ochii lumii, sau pentru avere, cu smochinul blestemat care nu voia sa aduca
nici o roada pe pamant. Pentru ca nasterea de copii nu este numai o datorie
sociala, fireasca, ci este mai intai o porunca dumnezeiasca, care contribuie
foarte mult la mantuirea parintilor. Sotii care nu vor sa nasca copii, care avorteaza
sau practica pacatul pazei, sunt certati de Dumnezeu cu boli de tot felul, cu
necazuri in viata, cu grea mustrare de constiinta, iar dincolo cu osanda
vesnica.
Ce trebuie sa faca (sotii) ca sa aiba copii buni şi sanatosi?
Parintii, daca doresc sa aiba copii buni, intelepti şi sanatosi,
trebuie ca ei sa fie mai intai buni, credinciosi, ascultatori de Biserica
şi plini de frica lui Dumnezeu. Caci copiii sunt de fapt " copii
" ale parintilor lor. Ce vad şi ce aud in casa de la parinti aceea
fac. Educatia copiilor incepe chiar din ziua nuntii parintilor, adica din clipa
zamislirii. Pentru a avea copii intelepti şi credinciosi, parintii trebuie
sa se roage mult, sa mearga regulat la biserica, sa posteasca sfintele posturi,
sa se spovedeasca adesea, sa tina curatenie in zilele randuite, sa faca
milostenie, sa fie blanzi, smeriti şi plini de dumnezeiasca dragoste
pentru toti. Sotii sunt datori sa se infraneze in sarbatori şi in posturi
şi sa nu faca nici un fel de mestesug diavolesc spre a nu avea copii. Cel
mai greu pacat al celor casatoriti este avortul, adica uciderea de copii. Copiii
zamisliti in zile de sarbatori, şi in posturi şi in stare de betie
sau dupa avorturi, de obicei, se nasc bolnavi, sunt debili şi uneori chiar
infirmi. La fel şi cei ceß practica paza, nu se pot impartaşi doi ani
cu Sfintele Taine şi uneori se imbolnavesc de nervi, ca o pedeapsa a
dreptului Judecator. Dupa nastere, parintii sunt datori sa se ocupe mai mult
decat orice de educarea şi buna crestere a copiilor. Mai intai sa caute naşi
credincioşi copiilor lor. Apoi sa-şi duca regulat copiii la biserica,
sa-i impartaseasca cu Sfintele Taine in fiecare luna, sa-i invete de mici
rugaciuni şi lucruri bune, sa nu-i smineasca cu cuvintele şi faptele
lor, caci sminteala pe care o fac parintii copiilor lor este un pacat greu in
fata lui Dumnezeu, cu urmari cumplite in viata copiilor. Cei mai multi copii
ajung rai in viata, datorita pacatelor pe care le-au deprins de la parintii lor
din copilarie. De asemenea, copiii trebuie sa fie invatati, atat de parinti
şi nasi, cat mai ales de preotul satului, frica de Dumnezeu, dreapta
credinta, omenia, mila, smerenia, ascultarea şi cunostinta Sfintei
Scripturi. Trebuie sa fie deprinşi de mici cu postul, cu rugaciunea
regulata, cu spovedania, cu mila fata de cei lipsti şi respect fata de cei
lipsiti şi respect fata de toti oamenii. Rugaciunea, citirea cartilor
bune, ascultarea şi respectul fata de parinti, frica de Dumnezeu şi
exemplul personal dat de tata şi de mama sunt cele mai sigure cai şi
mijloace de educare şi crestere crestineasca a copiilor.
Care sunt principalele datorii ale parintilor fata de copii, dupa Sfanta
Scriptura?
Prima datorie a parintilor fata de copii este aceea de a-i iubi (Tit 2, 4).
Copiii trebuie sa fie nascuti din dragoste şi din dorinta ambilor soti,
iar nu din placere, din pacat sau din intamplare. A doua datorie a parintilor
fata de copii este de a-i invata legea dumnezeiasca (Deuteronom 4, 9-10; 6, 7;
20, 25; Psalm 77, 5-7; Pilde 22, 6; Efeseni 6, 4 etc.). Parintii au datoria de
a-i invata pe copii dreapta credinta şi frica de Dumnezeu (Facere 18, 19;
Psalm 33, 11; Pilde 1, 7). Au datoria de a le povesti copiilor lucrurile cele
minunate ale lui Dumnezeu din sfintele carti (Iesire 13, 14-15; Isus Navi 4,
6; Psalm 43, 1). Parintii mai au datoria de a-i invata pe copii ascultarea
şi supunerea (Pilde 4, 3-4; I Timotei 3, 4); au datoria de a-i binecuvanta
(Facere 48, 15-16; Evrei 11, 20); de a compatimi pe copiii lor (Psalm 102,
11-13); de a-i indemna şi mangaia (I Tesaloniceni 2, 11); de a-i conduce
bine (I Timotei 3, 4, 12); de a-i mustra pe copii (I Regi 2, 23-24); de a-i
indrepta şi pedepşi la nevoie (Deuteronom 8, 5; Pilde 3, 12; 13, 24;
19, 18; 22, 15; 23,13-14; Evrei 12, 7, 9-10); de a nu-i intarata şi mania
(Efeseni 6, 4; Coloseni 3, 21); de a le indeplini trebuintele cele de nevoie
(Pilde 13, 22; Matei 7, 9-11; Luca 11, 11-13; II Corinteni 12, 14; I Timotei 5,
8). Parintii au datoria de a se ruga pentru copiii lor, pentru intelepciunea,
pentru cresterea lor duhovniceasca şi pentru mantuirea lor (Facere 17, 18;
4 Regi 29, 19). Au datoria sa-i ajute in vreme de ispite (Iov 1, 5) şi in
caz de boala (II Regi 12, 16); sa fie pilda buna fiilor lor (IV Regi 14, 13;15,
3) şi sa-i invete pe copii din tinerete (Pilde 22, 6) toate faptele bune
şi dragostea crestina dupa Sfanta Evanghelie. Apoi sa-i incredinteze unor
duhovnici buni.
Care sunt datoriile copiilor fata de parintii lor, dupa invatatura Sfintei
Scripturi?
Principalele datorii ale copiilor sunt: Sa pazeasca legea lui Dumnezeu (Deuteronom
30, 2; Pilde 28, 7); sa se teama de Dumnezeu (Deuteronom 31, 12-13; Psalm 33,
11); sa se teama de parinti şi sa-i cinsteasca (Exod 20, 12; Levitic 19,
3; Deuteronom 5, 16; Matei 15, 4; 19, 19; Marcu 7, 10; 10, 19; Luca 18, 20;
Efeseni 6, 2 etc.); sa se supuna parintilor (Psalm 6, 20-21; 7, 1-3; Efeseni 6,
1; Coloseni 3, 20); sa asculte invatatura parintilor (Proverbe 1, 8; 3, 4; 4,
1; 20, 21; 5, 1-2; 6, 20-21 etc); sa ingrijeasca pe parintii lor (Facere 45,
9-12; 47, 11-13; I Regi 22, 3-4; I Timotei 5, 4, etc.); sa cinsteasca pe
batrani (Levitic 19, 32; Pilde 23, 22; I Petru 5, 5). " Copiii ascultatori
veselesc inima parintilor (Pilde 10, 1-15, 20; 23, 15, 24-25; 27; 11 etc.);
copiii ascultatori vor fi binecuvantati (Exod 20, 12; Deuteronom 5, 16; Ieremia
35, 18-19; Pilde 3, 1-4; Efeseni 6, 1-2 etc.).
Copiii rai, dimpotriva, nu asculta de parintii lor (Romani 1, 30; 2 Timotei
3, 2); dispretuiesc pe parintii lor (Pilde 15, 5, 20; Iezechiel 2, 27); injura
pe parintii lor (Pilde 30, 11); sunt pedepsiti de Dumnezeu pentru parintii lor
(Pilde 19, 13); pricinuiesc intristare parintilor lor (Pilde 10, 1; 17, 21-25);
prada pe tata, alunga pe mama (Pilde 19, 26); nu cinstesc pe batrani (Isaia 3,
5). Sfanta Scriptura vorbeste de amenintari, anateme şi pedepse date de
Dumnezeu copiilor care dispreltuiesc pe parintii lor (Deuteronom 27, 16;
Iezechiel 22, 7, 15). Aceleaşi pedepse vin şi asupra copiilor care nu
se supun parintilor (Deuteronom 21, 18-21); asupra copiilor care rad de
parintii lor (Pilde 30, 17); asupra copiilor care blestema pe parinti (Iesire
21, 17; Levitic 20, 9; Pilde 20, 20; Matei 15, 4; Marcu 7, 10); asupra copiilor
care bat pe parinti lor (Iesire 21, 15); asupra copiilor care rad şi
dispretuiesc pe batrani (IV Regi 2, 23-24) şi asupra copiilor betivi
şi iubitori de placeri (Deuteronom 21, 20-21). Despre toate acestea se
vorbeste pe larg in Pravila Biesericeasca a Arhim. Nicodim Sachelarie, deja
citata.
Ce ne invata Sfintii Parinti despre Suflet? Care este originea sufletului
şi cand se uneste cu trupul?
Iata ce ne invata Biserica Ortodoxa: " Plantele şi animalele au
duh de viata biologica " , necesara viietii lor firesti, care nu depaseste
trebuintele corpului lor, fiind una cu el, caci la creatie Domnul numai "
a zis şi s-au facut " , asa cum sunt ele astazi. Omul, insa, a fost
creat trupeste cu o pregatire speciala (Facere 1, 26-30) şi i s-a creat un
suflet viu (Facere 2, 7) , adica nemuritor, avand insusiri speciale, dupa
chipul lui Dumnezeu, nu dupa infatisare, ci dupa nemurire, ca cel ce avea sa se
perfectioneze prin exercitiul vietii morale libere, care lucreaza intru
asemanarea cu Dumnezeu, prin respectarea legilor Domnului, intru stapanirea de
sine şi conducerea fapturii supuse Lui, ca un reprezentant al lui Dumnezeu
fata de cele pamantesti şi ca un delegat al lumii materiale fata de
Facatorul prin viata sa pamanteasca şi trupeasca, in care sintetizeaza
cele materiale ale pamantului. Deci el era şi este un microcosmos adica o
lume mica (Dupa Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin).
Exista trei teorii despre suflet:
1. preexistentialismului, condamnat de Biserica.
2. traducianismului animal, adica teoria prin care se arata ca sufletul se
transmite in clipa zamislirii de la parinti la fii, ca şi la animale, dupa
regulile puse odata de Creator. Nici aceasta teorie nu este aprobata de
Biserica.
3. creationismului, pe care o invata Biserica Adica sufletul fiecarui om
este creat de Dumnezeu in clipa zamislirii. Alte explicatii de amanunt nu s-au
dat. Se pare ca aceasta invatatura, in care sa intre şi aspectele vietii
de ereditare trupeasca şi sufleteasca, ar putea fi expusa astfel: sufletul
fiecarui om este creat de Dumnezeu, nu din nimicul absolut, ca sufletul lui
Adam, ci din realitatea parintilor nascatori, asemenea cu Eva şi Adam. Asa
se explica mai bine paternitatea dumnezeiasca a proprietatii ei creationale,
precum şi a colaborarii parintilor pamantesti binecuvantati in viata
şi in urmasii lor (Dupa Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie,
ms).
" Cand stapaneste in noi ratiunea (sufletul) , aceasta chinuieste in
mod necesar trupul care slujeste ca instrument in vederea virtutii " ,
spune Sfantul Maxim Marturisitorul (Filocalia, vol. III, pag. 309).
" Trupul este al sufletului, iar nu sufletul al trupului, caci cel mai
mic este al celui mai mare, iar nu cel mai mare al celui mai mic. Deci, fiindca
pentru greselile cele dintai a rasarit legea pacatului, care este placerea
simturilor, pentru aceasta s-a hotarat moartea trupului prin osteneli şi
dureri, randuita spre desfiintarea legii pacatului. Cel ce stie ca moartea s-a
ivit din pricina pacatului, spre desfiintare lui, se bucura pururea in sufletul
sau cand vede cum este desfiintata legea pacatului din trupul sau, prin
felurite osteneli şi dureri ca sa primeasca fericita viata viitoare in
duh; caci stim ca nu poate ajunge la aceea daca nu este golita mai inainte din
trup ca dintr-un vas, inca in aceasta viata, legea pacatului, sustinuta prin
afectiunea vointei fata de el " (Filocalia, vol. III, pag. 309).
Biserica invata ca omul este alcatuit din trup şi din suflet
(dihotomism) , iar nu din trup, duh şi suflet (trihonomism) , cum s-ar
crede in aparenta (I Tesaloniceni 5, 23; I Corinteni 15, 45; Evrei 4, 12). "
In constitutia sa trupeasca, spune arhimandritul Nicodim şi duh de viata
biologica, suflet senzitiv, dar acestea nu sunt decat o cantitate materiala
identificata cu trupul omenesc, unde locuieste sufletul, care este a doua
cantitate de sine statatoare (Matei 10, 28; Luca 12, 4-6; Marcu 14, 34). Armonia
dintre suflet şi Dumnezeu o garanteaza armonia dintre trup şi suflet
si, pe temeiul acestei armonii, se desfasoara armonia dintre om şi
animale, plante şi intreaga natura. In conditiile de azi ale pacatului
proportia de armonie fiind faramitata, ea se realizeaza partial pe intreaga
stare a existentei de la nesimtitoarea piatra şi pana la varful scarii
Iacov-Dumnezeu " (Facere 28, 10-22; Romani 3, 20-24; Romani 5, 12-21).
In ce consta chipul şi asemanarea lui Dumnezeu din om şi in ce
parte anume sunt asezate?
Sufletul este chipul lui Dumnezeu in om, intrucat are intreita putere, dar
o singura fire. Puterile sufletului omenesc sunt acestea trei: simtirea,
ratiunea şi vointa. Cu simtirea omul se aseamana lui Dumnezeu-Tatal; cu
ratiunea se aseamana Fiului, iar cu vointa se aseamana Duhului Sfant. Şi
precum in Sfanta Treime, macar ca trei sunt fetele, insa nu sunt trei, ci un
singur Dumnezeu, asa şi sufletul omenesc, macar ca trei sunt puterile lui
sufletesti, insa nu sunt trei suflete, ci un suflet. Deosebirea intre chipul
şi asemanarea lui Dumnezeu din sufletul omenesc, dupa Sfintii Vasile cel
Mare (Exaimeron, Cuvantul 10) , Ioan Gura de Aur, Fericitul Ieronim şi
altii consta in aceasta, ca chipul lui Dumnezeu se primeste de catre suflet in
vremea zidirii sale, iar asemanarea lui Dumnezeu din suflet se savarseste la
Botez.
Deci, chipul lui Dumnezeu este ratiune, in vointa şi simtire, iar
asemanarea lui Dumnezeu este in silinta omului spre desavarsire prin lucrarea
faptelor bune şi impreuna lucrarea harului dumnezeiesc. Despre aceasta
iata ce spune Sfantul Vasile cel Mare: " Sa facem om, zice Dumnezeu, dupa
chipul şi asemanarea Noastra. Pe una, adica chipul, prin zidirea lui
Dumnezeu o avem; iar pe alta, asemanarea, prin bunavointa noastra o indreptam
". Iar Sfantul Dimitrie al Rostovului zice: " Mie mi-a lasat Dumnezeu
ca sa fiu dupa asemanarea dumnezeiasca. Astfel, dupa chip sunt cuvantator, iar
dupa asemanare sunt crestin... Deci sa stim cum ca chipul lui Dumnezeu este
şi in sufletul omului necredincios, iar asemanarea numai in crestinul cel
imbunatatit. Şi cand ar greşi de moarte crestinul, atunci numai de
asemanarea lui Dumnezeu se lipseste, iar nu şi de chip. Şi macar
şi in munca vesnica de s-ar osandi omul, chipul lui Dumnezeu este
acelaşi intr-insul in veci, iar asemanarea a fi nu poate " (Cuvant al
Sfantului Dimitrie al Rostovolui, in Hronograf, ed. Manastirea Neamt, 1987).
De ce avortul este considerat ucidere şi este combatut cu atata tarie
de Sfanta Biserica?
Prin avort se intelege uciderea pruncilor in pantece prin tot felul de
mijloace. Deoarece fatul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar din clipa
zamislirii, pentru aceea avortul este combatut de Biserica şi de Sfintii
Parinti cu atata tarie, pentru ca se ucide viata, se pierde sufletul, atat al
celui ucis, cat şi al celui care savarseste uciderea şi calca porunca
lui Dumnezeu, care zice: " Cresteti şi va inmultiti " (Facere 1,
28). Se calca şi porunca a V-a din Decalog, care zice: " Sa nu ucizi
" (Iesire 20, 13). Prin avort se ameninta viata de pe pamant, se calca
porunca creatiei data de Dumnezeu in rai, se atenteaza la viata celor mai
nevinovate fiinte omenesti, care sunt copiii; se destrama familia, se
imbolnaveste societatea intrega şi se aduc peste cei vinovati cumplite
pedepse dumnezeiesti, atat in viata, cat şi dupa moarte. Apoi, sufletele
copiilor avortati, nefiind botezate, nu pot intra in imparatia lui Dumnezeu, ci
asteapta ziua cea infricosatoare a judecatii, cand singuri vor acuza pe
parintii care i-au ucis in fata Dreptului Judecator Iisus Hristos.
Iata pentru ce avortul este crima, adica ucidere de om şi trebuie
combatut cu toata taria de Biserica şi de pastorii ei.
Ce canon randuiesc Sfintii Parinti pentru femeile care fac avort sau
indeamna şi ajuta pe altele sa faca acest cumplit pacat?
Femeile care işi avorteaza copiii, indiferent prin ce mijloace, se
numesc ucigase de copii, iar nu mame, şi primesc pedepse grele inca din
viata aceasta. Iata ce spun şi canoanele Sfintilor Parinti in legatura cu
pacatul uciderii de prunci: " Despre femeile care pacatuiesc si-şi
omoara fatul in pantece, fortandu-se sa faca ucideri, sa se opreasca, dupa
hotararea data mai inainte, ca sa se impartaseasca la iesirea din viata. Dar
procedand cu iubire de oameni, dupa cum am aflat, hotaram ca sa fie oprite
vreme de zece ani dupa treptele canonisirilor hotarate " (Ancira, 21). "
Femeile care dau buruieni otravitoare şi pierzatoare, precum şi cele
ce primesc otravurile omoratoare de prunci, sa se supuna canonului de 20 de ani
al ucigasului " (VI Ecumenic, 91; Sfantul Vasile cel Mare, 56). "
Femeia care bea ierburi ca sa-şi piarda rodul trupului şi sa nu nasca
coconi, aceea sa aiba pocanie cinci ani matanii cate trei sute pe zi. Iar de va
face şi barbatul asa, mai rau este. Nici Biserica sa nu-i primeasca
prescura lui, nici prinosul lui de nu se va pocai " (Pravila Bisericeasca,
Govora, 20). " Femeia de va zamisli şi va bea ceva ca sa se lepede
inceperea dintr-insa sa se pocaiasca opt ani şi matanii 367 zilnic; iar de
i se va intampla ei a muri sa nu se ingroape in cimitir " (Ibidem, 115;
indreptarea Legii cap. 364). " Femeia care a pierdut pruncul fara voie, un
an se canoniseste " (Sfantul Ioan Postnicul, cap. 22). " Femeia care
a nascut pe cale şi nu a purtat grija de prunc, sa fie supusa vinovatiei
ucigasului " (Sfantul Vasile, 33).
Unde se afla sufletele copiilor avortati şi care va fi soarta lor la
judecata de apoi?
Copiii care mor nebotezati, din motive independente de vointa parintilor
sau a preotilor, se pot considera partaşi la botezul dorintei, ca şi
dreptii Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecarile facute de Iisus
Hristos la rugaciunile parintilor sau ale prietenilor. Caci Dumnezeu nu
pedepseste pe cel nevinovat, ci dimpotriva, caci El a creat pe om spre
fericire. Totusi, parintii copiilor se vor spovedi şi li se va randui
canon potrivit cu grija sau nepasarea lor. Adica sa boteze sau sa creasca un
copil sarac, sa viziteze un loc sfant, sa faca milostenie, sa fara metanii, sa
tina post etc. Iata ce spune Sfantul Chiril al Ierusalimului in Cateheza a III-a,
cap. 10: " Daca cineva nu primeste botezul, nu se mantuieste, afara numai
de mucenici care primesc imparata şi fara de apa (botez). Mantuitorul,
cand a mantuit lumea prin Cruce şi cand I s-a impuns coasta, a slobozit
sange şi apa, ca sa se boteze cu sangele Lui cei care se boteaza in timpul
persecutiilor. Mantuitorul numeste mucenicia botez, caci zice: " Puteti sa
beti paharul pe care il beau Eu şi sa va botezati cu botezul cu care Eu ma
botez? " (Marcu 10, 38). " Mucenicii si-au facut marturisirea de credinta,
facandu-se priveliste lumii, ingerilor şi oamenilor " (I Corinteni 4,
14). Sinodul VI Ecumenic in canonul 83, spune: " Cei morti nu pot fi
botezati, dupa cum nu pot fi nici impartasiti ". Deci copiii avortati,
nascuti fara de vreme, pierduti fara voie, sau care mor indata dupa nastere,
fara a primi botezul, nu pot fi botezati nicidecum dupa moarte, pentru ca nu
mai sunt vii. Nu pot fi pomeniti nici la biserica, pentru ca nu sunt botezati
şi nu au nume. Ei nu sunt membrii Bisericii lui Hristos. Pentru cei
ucişi de parinti cu voia lor, intreaga raspundere ramane asupra
parintilor. In Pravila Bisericeasca a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, cap.
178, citim urmatoarele despre acest lucru: " Pentru copiii avortati
şi care mor nebotezati nu se afla nicaieri invatatura, nici in Sfanta
Scriptura, nici la Sfintii Parinti, fiindca viata oamenilor, atat a celor
maturi, cat şi a celor necrestini, este in mana Facatorului lor, care nu
poate fi obligat sa descopere toata iconomia providentei Sale muritorilor, nici
sa cunoasca ceea ce nu le este de folos. Chemarea glasului Sau rasuna mereu in
lume şi cei ce aud au datoria sa raspunda, numai in masura de ei inteleasa
şi pentru ei data. De buna seama ca Dumnezeu nu pedepseste pe cei ce nu
cunosc legile şi mai ales pe copiii nebotezati. Ba, dimpotriva. El a creat
pe om spre fericire si, deci, copiii care n-au putut foloşi libera lor
vointa şi putere in virtutea scopului pentru care omul a fost creat, El ii
fericeste pentru existenta lor, asa cum şi ei Il lauda pentru aceeaşi
existenta nevinovataşi frumoasa creatiune naturala. Astfel, ei sunt
randuiti la fericirea naturala a existentei, dar nu la cea a rasplatirii dupa
merite, intrucat nu au fapte virtuoase ".
" Fericirea naturala o da Dumnezeu direct şi necesar, fara a mai
fi nevoie de efortul omului, nici nu mai este nevoie de a se vorbi de ea intre
oameni. Ci, revelata divina ne arata numai pe acea fericirie la care şi
omul contribuie " (II Corinteni 12, 4; Apocalipsa 21, 22). Pravila lui
Matei Basarab, in capitolul 153, spune despre copiii nebotezati: " Iar
cati coconi ai crestinilor mor nebotezati, asijderea şi ai paganilor,
aceia nu merg nici in imparatia cerurilor, nici in munca, ci numai la un loc
luminos. Iar cand se boteaza se deschid cerurile pe care le incuiase Adam
pentru neascultare şi au fost tot inchise pana cand a venit Domnul nostru
Iisus Hristos şi a dat darul Sfantului Botez in lume " (Ibidem, 154).
Cum se poate combate acest cumplit pacat al uciderii de fii, care bantuie
astazi in toata lumea?
Cred ca aceasta datorie de a invata pe oameni sa nu-şi ucida copiii
este mai mult a preotilor şi a pastorilor de suflete. Ei trebuie sa arate
credinciosilor, cu dovezi din Sfanta Scriptura, din invataturile Sfintilor
Parinti şi din dumnezeiestile Canoane, cat de greu este pacatul uciderii
şi cat de mare pedeapsa primeste ucigasul de la Dumnezeu. Adam şi
Eva, dupa ce au fost scoşi din raiul pamantesc pentru pacatul neascultarii
de Dumnezeu, s-au insotit şi nascand Eva pe primul copil, anume Cain, a
zis Adam: " Am dobandit om prin ajutorul lui Dumnezeu " (Facere 4,
1). Deci, nasterea de prunci, de orice sex, se face " prin ajutorul lui
Dumnezeu " , fie ca este bun crestin, fie ca este pagan, şi fiecare
nou nascut are in sine, afara de trupul pamantesc şi scanteia dumnezeirii,
adica sufletul nemuritor. Caci spune Sfanta Scriptura " Domnul Dumnezeu a
facut pe om din tarana pamantului şi a suflat in fata lui suflare de viata
şi s-a facut omul suflet viu " (Facere 2, 7). Suflet viu, adica
nemuritor. Astfel, la zamislirea fiecarui prunc in pantecele maicii sale,
Dumnezeu pune inca de la inceput suflet nemuritor in fiecare om. De aceea
şi proorocul David, insuflat de Duhul Sfant, zice: " Ca Tu ai zidit
rarunchii mei, sprijinitu-m-ai din pantecele maicii mele... Minunate-s lucrurile
Tale, Doamne şi sufletul meu le cunoaste foarte... " (Psalm 138,
13-16). Sufletul pruncului se zamisleste in pantecele maicii sale numai prin
lucrarea Domnului şi chiar şi zilele lui ii sunt socotite de Dumnezeu
cat sa traiasca pe pamant, inca inainte de a se zamisli.
Deci, sa inteleaga femeile care işi ucid copiii ca sunt ucigase ale
zidirii lui Dumnezeu şi vinovate de gheena focului. Caci daca numai a uri
pe cineva se socoteste ucidere de oameni, dupa cuvantul lui Hristos care zice:
" cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de oameni este " (I Ioan 3,
15) - şi " orice ucigas de oameni nu are viata vesnica " - oare
ce urgie a lui Dumnezeu va ajunge pe acea mama care-şi ucide propriul sau
copil, chiar de ar fi zamislit prin puterea lui Dumnezeu, numai de o clipa? Deci,
sa stie orice femeie care si-a ucis copiii, ori in ce chip, ca nu va scapa de
pedeapsa lui Dumnezeu. Sa nu spuna ca era zamislit numai de o zi sau de un
ceas, ca Dumnezeu nu cauta la timp ci la intentia gandului. Daca cineva ar
semana in tarina sa grau, porumb sau altceva şi altul venind i-ar distruge
semanatura sa, apoi nu l-ar da in judecata şi nu i-ar cere despagubire? Dar
Dumnezeu va lasa nepedepsiti pe cei ce distrug samanta şi tarina unde se
zamislesc prunci? Sa-şi aduca aminte femeile cele ucigase de copii, de
Cain care a facut o singura ucidere şi s-a pedepsit inca din viata cu
sapte feluri de pedepse. Intai a fost blestemat de Dumnezeu pe pamant. A doua
pedeapsa sa lucreze pamantul. A treia ca nu-i dadea lui pamantul taria şi roadele
sale. A patra pedeapsa i-a fost suspinarea. A cincea, tremurarea. A sasea, sa
fie el departat de la fata lui Dumnezeu. A saptea pedeapsa a lui Cain, era
semnul ce i L-a pus Dumnezeu ca sa nu-l ucida nimeni din cei ce il vor afla pe
el (Facere 4, 9-14).
Deci, cum vor scapa de pedepsele vremelnice şi vesnice acele mame
care-şi ucid copiii lor? Care dintre fiarele pamantului si-au ucis candva
puii lor? Şi cum se va arata femeia ucigasa de prunci inaintea lui
Dumnnezeu, fiiind mai rea decat toate fiarele pamantului? Aceleaşi pedepse
vor primi şi acei soti care se pazesc prin diferite mijloace de a nu naste
copii, deoarece intentia lor este aceeasi, de a omori pruncii şi de a opri
zamislirea zidirii lui Dumnezeu.
Sfanta Bierica ar putea accepta o reglementare a nasterilor din motive
sociale ca: foamete, boli, lipsa etc.?
Biserica lui Hristos nu poate niciodata aproba uciderea de prunci (avortul,
paza etc.) , pentru orice motive. Mantuitorul ne-a spus ca sufletul omului este
mai scump decat orice pe lume (Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37). Apoi, cum sa
aprobe Biserica in vreun fel pierzarea sufletelor omenesti? Cine ar putea
rascumpara atatea suflete care se pierd prin ucidere, necrestinat şi
neluminati prin Sfantul Botez, singurul care poate ierta pacatul stramosesc
şi cele personale? Cum ar aproba vreo Biserica crestina sa se omoare
sufletele copiilor, mai ales neavand Sfantul Botez? Caci stim ca tot omul
" este zamislit in pacate " şi numai prin Botez se uneste cu
Hristos şi devine fiu al Bisericii (Psalm 50, 5; 57, 3; Iov 15, 14; 25, 4;
Isaia 4, 8; Ioan 3, 6). Deci, cine va avea indrazneala din cei ce conduc
Biserica lui Hristos, sa aprobe oarecare pogoramant femeilor crestine pentru
uciderea copiilor? Cine ar ingadui aceasta faradelege, sa aprobe uciderea
pruncilor, fiind sub pacatul stramosesc şi fara lumina Sfantului Botez? Eu
cred ca aceasta faradelege nu va aproba-o Biserica lui Hristos niciodata,
aducandu-şi aminte de cuvintele Domnului care zice: " Ce va da omul
in schimb pentru sufletul sau " (Matei 16, 26).
Dumnezeu este Tatal sufletelor noastre (Numeri 27, 16; Evrei 12, 9; Matei
6, 9). Apoi, cine va indrazni sa dea voie a se pierde un suflet care este creat
de Tatal nostru cel din ceruri? El a creat sufletul nostru şi l-a
inzestrat cu nemurire. Deci, cum ar fi posibil sa aprobe Biserica lui Dumnezeu
sa se omoare sufletele cele inzestrate cu nemurire de Creatorul lor neavand
dumnezeiescul Botez, care este semnul curatirii pacatelor şi al renasterii
prin apa şi Duh? (Ioan 3, 3-5; Romani 6, 3; Efeseni 5, 26; Tit 3, 5). Sau
care din fetele bisericesti va indrazni sa aprobe in vreun fel uciderea
pruncilor din motive sociale? Oare nu ne spune noua Mantuitorul: " Nu va
ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce
va veti imbraca. Au nu este viata mai mare decat hrana şi trupul decat
imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici
nu aduna in hambare şi Tatal vostru ceresc le hraneste pe ele. Oare nu
sunteti voi mai de pret decat ele? Şi cine din voi grijindu-se poate sa
adauge staturii sale un cot? Luati seama la crinii campului cum cresc; nu se
ostenesc, nici nu torc; şi va spun voua ca nici Solomon in toata marirea
lui nu s-a imbracat ca unul din acestia. Iar daca pe iarba campului, care
astazi este şi maine se arunca in cuptor, Dumnezeu asa o imbraca, oare nu
cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci nu purtati de grija zicand:
ce vom manca, ce vom bea sau cu ce ne vom imbraca? " (Matei 6, 25-31) ca toate
acestea paganii le cauta. Iar daca şi de boli se tem femeile care nasc,
spre a nu se imbolnavi, atunci sa duca viata de infranare, de curatie şi
de post, caci dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, cele mai multe boli vin
asupra omului din cauza neinfranarii şi a necumpatarii de la cele vatamatoare·
Auzi ce zice el: " Nu pricinui trupului boala şi slabiciune, ca nu-mi
spui mie pricinile, ci Celui ce le stie. Spune-mi, a posti nu poti? Dar, a te
satura in toata viata şi a-ti sfarama trupul cu greutatea bucatelor, poti?
Au nu stii ca postul este maica sanatatii? " (Exaimeron, Cuvantul I). Şi
iarasi, adauga Sfantul Vasile: " N-a fost in rai vin, nici junghieri de
dobitoace ". Dupa potop insa a zis Dumnezeu omului: " mancati toate
ca pe niste verdeturi de iarba " (Facere 9, 3).
Apoi, aratand vechimea postului, zice Sfantul Vasile: " Vino,
calatoreste prin istorie şi cearca inceputul postului, ca este de o varsta
cu omenirea. Tot lucrul care intrece cu vechimea este vrednic de cinstit. Cucerniceste-te
dar, omule, de caruntetele postului, ca postul in rai s-a legiuit ". Cea
dintai porunca pe care a luat-o Adam a fost aceea, ca " din pomul
cunostintei binelui şi raului sa nu mancati " (Facerea 2, 17). Şi iaraşi zice: " Fiindca
nu am postit, am cazut din rai ". Sa postim dar, ca la el sa ne intoarcem. Şi
iarasi: " Carora le-au cazut oasele in pustie? Au nu acelor ce cautau
mancare de carne? " Şi in alt loc zice: " Bucatele cele grase
şi bucatele cele multe, neputand a le mistui stomacul, multe boli au adus
in lume; iar postului şi infranarii pururea ii urmeaza sanatatea ". Şi
iarasi: " Evreii, pana cand se indestulau cu mana şi cu apa cea din
piatra, pe egipteni ii biruiau, prin mare calaroreau şi nu era intru
semintiile lor bolnav " (Iesire 16, 3; Psalm 104, 36). Iar dupa ce si-au adus
aminte de caldarile cele cu carnuri şi s-au intors cu poftele la Egipt au
cazut din pamantul fagaduintei (Exaimeron, Cuvantul 1, Despre Post).
Am adus aici putine marturii pentru cei ce pricinuiesc motive de boli
şi pentru aceasta li se pare ca avea dreptul sa ingaduiasca cuiva sa
piarda şi sa omoare pruncii, punand pricina de boala. Boala, insa, o trimite
Dumnezeu ca pedeapsa pentru pacate (Numeri 11, 33; Levitic 26, 16; Deuteronom
28, 15; 22, 59; II Regi 7, 14; Iov 33, 19-23; Psalm 105, 17-18; I Corinteni 11,
30 etc.).
Deci, daca vreo femeie este bolnava, nu la ucidere de prunci sa-şi
gaseasca scapare de pedeapsa lui Dumnezeu. Ci, sa se roage lui Dumnezeu cu
umilinta, cu post şi cu durere in inima, caci la El este puterea şi
indurarea de vindecare a celor bolnavi. Postul, rugaciunea şi infranarea
intru curatenie a celor casatoriti şi bolnavi, acestea sunt leacul lor,
iar nu uciderea de prunci nevinovati.
Care sunt urmarile cele mai mari ale avortului asupra trupului şi
sufletului?
Femeile care fac avort se imbolnavesc deseori de boli grele, nevindecabile,
imbatranesc inainte de vreme, sufera mai ales de nervi, nasc copii bolnavi
şi infirmi, nu se inteleg cu barbatii lor, au mustrare de constiinta pana
la moarte, sau cel putin timp de zece ani, daca se pocaiesc şi primesc
canonul randuit de duhovnicii lor. Iar daca nu, le asteapta canonul cel vesnic
in muncile iadului, de care sa ne fereasca pe toti Bunul nostru Mantuitor.
Ce trebuie sa faca o mama insarcinata daca sotul o sileste la avort? Dar
daca este greu bolnava şi are multi copii?
Sfantul Apostol Pavel zice asa: " Femei, supuneti-va barbatilor
vostri, precum se cuvine, intru Domnul " (Coloseni 3, 18). Aici trebuie sa
intelegem ca nu intru toate se cuvine femeii sa se supuna barbatului, ci numai
la cele ce se cuvin in Domnul. Poate barbatul sa o indemne şi la lucruri
de faradelege, la furat, la betie, la ura, la cearta, la desfranare, la
ucidere, la secte, la necredinta etc. La acestea nu se cuvine a se supune barbatului,
macar şi moarte de ar rabda de la el. Ca nu se cade a iubi şi asculta
pe barbat mai mult decat legea lui Dumnezeu.
Iata ce zice Sfantul Nicodim Aghioritul la cuvintele de mai sus ale marelui
Apostol Pavel: " O, cititorule, cum a zis Pavel sa se supuna femeile
barbatilor lor? Cum se cuvine, intru Domnul! " Adica, la cele ce se cuvine
şi sunt legiuite şi la cele dupa Dumnezeu. Caci de ar cere barbatii
sa-i asculte femeile lor la ce!e necuvioase şi nelegiuite, la lucruri
afara de fire şi la necredinta sau la calcarea poruncilor lui Dumnezeu,
intru acestea zic, nicidecum sa nu se supuna femeile şi sa faca voia lor
cea rea. Pentru
ca atunci, impreuna cu barbatii lor, " se vor osandi in munca iadului
" (Subinsemnare la Talcuirea Epistolei catre Coloseni de Fericitul
Teofilact al Bulgariei, Bucuresti 1904).
Deci ramane clar ca femeia nu trebuie in nici un caz sa se supuna
barbatului ei, cand acela o indeamna, sau o sileste la avort, adica ucidere de
prunci. Iar daca femeia este bolnava şi din acest motiv vrea sa-şi
piarda copiii, niciodata o pricina ca aceasta nu o va scapa pe ea de osanda cea
vesnica, de-şi va ucide pruncii ei.a, femeia crestina şi
credincioasa, mai inainte de nastere este datoare sa se spovedeasca la
duhovnicul ei, sa se impartaseasca cu Trupul şi Sangele lui Hristos, chiar
daca are vreun canon de facut si, astfel, sa se pregateasca de moarte. Tocmai
de aceea Sfanta Biserica da voie femeilor inainte de nastere sa se
impartaseasca, chiar de ar fi oprite pe multi ani, caci Biserica lui Hristos
are in vedere durerile nasterii şi primejdia mortii pentru mamele care
nasc.
O adevarata mama crestina trebuie sa fie gata intotdeauna de jertfa totala
la nastere, adica de moarte. Prin durerile nasterii, femeia castiga mantuirea
sufletului ei, dupa cuvantul Sfantului Pavel, care zice: " Dar se va mantui
(femeia) prin nastere de fii, daca staruie cu deplina intelepciune, in
credinta, in iubire şi in sfintenie " (I Timotei 2, 15). Durerile
nasterii s-au dat de Dumnezeu femeii, ca un canon pentru greseala ei cea
dintai, dupa cuvantul Domnului care zice: " Inmultind voi inmulti
necazurile tale şi suspinul tau, in dureri vei naste fii şi spre
barbatul tau va fi intoarcerea ta şi el te va stapani " (Facere 3,
16).
Asadar, sa intleaga femeile cele intelepte şi credincioase şi sa
primeasca canonul cel dat lor de prea Bunul Dumnezeu cu toata bucuria şi
multumirea, ca este spre iertarea pacatelor şi mantuirea sufletelor lor. Iar
daca vreuna din ele va muri in chinurile nasterii, pe altarul jertfei şi
va avea dreapta credinta, aceea se va mantui, cum spune Sfanitul Pavel, şi
cu mucenicii se va socoti. Caci Biserica lui Hristos nu accepta nici un motiv
pentru uciderea de copii, adica avort, boala, saracie, primejdie, copii multi,
barbati rai etc. Toti crestinii sunt datori sa se jertfeasca pana la moarte,
acolo unde i-a randuit Dumnezeu sa traiasca.
Ce ne spuneti despre infranare, in general?
Infranarea statornica este temelia moralei crestine; dar nu orice
infranare, ci numai aceea inchinata Domnului şi implinita cu intelepciune,
dupa dreptatea legii lui Dumnezeu. Toata faptura este buna şi vrednica sa
fie folosita de om. Dar nu toti oamenii sunt facuti pentru toate lucrurile din
lume. " Toate imi sunt slobode, dar nu toate imi sunt de folos " (I
Corinteni 10, 23). De aceea, crestinul care se foloseste de lumea aceasta
trebuie sa fie ca şi cum nu s-ar foloşi de ea, " Ca chipul lumii
acesteia trece " (I Corinteni 7, 31; I Timotei 4, 4; Tit 1, 15). Indeosebi
clericii, ca şi apostolii de odinioara, trebuie sa fie tuturor pilda de
infranare (VI Ecumenic 12,13,18, 30) , spre slava lui Dumnezeu, spre folosul
aproapelui şi spre mantuirea lor (Fapte 20, 34-35; I Corinteni 9, 12
şi 27; Tit 1, 7; 2, 6; I Petru 1, 6 şi 13).
Batranii şi bolnavii care si-au istovit trupul cu infranarea in
tinerete, pot sa-şi usureze intretinerea cu hrana mai buna, fiindca
infranarea recomandata de Biserica nu omoara oameni, ci pacate. Deci, acolo
unde pacatul a slabit şi infranarea se indulceste, ca hrana buna se
socoteste ca doctorie folosita in numele Domnului (Romani 16, 3-6). Cei
scrupuloşi şi neintelegatori in iconomia infranarii, trebuie sa se
supuna sfaturilor duhovnicilor. Cei hraniti cu duhul slavei desarte care nu
asculta şi astfel se istovesc cu postul spre a lor paguba trupeasca
şi sufleteasca trebuie sa stie ca singuri se omoara pe ei insişi
şi vor da seama inaintea Domnului ca nu au mers pe calea cea imparateasca
a Sfintei Biserici, fiind neascultatori (Tit 1, 16; Romani 14, 14). Infranarea
trebuie respectata, atat de clerici şi monahi, cat şi de mireni,
respectandu-se invataturile Sfintilor Parinti, traditia Bisericii şi
sfaturile duhovnicului.
Care este randaiala de infranare (curatie) şi traire conjugala a
sotilor?
Biserica nu a fixat sotilor un program de convietuire, caci nu poate intra
in amanuntele zilnice. Ci a lasat totul la stiinta lor şi la posibilitatea
de a se iconomişi unul pe altul, potrivit cu natura, cu mijloacele şi
cu idealul fiecaruia. In general, sotii au datoria de a se ajuta unul pe altul,
atat la bine cat şi la necaz, şi mai ales la boala şi in
greutatile vietii in general. Credinciosia unuia fata de altul trebuie sa fie
sfanta; copiii sa fie bine crescuti, gospodaria bine chibzuita şi
demnitatea morala şi sociala cu grija pastrata, cum zice şi Sfantul
Apostol Pavel: " Casatoria sa fie cinstita intru toate şi patul nespurcat;
iar pe desfranati şi pe preadesfranati ii va judeca Dumnezeu " (Evrei
1, 4). Un Parinte bisericesc zice: " Cei ce sunt legati prin casatorie
trebuie sa-şi fie lor judecatori, fiindca au auzit pe Pavel care scrie ca
este lucru cuviincios a se departa unul de altul pentru un timp, prin
consimtamant, pentru ca sa traiasca in rugaciune şi apoi iar sa se apropie
" (I Corinteni 7, 4; Sfantul Dionisie 3).
Celor casatoriti legal le zice acelaşi Sfant Apostol: " Sa nu va
lipsiti unul de altul decat numai prin intelegere, pe un anumit timp, ca sa va
indeletniciti cu rugaciunea şi apoi iar sa va impreunati ca sa nu va
ispiteasca pe voi satana pentru neinfranarea voastra. Şi aceasta o zic
dupa sfat, iar nu din porunca " (I Corinteni 7, 5-6).
" Insa este de trebuinta a se feri de impreunane sambata şi
Duminica, pentru ca in aceste zile se aduce Domnului jertfa cea duhovniceasca
" (Timotei, canonul 13). " Nu s-a oprit barbatul şi femeia de la
impreunare trupeasca, decat numai cand vor a se pregati pentru rugaciune
şi Sfanta Impartasanie " (Pravila Mare, 170). Sfantul Simeon al
Tesalonicului invata pe cei casatoriti: " Trebuie sa stim ca cei ce se
insotesc prin nunta s-au legat de Dumnezeu şi sunt curati cu chemarea
Celui curat. Deci, trebuie sa pazeasca unul fata de altul nunta neintinata
şi sa vietuiasca in pace şi evlavie. Cei ce s-au unit de la Dumnezeu
cu cinste, curatie şi dragoste, sa pazeasca insotirea intr-un cuget, cu
pace, ca un mare dar, pentru ca vor raspunde inaintea Domnului, alaturi de
celelalte indatoriri dumnezeiesti, ingrijindu-se nu numai de trup, ci şi
de sufletul lor. Caci numai asa Dumnezeu va fi cu ei. Sa-şi creasca copiii
cu frica de Dumnezeu (Efeseni 6, 4) , sa faca milostenie şi sa se
mantuiasca " (Sf. Simeon Tesaloniceanul, op. cit., cap. 262).
Pravila Marie a lui Matei Basarab, cap. 170, spune urmatoarele despre
curatenia trupeasca a celor doi soti: " Barbatul şi femeia sa nu se
afle in pofta trupului, nici sambata, nici Duminica, ca in aceste zile mai mult
se face dumnezeiasca Liturghie. Insa sambata pentru sufletele celor morti, iar
Duminica pentru Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Insa aceasta sa
fie cu intelegerea amandurora, adica sa fie cu voia barbatului şi a femeii
". Iar in Molitfelnical mare, numit Trebnic, pagina 519, spune despre
infranarea trupeasca a sotilor: " In cele patru posturi, precum şi
miercurea şi vinerea este bine ca sotii sa se infraneze de la impreunarea
trupeasca, ca semn ca iubim pe Dumnezeu ".
Asadar, zilele de infranare trupeasca a sotilor sunt cele patru posturi,
miercurea, vinerea, sambata, duminica şi toate zilele de post şi
sarbatorile de peste an. Sotii trebuie sa aiba doua zile de curatenie inainte
de a merge sarbatoarea la biserica, iar cand vor sa se impartaseasca, in afara
de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatenie, inainte de a
primi Prea Curatele Taine şi trei zile dupa Sfanta Impartasanie.
Cum trebuie combatut pacatul cel urat al desfranarii din randul
credinciosilor nostri?
Pentru combaterea desfraului, de orice fel ar fi el, care stapaneste atat
de mult lumea de astazi, preotii, pastorii de suflete şi Biserica in
general trebuie sa faca permanent efort de a ingradi, micsora şi starpi
acest prea urat şi blestemat pacat care macina sanatatea trupului, dezbina
familia, imbolnaveste copii, sminteste pe cei din jur, manie atat de mult pe
Dumnezeu, desparte pe crestini de Prea Curatele Taine şi arunca cele mai
multe suflete ale credinciosilor in focul gheenei.
Preotii sa spuna adesea in predicile lor şi in scaunul de spovedanie,
celor vinovati, cat de cumplit a pedepsit Dumnezeu pe desfranati şi
preadesfranati (adulteri) , pe sodomiteni, pe gomoreni şi pe cei ce
urmeaza pacatul lui Onan. Sa le aminteasca credinciosilor ca insuşi
Dumnezeu a oprit preacurvia in cele zece porunci, zicand: " Sa nu
preacurvesti " (Deuteronom 20, 14). Şi iaraşi zice: " Cu
femeia aproapelui tau sa nu te culci, ca sa-ti verşi samanta şi ca sa
te spurci cu ea " (Levitic 18, 20). Iar despre pacatul cel prea urat al
sodomititor, spune Dumnezeu: " Cu nici un dobitoc sa nu te culci, ca sa-ti
verşi samanta şi sa te spurci cu el; nici femeia sa nu stea la
dobitoc, ca sa se intineze cu el; aceasta-i uraciune. Sa nu te culci cu barbat,
ca cu femeie, ca aceasta spurcaciune este... Sa nu va intinati cu nimic din acestea,
ca cu toate acestea s-au intinat paganii, pe care Eu ii izgonesc dinaintea
fetei voastre. Ca s-au intinat şi am privit la nelegiuirile lor şi a
lepadat pamantul pe cei ce traiau pe el. Iar voi sa paziti poruncile Mele
şi toate legile Mele şi sa nu faceti toate ticalosiile acestea... Ca
nu cumva sa va lepede şi pe voi pamantul, cand il veti intina, cum a
aruncat el de la sine pe popoarele care au fost inainte de voi. Ca tot cel ce
va face ticalosiile acestea, sufletul care va face acestea se va starpi din
poporul sau... " (Levitic 18, 22-30).
Sa le aduca aminte preotul celor vinovati şi cuvintele Sfantului
Apostol Pavel, care zice: " Pe desfranati şi pe preadesfranati
(adulteri) ii va judeca Dumnezeu " (Coloseni 3, 5-6). Şi iarasi:
" Nu va inselati, nici curvarii, nici slujitorii de idoli, nici
preacurvarii, nici malachienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici
betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui
Dumnezeu " (I Corinteni 6, 9-10). " Fugiti de curvie, ca tot pacatul
pe care il face omul, afara de trup este, iar cel ce curveste in trupul sau
pacatuieste. Au nu stiti ca trupul vostru este lacas al Duhului Sfant care
locuieste in voi?... " (Ibidem 6, 18-19). Pe langa acestea sa le
aminteasca preotul şi invataturile Sfintilor Parinti, precum şi
asprimea Sfintelor Canoane care pedepsesc asa de aspru pe vinovati si-i opresc
vreme indelungata de la Sfanta Impartasanie.
Astfel, Sfantul Grigore de Nyssa opreste pe cel desfranat 9 ani de la
Sfanta Impartasanie (canonul 4) , iar Sfantul Vasile cel Mare, 7 ani (canonul
59). Pe preacurvar (adulter) il opreste Sfantul Grigore de Nyssa 18 ani de la
cele sfinte, iar Sfantul Vasile 15 ani. Toate acestea de le va arata preotul
credinciosilor sai, atat in viata aceasta, cat şi in viata vesnica, cred
ca pe multi ii va izbavi de o patima infricosatoare ca aceasta.
Cum trebuie combatuta patima betiei din randul credinciosilor şi care
sunt urmarile cele mai grave ale acestui pacat?
Cred ca cele mai bune masuri de combatere a betiei din sanul
credinciosilor, ar fi sa li se arate ce ne invata Dumnezeu in Sfanta Scriptura
despre pacatul betiei şi urmarile ei. Sa li se spuna ce ne invata Sfintii
Parinti şi dumnezeiestile Canoane despre aceasta dobitoceasca patima
şi care sunt pedepsele cele vremelnice şi vesnice care asteapta pe
cei betivi. De exemplu, sa li se spuna cuvantul Sfantului Pavel, ca "
betivii nu vor mostenii imparatia lui Dumnezeu " (I Corinteni 6, 10;
Galateni 5, 21). Sa li se arate ca atat Legea Veche opreste pe om de la betie
(Levitic 10, 9) , cat şi cea Noua (I Timotei 5, 3-8; Tit 1, 7). Sa le
spuna ca betia este oprita (Luca 21, 34; Romani 13, 13; Efeseni 5, 5, 18; I
Tesaloniceni 5, 4); ca betia este pacat de moarte sufleteasca pentru orice om,
ca il duce la desfranare, la distrugerea familiei, la sminteala publica, la tot
felul de boli, la saracie, la ucidere şi la osanda vesnica.
Betia este mama desfranarii, din care se nasc toate urgiile, cum spune
Sfantul Apostol Pavel: " Nu va imbatati de vin, intru care este desfranarea...
" (Efeseni 5, 18). Betia duce pe om la cearta (Pilde 20, 1; 23, 29-30)
şi la saracie (Pilde 21, 17; 23, 31). Betia duce pe om la stricaciune
(Pilde 23, 31-33); la nedreptate (Pilde 31, 5; Rom.13, 13) şi la cruzime
(Isaia 28, 7; Osea 4, 11). Betia este cu atat mai mult oprita slujitorilor lui
Dumnezeu, adica clericilor (I Timotei 3, 2-3; Tit 1, 7). De aceea, mare
pedeapsa asteapta pe cei betivi care nu se pocaiesc (Isaia 5, 12, 22; 28, 1-3;
Deuteronom 21, 20; Ioil 1, 5; Naum 1, 10; Matei 24, 49-51; Luca 12, 45-46).
Iata ce pedepse grele hotarasc şi Sfintele Canoane: " Episcopul,
preotul sau diaconul, obisnuindu-se cu table şi cu betia, ori sa inceteze,
ori sa se cateriseasca " (Apostolic 42). " Ipodiaconul, citetul sau
cantaretul, asemenea facand, ori sa inceteze, ori sa se afuriseasca; asemenea
şi mireanul " (Apostolic 43). Iar Pravila Mica de la Govora, zice:
" Preotul care va bea in carciuma, sau va juca, sau va canta mireneste, sa
se izgoneasca din preotie " (cap. 35).
In alt loc zice: " Clericilor nu li se cuvine a manca in carciumi
şi a bea, afara numai daca sunt impinşi de nevoia strainatatii "
(Cartagina, 40). Despre femeia betiva zice Pravila Mica: " Femeia betiva
sa nu se impartaseasca, pana nu se va lasa sa nu mai bea " (cap. 88). "
Omul mirean de se va imbata şi va varsa sa se pocaiasca 60 de zile; iar de
va fi fost impartasit cu Sfintele Taine şi dupa aceea va varsa, sa nu se
pricestuiasca cu Sfintele Taine nici in Postul Mare şi nici la Sfantul
Petru şi peste toate sfintele posturi sa se pocaiasca. Iar de ar fi facut
aceasta intru acele (patru) sfinte posturi, sa nu se mai pricestuiasca
(impartaseasca) peste tot anul, pana la 200 de zile şi metanii cate 12 pe
zi " (cap. 88). Aceeaşi pravila mai adauga: " Cade-se preotului
sa sada la masa cu frica lui Dumnezeu, sa manance şi sa bea cate putin
şi sa se socoteasca a fi sluga. Caci Scriptura graieste: Preotul care se
imbata, cum va judeca drept acest pacat la altii? Nu zic Scripturile sa nu bei
vin, ci sa bei dar sa nu te imbeti; caci tot betivul saraceste şi işi
pierde mintea, şi mult rau face, şi pe sine se sugruma, şi
sufletul sau il da diavolului " (cap. 140).
Pentru a combate mai cu tarie patima betiei, cred ca preotul trebuie sa fie
cu totul nebetiv şi tuturor pilda de urmat. Apoi sa se roage pentru cei
patimaşi ca Dumnezeu sa-i intoarca mai curand la pocainta. Apoi sa
cunoasca bine invataturile Sfintei Scripturi, ale Sfintilor Parinti şi
hotararile Sfintelor Canoane şi sa-i invete cu timp şi fara timp pe
credincioşi a se infrana şi pazi de aceasta blestemata patima, care,
cum spune Sfantul Vasile cel Mare, " face pe om mai rau decat toate
dobitoacele şi fiarele ".
De cate feluri este suferinta in lume?
De doua feluri: suferinta trupeasca şi suferinta morala, adica
sufleteasca, precum mustrarea de constiinta, intristarea, deznadejdea,
indoiala, mania, ura etc. Suferintele omenesti se pot imparti inca in doua
parti: unele spre indreptarea şi lamurirea celor buni şi altele spre
pedeapsa şi arvunirea osandei vesnice a celor rai (Calauza predicatorutui
de Dr. C. Chiricescu şi Pr. C. Nazarie, pag. 291-293).
Pentru ce este atata suferinta pe pamant?
Zice dreptul Iov: " Omul este nascut pentru suferinta " (Iov 5,
7). Iar Sfantul Pavel zice ca " toate fapturile sunt in suferinta "
(Romani 8, 21). Suferintele din lume sunt urmare a caderii omului din rai
(Facere 3,16). Suferintele sunt urmari ale pacatului (Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16;
Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18). Suferintele sunt pedepse pentru pacate (Levitic
26, 24-28; 2 Regi 7, 14). Dar de vom primi toate suferintele cu rabdare şi
multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mantuirea sufletului. In
general, vedem ca cu cat se inmultesc pacatele şi rautatile in lume, cu
atat se inmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboaiele, bolile
de tot felul şi moartea. Grija noastra, a crestinilor, este sa parasim
pacatele, sa ne impacam mereu cu Dumnezeu şi sa avem frica de Dumnezeu,
smerenie şi rabdare şi atunci toate suferintele noastre se vor
imputna şi ne vor fi de mare folos spre mantuire.
Suferinta este o arvuna a muncilor vesnice sau o ispasire a pacatelor? Care
este ratiunea şi scopul suferintei?
Scopul suferintei pentru crestini este unul singur: ispasirea pacatelor pe
pamant prin tot felul de boli, necazuri şi dureri, spre curatirea şi
mantuirea sufletului. Pentru cei rai care nu voiesc sa se indrepteze, sa se
pocaiasca, suferinta de pe pamant ramane ca o arvuna a suferintelor celor
vesnice. Iar pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare şi cu multumire de
la Dumnezeu şi se intorc la pocainta, suferinta, de orice fel ar fi, este
cea mai buna cale de indreptare şi ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin
aceasta de chinurile cele vesnice.
Noi vedem ca cei care sufera mai mult pe pamant, sunt mai impacati cu
constiinta, mai buni, mai tari in ispite, mai aproape de Dumnezeu şi se
mantuiesc mai usor, precum dreptul Iov, saracul Lazar, Sfintii Apostoli,
mucenicii, cuviosii şi atatia altii. Iar cei care traiesc bine, sunt
sanatosi, au averi şi tot ce doresc pe pamant, sunt de obicei slabi in
credinta, nemilostivi, tirani, lacomi, egoisti, se tem de moarte şi mor in
pacate grele, spre osanda vesnica.
Suferinta ne este randuita de sus spre mantuire, spre iertarea pacatelor
şi spre crestere duhovniceasca, numai daca o primim cu multumire, ca din
mana lui Dumnezeu, precum spune şi proorocul David: " Toiagul Tau
şi varga Ta, acestea m-au mangaiat " (Psalm 22, 5). Deci, toiagul
şi varga suferintei, pe cei buni şi credincioşi ii mangaie, ii
sporeste in fapte bune, ii curateste de pacate si-i invredniceste de mai mare
cununa şi rasplata in cer. Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este
chemare de pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa şi frau in gura, pentru
ca nu voiesc sa se apropie de Domnul (Psalm 31, 10).
Cum trebuie sa rabdam boala, nedreptatea, ocara, saracia şi orice fel
de suferinte pe pamant?
Mai intai sa avem credinta ca suferinta, de orice fel ar fi ea, ne este
randuita de Dumnezeu, Tatal nostru cel ceresc, spre mantuire, iar nu spre osanda
vesnica. Apoi, s-o primim cu rabdare şi multumire. Iar rabdarea noastra
trebuie sa fie insotita de cuviosie şi infranare (2 Petru 1, 6-7); sa fie
insotita de bucurie (Coloseni 1, 11) şi de nadejde. Rabdarea in suferinta
sporeste in noi prin rugaciune, prin spovedanie şi Sfanta Impartasanie;
prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus
Hristos şi ale tuturor sfintilor Lui; prin cercetarea celor ce sunt in
suferinte mai grele decat ale noastre şi prin cugetarea la fericirea
vesnica in rai. Pentru ca alta cale de mantuire nu este decat numai prin cruce,
prin suferinta, prin rabdare şi jertfa, precum spune Mantuitorul "
Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre " (Luca 21, 19). "
Cel ce va rabda pana in sfarsit acela se va mantui " (Matei 24, 13).
Din ce pricini sufera copiii nevinovati? Ce pacate ispasesc ei?
Citim la Iesire: " Dumnezeu este ravnitor. El rasplateste pacatele
parintilor in fiii lor pana la al treilea şi chiar al patrulea neam "
(Iesire 20, 5). Şi iarasi: " Dumnezeu aduce faradelegile parintilor
peste fii, şi peste fiii fiilor, pana la al treilea şi al patrulea
neam " (Iesire 34, 7; Deuteronom 5, 9; Psalm 36, 28;108, 13; Isaia 14,
21). Marele prooroc Ieremia zice: " Tu arati mila la mii şi pentru faradelegile
parintilor rasplatesti in sanul copiilor lor dupa ei " (Ieremia 32, 18;
Numeri 14, 18; Iov 5, 4; 21, 19; Isaia 13, 16). Proorocul Isaia zice: "
Pregatiti macelul feciorilor din pricina faradelegilor parintilor lor (Isaia
14, 21).
Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi se poate intelege destul
de clar din ce pricina sufera copiii cei nevinovati şi ale caror pacate le
ispasesc ei.
Cum alina Biserica suferinta omeneasca şi ce datorie are crestinul
fata de cei in suferinta?
Biserica alina şi vindeca suferintele oamenilor prin tot felul de
rugaciuni catre Prea Bunul Dumnezeu (Deuteronom 4, 29-31; II Paralipomena 7,
13, 16; Psalm 33, 17; 49, 15-16; 90, 15-16; Isaia 19, 22; Iacob 5, 14). Biserica
a randuit diferite rugaciuni pentru alinarea suferintei. Cea mai importanta
rugaciune pentru cei bolnavi este Taina Sfantului Maslu, precum şi
diferite molifte pentru dobandirea sanatatii.
Crestinul are o mare datorie fata de cei din suferina, ca sa-i ajute dupa a
sa putere, atat prin mijloacele materiale, precum: imbracaminte, hrana,
ospatare, ingrijire, bani etc., cat şi prin mijloace spirituale, precum:
rugaciune pentru cei bolnavi, imbarbatare prin cuvinte duhovnicesti,
compatimiri, mangaiere etc, asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel care zice:
" Bucurati-va cu cei ce se bucura şi plangeti cu cei ce plang "
(Romani 12, 15).
Ce intelegem prin ispite şi de ce este lasat omul sa fie ispitit?
Ispitele sunt incercari care vin asupra omului de la diavol şi de la
slugile lui, oamenii cei rai (Iacob I, 13; Matei 4, 1; 16, 23; Marcu 8, 33; I
Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 3; I Tesaloniceni 3, 5). Omul este ingaduit de
Dumnezeu sa fie ispitit " spre incercarea dragostei fata de Dumnezeu
" (Deuteronom 13, 3); spre incercarea supunerii noastre (Deuteronom 8, 2);
spre incercarea nedoririi de castig (Iov 1, 9; 12). De fapt, ispitele corespund
intotdeauna slabiciunii firii omenesti. Celor mai tari in credinta, le
randuieste Dumnezeu ispite mai grele, ca sa sporeasca in sfinftenie şi sa
se invredniceasca de cununi mai mari. Iar celor mai slabi in credinta şi
rabdare le randuieste pronia divina ispite usoare, ca sa le poata birui şi
sa nu deznadajduiasca. Iata ce spune Sfantul Apostol Pavel: " Ispita pe
voi nu va ajuns, decat ispita omeneasca. Dar credincios este Dumnezeu care nu
va va lasa pe voi sa va ispititi mai mult decat puteti; ci impreuna cu ispita
va face şi sfarsitul ei, ca s-o puteti suferi " (I Corinteni 10, 13).
Acelaşi lucru spune şi proorocul David: " Nu va lasa Domnul
toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor pana la sfarsit, ca sa nu-şi
tinda dreptii spre faradelegi mainile lor " (Psalm 124, 3). Dreptul Iov
spune ca cei credincioşi sunt impovarati cu diferite ispite prin
ingaduinta lui Dumnezeu (Iov 7, 8; Iacob l, 2; I Petru l, 6). Dar niciodata Dumnezeu
nu ingaduie la cei aleşi ispite peste puterile lor.
Care sunt adevaratele izvoare ale ispitelor
Trei sunt izvoarele ispitelor: " Pofta truputui, pofta ochilor, trufia
vietii " , cum spune Sfantul Apostol şi Evanghelist Ioan (I Ioan 2,
16); sau: " iubirea de placeri, iubirea de slava şi iubirea de
argint, din care se naste tot raul " , cum spune Sfantul Ioan Damaschin
(Filocalia, vol. IV, p. 188). Cu aceste trei feluri de ispite a incercat satana
sa-L ispiteasca şi pe Hristos (Matei 4, 2-11).
Care sunt dusmanii ce ne lupta şi ne ispitesc pana la moarte?
Trei sunt dusmanii care ne lupta pana la moarte: diavolul, placerile lumii
şi trupul. Toti acesti trei dusmani ne lupta prin ispite de tot felul
şi putini sunt acei crestini care reusesc, cu darul lui Hristos, sa iasa
biruitori in lupta cu ispitele şi placerile acestui veac. Ca " de
n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ne-am osteni " , zice Duhul Sfant prin
gura psalmistului. Dar, ajutandu-ne Mantuitorul, ''nimenea nu va strica cetatea
noastra " (Antifon, glas 3).
Care sunt cele mai mari ispite cu care ne lupta acesti trei dusmani ai
sufletelor noastre?
Diavolul, izvorul a tot raul, ne ispiteste direct indeosebi cu ganduri de
necredinta, de hu!a, de indoiala, de deznadejde, de mandrie şi de slava
desarta. Iar indirect, diavolul ne ispiteste prin oameni cu ganduri de trufie,
de slava desarta, de manie şi desfranare; cu iubirea de argint, cu lacomia
de avere, cu invidia, cearta, osandirea, limbutia şi altele. Prin trup ne
ispiteste diavolul cu lenevirea, lacomia pantecului, betia, desfranarea,
moleseala vointei, nesimtirea inimii, trandavia şi altele de acest fel.
Din cate parti este ispitit crestinul?
Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de
diavolul din opt parti, şi anume:
De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe şi virtuti peste puterile
noastre proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura a
trupului, priveghere de toata noaptea şi alte fapte bune la care abia
ajung cei desavarsiti. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala şi
lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea,
mustrarea constiintei, barbatia şi staruinta in lupta cea duhovniceasca. Din
stanga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie,
lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare şi tot felul de rautati trupesti
şi sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul şi
fiecare işi da usor seama de cursele celui viclean. Din partea dreapta ne
ispitesc diavolii prin patimi sufletesti şi rationale subtiri, greu de
deslusit şi foarte greu de cunoscut şi biruit, cum sunt: mandria,
trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea altora, razvratirea mintii,
neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu,
cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria
etc. Aceste patimi, avand la temelie mandria din care a cazut Lucifer in adanc,
sunt foarte cu anevoie de cunoscut şi tamaduit.
Din fata ne ispitesc şi ne tulbura diavolii cu nalucirea celor
viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra altora şi in
osteneli trupesti peste puteri pentru " ziua de maine " , ca şi
cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi de aceste
ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta,
se tem cá nu vor avea ce manca şi ce bea, işi avorteaza copiii,
spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte
zgarciti şi iubitori de bani, nu fac milostenie şi sunt egoisti.
Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor şi
patimilor care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca
ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in care am
gresit, de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu
care am fost certati, de cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou
a-i uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am facut, de fetele
care ne-au smintit, de betii şi alte rautati din trecut, imboldindu-ne
vointa sa cadem in aceleaşi pacate de care cu greu ne-am izbavit.
Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate
patimile care stapanesc inima, precum: mania, rautatea, pofta, razbunarea,
impietrirea, zavistia, mandria şi celelalte, cum spune Domnul: " Iar
ce iese din gura, iese din inima, şi acestea spurca pe om. Caci din inima
ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase,
hulele... " (Matei 15, 18-19). De aceea şi proorocul David se ruga,
zicand: " Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, şi Duh drept
innoieste intru cele dinauntru ale mele " (Psalm 50, 11).
Din afara ne ispitesc şi ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi,
care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire şi prin
limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia,
zicand: ' " Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre ". Despre
ochi zice Mantuitorul: " Cela ce cauta spre femeie spre a o pofti pe ea,
iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa " (Matei 5, 28). Iar despre
limba auzim pe apostolul Iacob, zicand: " De nu greseste cineva in cuvant
acesta este barbat desavarsit, putemic a-şi infrana şi tot trupul
" (Iacob 3, 2).
Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra
noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate şi sa ne traga in pierzare:
Noi, insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic
şi sa alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu
smerenia, cu pazirea mintii şi cu citirea cartilor sfinte. Iar daca,
totusi, sagetile ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile
patimilor sunt vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat
gandurile şi a odraslit pacatul in noi. In acest caz este nevoie de mai
fierbinte rugaciune, cu lacrimi şi post, pana nu pune pacatul stapanire pe
noi. (Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82).
Care sunt ispitele cel mai greu de canoscut şi de biruit?
Cel mai greu de cunoscut şi de biruit sunt ispitele cele rationale ale
sufletului, adica: gandurile de hula, de indoiala in credinta, de deznadejde;
apoi ispita parerii de sine, cugetarea inalta de sine, increderea in sine
şi altele. Iar dintre ispitele trupesti, cel mai greu de biruit şi
cel mai primejdios este gandul desfranarii, pentru ca este legat de fire, de
trup. Apoi, pentru ca cel ce se mandreste intru sine este lasat de Dumnezeu sa
cada in desfranare. De aceea Sfintii Parinti ne poruncesc sa fugim de orice
prilej de desfranare, de orice cuget trupesc, pana nu devine pacat, sa ne ferim
de orice persoana care ne sminteste şi ne impinge spre cumplitul pacat al
desfranarii.
De ce are satana atata ura asupra omului şi de ce ii ingaduie Dumnezeu
sa ispiteasca şi sa amageasca prin pacat faptura Sa?
Satana nu are putere şi dezlegare sa stapaneasca, sa insele sau sa
sileasca vointa omului la pacat. El numai il ispiteste prin tot felul de
mestesuguri, naluciri, aduceri-aminte, prin imaginatii, prin simturi, prin
slabiciunile firii, prin placeri, prin ganduri. Satana niciodata nu se arata
omului in fata, nu se descopera direct ca dusman al omului. Ci il lupta pe
ascuns, indirect sau prin oamenii rai, folosind tot felul de mestesuguri
diavolesti, ca sa nu fie descoperit ca el insuşi doreste caderea şi
pierzarea noastra. El se numeste ispititor şi tatal minciunii, pentru ca
prin ispite şi prin curse mincinoase ne trage la pacat. Satana doar
forteaza vointa noastra, atata patimile şi pornirile trupesti şi
sufletesti ale firii noastre, creaza ocazii de pacat, ne aduce mereu aminte de
caderile noastre, dar nu are voie şi dezlegare de la Dumnezeu sa ne
sileasca la pacat, ca atunci noi n-am avea nici o vina, nici o osanda şi
nimeni n-ar scapa de cursele lui. Insa, daca omul slabeste in vointa şi
rugaciune, daca se indulceste de momelile diavolului şi accepta pacatul,
atunci nu diavolul este de vina, ci omul. De aceea i s-a randuit inger pazitor
ca sa-l ajute, i s-a dat harul Duhului Sfant ca sa-l intareasca, i s-a randuit
Biserica, spovedanie, adica baie de curatire a pacatelor şi duhovnic sa-l
dezlege şi sa-l sfatuiasca. De aceea i s-a hotarat plata, daca biruieste,
sau osanda, daca este biruit.
Dumnezeu a ingaduit diavolului sa ispiteasca pe om, ca sa-l faca mai tare
in credinta, ca omul sa-şi puna toata nadejdea mantuirii numai in
Dumnezeu, iar nu in puterile sale şi ca omul credincios sa-şi
agoniseasca mai multa plata de la Dumnezeu. Dumnezeu lasa pe satana sa-l
ispiteasca pe om, dar niciodata nu ingaduie diavolului sa-l ispiteasca mai
presus de puterea credintei sale (I Corinteni 10, 13). Numai pe cel mandru
şi necredincios il lasa Dumnezeu sa fie ispitit de diavoli peste puterile
sale, ca sa-l smereasca şi sa ceara ajutorul lui Dumnezeu şi al
slujitorilor Lui. Omului insa i s-a dat putere sa se impotriveasca diavolului,
sa-l biruiasca şi sa-l alunge de la el (Efeseni 6, 11; 6, 16; Iacob 4, 7;
I Petru 5, 9).
Care sunt cele mai importante arme cu care biruim ispitele diavolului?
Doua sunt cele mai putemice arme cu care biruim toate cursele şi
ispitele diavolului. Intai este sfanta rugaciune şi apoi smerenia. Noi ne
rugam neincetat Tatalui ceresc, zicand: " Şi nu ne duce pe noi in
ispita, ci ne izbaveste de cel viclean " (Matei 6, 13). Adica cerem
Tatalui sa nu ne lase in ispite peste puterile noastre şi sa ne izbaveasca
de toate cursele diavolului cele pline de viclesug. Deci, in orice vreme de
ispita trebuie sa ne rugam staruitor, cu lacrimi, cu post şi cu zdrobirea
inimii. Sfintii Parinti ne recomanda sa zicem permanent rugaciunea lui Iisus,
mai ales in timp de ispita, ca numele Domnului, ca o sabie scoate din inimile
noastre şi taie ispitele vrajmasului.
A doua arma foarte puternica impotriva ispitelor diavolesti este smerenia. Auzi ce zice David: " Smeritu-m-am
şi m-am mantuit " (Psalm 114, 6). Cand suntem invaluiti de ispite
şi patimi sa ne smerim din inima, adica sa ne socotim cei mai pacatosi,
zicind ca pentru pacatele şi mandria noastra suntem ispititi, şi
atunci va fugi diavolul de la noi, ca cel mai tare este ars vrajmasul de
smerenie, de rugaciunea cu lacrimi şi de post. Alte arme in vreme de
ispite sunt: rabdarea ispitelor cu barbatie, spovedania deasa a gandurilor,
citirea cailor sfinte, ocolirea pricinilor de pacat. Sfanta Impartasanie,
tacerea, instrainarea de cele pamantesti şi altele.
Care sunt foloasele ispitelor in lupta noastra cu vrajmasul diavol?
Primul folos este ca fara de ispite şi fara de lupta cu ispitele nu ne
putem mantui, nici nu avem pentru ce sa fim incununati. Fara ispite şi
lupta duhovniceasca nu este posibila mantuirea sufletului. De aceea zicea un
parinte din pustie: " Inlatura ispitele şi nu se va mantui tot omul
" (Pateric, ed. 1930).
Apoi, ispitele ne deprind mestesugul luptei duhovnicesti, ne calesc in
viata, ne ajuta sa crestem sufleteste. Ispitele ne sporesc credinta, ne invata
şi ne silesc sa ne rugam mai mult. sa fim priveghetori şi silitori la
biserica, la post, la citirea cartilor sfinte; ne trimit mai des la spovedanie,
la sfatuire şi la Sfanta Impartasanie. Ispitele ne smeresc, ne arata cat
suntem de slabi şi neputinciosi, cand suntem singuri. Ispitele sporesc
rabdarea, rugaciunea, lacrimile, smerenia şi credinta noastra. Iata
ratiunea, scopul şi folosul ispitelor pe pamant.
Parinte Cleopa, ce este vajitoria şi de cate feluri este?
Prin cuvantul vrajitorie intelegem invocarea puterii demonice in ajutorul
oamenilor, in locul lui Dumnezeu, cu scopul implinirii anumitor dorinti
omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atat la poporul evreu in timpul Legii
Vechiului Testament, cat şi la crestinii din Legea Darului, pana in vremea
noastra. In Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apeland la vrajitoare,
regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrajitori au fost
atat Valaam, cat şi cei trei magi care practicau astrologia.
Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrajitoria se imparte in mai
multe parti şi anume:
Vrajitoria propriu-zisa prin care se intelege chemarea diavolilor pentru a
descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute şi altele de acest
fel. Ghicirea, al doilea fel de vrajitorie, prin care unii oameni spun cele
viitoare prin semnele din palma, numita " chiromantie " şi prin
alte obiecte (bobi, carti de joc, cafea, etc). Descantarea, spiritismul, adica
chemarea ajutorului diavolilor in camere obscure sau la morminte, pentru a
pedepşi pe cei ce sunt in viata. Descantatorii pretind ca cheama sufletele
mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 28,
3) , pentru a afla cele viitoare sau pentru a se razbuna pe cineva. In zilele
noastre se practica descantecul in randul credinciosilor, precum stingerea
carbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugaciuni pentru cei
bolnavi, care pretind ca sunt " vrajiti " etc.
Ghitia, adica ghicirea sau vrajitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea
prin Psaltire, numita astazi " deschiderea pravilei "; ghicirea cu
obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesminte clericale, cheia bisericii,
cenusa din cadelnita, scrierea unor nume pe toaca, pe clopote, pe ziduri de
biserica, sau introducerea lor in candele etc. Fermecatoria, adica vrajirea
unor tineri spre a se casatori unii cu altii sau a se desparti, prin invocarea
ajutorului diavolesc, numita popular " ursita ". Ghicirea prin
maruntaiele animalelor, numita " iconoscopia ". In acest fel de
vrajitorie intra şi visurile, zodiile, ceasurile bune şi rele,
ghicirea prin membrele trupului, numita şi prevestire (tiuitul urechilor,
zbaterea ochiului, mancarimea palmelor). Baierele prin care se intelege
purtarea la mana sau la piept a unor ate, obiecte (amulete) sau bucati de stofa
vopsite spre pazirea de boli, de primejdii şi de pagube, dupa ce mai intai
s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chematorii de demoni (clindonii)
sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se
numara cei ce fac focuri inaintea caselor şi sar prin foc, ghicitorii din
pantece precum şi cei ce ghicesc in maruntaiele animalelor sau iau mana
vitelor, vrajitorie ce se practica in zilele noastre. Astrologia este o
vrajitorie practicata din cele mai vechi timpuri pana astazi. Prin astrologie
se intelege ghicirea celor viitoare prin miscarile stelelor, planetelor,
vanturilor, norilor şi ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii
pretind ca fiecare om are o stea proprie.
Iata cateva din cele mai obisnuite feluri de vrajitorii, unele aproape
uitate, altele practicate şi in zilele noastre, pe care le combatem
şi de care trebuie sa fugim, fiind iscodiri diavolesti care amagesc
şi insala pe multi crestini spre a lor pierzare.
Poate, intr-adevar, sa ajute diavolul pe oameni prin vraji, mai mult decat
ne ajuta puterea şi harul lui Dumnezeu?
Sa se stie ca diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi
pagube sau pe raufacatori. Ei nu pot niciodata sa faca minuni adevarate, ci
numai cu naluciri mincinoase insala pe cei necredincioşi şi slabi in
credinta. Acest adevar ni-l arata dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur,
zicand:
" Nu vezi cum diavolii n-au putut sa vindece nici chiar pe vrajitorii
şi fermecatorii care le slujeau lor, de besicile şi de bubele date de
Moise in Egipt, şi pe tine oare au sa te vindece? (Iesire 9, 11). Şi
daca dracii nu se milostivesc de sufletul tau, cum se vor intrista pentru
durerea trupului tau? Daca dracii se silesc sa te izgoneasca pe tine din
imparatia lui Dumnezeu, cum te vor izbavi pe tine de boli? Rasuri sunt acestea
şi basme. Daci nu te amagi, crestine, ca niciodata lupul nu se poate face
oaie, nici diavolul nu se face candva doctor. Ca mai lesne poate focul sa
inghete şi zapada sa incalzeasca, decat diavolul sa te vindece pe tine cu
adevarat " (Impartire de grau, pag. 324).
Deci, noi cand ne imbolnavim, sau avem necazuri, sau suntem nedreptatiti,
sau avem pagube, sau feciori de casatorit, sau alte greutati in familie, sa nu
mai alergam la ajutorul diavolului şi al slugilor lui, care sunt
vrajitorii şi ghicitorii, ci la Biserica sa alergam şi la preoti, la
rugaciune şi la post şi indata ne va ajuta Bunul nostru Tata care
ne-a zidit caci are mila de noi.
Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei?
Cei ce fac vraji şi cei ce alearga la vrajitori fac un mare pacat
impotriva Duhului Sfant, caci lasa pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor.
Renunta la rugaciunile Bisericii şi intra in casele vrajitorilor. Se
leapada de slujitorii lui Hristos, adica de sfintii preoti şi se duc la
slujitorii satanei. Adica, lasa apa cea vie, preotul şi harul mantuirii
din Biserica si, pentru interesele lor patimase şi omenesti, cer ajutorul
vrajmasilor lui Hristos, adica al vrajitorilor şi vrajitoarelor. Se leapa
de adevar şi primesc in loc minciuna, caci toate cuvintele vrajitorilor
sunt minciuna şi amagire diavoleasca.
Un pacat asa de mare impotriva Duhului Sfant nu se iarta celor vinovati
" nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa vina " , dupa cum
spune Hristos, de nu se vor pocai toata viata. Pentru un astfel de pacat vin
asupra celor vinovati, care alearga la vraji, tot felul de rautati şi
primejdii. Mai intai, mustrarea constiintei ca au lasat pe Dumnezeu şi au
cerut ajutor vrajmasului lui Dumnezeu. Apoi, este oprirea pentru multi ani de
la Sfanta Impartasanie, de la 7 pana la 15, şi chiar 20 de ani. Apoi, cei
ce cred şi alearga la vraji, scot din inima lor darul lui Dumnezeu şi
aduc in casa lor şi inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji
şi cred in ajutorul lor, se leapada de Hristos şi se unesc cu
diavolul. Apoi, cei ce fac vraji şi alearga la acestea nu se cade a se mai
numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu pacat sunt
pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele şi fara leac, cu suferina in familia
lor, cu pagube şi neintelegere, cu saracie şi moarte cumplita. Şi
daca nu se spovedesc la preot şi nu-şi plang pacatul acesta cu
lacrimi toata viata, nu se pot mantui. Vrajitorii şi cei ce cred şi
alearga la ajutorul diavolului, daca nu se parasesc de aceasta şi nu se
pocaiesc " se leapada cu totul din Biserica " , adica se despart de
Hristos şi se dau de bunavoie in mainile vrajmasului, iar daca mor in
acest pacat, nici nu se ingroapa cu preot, ci asemenea celor pagani şi
lepadati de credinta, spre vesnica lor osanda in muncile iadului. Iata urmarile
grozave ale vrajitoriei.
Ce canon randuiesc Sfintii Parinti vrajitorilor şi celor ce alearga la
vraji?
Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfantul Vasile cel Mare. Iata ce
spune el in canonul 72: " Cel ce se da vrajitorilor, sau unora ca
acestora, se va canonişi cu canonul ucigasilor " (Sfantul Vasile, 72;
Sfantul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrajitori in randul
ucigasilor de oameni şi a celor lepadati de Dumnezeu, adica ii opreste de
cele sfinte de la 10 la 20 de ani. In canonul 65, acelaşi sfant Vasile cel
Mare, zice: " Femeia ce va fermeca strainii şi pe ai sai, (se opreste
de cele sfinte) ani 9 şi metanii 500 pe zi " (pag. 115). Iar canonul
61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta Impartasanie pe cei ce
merg la ghicitori, la carti de joc şi alte asemenea, spre a afla cele
viitoare, timp de sase ani de zile. Iar " daca vor starui in acestea
şi nu se vor feri de aceste mestesuguri pierzatoare şi paganesti,
hotaram sa se lepede cu totul de la Biserica, precum şi Sfintele Canoane
invata... ". Sfantul Ioan Postitorul scurteaza canonul vrajitorilor
şi al celor ce alearga la vraji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte,
daca se marturisesc de pacat, daca il parasesc definitiv şi daca tin post
zilnic pana la orele 3 dupa masa şi fac cate 250 de metanii pe zi.
Dar şi Sfanta Scriptura arata cat de greu pedepseste Dumnezeu cei ce
alergau la vrajitori, ca auzi ce zice: " Pe fermecatori nu-i lasati sa
traiasca " (Iesire 22, 18). Şi iaraşi zice: " Şi
barbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descantatori sau vrajitori,
cu moarte sa se omoare; pe amandoi cu pietre sa-i ucideti ca vinovati sunt
" (Levitic 29, 27). Şi iarasi: " Sufletul care se va duce la
descantatori sau la vrajitori ca sa curveasca in urma lor, Eu voi intoarce fata
Mea impotriva sufletului aceluia si-l voi pierde din poporul lui "
(Levitic 20, 6).
Vedem ca pe imparatul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amara şi
grea in Babilon, ca " trecea pe fiii lui prin foc şi facea descantece
şi felurite vraji şi a facut graitori din pantece şi vrajitori
şi a inmultit a face rau inaintea Domnului, ca sa-l inlature pe el de la
imparatie " (II Paralipomena 33; 6). Pe imparatul Saul l-a pedepsit
Dumnezeu cu pierderea imparatiei şi cu moarte de ocara, pentru ca a lasat
pe Dumnezeu şi a chemat femeie graitoare din pantece, urmand ghiciturilor
ei (I Regi 28, 7). Iar pe imparatul Ohozia s-a maniat Dumnezeu foarte, ca a
trimis sa intrebe pe vrajitoarea din Ecron.
Spuneti-mi mai pe larg despre pacatul ghicirii cu carti sfinte, sau cum se
spune " deschiderea pravilei " care se obisnuieste astazi intre
credinciosi.
Vrajirea cu lucruri şi cu carti sfinte este al patrulea fel de
vrajitorie şi se cheama " ghitia ". Acesti vrajitori amesteca
vrajile lor cu rugaciuni, cu psalmi şi alte cuvinte sfinte, adresate catre
Maica Domnului şi catre sfinti, ca sa poata insela mai usor pe cei slabi
in credinta. Acest fel de vraji il obisnuiesc mai ales femeile cele rele,
batranele şi tigancile pentru a amagi pe cei slabi de minte. Iata ce zice
despre acestea Sfantul Ioan Gura de Aur: " Tu zici ca batrana aceea este
crestina şi omul acela este ghicitor crestin şi cand descanta sau
deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decat numele lui Hristos, al
Nascatoarei de Dumnezeu şi al sfintilor, deci ce rau fac ei? La aceasta
iti raspund ca pentru aceasta se cuvine mai cu seama sa urasti pe femeia cea
rea şi pe acel rau fermecator şi ghicitor (din carti) , findca
folosesc spre ocara şi necinste numele lui Dumnezeu. Crestini fiind,
lucreaza ca paganii. Pentru ca şi diavolii, cu toate ca numesc numele lui
Dumnezeu, insa tot diavoli sunt. Unii, voind a se indrepta, zic ca este
crestina femeia care a descantat şi nimic alta nu zice, fara numai numele
lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vartos o urasc şi ma intorc de la ea, ca
intrebuinteaza numele lui Dumuezeu spre ocara. Numindu-sc pe dansa crestina, se
arata pe sine ca lucreaza cele ale paganilor (Hristoitia, op. cit. p. 305-320).
Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii şi a altor carti sfinte se
opresc de impartasanie pana la 7 ani, pentru ca Psaltirea este o carte sfanta
cu multe proorocii in ea, insuflata de Duhul Sfant şi este pentru
rugaciune, iar nu pentru ghicit şi castigat bani spre osanda.
Pentru ce au cazut crestinii in vrajitorie?
Pentru ca a slabit in ei credinta şi frica de Dumnezeu; pentru ca nu
se roaga indeajuns crestinii de astazi, ca sa-şi implineasca cererile lor
prin rugaciune, iar nu prin ghicire; pentru ca nu citesc Sfanta Scriptura sa
vada ce osanda ajung pe cei vrajitori şi pentru ca nu merg regulat la
biserica, nu se spovedesc in cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul
şi rugaciunile preotului. Mai alearga unii crestini la ghicit pentru ca au
uitat fagaduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, cand au
spus: " Ma lepad de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de
toata slujirea lui... ". De asemenea, mai alearga crestinii la ajutorul
diavolului cand nu li se implineste cererea lor la Biserica sau pentru ca uita
de moarte şi de ziua judecatii lui Hristos.
De aceea, Sfintii Parinti ne indeamna sa alergam numai la Dumnezeu, numai
la Biserica şi la preoti, iar nu la diavoli şi la slugile lor. Iar
Sfantul Ioan Gura de Aur ne sfatuieste, zicand: " Va rog, fiti curati de
aceasta inselaciune... şi cand voiesti a calca pragul casei tale, sa zici
mai intai acest cuvant: Ma lepad de tine satana, şi de cinstea ta, şi
de slujirea ta şi ma impreun cu tine, Hristoase! Fara cugetarea aceasta
niciodata sa nu ieşi din casa. Aceasta sa-ti fie toiag, aceasta arma,
aceasta cetate de aparare, şi impreuna cu aceste cuvinte fa şi semnul
crucii pe fruntea ta ca asa de te vei inarma pretutindenea, nu numai om, ci
chiar diavolul de te va intalni, nu va putea sa te vatame pe tine "
(Hristoitia, pag. 316-317).
Cum pot crestinii sa se izbaveasca de vrajitorii şi de tot felul de
farmece izvodite de diavolul?
Cel ce crede cu tarie in Dumnezeu, cel ce se roaga neincetat lui Dumnezeu
şi alearga regulat la Sfanta Biserica, nu va cere niciodata ajutorul
diavolului şi vrajitorilor, care sunt vrajmasii lui Dumnezeu. Deci, cei ce
au credinta tare in Dumnezeu sa-I ceara neincetat ajutorul. Iar cei slabi in
credinta, care au cerut vreodata ajutorul vrajitorilor, daca vor sa se
mantuiasca, mai intai sa se spovedeasca de acest pacat şi sa ceara canon. Apoi,
sa nu mai apeleze la ajutorul satanei in orice nevoie ar fi, ci numai la
Dumnezeu sa alerge. Apoi sa se roage cat mai mult cu rugaciuni şi lacrimi
din inima (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; Ieremia 29, 13) şi asa cu
rabdare şi credinta se vor izbavi de vraji şi vor primi darul Duhului
Sfant.
Ce sunt visele şi vedeniile, care este deosebirea intre ele şi de
cate feluri sunt?
Va raspund cu cuvintele Sfantului Ioan Scararul, care zice: " Visul
este miscarea mintii in vremea nemiscarii trupului. Iar nalucirea (vedenia
falsa) este amagirea ochilor cand doarme cugetarea. Nalucirea este iesirea
mintii cand trupul vegheaza. Nalucirea este o vedere a ceva fara ipostas
(nereal) " (Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, p. 75). Iata dar ce sunt
visele şi vedeniile. Ele sunt de doua feluri: vise şi vedenii bune
şi rele. Iar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele şi vedeniile
bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descopera voia Lui cea mare, numai la
cei ce sunt cu totul desavarsti şi sfinti şi care fac poruncile Lui,
precum a fost dreptul Iosif, caruia i s-a aratat Arhanghelul Gavriil in vis,
poruncindu-i sa fuga cu Pruncul Iisus şi cu Fecioara Maria in Egipt. Visele
bune vin de la ingeri şi ne amintesc de moarte şi de osanda, iar dupa
ce ne desteptam, ne indeamna la rugaciune şi la pocainta. Dimpotriva,
visele şi nalucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti in ingeri de
lumina sau in sfinti, care ne amagesc prin somn ca suntem buni şi vrednici
de rai, iar dupa ce ne desteptam " ne scufundam in mandrie şi bucurie
" (Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, p. 76).
Este pacat sa creada crestinii in vise şi vedenii?
Spune Sfantul Ioan Scararul ca " cel ce crede in vise este asemenea
celui ce alearga dupa umbra sa şi incearca s-o prinda ". Tot el
spune, ca " diavolii slavei desarte sunt in visuri prooroci. Ei
inchipuiesc, ca niste vicleni, cele viitoare şi ni le vestesc mai
dinainte. Iar daca se implinesc vedeniile ne minunam şi ne mandrim cu
gandul, ca şi cum am avea darul inaintevederii (proorociei). Cei ce
asculta de diavolul, acestia s-au facut adeseori proorocimincinoşi ".
Şi mai departe zice: " Diavolii nu stiu nimic din cele viitoare, dintr-o
cunostinta de mai inainte, caci şi doctorii pot sa ne spuna moartea de mai
inainte ". Apoi incheie, zicand: " Cand incepem sa credem in visele
diavolilor, ei işi bat joc de noi, chiar şi cand suntem treji. Cel ce crede visurilor
şi nalucirilor din somn este cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici
unora este filosof (Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, pag. 76). Deci, este pacat
sa credem in visuri şi vedenii, ca prin acestea ne amagesc foarte usor
diavolii şi ne arunca in pacatul cel cumplit al mandriei şi slavei
desarte, cand omul se increde in sine mai mult decat in cuvantul lui Dumnezeu. Cu acest mestesug
ispititor, diavolul a amagit pe multi crestini şi calugari, aruncandu-i
apoi in prapastia pierzarii. Iar daca cineva are totuşi indoiala de visul
sau vedenia sa, sa se spovedeasca la duhovnic şi sa-i ceara sfatul lui, ca
prin duhovnic graieste Dumnezeu.
Din cate pricini se inseala oamenii de vedenii şi de visuri desarte?
Din sapte pricini se insala crestinii de vedenii şi visuri, ca şi
cum ar fi de la Dumnezeu, şi anume: din mandrie, din slava desarta, care
este prima fiica a mandriei; din cauza mintii slabe şi neiscusite a
crestinilor; din cauza ravnei nesocotite a unor crestini, care se roaga şi
postesc mult ca sa aiba vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul: " Cu
mare boala boleste cel ce are ravna cea rea " (Filocalia, vol. X, Cuvantul
58); a cincea pricina a amagirii prin vedenii şi visuri este neascultarea
de duhovnici şi indaratnicia unor credinciosi, mai ales a celor mandri,
din care pricina usor sunt vanati de diavolul; a sasea pricina vine din cauza
vietii de sine, ascunse, a unora şi din nemarturisirea curata a gandurilor
la duhovnic; iar ultima pricina prin care se insala crestinii cu visuri şi
vedenii mincinoase este necunostinta de sine şi lipsa de citire a Sfintei
Scripturi şi a Sfintilor Parinti. Despre acestea spune şi inteleptul
Sirah, zicand: " Visurile cele rele sunt desertaciune, ca vrajile şi
descantecele, şi pe multi visurile i-au inselat şi au cazut toti cei
ce au nadajduit intr-insele " (Isus Sirah 34, 1-7). Cel ce crede lesne in
visuri şi vedenii, fara multa cercetare şi sfat, sa se canoniseasca,
la fel cu cei ce merg la vraji şi descantece, adica pana la 7 ani sa se
opreasca de la Sfanta Impartasanie.
Parinte Cleopa, ce legatura este intre frica de Dumnezeu şi dragostea
de Dumnezeu?
Frica de Dumnezeu, spun Sfintii Parinti precum şi proorocul David,
este " inceputul intelepciunii " , adica ea face inceputul a toata
fapta buna; iar dragostea de Dumnezeu este desavarsirea şi sfarsitul
faptelor bune. Frica de Dumnezeu formeaza deci inceputul mantuirii, iar
dragostea de Dumnezeu, " care scoate afara frica " este sfarsitul
mantuirii, pentru ca cel ce iubeste traieste numai in Dumnezeu, " care
este dragoste ". Sa nu avem atata frica de Dumnezeu, cat mai ales dragoste
de Dumnezeu, ca auzi ce zice Sfantul Vasile: " Cel ce face fapta buna din
frica, adica de frica muncilor iadului, a pedepsei, acela este in stare de rob;
cel ce face fapta buna pentru rasplata, adica pentru a i se implini cererile
aici pe pamant şi a dobandi plata in cer, acela este in stare de sluga,
care slujeste pe stapanul sau pentru plata, adica pentru bani; iar cel ce face
fapta buna din dragoste de Dumnezeu, iar nu de frica sau pentru plata, acela
este in stare de fiu al lui Dumnezeu ". Deci, cine ajunge sa faca fapta
buna din dragoste, fara alt scop, acela a ajuns la masura desavarsirii şi
se numeste fiu al lui Dumnezeu.
Cum se cuvine sa imparti dragostea noastra fata de Dumnezeu, fata de
aproapele şi fata de noi insine?
Citim in Mantuirea pacatosilor ca trebuie sa avem catre noi insine inima de
judecator, catre aproapele inima de mama, iar catre Dumnezeu inima de fiu. Pe
Dumnezeu suntem datori sa-L iubim din toata inima noastra, din toata puterea
şi virtutea, fiind gata sa ne dam şi viata pentru El, asa cum au
facut sfintii mucenici, cuvioşi şi ierarhi, cue s-au jertfit pentru
dragostea lui Hristos şi pentru Evanghelie. Pe aproapele nostru sa-l iubim
" ca pe noi insine " , adica asa cum ne iubim pe noi, cum ne
ingrijim, ne hranim şi ne ajutam, tot asa se cuvine sa iubim, sa miluim,
sa hranim, sa ajutam şi sa indrumam pe calea mantuirii pe aproapele
nostru. Iar pe noi insine se cuvine sa ne osandim permanent şi sa ne
mustram pentru pacatele noastre, socotindu-ne mai pacatoşi decat toti
oamenii. Asa de vom face, asa de vom iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, iar
pe noi ne vom judeca cu smerenie, ne vom mantui cu adevarat şi vom fi
primiti in imparatia cerurilor.
Cate feluri de iubiri sunt, dupa Sfintii Parinti?
Sfantul Nicodim Aghioritul şi alti parinti, impart iubirea in cinci
feluri: iubire duhovniceasca, adica iubirea de Dumnezeu şi de aproapele,
care este cea mai inalta şi singura mantuitoare de suflet (Matei 22,
23-40); iubire fireasca, adica iubirea tinerilor, a sotilor, a parintilor fata
de fii şi a copiilor fata de parinti, care nu este nici spre mantuire,
nici spre osanda, pentru ca este din fire; iubire din mandrie şi slava desarta,
cand cineva iubeste pe cei care il lauda şi il vorbesc de bine; iubire din
interes, cand cineva iubeste pe aproapele, fie pentru bani, fie pentru daruri,
fie din respect sau din alta oarecare pricina omeneasca; iubire trupeasca,
adica din pofta, cand cineva iubeste pe oameni sau femei pentru placeri şi
pacate trupesti, ori pentru betie care duce la desfranare. Prima iubire este
mantuitoue. A doua este fireasca, deci nici buna, nici rea. Iar ultimile trei
iubiri sunt vinovate şi aducatoare de osanda vesnica, daca nu le paraseste
crestinul.
Care sunt aripile sufletului cu care poate zbura la viata vesnica?
Doua sunt aripile sufletului pentru mantuire: frica de Dumnezeu şi
frica de moarte şi judecata. Dupa ce Dumnezeu l-a. zidit pe Adam şi
l-a asezat in rai, cel dintai l-a inarmat pe om cu frica mortii, zicand: "
Din toti pomii care sunt in rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei
binelui şi raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el cu
moarte vei muri " (Facere 2, 17). Cand diavolul l-a dezarmat pe Adam de
frica mortii, zicandu-i: " Nu, nu veti muri! " atunci indata l-a
biruit şi l-a ucis. Deci, şi noi, daca vrem sa ne mantuim şi sa
ajungem la Hristos, cu aceste doua aripi sa ne ingradim, adica cu frica lui
Dumnezeu şi frica mortii, şi astfel de toate cursele diavolului ne
vom izbavi şi vom savarşi cu pace calatoria vietii.
Care este cel mai mare dar pe care se cuvine sa-l dam lui Dumnezeu?
Cel mai mare dar pe care se cuvine sa-l dea crestinul lui Dumnezeu este
jertfa, adica a se jertfi pe sine pentru Dumnezeu, asa cum s-au jertfit
mucenicii, cuviosii, pustnicii şi toti dreptii. Fara jertfa nimeni nu se
poate mantui, precum spune insuşi Iisus Hristos: " Cel ce va rabda
pana la sfarsit, acela se va mantui " (Matei 24,13).
Cum putem ajunge la cunostinta de Dumnezeu? Care este cea mai inalta cale
de cunoastere duhovniceasca?
Trei sunt caile prin care ajungem la cunoasterea şi comuniunea mistica
cu Dumnezeu: teologia, asceza şi sfanta rugaciune. Prin aceste trei cai au
umblat toti sfintii şi au ajuns la cea mai inalta treapta de unire cu
Dumnezeu, anume la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu, adica pana la
rapirea " in trup sau afara de trup " , cum a ajuns şi Sfantul
Apostol Pavel. Dintre acestea, cea dintai şi mai la indemana tuturor este
sfanta rugaciune, facuta cu credinta şi din toata inima. Prin ea ne unim
cel mai usor cu Dumnezeu şi fara ea ne departam cel mai mult de Dumnezeu,
precum spune un sfant parinte: " Nimic nu lipeste pe om de Dumnezeu mai
mult ca rugaciunea ".
Care este cea mai puternica rugaciune care uneste pe om cu Dumnezeu?
Sunt mai multe feluri de rugaciuni: cu limba, cu mintea şi cu inima. Cea
mai inalta rugaciune este rugaciunea din inima, adica cu participarea inimii,
prin umilinta, zdrobire şi lacrimi. Sa nu punem mare baza pe rugaciunea
citita, adica rugaciunea orala, cu limba. Aceasta este cea mai slaba rugaciune,
pentru ca nu participa mintea şi inima. Rugaciunea mintii este mai inalta
ca rugaciunea orala pentru ca participa la ea şi gandurile, adica atentia
miniti. Cel ce se roaga cu atentia mintii la tot ce rosteste, acela se roaga cu
mintea, insa nici aceasta nu este desavarsita. Sfintii Parinti spun ca
rugaciunea mintii este rugaciunea cu un picior, adica este jumatate de
rugaciune, pentru ca ramane in cap şi nu participa la ea şi inima. Dar
cand la rugaciune se uneste mintea cu inima, adica gandurile mintii coboara cu
darul Domnului in inima, atunci s-a facut zamislirea rugaciunii celei
duhovnicesti, adica am ajuns la cea mai inalta rugaciune, numita rugaciunea
inimii. Iar semnele ca am ajuns la aceasta inalta lucrare sunt: o putemica
caldura in partea inimii, un permanent dor şi ravna pentru Dumnezeu, o
nespusa dragoste pentru oameni şi pentru toata zidirea, o bucurie
duhovniceasca negraita, plans de bucurie, izvor adanc de lacrimi, de smerenie
şi netemere de moarte.
Care este cel mai bun dascal al rugaciunii?
Este insaşi sfanta rugaciune, dupa cum spune Sfantul Macarie cel Mare:
" Eu stiu ca nu stii sa te rogi, dar roaga-te cum poti şi cat mai des
şi rugaciunea singura te va invata sa te rogi ". Deci, sa ne rugam
cum putem şi cat mai mult şi vazand Dumnezeu ravna noastra ne va
ajuta sa dobandim rugaciunea cea adevarata a inimii şi darul lacrimilor.
Din ce cauza astazi nu ne mai putem ruga asemenea parintilor nostri de
demult şi nu mai avem rabdare la sfanta rugaciune?
Spunea un sfant parinte ca " precum apa stinge focul, asa uitarea
stinge rugaciunea ". Nu ne mai putem ruga astazi pentru ca am uitat
şi uitam de Dumnezeu. Iar uitarea este inainte mergatoare a indepartarii
de Dumnezeu. Apoi, nu ne mai rugam astazi cu aceeaşi evlavie ca inainte
pentru ca am slabit cu totii in credinta. Cine crede cu tarie in Dumnezeu, se
teme de Dumnezeu, Il iubeste pe Dumnezeu şi se roaga Lui neincetat, pentru
ca nu poate trai fara de Dumnezeu, departe de Tatal nostru cel ceresc. Cred ca
slabirea credintei in Dumnezeu este pricina cea mai mare a slabirii rugaciunii
in randul credinciosilor. Tocmai de aceea sectarii amagesc pe unii ortodocsi,
pentru ca in locul rugaciunilor lungi ei vin cu cantari şi predici, care
atrag şi incanta pe cei mai slabi in credinta.
Daca vrem sa ne miluiasca Dumnezeu, sa ne ierte de pacate şi sa ne
ocroteasca de tot felul de ispite şi primejdii, trebuie sa ne silim la
sfanta rugaciune ziua şi noaptea. Sa citim, mai ales noi, calugarii, la
Psaltire, care are mare putere; sa citim cele sapte laude din Ceaslov,
acatiste, paraclise sau mai ales sa rostim rugaciunea lui Iisus; iar in
sarbatori, precum cerbul la izvoare, asa sa venim regulat la biserica pentru a
asculta Sfanta Liturghie. Si, daca ne lupta diavolul cu uitarea, cu necredinta,
cu lenea, cu somnul sau cu grijile acestei vieti, noi sa ne rugam macar cu
gura, implinind pravila data noua de duhovnic, pe cat vom putea. Cu timpul ne va
ajuta Domnul sa trecem de la cantitate la calitate, de la rugaciunea cea
risipita a gurii, la rugaciunea cea curata a mintii şi a inimii şi
atunci, gustand din bucuria Duhului Sfant, vom vedea " ce bun este Domnul!
"
Spuneti-mi ceva despre blandetea şi smerenia Domnului?
Despre aceste doua virtuti ne graieste insuşi Hristos, zicand: "
Invatati-va de la Mine ca sunt bland şi smerit cu inima şi veti afla
odihna sufletelor voastre " (Matei 11, 29). Iar la fericiri, zice Domnul:
" Fericiti cei saraci (smerti) cu duhul, ca acelora este imparatia
cerurilor; şi mai departe zice: " Fericiti cei blanzi ca aceia vor
mosteni pamantul " (Matei 5, 5). Prin aceste doua fericiri, Mantuitorul ne
spune ca cei smeriti şi blanzi la inima mostenesc atat pamantul, cat
şi imparatia cerurilor, adica atat bunatatile şi fericirea vietii
pamantesti, cat şi fericirea vietii vesnice, pentru ca pe cei blanzi
şi smeriti toata lumea ii iubeste, ii respecta, ii asculta şi se
foloseste de ei. Cea mai usoara cale de mantuire este a celor blanzi şi
smeriti cu inima. Cu blandetea dobandim pe oameni, iar cu smerenia alungam pe
diavoli şi chemam in ajutorul nostru pe ingeri. Cei blanzi şi smeriti
cu inima au mai putine ispite in viata aceasta adica " afla odihna
sufletelor lor " , pentru ca prin blandete imblanzesc şi castiga
dragostea tuturor oamenilor, iar prin smerenie ard pe diavoli şi ii alunga
departe de ei.
Spun Sfintii Parinti ca blandetea sta intre manie şi dragoste. Apoi
adauga: " blandetea sa nu te duca pana la lasitate; nici dragostea sa nu
te duca pana la nepasare ". Deci, trebuie sa folosim cu grija blandetea,
care sta totdeauna la mijloc, intre manie şi dragoste. Nici atat de blanzi
incat sa se huleasca Evanghelia şi numele lui Dumnezeu inaintea noastra
din pricina dragostei; nici cu totul aspri şi neinduplecati, incat sa
pornim spre manie şi razbunare pe aproapele nostru. Iar despre smerenie
spun Sfintii Parinti ca este haina lui Hristos, pentru ca a luat trup omenesc
pentru mantuirea noastra. Hristos a primit in trup patimile firii
neprihanitoare, ca: foamea, setea, durerea, oboseala. Iar patimile firii
pacatoase, adica pacatele, nu le-a primit Hristos.
Spuneti-mi ceva despre constiinta?
Sfantul Vasile cel Mare " dreptarul Bisericii şi cumpana cea mare
" sau " ochiul Bisericii " , cum il numesc unii Sfinti Parinti,
spune despre constiinta ca este glasul lui Dumnezeu in om. Iar Sfantul Isaac
Sirul spune: " Cela ce a ajuns sa se impace cu sine, adica cu constiinta
sa, a impacat cu sine cerul şi pamantul ". Acelaşi lucru spune
Mantuitorul, zicand: " Impaca-te cu parasul tau pana esti pe cale...
" (Matei 5, 25) , adica sa ne impacam cu constiinta noastra pana suntem pe
calea vietii, ca dupa moarte nu mai putem face nimic.
Nelinistea, mustrarea constiintei omului pacatos este un semn al milei lui
Dumnezeu, ca sa se impace cu El cat este in aceasta viata trecatoare. Intai
trebuie sa crezi ca exista Dumnezeu, care a creat lumea şi stapaneste
toate. Apoi, sa te silesti dupa putere sa faci voia Lui. Al treilea, daca vrem
sa ne mantuim trebuie sa ne impacam cu constiinta noastra, mai bine-zis cu
Dumnezeu care ne-a creat şi ne va judeca dupa faptele noastre. Iar despre
constiinta trebuie sa stim ca ea este una din energiile necreate ale lui
Dumnezeu, una din lucrarile Lui, precum este şi viata.
Cum putem dobandi pacea inimii şi a constiintei?
Patru sunt caile prin care putem castiga pacea inimii şi a
constiintei:
a) sa cautam intotdeauna locul cel mai de jos;
b) sa ne multumim in toate cu cat mai putin din cele necesare vietii;
c) sa ne rugam permanent ca sa se faca numai voia lui Dumnezeu cu noi;
d) sa ne lasam in toate numai in voia lui Dumnezeu.
Care este cea mai inalta teologie a crestinilor?
Cea mai inalta teologie nu este a vorbi despre Dumnezeu, nici a contempla
zidirea Lui. Cunoasterea lui Dumnezeu din creatie, din admirarea frumusetii
universului (macrocosmosului) şi a omului (microcosmosului) , numita de
Sfantul Maxim Marturisitorul " contemplatia naturala in duh " , este
numai a incepatorilor. Cea mai inalta teologie crestina este unirea cu Dumnezeu
prin traire, adica prin credinta, cugetare şi implinirea faptelor bune.
Spuneti-mi ceva despre iubirea de sine.
Iata ce va spun. In masura in care omul se leapada de iubirea de sine, in
aceeaşi masura sporeste in fapte bune, se induhovniceste şi se
apropie de Hristos. De obicei, cand este vorba de sine, omul strica intotdeauna
cantarul, adica masura; işi face lui mai multa dreptate, işi alege
partea cea mai buna, cea mai mare, cea mai frumoasa; plange pentru sine mai
mult decat pentru altul şi se bucura de sine mai mult decat de altul. Hristos
insa a rastignit pe cruce iubirea de sine, dandu-şi viata pentru noi. Dintre
oameni, putini sunt aceia care işi rastignesc patima iubirii de sine,
asemenea lui Hristos. Sunt multi care se angajeaza sa traiasca viata
duhovniceasca, dar nu ajung pana la rastignire, pentru ca nu renunta total la
iubirea de sine, adica la egoism. Or, fara jertfa, fara rastignirea patimilor
noastre, fara parasirea pacatelor, nu putem sa vedem pe Hristos, nu ne putem
mantui.
Ce sfat dati credinciosilor şi calugarilor pentru mancarea de carne?
Doua mari virtuti au fost in rai la primii oameni: fecioria şi
nemancarea de carne. Dupa caderea lui Adam, adica dupa ce a intrat moartea in
lume prin pacat, a randuit Dumnezeu viata conjugala, iar mancarea de carne a
randuit-o abia dupa potop. " Sa mancati toate ca pe o iarba " zice
Dumnezeu (Facere 9, 3) , ca dupa ce s-a varsat sangele animalelor sacrificate,
carnea ramane numai ca o iarba. Mirenii au voie sa manance carne in toate
zilele afara de cel patru posturi, miercurea şi vinerea şi celelalte
zile oprite de Biserica. Calugarii, insa, dupa regulile vietii monahale şi
dupa Sfintele Canoane nu au voie sa manance carne, afara numai daca sunt
gazduiti la mireni şi aceia nu stiu ca ei nu mananca sau nu au altceva sa
le dea de mancare.
Cum se poate curati inima de patimi?
Spun unii Sfinti Parinti ca mintea usor se lumineaza şi usor se
intuneca. Iar inima foarte greu se intuneca prin patimi şi foarte greu se
lumineaza, se curata. Curatia inimii, adica despatimirea se face in timp
indelungat, mai bine zis toata viata, prin asceza, pocainta şi lacrimi. Cel
mai mult insa se curata inima prin rugaciune, ca rugaciunea il face pe om fiu
al lui Dumnezeu dupa dar. Cine a ajuns la curatia inimii a ajuns vazator de
Dumnezeu, vazator tainic cu ochii inimii.
Ce este plansul şi de cate feluri este?
Spune Sfantul Ioan Scararul ca " plansul dupa Dumnezeu este o tristete
a sufletului (pentru pacate) , o simtire a inimii indurerate, care cauta
pururea fara odihna pe Cel dupa care inseteaza... Plansul sau strapungerea
inimii este o marturisire a pacatelor facute de minte lui Dumnezeu, un dialog
nevazut, neincetat şi indurerat, in care sufletuI işi recunoaste
necontenit pacatele in fata lui Dumnezeu... " (Filocalia, vol. IX, pag.
164). Tot acelaşi sfant spune ca plansul este al doilea botez; este mai
mare decat botezul, deoarece botezul dintai ne curata de pacatele de mai
inainte, iar botezul lacrimilor ne curateste de pacatele facute şi dupa
botez.
Plansul se naste din zdrobirea inimii pentru pacatele facute, din smerita
cugetare, din aducerea aminte de moarte, de judecata şi de muncile iadului
in care se chinuiesc pacatosii. Acelaşi lucru il spune şi cuviosul
Pimen: de nimic nu avem mai multa nevoie decat de minte treaza, caci din
aceasta numai se nasc lacrimile şi plansul cel mantuitor. Iar sfintii
Arsenie cel Mare, Efrem Sirul, Isaac Sirul şi altii, spun ca: "
lacrimile la rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu " caci prin lacrimi
se linisteste vazduhul inimii. Şi iarasi: " Sufletul ce si-a simtit
pacatele sale incepe sa planga, caci le vede in lumina dumnezeirii ".
Sfantul Grigorie Palama spune ca plansul este de doua feluri: plansul
mintii, adica intristarea din inima pentru pacatele noastre, fara lacrimi in
ochi, asa cum avea fiul cel risipitor care zicea: " Cati argati ai tatalui
meu sunt indestulati de paine, iar eu pier de foame... " (Luca 15, 17);
plansul cu lacrimi, al doilea fel de plans, mult mai inalt, care izvoraste din
intristarea mintii şi a inimii pentru pacatele noastre. Toti dumnezeiestii
parinti spun la fel, ca lacrimile la rugaciune sunt un dar al lui Dumnezeu, ca
foarte greu se castiga şi foarte usor se pierd. Cei mai mari dusmani ai
plansului şi lacrimilor sunt: slabirea credintei, lenevirea la rugaciune,
lacomia pantecelui, betia, rasul, trandavia, multa vorbire şi mai ales
slava desarta. Cand fiul risipitor cugeta cu durere in inima la casa Tatalui
sau, avea plansul cel dintai, al minti; iar cand s-a intors la Tatal sau i i-a
zis: " Tata, gresit-am la cer şi inaintea Ta şi nu mai sunt
vrednic sa ma numesc fiul Tau... (Luca 15, 18-19) , atunci fiul cel pierdut a
dobandit plansul cel de al doilea, al lacrimilor din inima.
De cate feluri sunt lacrimile şi care din ele sunt mantuitoare?
Lacrimile sunt de opt feluri, dupa Sfintii Parinti. Lacrimi din dragoste de
Dumnezeu, cand omul se gandeste la frumusetea creatiei dumnezeiesti. Acestea
formeaza cel mai inalt plans, numit plans de bucurie şi de dor
dumnezeiesc. Lacrimile dragostei ingrasa pe om. Lacrimi din frica de Dumnezeu.
Acestea au mai mica putere decat cele dintai, pentru ca plansul din dragoste de
Dumnezeu este plansul fiului catre Tatal, iar plansul din frica este al slugii
care mereu se teme sa nu supere pe Stapanul sau. Plansul din frica mijloceste
la Dumnezeu iertarea pacatelor şi este inaintemergator al celui dintai
(Filocalia, vol. IX, p.116). Plansul din frica usuca pe om, asemenea clestelui
care se arde de foc. Lacrimi de mila şi dragoste pentru aproapele, pentru
cei bolnavi din spitale, pentru saraci, vaduve, copii orfani, pentru cei
flamaanzi, goi şi straini, pentru toti oamenii din suferinta. Aceste
lacrimi sunt sfinte şi mantuitoare asemenea celor dintai. Lacrimi din frica
mortii şi a muncilor iadului. Acestea sunt lacrimi bune, mantuitoare ca
şi cele dintai şi aduc roada de pocainta. Lacrimi din fire sau
firesti, adica ale sotilor, ale rudelor, ale parintilor pentru fii şi ale
fiilor pentru parinti. Acestea nu sunt nici bune, nici rele. Ele se pot vedea
uneori şi la animale. Lacrimi din slava desarta. Acestea sunt foarte
periculoase, pentru ca pe langa lacrimile cele bune, mantuitoare şi
smerite, pune diavolul lacrimi de slava, spre a fi vazuti şi laudati de
oameni. Or, plansul cel duhovnicesc trebuie sa fie intotdeauna ascuns şi
nestiut de nimeni, afara de Dumnezeu şi de duhovnic. Lacrimi din
dezmierdare, care izvorasc din pofta, din betie, din manie, din aducere aminte
a celor rele etc. Al optulea fel sunt lacrimi pentru pagube, din saracie, din
durerea ranelor, pentru tot felul de boli.
Primele patru feluri de lacrimi sunt mantuitoare; cele firesti nu sunt nici
bune, nici rele; iar ultimele trei feluri de lacrimi sunt nefolositoare şi
aducatoare de osanda.
Deci, plansul cel duhovnicesc este indoit. Plansul dintai, adica o
permanenta intristare a mintii şi a inimii pentru pacate, o stare de
umilinta de taina, pentru ca nu poate face cele bune cat trebuie. Acest plans
il suie pe om acolo unde il suie insaşi fapta buna pe care n-a reusit sa o
faca. Intristarea inimii face cat toate faptele bune şi duce pe om la
plansul al doilea şi cel mai inalt al lacrimilor din dragoste şi din
frica de Dumnezeu. Spune un cuvios parinte ca " cel ce se scarbeste pentru
pacatele sale este ca vremea innourata care, in curand va slobozi apa, adica
lacrimi ". " Lacrimile ne dau tuturor nadejdea mantuirii, ne spala
pacatele şi aduc pacea consiiintei noastre " , precum spune Sfantul
Nicodim Aghioritul in Razboiul Nevazut zicand: " Mustrarea constiintei
este chinuirea chinurilor, iar pacea constiintei este veselia veseliilor
".
Care sunt lucrarile duhovnicesti ale mintii, dupa Sfintii Parinti?
Sfantul Grigore Sinaitul spune ca mintea crestinului trebuie sa aiba noua
lucrari duhovnicesti şi anume: contemplarea la Persoanele Prea Sfintei
Treimi şi la toate puterile ceresti; contemplarea la intruparea
Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru mantuirea lumii; contemplarea
naturala in duh, adica cugetarea la ratiunile lucrurilor create de Dumnezeu, la
frumusetea creatiei, la scopul pentru care au fost create, la armonia creatiei,
a universului şi ridicarea mintii de la cele vazute la cele nevazute; de
la frumusetea celor de jos, la frumusetea dumnezeiasca a celor de sus; de la
cele trecatoare la cele gandite şi vesnice, urcand de la cele pamantesti
la cele dumnezeiesti ca pe o scara duhovniceasca. A patra lucrare a mintii este
cugetarea la moarte; apoi cugetarea la muncile iadului, unde se chinuiesc cei
pacatosi; cugetarea la fericirea raiului; cugetarea la imparatia cerurilor,
dupa judecata viitoare şi a noua lucrare a mintii, cugetarea la frica de
Dumnezeu şi la pacatele noastre ca niciodata sa nu mai gresim.
Care sunt miscarile duhovnicesti ale mintii?
Mintea crestinului are trei miscari, dupa Sfantul Maxim Marturisitorul:
Miscarea dreapta, cand cugeta numai la Sfanta Scriptura, la minunile Domnului,
la cele ceresti. In aceasta miscare a mintii poate intra şi ispita
diavolului pentru a-l insela pe om. A doua este miscarea in zig-zag, cand omul
cugeta şi la Sfanta Scriptura şi la lumea vazuta a zidirilor, la
creatie. Şi aici poate intra ispita diavolului, cand cugeta prea mult. A
treia miscare a mintii se numeste ocolitoare sau in spirala, cand omul se
coboara cu mintea in inima sa, precum melcul in casa sa şi mirele şi
mireasa in camara, şi de aici, din inima, unde nu mai poate intra ispita
diavolului, mintea se inalta spre Hristos. Marii nostri sfinti şi
cuvioşi intotdeauna işi aveau mintea in inima şi de aici, din
adancul inimii, se rugau, vorbeau cu mirele Hristos şi dadeau razboi
diavolului. Despre aceasta spune şi Mantuitorul, zicand: " Iar tu
cand te rogi, intra in camara ta şi incuind usa ta, roaga-te Tatalui
tau... " (Matei 6, 6). Aceasta este cea mai inalta şi mai folositoare
miscare a mintii, sa o coboram in inima ci de aici sa ne inaltam sa vorbim cu
Hristos, sa plangem pentru pacatele noastre şi sa dam razboi diavolului. Dar
nu toate cele trei miscari le putem foloşi la fel.
Care este folosul cugetarii la creatia lui Dumnezeu?
Sfantul Vasile cel Mare spune in cartea sa numita Exaimeron ca " toata
lumea vazuta este scoala şi imagine a lumii nevazute ". Tot el spune
ca " toata floarea şi toata iarba ne invata ca este Dumnezeu ". Zidirea
vazuta talcuieste pe Scriptura şi Sfanta Scriptura talcuieste pe zidire. Atat
una, cat şi alta, sunt ca doua file de carte. Pe o pagina citim cuvintele
Sfintei Scripturi, pe cealalta pagina citim in cartea zidirii, care vorbeste de
Dumnezeu. La fel spune şi Sfantul Grigore de Nyssa: " Toata zidirea,
ca o trambita striga la noi ca a facut-o Dumnezeu ". Am citit intr-o carte
cum un filosof se plimba cu batul in mana pe un camp şi batea florile cu
batul: " Le bat pentru ca prea tare striga catre mine ca le-a zidit
Dumnezeu! ".
Toate creatiile vazute se numesc darurile lui Dumnezeu. Şi precum face
mirele cu mireasa ca işi dau daruri care intaresc dragostea intre ei, tot
asa face şi Dumnezeu cu noi. El pune mintea noastra intre El şi
creatii, ca sa-L putem mai bine intelege şi vedea. Dumnezeu ne da cele
create in dar, iar noi ii dam lui Hristos, Mirele inimii noastre, gandurile,
rugaciunile şi dragostea noastra. Sfantul Antonie cel Mare nu stia multa
carte, dar era atat de intelept in cele duhovnicesti ca uimea pe toti filosofii
care veneau la pestera lui. Odata, l-au intrebat cativa filosofi: "
Antonie, care sunt cartile tale pe care ai invatat? " Iar el, aratand cu
mainile cerul, stelele, marea şi intreaga natura din jurul sau, le-a zis:
" Acestea sunt cartile mele pe care le citesc şi care intrec pe toate
celelalte " (Dictionarul Aghiografic, pag. 90).
Cum poate crestinul sa se inalte cu mintea mai usor, prin cugetare, de la
zidire la facatorul ei, Dumnezeu?
Poate cineva sa cugete la zidirile lui Dumnezeu şi sa se inalte cu
mintea de la zidire la Ziditor, numai daca işi are mintea şi inima
curatite de patimi. Altfel, nu poate vedea şi simti in cele zidite pe
Dumnezeu, precum sunt necrestinii şi pacatosii. Auzi ce zice Hristos:
" Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu "
(Matei 5, 8). Mintea se curata foarte repede de cugetele cele rele. Este de
ajuns citirea unei pagini din Sfanta Scriptura sau rostirea unei mici rugaciuni
cu luare aminte. Dar tot asa de repede se poate intina. Inima insa, cu anevoie
se curata de patimi şi cu anevoie se intineaza. Cel care are inima curata
este mult mai sporit duhovniceste decat cel cu mintea curata de ganduri rele.
Care este rugaciunea cea mai potrivita pentru calugarii incepatori şi
pentru crestini?
Sfantul Ioan Scararul spune ca " de la noii incepatori nu cere
Dumnezeu rugaciune desavarsita, adica rugaciunea inimii, caci a ingerilor este
desavarsirea. Pentru noii incepatori se recomanda rugaciunea verbala,
rugaciunea citita din cartile de pravila: Ceaslov, Psaltire, Acatistier, Sfanta
Liturghie, slujbele zilnice ale Bisericii şi ascultarea. Sfantul Simeon al
Tesalonicului zice ca " dupa varsta duhovniceasca a fiecaruia sa se
recomande şi lucrarea duhovniceasca a rugaciunii mintii şi a inimii
". Ca daca cineva incepe inainte de vreme, pana nu este curatit de patimi
aceasta inalta rugaciune, se osteneste in zadar şi se tulbura. Deci,
nimeni sa nu inceapa viata duhovniceasca cu rugaciunea contemplativa a inimii,
ci cu rugaciunea lucratoare, care consta din metanii, inchinaciuni, rugaciuni
din Ceaslov, post, citirea Psaltirii şi a altor carti folositoare,
ascultare şi smerenie fata de toti. Acestea formeaza viata cea lucratoare
care este potrivita pentru toti şi pentru calugari şi pentru mireni. Iar
viata contemplativa specifica mai ales calugarilor, consta in paza mintii,
lucrarea mintii, rugaciunea mintii, rugaciunea inimii şi contemplarea sau
privirile cele duhovnicesti ale inimii. Asa ne invata toti Sfintii Parinti,
dascali ai rugaciunii.
Spuneti-mi, va rog, mai pe larg, ce este rugaciunea mintii şi ce este
rugaciunea inimii şi cum ajungem la rugaciunea inimii?
Rugaciunea mintii este rugaciunea facuta cu luare aminte de sine, fara
ganduri, fara imaginatii şi cugete rele. Aceasta este rugaciunea celor
nedesavarsiti, insa mai inalta decat rugaciunea orala şi cea vorbita. Sfintii
Parinti numesc rugaciunea cu mintea curata " rugaciunea cu un picior sau
" pasare cu o aripa " , deci care nu poate merge nici zbura pentru ca
nu participa şi inima. Iar rugaciunea inimii este rugaciune desavarsita,
numita " rugaciune cu doua picioare " , cu ajutorul careia ne unim cu
Hristos, vorbim cu Hristos şi petrecem inca din trup in bucurie şi
dulceata vietii vesnice.
Rugaciunea inimii este rugaciunea sfintilor, a celor desavarsiti, care se
castiga cu multa osteneala şi numai cu darul lui Dumnezeu la aceasta
treapta duhovniceasca de rugaciune, numita şi " rugaciune
contemplativa " , ajung " numai cate unul din neam in neam " ,
spun dascalii rugaciunii. Prin rugaciunea inimii, intelegem unirea mintii cu
inima, sau coborarea mintii in inima pentru a petrece acolo neincetat cu
Hristos, prin rugaciune de taina. Unirea mintii cu inima consta in a uni
gandurile duhovnicesti ale mintii cu sentimentele duhovnicesti ale inimii. Atunci
inima se inchide şi se deschide foarte greu. Atunci inima inghite pe Iisus
şi Iisus inghite inima. Atunci se zamisleste rugaciunea cea de foc a
inimii, fara ganduri şi imaginatii. Atunci se face unirea duhovniceasca
intre Mire şi mireasa, intre Hristos şi inima. Atunci Hristos sta de
vorba cu noi in camara inimii noastre şi diavolul nu mai are putere sa ne
biruiasca. Rugaciunea cea curata a inimii se dobandeste dupa indelungate
osteneli, prin repetarea neincetata a numelui lui Iisus, cu multe lacrimi, cu
adanc de smerenie, cu privegheri de toata noaptea, cu post, tacere, pazire a
mintii de ganduri, mai ales de slava desarta, cu indelungata rabdare şi
numai cu ajutorul şi darul Duhului Sfant. Apoi, fara un dascal iscusit al
rugaciunii şi fara duhovnic ales, nimeni sa nu indrazneasca a naluci
aceasta ingereasca rugaciune, ca rugaciunea inimii este un dar al lui Dumnezeu.
Cand intram cu mintea in inima noastra trebuie sa inchidem trei usi: usa
cea vazuta a chiliei, pentru oameni; usa buzelor, pentru a nu vorbi cu nimeni
şi usa inimii, contra diavolilor, punand pe minte portar al inimii. Cand
omul se roaga din inima, se umple de dragostea lui Dumnezeu şi nu mai
doreste nimic decat sa petreaca astfel pururea, precum dorea Petru sa ramana
pururea pe Muntele Tabor, in lumina lui Hristos. Mintea in timpul rugaciunii
trebuie sa fie oarba, surda şi muta, adica, sa nu vada, sa nu auda şi
sa nu vorbeasca nimic şi cu nimeni, decat cu singur Iisus Hristos. Atunci
rugaciunea este numita " rugaciune de un singur gand " sau "
rugaciunea lui Iisus ". Atunci mintea este luata de Duhul Sfant şi i
se dau alte cuvinte scurte de rugaciune, ca nu cumva sa fie furata de diavolul
prin lungimea cuvintelor.
Daca avem numai rugaciunea mintii nu putem scapa de ispite şi
tulburari. De aceea Sfintii Parinti ne indeamna zicand:
" Coboara-te, omule, din minte in inima, ca acolo vei afla mangaiere
şi dulceata dulcetilor, iar in minte este mare iarmaroc şi tulburare
". Cand mintea se uneste cu inima, imaginatiile sfinte trebuie sa fie
pastrate in memorie, iar nu in imaginatie. Altfel, nu te poti cobori cu
rugaciunea in inima şi ramai numai la lucrarea mintii.
De la rugaciunea cea sfanta a inimii omul poate ajunge la o alta rugaciune
mai inalta, anume cea contemplativa, care nu se mai numeste rugaciune, ci
vedere duhovniceasca, la care ajung numai sfintii. Ultima şi cea mai inalta
treapta a rugaciunii este rapirea mintii la cele ceresti, in trup sau afara din
trup - Dumnezeu stie- precum a fost rapit Sfantul Apostol Pavel pana la al
treilea cer.
Daca nu putem dotbandi rugaciunea cea inalta a inimii, ne putem mantui
numai ca rugaciunea orala şi cu ragaciunea mintii?
Cum sa nu! Numai sa ne rugam cu staruinta, cu cainta şi smerenie, ca
auzi ce zice Duhul Sfant: " Inima infranta şi smerita Dumnezeu nu o
va pedepşi " (Psalm 50, 18).
Ce ne invata Sfintii Parinti despre inima?
Inima este centrul vietii şi al sufletului nostru. Pentru aceea
şi Dumnezeu ne-o cere, zicand: " Fiule, da-Mi inima ta! " (Pilde
23, 26). Iar Iov zice: " Nimic nu este mai adanc decat inima omului
". Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron, spune ca " inima
este radacina vietii ". Ea se zideste la toate fiintele intai şi tot
ea se preface in pamant, cel mai pe urma. Inteleptul Solomon zice: " Cu
toata strajuirea strajuieste inima ta, ca intr-insa sunt izvoarele viietii
" (Pilde 4, 23). Altfel, inima se face izvor al mortii, in loc de izvor al
vietii. Dupa Sfantul Vasile cel Mare şi Sfantul Ioan Damaschin, inima
omului este centrul a patru puteri şi anume: Inima este centrul tuturor
puterilor firesti ale omului, adica puterea hranitoare (nutritiva) , seminala,
crescatoare, etc. Inima este şi centrul puterilor sufletesti ale omului,
care sunt in numar de cinci şi anume:
-vointa;
-ratiunea, formata din cinci parti: minte, gand, ce rasare din minte ca
raza din soare, cugetare, alegere şi hotarare;
-simtirea, numita şi puterea poftitoare;
-mania (puterea manioasa);
-şi cuvantul (puterea cuvantatoare).
Aceste cinci puteri se numesc puteri sufletesti şi işi au sediul
tot in inima. Apoi inima este centrul (locul) puterilor afara de fire, adica al
patimilor. Pacatele şi patimile se numesc afara de fire, pentru ca nu au
fost create de Dumnezeu, nici nu sunt din inceput in om. Pacatele işi au
sediul tot in inima, dupa cuvantul Mantuitorului care zice: " Din inima
ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase,
hulele... " (Matei 16, 19).
Inima este inca centrul suprafiresc, adica centrul duhovnicesc al tuturor
darurilor Sfantului Duh şi al tuturor faptelor bune, care işi au
sediul tot in inima. Daca punem strajer la poarta ininii pe minte, adica gandul
cel bun, el nu va lasa sa intre inauntru pacatele celor cinci simtiri, iar
patimile cele ce ies din inima le va opri, ca sa nu se prefaca in pacate. Deci,
paza inimii consta in a pune gandul portar al inimii pentru a opri orice cuget
patimas sa nu intre in inima. Mintea, care intra in inima, este foarte greu
stramtorata, caci la inceput se simte ca intr-o temnita. Pe urma, se deprinde
şi se simte foarte bine, caci inima este camara fireasca a mintii.
Credeti ca mai sunt şi in zilele noastre calugari şi mireni care
au dobandit rugaciunea cea dubovniceasca a inimii?
Numai singur Dumnezeu stie. Pot sa fie unii dintre calugarii sihastri, care
traiesc la liniste prin munti, sau la Athos. Sau din cei mai batrani, care s-au
nevoit toata viata prin manastiri, in tacere, in ascultare şi smerenie
şi care n-au primit cinste şi dregatorii bisericesti, ca ceilalti
abia işi mai fac putina pravila seara şi dimineata din cauza
grijilor, multe şi a raspandirii mintii. Din aceasta cauza nici la
slujbele bisericii nu vin regulat. Si, daca totuşi vin, abia au rabdare sa
se termine slujba şi sa plece afara. Ma intreb, daca nu mai avem rabdare
sa zabovim un ceas-doua la rugaciunea in biserica, sa ne rugam pentru pacatele
noastre şi sa slavim pe Dumnezeu dupa putere, cum vom avea rabdare sa stam
o vesnicie in ceruri? Oricum, nu trebuie sa slabim in rugaciune şi mai
ales in practicarea rugaciunii lui Iisus. Ci sa ne ostenim cu staruinta şi
smerenie cat este dupa a noastra putere, ca a dobandi rugaciunea cea curata
şi a cobori cu mintea in inima nu depinde de noi, ci este un dar al lui
Dumnezeu. Smerenia inimii completeaza lipsurile noastre in rugaciune şi ne
suie acolo unde ne urca rugaciunea cea curata. Cunosc mireni care se roaga mai
mult decat noi şi unii ii intrec pe calugari. Or fi, poate, şi dintre
ei unii care au ajuns la rugaciunea inimii, dar numai Unul Dumnezeu stie cati
aleşi are in aceasta lume.
Sfanta Evangbelie şi Sfintii Parinti pun mare pret pe smerenie. De ce
este asa de mare puterea smereneiei fata de celelalte fapte bune?
Spune Sfantul Ioan Scararul ca singura virtuite neimitata de diavoli este
smerenia. Diavolii stiu sa cante, stiu teologie mai multa decat toti teologii
din lume, privegheaza mai mult decat toti calugarii, nu dorm niciodata, nu mananca,
cred in Dumnezeu etc. Un singur lucru nu stiu şi nu pot diavolii sa faca:
Sa se smereasca! In iad sunt şi preoti, şi calugari, şi
fecioare, şi imparati... Numai smeriti şi milostivi nu sunt in iad!
Ce virtuti il ajuta mai mult pe om la desavarsire?
Toate trei deopotriva, pentru ca cine este desavarsit in rugaciune, este
desavarsit şi in celelalte virtuti. Dar mai mare decat toate virtutile
ramane dragostea, cum spune Sfantul Apostol Pavel. Iar Sfantul Maxim
Marturisitorul spune: " Cine a ajuns sa fie desavarsit in iubire, a ajuns
la culmea nepatimirii ". Si, in alt loc, zice: " iubirea şi
infranarea il curata pe suflet de patimi, iar pe minte o curata rugaciunea cea
curata ". Pe patimile trupesti le ucide infranarea (postul) , iar pe
patimile sufletesti le ucide dragostea de Dumnezeu şi de oameni. Tot el
spune in alt loc: " Daca vrei sa fii desavarsit, iubeste aceste doua
virtuti: dragostea şi infranarea ". Dragostea are doua parti:
dragostea de Dummezeu şi dragostea de oameni. Cea dintai este fara limita;
cea de-a doua are margini. Spun Sfintii Parinti ca şi diavolii şi
pacatosii din iad se biciuiesc cu biciul dragostei lui Dumnezeu.
Se cuvine sa fim insa cu mare atentie pentru a nu amesteca dragostea
curata, duhovniceasca, cu dragostea interesata. Sa nu iubim cu scop, numai
pentru un timp; nici sa iubim pe oameni in mod diferit, dupa fata, dupa cinste,
dupa varsta, dupa sex sau credinta, caci semnul desavarsirii in dragoste este
atunci cand iubim pe toti oamenii cu aceeaşi masura, adica egal. Sa luam
aminte şi la cuvantul Sfantului Grigorie Teologul, care zice in versurile
sale cele iambicesti:
" Mintea se inseala şi adevarul se fura
De prea multa dragoste sau prea multa ura ".
Adica sa iubim, sa iertam, dar sa nu renuntam la mustrare şi
invatatura, cand este nevoie, ca şi mustrarea şi canonul tot din
dragoste se dau, spre indreptare şi mantuire. Spune Sfantul Apostol Pavel
ca: " Dragostea este legatura desavarsirii " , iar Sfantul Ioan
Evanghelistul spune ca " Dumnezeu este dragoste ". Deci, dragostea sa
fie temelia, centrul şi coroana viietii şi mantuirii.
In ierarhia faptelor bune, pe care o considerati a fi cea mai mare?
Spun Sfintii Parinti, printre care şi Cuviosul Antonie cel Mare, ca
" imparateasa faptelor bune este dreapta socoteala ". Multi s-au aruncat
in potopul patimilor ca sa scape pe altii de la moarte şi s-au inecat
pentru ca n-au avut chibzuinta şi dreapta socoteala in viata. Toate
faptele bune trebuie facute cu masura şi dreapta socoteata, adica sa
umblam pe calea imparateasca de mijloc, dupa darul, firea şi puterea
fiecaruia, ca sa nu cadem intr-o parte sau alta, ca " extremele sunt ale
diavolului " spun dumnezeiestii Parinti.
Care este folosul cugetarii la moarte?
Cuvantul " moarte " a fost prima amenintare a lui Dumnezeu asupra
omului pe cand era in rai şi cea mai puternica arma impotriva pacatului. Sfantul
Vasile cel Mare spune ca " cel mai bun sfetnic in viata este aducerea
aminte de moarte " , iar sfantul Ioan, Damaschin zice: " O, moarte,
moarte, mai bine te-am numi noi viata! " Şi avea perfecta dreptate.
Ca şi inteleptul Solomon, daca ar fi avut sfetnic moartea, nu ar fi cazut
in desfranari cu femei. Dar pentru ca nu a cugetat la moarte a cazut, cu toata
intelepciunea data lui de Dumnezeu.
Ce ne puteti spune despre credinciosii care vin pe la manastiri?
Sa stii ca nu vin credinciosii la manastiri pentru noi, ci pentru credinta
lor curata, cum ca la manastiri este mai multa credinta şi viata
calugarilor este mai aleasa. Eu asa cred, ca Dumnezeu nu tine manastirile
pentru noi, calugarii, ca suntemacatosi, ci le tine pentru credinta
credinciosilor iubitori de Hristos. Poporul roman este un popor de aur.
Credinciosii din lume sunt mai buni ca noi. De aceea avem marea datorie sa nu-i
smintim in credinta lor şi sa ne jertfim pentru ei. Sfantul Apostol Pavel
zice: " Nimeni al sau sa nu caute " , şi in alt loc zice: "
Tuturor toate m-am facut ca pe toti sa-i dobandesc " (I Corinteni 9, 19). Iar
Sfantul Efrem Sirul zice: " Fiecare bucatica rupta din tine sa fie un
folos pentru aproapele ". Ei se folosesc sufleteste de noi, de slujbele
care se prin fac prin manastiri, de cantari, de sfaturile preotilor, de
spovedanie, de binecuvantare, de rugaciuni, ca nu le dam de la noi, ci din cele
ce ne-a dat Dumnezeu; iar noi, calugarii, ne folosim sufleteste de credinta lor
curata, de dragostea lor, de sinceritatea lor, de rabdarea, de smerenia şi
ascultarea lor. Asa sunt manastirile noastre, deschise pentru top, şi mai
ales pentru bunii nostri credincioşi de la orase şi sate. Si, dupa
cum stim, asa au fost ele dintotdeauna. Chiar şi sihastrii din paduri
şi pesteri primeau credincioşi la chiliile lor, carora le dadeau
sfaturi şi se rugau pentru ei, şi ajungea o bucatica de paine şi
pana la ei de la bunii nostri crestini.
Cum se cuvine sa ne purtam noi, calugarii, cu mirenii?
Mai intai sa nu-i smintim cu faptele şi cuvintele noastre. Auzi ce
spune Sfantul Isaac Sirul: " Calugarii care vor sminti pe mireni, in veac
nu vor vedea lumina! " Iar Sfantul Ioan Scararul zice: " Daca vei
vedea minuni la mireni, sa stii ca nu pentru tine, ci pentru credinta lor s-au
facut aceste minuni ". Apoi sa-i ospatam şi sa ne purtam cu ei cu
multa dragoste şi mila, ca vin de departe, cu multe greutati pe suflet;
unii sunt bolnavi, altii au copii multi. Apoi, sa ne rugam cu credinta pentru
ei, iar nu de mantuiala. Şi apoi, sa le dam sfaturi crestinesti şi
cuvinte de mangaiere, cum spune şi Sfantul Ioan Gura de Aur: " De
nimic nu au mai multa nevoie credinciosii decat de cuvinte de mangaiere ".
Este bine sa-i primim la spovedanie?
Cum sa nu! Sa-i spovedim, sa-i sfatuim, sa-i binecuvantam, sa-i folosim
duhovniceste şi sa nu-i lasam sa plece din manastùe tot cum au venit. Cat
s-au ostenit sfintii ingeri sa-i aduca la manastire şi noi sa-i refuzam! Ba,
inca sa-i ducem la masa, sa nu plece flamanzi de la noi, caci şi ei ne
hranesc pe noi. Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur: " De va fi cineva
intelept ca ingerii din cer şi curat ca Sfantul Ioan Botezatorul, dar daca
nu are sfetnic duhovnicesc nu se poate mantui ". Mare dar este darul
duhovniciei! Sa mangai, sa dezlegi pacatele oamenilor, sa randuiesti canon de
vindecare şi sa dai sfaturi de mantuire. Numai un suflet daca ai castigat,
acela este mai scump decat toata lumea!
Care Taina din cele sapte este cel mai greu de savarsit?
Taina Sfintei Spovedanii, parinte. Prin aceasta Taina, ori salvezi un
suflet şi te salvezi şi pe tine, ori ucizi şi te ucizi in veci
şi pe tine. Totusi, prin nici o alta Taina sau slujba nu poti castiga mai
multe suflete pentru imparatia lui Dumnezeu, ca Taina Spovedaniei. Insa atata
raspundere şi primejdie apasa asupra preotului duhovnic, incat Sfantul
Ioan Gura de Aur spune ca " putini duhovnici se mantuiesc ". Aceste
cuvinte ne infricoseaza şi ne cutremura pe toti.
Care dintre membrii Bisericii sunt cel mai greu de marturisit?
Candidatii la hirotonie şi clericii in general. Mai ales cand e vorba
de candidatii la hirotonie, duhovnicul trebuie sa fie foarte atent, sa nu le
dea dezlegarea la preotie, daca au pacate de moarte, ci sa-i trimita la
episcopul locului, ca işi ia asupra sa toate pacatele acelora. Iata ce
spune Pravila bisericeasca despre aceasta:
" Asculta, o duhovnice! Ia seama la candidatii de preotie, ca toate
pacatele facute de ei, daca nu le marturisesc la duhovnic, sau ii dezlegi la
hirotonie impotriva Canoanelor, toate cad asupra ta... ". In aceasta
privinta spune Sfantul Vasile cel Mare: " Ma mahneste foarte ca se
neglijeaza Canoanele Parintlor şi s-a inlaturat orice strictete din
Biserica. Şi ma tem ca cumva sporind cate putin aceasta nebagare de seama
sa ajunga ordinea Bisericii in cea mai de pe urma tulburare... Curatiti dar
Biserica, inlaturand pe cei nevrednici; cercetati pe cei care sunt vrednici... "
(Sfantul Vasile cel Mare, canonul 89 şi Prolog, vol. I, 10 oct.).
Care sunt principalele conditii canonice pentru admiterea candidatilor la
hirotonie?
Iata principalele conditii: Sa fie ortodox din nastere şi din parinti
evlaviosi; daca este dintre cei reveniti de la alte confesiuni sa nu fie de
curand botezat; sa fie sanatos şi nevatamat la trup. Cei ciungi, orbi,
schiopi, infirmi, bolnavi de nervi nu se pot face preoti. Sa nu fie epileptic
sau schizofrenic. La casatorie sa fie, atat candidatul cat şi sotia,
feciorelnici şi neintinati; sa nu fi cazut nici dupa casatorie in pacatul
desfranarii; sa nu fi facut sotia lui vreun avort sau alt pacat pentru a nu
avea copii; sa nu fi fost mai inainte talhar, betiv public, necredincios,
sectant, smintitor prin pacatele sale publice, etc. Apoi candidatul sa fie
foarte credincios, milostiv, cu mare frica de Dumnezeu şi binecunoscator
al Sfintei Scripturi, al Sfintelor Canoane şi scrierilor Sfintilor
Parinti, ca sa poata pastori bine turma incredintata lui de Hristos şi
apara dreapta credinta de secte, de necredinta şi de tot felul de pacate. La
fel şi sotia lui sa fie ortodoxa, evlavioasa, iubitoare de Hristos,
milostiva şi din parinti binecredinciosi.
Care sunt datoriile preotilor dupa hirotonie?
Cele mai importante datorii ale preotului sunt acestea: Sa savarseasca
Sfanta Liturghie şi toate slujbele in zilele randuite, cu toata evlavia
şi credinta, iar nu pentru bani sau lauda de la oameni; sa nu ceara bani
credinciosilor pentru nici un fel de slujba, ci sa lase ca fiecare sa dea
singur cat binevoieste, dupa a sa putere; sa fie milostiv cu toti oamenii
şi mai ales cu vaduvele, cu saracii şi cu cei bolnavi; sa nu intre
niciodata in carciumi, nici sa se imbete, spre a nu sminti pe credinciosi, sa
nu intre singur in casele credinciosilor, spre a nu face sminteala atat lui,
cat şi altora; sa nu se amestece in afaceri lumesti, comert, betii,
judecati, certuri publice, politica etc.; sa invete pe credincioşi
permanent dreapta credinta; sa tina regulat predica in biserica şi sa
explice cele sfinte credinciosilor sa cerceteze pe fiecare familie periodic
şi sa se ingrijeasca de mantuirea turmei sale; sa lupte cu toate puterile
şi mai ales cu pilda viietii sale impotriva sectelor şi a tot
pacatul; sa procure credinciosilor sai carti folositoare de suflet; sa combata
cu toata taria desfraul, betia, divortul, avortul, certurile in parohie etc. Acestea
sunt, mi se pare, principalele indatoriri, la care mai adaug: sa marturiseasca
regulat pe credincioşi in cele patru posturi; la fel şi el cu ai sai,
sa aiba un duhovnic bun de care sa asculte şi sa se spovedeasca adesea; sa
respecte, dupa putere, Sfintele Canoane; in caz de mare nevoie sa ceara sfatul
episcopului locului (Dupa Pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie,
ed. 1940, pag. 149-155 şi 264-267).
Ce trebuie sa faca duhovnicul cu clericii care au savarsit pacate opritoare
de cele sfinte?
Spune Sfantul Simeon al Tesalonicului (op. cit., cap. 293) ca "
greselile preotilor in cele ale preotiei la arhiereu trebuie sa se
marturiseasca şi sa se dezlege ". Canonul 11 al Sinodului I Ecumenic
spune ca daca duhovnicul constata la clerici abateri canonice grave sa nu-i
dezlege, nici sa-i opreasca de la cele sfinte, ci sa-i trimita la episcopul
locului, singurul care ii poate dezlega sau caterisi. Iar Sfantul Nicodim
Aghioritul spune la fel: " Sa nu cumva, o duhovnice, sa dezlegi greselile
preotilor opritoare de Sfanta Liturghie, ci sa-i trimiti la episcopul locului
". Clericul care a savarsit pacate opritoare de cele sfinte, macar de
Sfanta Liturghie sa se opreasca, daca nu şi de celelalte Sfinte Taine. In
aceasta privinta spune Sfantul Ioan Gura de Aur: " Mai bine sa stea
biserica lui Dumnezeu fara slujba, adica inchisa, decat sa slujeasca in ea un
preot nevrednic! "
Ce sfaturi mai importante dati duhovnicilor?
Preotul duhovnic este suveran la scaunul de spovedanie. El judeca atunci in
numele şi in locul lui Hristos. Nu poate lega oricum, fara judecata; nici
sa dezlege orice şi pe oricine. Pentru a nu greşi trebuie sa cunoasca
foarte bine Sfintele Canoane, Traditia Bisericii, practica liturgica,
invataturile Sfintilor Parinti şi mai ales Sfanta Scriptura, ca fara
aceste arme este ca un soldat fara sabie. Apoi, duhovnicul trebuie sa fie tare
in credinta, cu mare frica de Dumnezeu, cu multa mila de oameni şi cu
inima de tata pentru toti. Sa judece cat mai atent şi drept, adica fara
partinire, sa tina cont de firea, varsta, asezarea, temperamentul, studiile,
pozitia sociala, starea sanatatii, cultura, puterea de intelegere şi
ascultarea fiecaruia, si, mai ales, de credinta şi de frica de Dumnezeu pe
care o are credinciosul. Sa spovedeasca cu mare grija şi atentie, fara
graba. Sa asculte ce i se spune de fiecare, şi apoi sa intrebe, incepand
de la cele duhovnicesti, la cele firesti, de la credinta, rugaciune şi
biserica, la cele omenesti şi trupesti. Sa nu iscodeasca prea mult pacatul,
sa nu sminteasca mai ales pe tinerii copii cu intrebarile sale; sa nu se mire
nici sa ocarasca pe cineva pentru pacatele marturisite; sa nu intrebe cu cine
anume a pacatuit şi mai ales sa nu divulge secretul spovedaniei. Sfintele
Canoane spun ca cine divulga pacatele de la spovedanie sa i se ia harul
preotiei şi al duhovniciei. Duhovnicul sa marturiseasca numai individual
şi niciodata in comun.
Cand i se da omului inger pazitor? La zamislire, la nastere sau la Sfantul
Botez?
Dupa Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos ingerul pazitor se da omului
la Sfantul Botez. Acest lucru se poate intelege din rugaciunea a cincea de la
facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice asa: " Insoteste-i
viata lui cu inger de lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de toata bantuiala
potrivnicului, de intampinarea celui viclean, de demonul cel de amiaza şi
de naluciri rele ". Pe langa ingerul pazitor, Dumnezeu trimite omului
şi alti ingeri in viata spre a-l ajuta, a-l indrepta şi a-l mangaia
in ispitete şi incercarile luptelor duhovnicesti prin care trece omul in
acest veac. Despre aceasta vorbeste dumnezeiescul Apostol Pavel, zicand: "
Ausunt duhuri slujitoare care se trimit spre slujba pentru cei ce vor sa
mosteneasca mantuirea? " (Evrei 1, 14). Cu aceste cuvinte, Apostolul
inalta cugetele ascultatorilor şi mangaie foarte mult pe crestini, fiindca
arata ca Dumnezeu are multa purtare de grija pentru dansii, de vreme ce "
pe ingeri, care covarsesc pe oameni, i-a randuit sa slujeasca pentru mantuirea
oamenilor ".
Dar vedem ca atat in Legea Veche, cat şi in Legea Darului, ingerii au
fost trimişi de Dumnezeu sa ajute şi sa slujeasca oamenilor celor
alesi, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Iosua Navi, Ghedeon, Manase,
proorocul David, Ilie Tesviteannul, Sedrah, Mesah şi Abdenago, Daniil
proorocul, Iosif, Fecioara Maria, pastorii de la Bethleem, Maria Magdalena,
Cornelie Sutasul, Apostolul Pavel şi altii. Prin aceste cateva marturii am
aratat ca Preabunul Dumnezeu ne randuieste noua ingeri pazitori, nu numai la
Sfantul Botez, ci şi in toata viata, ajutand pe cei dreepti pe calea
mantuirii, care Il iubesc şi cred intru El.
Necredinciosii, paganii şi ereticii primesc şi ei de la Dumnezeu
ingeri pazitori?
Unii ca acestia, intrucat nu sunt botezati intru numele lui Hristos, nu
primesc ingeri pazitori. Ei nici nu cred in ingeri. Iar cei ce zic totuşi
ca cred in Dumnezeu, dar sunt eretici, acestia intristeaza şi departeaza
de la ei pe ingerii Domnului care iubesc adevarul dreptei credinte, cel asezat
de Hristos şi de Apostoli in Biserica Sa. (A se vedea Talcuirea Epistolei
catn Evrei, de Teofilact al Bulgariei, 1904). Cat priveste popoarele pagane,
acestea de abia au cate un inger pazitor pentru hotarele fiecarei tari, dupa
marturia Sfiintei Scripturi care zice: " Atunci a pus hotarele neamurilor
dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu " (Deuteronom 32, 9). Acesti ingeri
fac parte din ceata Domniilor, ca cei ce domnesc peste neamuri. Dupa traditie,
sunt ingeri pazitori peste cetati, orase, sate, manastiri şi oriunde se
preamareste numele lui Dumnezeu.
Care este menirea ingerului pazitor in viata credinciosului şi cum il
ajuta la mantuire?
Menirea ingerului pazitor este de a-l pazi pe credincios in chip nevazut de
ispitele diavolului, de caderi in tot felul de pacate, de a-l calauzi pe calea
Bisericii, a pocaintei şi a rugaciunii; de a-l mangaia in necazurile
viietii şi de a-l indemna prin gand la toata fapta buna. Ingerul pazitor
este dat de Dumnezeu omului spre pazirea trupului şi a sufletului sau. El
niciodata nu doarme, dupa cuvantul psalmistului: " Nici sa dormiteze cel
ce te pazeste " (Psalm 120, 3). Ingerul pazitor apara sufletul cel
incredintat lui in vreme de ispita, daca are credinta şi frica de Dumnezeu,
dupa spusa aceluiaşi imparat şi prooroc: " Tabari-va ingerul
Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul " (Psalm 33, 9). Ingerul
pazitor slujeste la mantuirea omului (Evrei 1, 14). Ingerul pazitor scapa pe om
in vreme de primejdie (Fapte 5, 19;12, 7-8; 12, 15; 9, 11). Ingerul pazitor
este duh slujitor al lui Dumnezeu spre pazirea oamenilor (Psalm 102, 21; 103,
5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7). Mantuitorul ne porunceste sa nu dispretuim pe
copii, " ca ingerii lor, in ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu " (Matei
18, 10).
Crestinul are şi un inger rau care ii urmeaza toata viata? Care este
scopul ingerului rau?
Da, orice crestin are de la Botez un inger bun, care sta de-a dreapta lui
şi il povatuieste spre tot lucrul placut lui Dumnezeu. El scrie cu
de-amanuntul, una cate una, toate faptele bune, pe care le face in viata
şi pe care i le va prezenta in ceasul judecatii cand " cartile se vor
deschide ". De asemenea, crestinului ii urmeaza din pruncie şi un
inger rau (diavol) care scrie şi el, amanuntit, tot pacatul pe care il
face omul in viata, pana in clipa mortii.
Scopul ingerului rau este de a-l ispiti intotdeauna şi a-l indemna la
pacat, cu gandul, cu imaginatia, cu simturile, cu cuvantul, cu fapta, cu trupul
şi cu sufletul. Daca omul il asculta, se invoieste la pacat şi chiar
il savarseste; diavolul scrie orice gand, orice cuvant sau fapta rea facuta in
viata, de care ii va cere raspuns la judecata particulara, adica dupa moarte,
daca nu a fost dezlegat de pacate in viata, prin spovedanie şi pocainta.
Curm poate crestinul scapa de ispitele ingerului rau, adica ale diavolului,
care il urmareste toata viata?
De nevoie este pentru mantuirea omului sa fie ispitit de diavolul, ca daca
nu se va ispiti, nu se va mantui, nu se poate cali in lupta cea duhovniceasca
şi nu poate avea nici o plata pentru faptele sale cele bune, fiind facute
din obicei, fara nici o impotrivire de la diavolul. De aceea zice şi
Sfantul Petru, ca " diavolul, potrivnicul vostru, ca un leu racnind umbla,
cautand pe cine sa inghita, caruia stati-i impotriva, fiind intariti in
credinta..., (I Petru 5, 8-9). Deci, viata noastra este o lupta cu diavolul,
care ne ispiteste, fie prin propriul nostru trup, fie prin cei din jurul
nostru, fie direct, prin slugile intunericului. Ispitele sunt necesare pentru
ca ne calesc in lupta cu pacatul, pentru mantuirea noastra, dar numai sa nu ne
biruiasca. Un mare parinte din Pateric zice: " Inlatura ispitele şi
nu se va mantui tot omul ".
Crestinul poate scapa nebiruit de ispitele diavolului prin lucrarea tuturor
faptelor bune şi mai ales prin rugaciune, post smerenie, dragoste,
spovedanie deasa, pocainta, milostenie şi multa rabdare.
Cand crestinul pacatuieste cu voia sa, se indeparteaza ingerul bun de la
dansul? Dar
cand face o fapta buna, fuge ingerul rau de la dansul?
Daca pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu (Deuteronom 25, 16; Pilde
5, 5; 10, 5; 3, 32) , apoi cum va iubi ingerul Domnului pe cei pacatoşi
şi nu se va departa de la ei? Şi daca " cel ce face pacatul este
de la diavolul " , (1 Ioan 3, 8-10; Ioan 8, 44) , apoi cum va sta ingerul
Domnului langa cel ce face lucrurile diavolului, adica, langa cel betiv,
desfranat, preadesfranat, necredincios, mincinos zgarcit, urator de oameni
şi eretic? Şi daca pacatul alunga de la om binecuvantarea lui Dumnezeu (Numeri
14, 34; Iosua Navi 5, 6; Psalm 80, 13-14; Isaia 48, 18-19) , apoi cum va sta
ingerul Domnului langa cel ce lucreaza pacatul? Şi daca Duhul Sfant se
intristeaza de pacat (Galateni 4, 30; I Tesaloniceni 5,19) , cum nu se va
intrista ingerul Domnului şi nu se va departa de la cel ce face pacatul
şi nu voieste sa se intoarca la pocainta? Şi daca Sfantul Duh este
maniat şi suparat pe cei neascultatori şi rai (Isaia 6, 3, 10) cum nu
se va supara şi ingerul Domnului cel curat şi sfant, pe cel ce face
pacate şi nu voieste sa se intoarca la pocainta?
Asadar, ingerul pazitor, randuit de Dumnezeu fiecarui crestin, uraste
pacatul caci pacatul ucide sufletul şi se departeaza de la cel ce lucreaza
faradelege. Dar, iaraşi se intoarce şi ajuta pe omul pacatos, cand
acesta vine la pocainta cu lacrimi şi cu durere in inima pentru cele
facute (II Corinteni 7, 9). Caci " bucurie se face in cer pentru un
pacatos care vine la pocainta " (Luca 15, 7-10) , deoarece Dumnezeu
voieste " ca toti oamenii sa se mantuiasca şi sa vina la cunostinta
adevarului " (Iezechiel 18, 23-32; 33, 11; II Petru 3, 9). Deci, cand omul
face cele rele intristeaza şi departeaza de la sine pe Duhul Sfant şi
pe ingerul pazitor, iar in locul lui se apropie de om diavolul şi duhul
cel rau. Iar cand crestinul se intoarce din toata inima lui la pocainta,
veseleste pe Dumnezeu şi pe toti ingerii din cer, apropie de sine pe
ingerul sau şi alunga de la dansul pe ingerul satanei. Şi aceasta
lupta se da in inima şi mintea omului in orice clipa, pana la sfarsitul
vietii lui.
Cum trrebuic sa colaboreze crestinul cu ingerul sau pazitor, pentrn a
ajunge intru imparatia lui Dumnezeu?
Crestinul trebuie sa imite pe sfinti şi pe ingeri, ca sa fie numarat
in cer impreuna cu sfintii şi cu ingerii. Adica, sa-L slaveasca neincetat
pe Dumnezeu; sa-L laude şi sa-I multumeasca todeauna lui Dumnezeu pentru
toate; sa-L asculte, sa pazeasca poruncile Lui, sa-L iubeasca pe Dumnezeu, sa
iubeasca toti oamenii, sa duca intru toate viata crestineasca. Precum ingerul
este slujitor al lui Dumnezeu şi il pazeste pe om intru toate caile sale
(Psalm 90, 11) şi precum ingerul se supune voii lui Dumnezeu (Psalm 102,
20-21) , la fel trebuie sa faca şi omul credincios. Sa se supuna lui
Dumnezeu şi sa faca voia Lui. Şi daca ingerul se bucura de
intoarcerea pacatosului la pocainta (Luca 15, 7-10) , asa se cuvine sa faca
şi omul credincios. Sa se bucure de intoarcerea celor rai la pocainta.
Daca ingerii se ingrijesc de mantuirea oamenilor şi le ajuta (Facere 24,
7; Psalm 90, 11-12; Psalm 33, 7; Matei 4, 6) , asa sa faca şi crestinii,
mai ales pastorii de suflete, sa se ingrijeasca in tot chipul de mantuirea
şi intoarcerea la pocainta a sufletelor omenesti. Ingerii slavesc
neincetat pe Dumnezeu (Psalm 102, 20; Isaia 6, 3; Luca 2, 13-14; Apocalipsa 5,11).
La fel şi credinciosii sunt datori sa slaveasca pe Dumnezeu, dupa cuvantul
psalmistului: " Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea; pururea lauda
Lui in gura Mea " (Psalm 33, 1). Şi daca ingerul este pururea
veghetor spre tot lucrul bun, apoi şi omul credincios este dator neincetat
sa vegheze cu mintea sa şi sa ia aminte ca potrivnicul nostru, diavolul,
umbla ca un leu, cautand pe cine sa inghita " (I Petru 5, 8).
Asa de va face tot crestinul, se va afla impreuna lucrand cu ingerul sau
pazitor la savarsirea tuturor faptelor bune.
In ce chip ajuta ingerul pazitor pe suflet in ceasul mortii şi pana
cand ramane langa el dupa moarte?
Mai intai ingerul pazitor se roaga lui Dumnezeu pentru sufletul incredintat
lui ca sa aiba sfarsit crestinesc şi sa i se ierte toate pacatele. Apoi ii
da in cuget credinciosului sa se impace cu toti, sa se spovedeasca din
copilarie la preot, sa se impartaseasca cu Trupul Domnului şi sa-şi
puna toate in buna randuiala. Iar in ceasul mortii lui, nu numai un inger il
ajuta pe el, daca a facut fapte bune, ci mai multi. Acest lucru il spune
Sfantul Efrem Sirul, zicand: " Au nu stiti, fratii mei, ce fel de frica
şi de nevoie avem sa patimim in ceasul iesirii noastre din viata aceasta,
cand se va desparti sufletul de trup? Mare frica, mare taina se savarseste
acolo. Ca vin la dansul ingerii buni şi multime de oaste cereasca şi
toate puterile cele potrivnice şi stapanitorii intunericului, amandoua
partile voind sa ia sufletul şi sa-l aseze şi sa-i intocmeasca
locurile lui. Deci, daca sufletul si-a castigat de aici fapte bune, in ziua
iesirii lui, faptele bune pe care le-a castigat de aici se fac ingeri buni
şi il inconjoara pe dansul şi nu lasa nici una din puterile
potrivnice sa se atinga de el, ci il iau pe dansul cu bucurie şi veselie
impreuna cu ingerii, cantand cantari de biruinta lui Dumnezeu şi il duc pe
dansul la Stapanul Hristos, Imparatul slavei, şi il inchina Lui impreuna
cu toata puterea cereasca, şi il duc de aici la loc de odihna, unde nu
este durere, nici intristare, nici suspin, nici lacrimi, nici grija, ci viata
nemuritoare şi veselie vesnica, impreuna cu toti care au bineplacut lui
Dumnezeu... " (Sfantul Efrem Sirul, Cuvant pentru ca de-a pururea sa avem
in minte ziua iesirii noastre din viata, tomul III). La cei pacatosi, spune
Sfantul Efrem Sirul, faptele lor cele rele se prefac in ceasul mortii in ingeri
rai şi il insotesc pana e aruncat in focul gheenei, acuzandu-l pe el de
acelea ce le-a facut şi nu s-a pocait. Dupa moarte ingerul insoteste
sufletul 40 de zile, impreuna cu alti ingeri, aratandu-i intai fericirea
raiului şi apoi muncile iadului. Apoi il duc pentru a treia oara in fata
Prea Sfintei Treimi şi i se hotaraste, pana la judecata de apoi, fie loc
de odihna in rai, fie loc de osanda, dupa faptele sale. Din clipa aceea ingerul
pazitor il paraseste pana la judecata viitoare.
Iar cum sufletul trece prin vamile vazduhului dupa moarte, acelaşi
sfant parinte Efrem ne arata, zicand: Atunci, luand ingerii sufletul se duc
prin vazduh, intru care stau incepatoriile, stapaniile şi tiitorii de lume
ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti,
luatorii de seama şi zapcii care, intampinand pe suflet in vazduh, il
iscodesc şi aduc inaintea omului pacatele şi zapisele cele din
tinerete, cele din batranete, cele de voie şi cele fara de voie, cele
facute cu lucrul, cu gandul şi cu aducerile aminte. Multa este frica; mult
cutremur ticalosului suflet; nepovestita este nevoia care o patimeste atunci de
la multimea milioanelor de vrajmasi, tinandu-se de dansii, frangandu-se,
clevetindu-se, impingandu-se, oprind pe suflet ca sa nu se salasluiasca in
lumina şi sa intre in latura celor vii. Insa, sfintii ingeri luand pe
suflet, il duc... " (Ibidem, Cuvant pentru a doua venire şi pentru
judecata, tomul III).
Astfel, sfantul inger pazitor, dupa cum mai inainte am aratat, intotdeauna
sta langa omul credincios, spre a-l pazi şi a-l ajuta in viata. Inca
şi dupa moarte il insoteste pe suflet pana la 40 de zile.
La invierea cea de apoi va veni şi ingerul pazitor al fiecarui om?
In ziua infricosatei judecati, ingerul pazitor ajuta sufletul pe care l-a
pazit in aceasta lume şi calatoreste cu el inaintea infricosatului
Judecator. Despre acest adevar se scrie in mai multe locuri, şi mai ales
la Canonul catre ingerul pazitor, unde se scrie asa: " Cand se va pune
scaunul şi cartile se vor deschide şi Cel vechi de zile va sedea,
şi oamenii se vor judeca, şi ingerii vor stainainte, şi pamantul
se va clatina, şi toate se vor infricosa şi se vor cutremura, atunci
arata spre mine iubirea Ta de oameni şi ma izbaveste de gheena, pe Hristos
imblanzindu-L " (Cantarea a VIII-a). Ingerul pazitor va conduce sufletul
la invierea cea de apoi spre a-şi cunoaste trupul sau din pamant, cum
spune in viata Sfantului Vasile cel Nou din 26 martie.
Cum se bucura ingerii din ceruri pentru un pacatos care se pocaieste
şi in ce chip se intristeaza cand pacatuieste?
Ingerii din ceruri se bucura cand se pocaieste un pacatos, asemenea
Pastorului celui mare, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care a aflat oaia cea
pierduta, adica neamul omenesc, zicand: " Bucurati-va impreuna cu Mine ca
am aflat oaia cea pierduta " (Luca 15, 6). Acest lucru il descopera
Mantuitorul şi in pilda cu drahma cea pierduta. El arata bucuria ingerilor
pentru cel ce se intoarce la pocainta prin cuvintele: " Va zic voua, asa
se face bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care se
pocaieste " (Luca 15,10). Iar cand omul pacattuieste, ingerul pazitor se
intristeaza şi plange pentru el, departandu-se de acel suflet pana cand
iaraşi se intoarce la Dumnezeu prin pocainta.
Care este cea mai inalta intelepciune a crestinului?
Dupa Sfantul Vasile cel Mare, cea mai inalta intelepciune a crestinului
este sa cugete de-a pururea la ceasul mortii. Iar dupa Sfanta Scriptura, cea
mai inalta filosofie a crestinului este frica de Dumnezeu (Psalm 1, 1-4; 110,
10; Iov 18, 28; Pilde 15, 33). Frica de Dumnemu este neaparat trebuincioasa
pentru cinstirea lui Dumnezeu (Psalm 5, 7) şi pentru slujirea lui Dumnezeu
(Deuteronom 6, 13; 10, 20; Psalm 2, 11; Evrei 12, 20). Frica de Dumnezeu este
necesara pentru dobandirea mantuirii noastre (Filipeni 2, 12; Pilde 28, 14);
pentru pazirea poruncilor lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 24; 8, 6; 10, 12-13);
pentru ferirea de pacate (Exod 20, 20; Psalm 4, 4; Pilde 14,16;16, 6; Iov 1, 8;
2, 3); pentru dobandirea sfinteniei (II Corinteni 7, 1); pentru a carmui
sufletele cu dreptate (Exod 18, 21; II Regi 23, 3); pentru a judeca drept (II
Paralipomena 19, 6-9). De aceea Sfanta Scriptura ne invata sa umblam intru
toate cu frica lui Dumnezeu, sa facem toate cu credinta şi cu frica de
Dumnezeu (II Paralipomena 19, 9; Efeseni 5, 21; Coloseni 3, 22).
Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele: " Adu-ti aminte de cele mai de
pe urma ale tale şi in veac nu vei greşi "? (Isus Sirah 7, 38).
Aceste cuvinte ne invata ca de-a pururea sa avem in minte pe langa frica de
Dumnezeu şi cugetarea mortii. Insa aceasta la noi, cei incepatori in fapta
buna, caci cei ce sunt sporiti prin darul lui Dumnezeu dobandesc in locul
fricii de moarte dragostea de Dumnezeu. Acestia nu mai au frica de moarte
deoarece dragostea scoate afara frica (I Ioan 4, 18). Iar cele mai de pe urma
ale omului, dupa Sfintii Parinti, de care trebuie sa ne aducem aminte in toata
viata, sunt: ceasul mortii, adica despaitirea sufletului de trup, trecerea
sufletului pe la vamile vazduhului, starea sufletului inaintea Prea Sfintei
Treimi şi hotararea care i se va da, adica raiul sau iadul.
Ce intelegem prin moarte?
Prin moarte intelegem doua lucruri: moarte fizica, adica despartirea
sufletului de trup, şi moartea duhovniceasca, adica calcarea poruncilor
lui Dumnezeu, care ucide şi sufletul şi trupul omului pacatos. Omul
insa nu moare niciodata cu sufletul, ci numai cu trupul. Caci sufletul este
creat de Dumnezeu nemuritor, fie ca ajunge in rai sau in iad, dupa faptele lui.
Moarte sufletului este pacatul, dupa cuvantul: " Plata pacatului este
moartea " (I Corinteni 15, 56; Iezechiel 18, 4, 20; Romani 1, 32; 6,16
etc.).
Ce intelegem prin judecata particulara şi unde se aseaza sufletele
oamenilor dupa moarte?
Sunt doua feluri de judecati ale oamenilor. Cea dintai este judecata numita
particulara, adica personala, ce se va face indata dupa moarte, cand fiecare
suflet trece prin infricosatele vami ale vazduhului şi sta inaintea Dreptului
Judecator, spre a i se hotari loc de odihna sau de osanda provizorie, dupa
faptele lui, pana la a doua venire a lui Hristos. A doua este judecata de apoi
sau generala, a tuturor oamenilor, care va avea loc la sfarsitul veacurilor,
cand se vor alege cei buni de cei rai şi vor merge cei buni intru
imparatia lui Dumnezeu, " şi asa pururea cu Domnul vor fi " ,
iar cei rai vor fi aruncati in focul cel vesnic (Matei 25, 31-46).
Cat despre locul unde se aseaza sufletele oamenilor dupa moarte, potrivit
cu pilda bogatului nemilostiv şi saracului Lazar (Luca 16,19-31) , Sfanta
Biserica ne invata asa: timp de doua zile dupa moarte sufletul este purtat de
ingerul pazitor peste tot in lume, pe unde a trait şi a facut fapte bune
sau rele şi işi aminteste de toate cele din pruncie pana in ceasul
mortii. In a treia ei este dus la Dumnezeu, iar la 40 de zile i se randuieste
loc de odihna sau osanda. In Pravila Mare de la Targoviste, capitolul 162,
spune ca " sufletul, de multa dragoste a trupului (sau) , caci s-a despartit
de dansul, uneori merge la casa aceea unde a fost in viata, iar alteori la
mormantul unde este trupul ingropat. Iar imbunatatitul şi dreptul suflet
merge pe la locurile unde avea obiceiul sa se roage pentru mantuirea lui
şi face doua zile pe pamant. Iar a treia zi merge sufletul impreuna cu
ingerul sau la cer şi sta inaintea groaznicutui scaun şi se inchina
inaintea lui Dumnezeu. Pentru aceea se face a treia zi Sfanta Liturghie şi
pomana pentru cel mort. Iar daca se inchina lui Dumnezeu merge cu ingerul de ii
arata bogatele şi frumoasele lacasuri ale sufletelor dreptilor şi ale
sfintilor care au facut voia lui Dumnezeu in lume. Toate acestea le vede
sufletul atunci (de la a patra pana la a noua zi). Iar a noua zi merge iar de
se inchina lui Dumnezeu. Pentru aceasta se face Litughie şi pomenire la a
noua zi. Apoi il duce ingerul şi ii arata toate muncile cele de dedesubt
(din iad) pana la 40 de zile, (cand se inchina a treia oara Prea Sfintei
Treimi). Pentru aceasta se fac liturghii şi pomeniri (pentru cei morti) la
40 de zile. Iar de acum incolo, dupa lucrurile care le-a facut ii da lui de se
odihneste, pana va veni Hristos sa judece lumea şi sa-i dea sau sa-i
plateasca fiecaruia dupa lucrurile lui ".
Aceasta este Traditia Bisericii şi acesta este rolul slujbelor ce se
fac pentru cei raposati.
Ce deosebire este intre rai şi imparatia lui Dumnezeu?
Sfantul Ioan Damaschin, in Dogmatica sa, spune ca " raiul este
material şi spiritual şi in el stau sfintii pana la sfarsitul lumii
". Dupa
judecata de apoi dreptii vor intra impreuna cu Hristos intru imparatia
cerurilor. In rai sfintii şi dreptii nu se impartasesc direct de slava Prea
Sfintei Treimi, ci numai in parte. Iar cand vor " intra intru slava Sa
" , atunci " vor fi pururea cu Domnul ". In rai stau dreptii
numai provizoriu, temporar, pana la infricosata judecata generala; iar in
imparatia lui Dumnezeu petrec vesnic impreuna cu ingerii, in lumina cea
neinserata a Prea Sfintei Treimi. In rai sufletele pot fi mutate dintr-o stare
de fericire in alta, potrivit cu faptele facute pe pamant, care ajuta la
mantuirea altora in vreme indelungata şi potrivit cu rugaciunile şi
milosteniile ce se fac pentru ele; iar in imparatia lui Dumnezeu toate sunt
desavarsite şi vesnice. Raiul este o gradina dumnezeiasca, cu pomi, cu
flori, cu pasari ceresti, cu fericire nedeplina, situata " in cer ". Iar
imparatia lui Dumnezeu este insuşi locul slavei, unde se afla scaunul Prea
Sfintei Treimi, situata deasupra cerurilor, in " cerurile cerurilor,
despre a carei slava nimeni nu poate vorbi; nici om, nici inger, nici
insuşi Sfantul Pavel, care a fost rapit pana la al treilea cer (II
Corinteni 12, 3-4). Asadar, primul om a pierdut prin pacat raiul, o gradina
cereasca, iar prin credinta in Iisus Hristos şi prin sfintenie va dobandi,
nu o gradina, nu raiul cel dintai, ci insaşi imparatia slavei lui
Dumnezeu.
Cuviosul Nicodim Aghioritul, in talcuirea Epistolei a doua catre Corinteni,
spune ca " dupa slava, altul este cerul şi altul este raiul. Iar dupa alegorie
şi analogie, poate este acelaşi sau poate nu este acelasi... ". Sfantul Maxim
Marturisitorul explica mistic cele trei ceruri la care poate ajunge omul
indumnezeit. Intaiul cer este sfarsitul a toata fapta buna. Al doilea cer este
inaltarea mintii şi cunostintei la cele dumnezeiesti, atat simtite cat
şi gandite. Al treilea cer este teologia, prin care ajunge cel desavarsit,
cu ajutorul darului Sfantului Duh, la starea de contemplatie, adica la rapirea
mintii şi la intelegerea tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de
cunostinta. Unii din Sfintii Parinti zic ca Apostolul Pavel a fost rapit in
rai, adica la al treilea cer al cunoasterii dumnezeiesti, fiindca i s-au vestit
cuvintele tainice şi negraite despre rai, care şi pana astazi sunt
ascunse pentru noi. Adica, ce este pomul viietii cel din mijlocul raiului; ce
este pomul cunostintei binelui şi raului; ce au fost heruvimii şi
sabia de vapaie care pazea usa Edenului; ce au fost pomii din care a randuit
Dumnezeu sa manance Adam, şi altele pe care le-au talcuit Sfintii Parinti,
insa nu asa cu amanuntul.
Raiul este loc foarte laudat pentru frumusetea lui. Acolo a fost rapit
Sfantul Pavel şi a auzit cantari " pe care nu este cu putinta omului
a le vorbi " (II Corinteni 12, 4). Acolo sunt Enoh şi Ilie; acolo
este talharul de pe cruce; acolo este " sanul lui Avraam " in care a
intrat Lazar şi unde sunt asezate de catre ingeri toate sufletele
dreptilor şi sfintilor, in loc de odihna, pana la judecata cea viitoare,
cand li se va da imparatia cerurilor (Kiriacodromion, Talcuirea evangheliei cu
bogatul şi saracul Lazar).
Care sunt insusirile sufletului dupa moarte?
Sufletul, dupa despartirea de trup, işi pastreaza insusirile sale date
de Dumnezeu, ca: memoria, cugetarea, gandirea, intelegerea, vointa libera etc. In
schimb unele facultati ca: placerea, mahnirea, frica, mania, imaginatia,
activitatea şi cele de acest fel, dincolo nu lucreaza ca aici, unde
sufletul este in legatura cu trupul acesta patimas. Toate aceste facultati dupa
moarte se induhovnicesc, asemenea trupurilor celor duhovnicesti, dupa cuvantul
Sfantului Pavel care zice: " Seamana-se trup sufletesc, scula-se-va trup
duhovnicesc " (I Corinteni 15, 44). Patru sunt insusirile trupului inviat
din morti, dupa Sfantul Apostol Pavel: nestricaciunea, cinstea, puterea şi
duhovnicia (I Corinteni 15, 42-44). Iar insusirile sufletului sunt cele aratate
mai sus, care raman vesnic cu el, fie ca sufletul este in rai sau in iad. In
schimb, insusirile firesti ale trupului omenesc, precum puterea seminala, cea
hranitoare şi simtitoare, dupa moarte nu le mai are sufletul, deoarece
trupurile duhovnicesti in rai nu mai au nevoie de mancare şi bautura, cum
spune Sfantul Pavel: " Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare şi
bautura, ci dreptate, pace şi bucurie in Duhul Sfant " (Romani 14,
17).
Sufletele dreptilor se cunosc intre ele in rai? Dar ale pacatosilor din iad? Ce legatura este intre
cei din rai cu cei din iad şi cu cei de pe pamant?
Ca dreptii se cunosc in rai, despre aceasta nu poate fi nici o indoiala. Acest
lucru il arata insuşi Mantuitorul in pilda cu bogatul nemilostiv şi
saracul Lazar, unde spune: " Şi in iad, ridicandu-şi bogatul
ochii sai, vede pe Avraam de departe şi pe Lazar la sanurile lui "
(Luca 16, 23). Dar nu numai ca se vad, ci intelegem din Sfanta Evanghelie ca se
aud unii pe altii. Ca iata ce zice bogatul din iad catre Avraam: " Parinte
Avraam, miluieste-ma şi trimite pe Lazar... ". In Kiriacodromion
scrie urmatoarele, la talcuirea acestei evanghelii: " Cei pacatoşi
vad pe cei drepti, nu numai pe cei cunoscuti ci şi pe cei necunoscuti. Vad
cei pacatoşi şi pe cei nedreptatiti de dansii, insa " de departe
". Ca foarte departe sunt ei de imparatia lui Dumnezeu şi de
fericirea cea vesnica. Vede bogatul cel nemilostiv, pe Avraam cel milostiv
şi iubitor de straini şi pe Lazar cel nemiluit de dansul. Egipteanca
cea inversunata (femeia lui Putifar) vede pe Suzana cea curata şi pe Iosif
pe care l-a suparat şi napastuit. Izabela cea nedreapta vede pe Ilie cel
drept şi pe Navute pe care l-a nedreptatit. Iar Neron tiranul vede pe
Constantin imparatul, cel intocmai cu Apostolii, pe Petru, pe Pavel şi pe
ceilalti sfinti pe care i-a omorat. Aceasta o adevereaza şi cuvantul
Domnului, care zice: " Vedea-vor pe Acela care L-au impuns " (Ioan
19, 37) ". Iar aceasta mai pe larg o zice inteleptul Solomon, graind:
" Atunci va sta dreptul cu indrazneala multa inaintea fetei celor ce l-au
necajit pe el şi a celor ce au lepadat ostenelile lui şi vazand se
vor tulbura cu frica groaznica şi se vor minuna de vederea cea preaslavita
" (Intelepciunea lui Solomon 5, 1-2).
Deci, legatura dintre cei din rai cu cei din iad aceasta este, ca se vad
şi se aud unii pe altii " de departe " , ca cei din iad se roaga
şi cer ajutor celor din rai ca sa fie scapati de osanda. Iar cei de pe
pamant sunt in legatura duhovniceasca de dragoste cu toti cei raposati,
indiferent unde ar fi şi fac rugaciuni şi milostenii pentru izbavirea
lor din munci. Datorita acestora şi mai ales Sfintei Liturghii şi
dezlegarilor ce se fac in Biserica pentru cei raposati, este posibila iesirea
unor suflete din iad, spre a intra in rai, prin mila prea bunului nostru
Dumnezeu. Dar numai pana la judecata cea de apoi, dupa care nimic nu se mai
poate face pentru cei aruncati in muncile iadului. Cei din iad vad şi pe
cei de pe pamant şi se cunosc intre ei, dar nu se pot ajuta cu nimic (Luca
16, 28-31).
240. Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele Domnului, Care zice: " Ma
sui sa va pregatesc voua loc " şi " In casa Tatalui Meu multe
locasuri sunt "? (Ioan 14, 2).
Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a suit la ceruri sa gateasca loc celor
ce vor crede in El şi vor lucra poruncile Lui. Şi aceasta gatire este
despartita dupa masura faptelor bune ale fiecaruia, zice Sfantul Andrei al
Cezareei in talcuirea Apocalipsei, la Cuvantul VI. In ce consta "
pregatirea " de loc din ceruri, ramane o taina a lui Dumnezeu. Ea insa
arata dragostea desavarsita a Tatalui şi a Fiului şi a Sfantului Duh
pentru omul impodobit cu fapte bune, care devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar.
Iar cat priveste multele locasuri care sunt in " casa Tatalui " ,
adica in ceruri, auzi pe Sfantul Efrem Sirul ce zice: " Multele locasuri
ale Tatalui numeste Mantuitorul pe masurile mintilor celor ce salasluiesc in
latura aceea (in rai) , adica pe despartirile şi deosebirile intru care cu
mintea se vor desfata. Ca nu cu deosebirea locurilor, ci cu randuiala darurilor
a zis Domnul multe lacasuri. Caci precum din razele soarelui acestuia simtit,
dupa curatirea puterii celei vazatoare (fiecare) se desfateaza... asa şi
in veacul viitor toti dreptii şi sfintii se vor salaslui intr-o bucurie cu
nedespartire şi fiecare, dupa masura sa, dintr-un soare gandit se
straluceste şi dupa vrednicie trage pe bucurie şi veselie "
(Tomul III, Cuvant pentru fericitele lacasuri).
Dumnezeu, Care stie mai inainte de nastere cine se mantuieste, de ce nu
sileste pe om sa mearga pe calea mantuirii?
Da, Dumnezeu stie toate mai inainte de nasterea noastra. El stie care din
oameni se vor mantui şi care se vor osandi. Dar nu le hotaraste toate mai
dinainte, ci lasa la voia lor libera. Ca daca l-ar sili pe om pe calea
mantuirii, i-ar rapi libertatea şi vointa şi omul nu ar mai avea nici
o plata dincolo. Adica, omul si-ar pierde calitatea sa de om, de fiinta libera
si, deci, si-ar pierde şi rasplata şi mantuirea. Ca Dumnezeu nu este
spargator de usi, ci numai bate la usa inimii fiecaruia, iar a deschide este in
voia libera a omului. Auzi ce zice Domnul: " Iata, stau la usa şi
bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide usa, voi intra şi
voi cina cu el şi el cu Mine " (Apocalipsa 3, 20). Iata, dar, ca
Dumnezeu nu forteaza usa, adica voia libera a omului. Dumnezeu stia mai
dinainte ca cetatea Ninive se va pierde, pentru rautatile sale, dar nu a
hotarat pierderea ei mai dinainte, asteptand intoarcerea oamenilor. Intoarcerea
lor la pocainta a intors spre bine şi hotararea lui Dumnezeu. (Dupa
Sfantul Ioan Gurd de Aur, Cuvant despre pocainta, din Impartire de grau).
Asadar, ramane la voia omului de a se incununa sau a se osandi, caci
Dumnezeu " voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca şi la cunostinta
adevarului sa vina " (Isaia 45, 22; Matei 18,14; Ioan 3, 16; Timotei 2, 4;
3, 4; II Petru 3, 9). La mantuirea fiecaruia dintre noi se cere o singura
conditie: unirea voii noastre cu voia lui Dumnezeu şi atunci niciodata nu
ne vom osandi.
Cum poste ajuta Biserica sufletele credinciosilor dupa moarte?
Zice Sfantul Simeon al Tesalonicului ca " mai mult decat orice alta
slujba, sufletele raposatilor nostri sunt ajutate dupa moarte de Sfintele
Liturghii şi scoaterea de miride (particele) pentru ei " (Tratat
asupra tuturor dogmelor). Rugaciunile pentru morti se intemeiaza pe credinta,
pe binefacerile aproapelui şi pe incredere in pocainta celor raposati, cu
care cei vii se prezinta inaintea Domnului ca o implinire a poruncii de a se
iubi unii pe altii. De vor fi mici pacatele celui mort, atunci el se foloseste
de liturghiile, rugaciunile şi milosteniile ce se fac pentru el, adica il
iarta Dumnezeu si-l scoate afara din iad. Iar de vor fi pacate mari şi
grele, pe care nu le-a spovedit in viata, atunci nu se iarta, ci numai se
usureaza, caci Dumnezeu a inchis poarta raiului pentru el şi nu-i
foloseste la nimic, dar foloseste celor vii care le aduc cu vrednicie (Pravila
Mare de la Targoviste, 158).
" Mirida care se scoate la Liturghie şi pomenirea care se face
pentru cel mort, il uneste pe cel mort cu Dumnezeu si-l impartaseste cu Dansul
nevazut " (Sfantul Simeon al Tesalonicului, cap. 6, p. 375). Foloseste
inca pentru sufletele celor raposati şi pomenirile care se fac la 3, la 9
şi la 40 de zile (Ibidem 162). Pomenirea mortilor se face pana la un an
şi pana la sapte ani. Cel ce a murit spovedit, dar nu si-a implinit
canonul, este ajutat dupa moarte de slujbele Bisericii, de rugaciuni şi de
milostenii ce se fac pentru el. Iar dintre rugaciunile ce se fac pentru
raposati, cele mai de folos sunt Sfintele Liturghii (Sfantul Simeon al
Tesalonicului, IX, 72; Pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie
şi Viata repausatilor). Daca cineva a murit spovedit, dar nu si-a facut
canonul pe pamant, il face dincolo, in iad, şi apoi este scos la odihna
raiului.
Ce sunt şi cate sunt la numar vamile vazduhului pe unde trec sufletele
dupa moarte?
Vamile vazduhului sau " tribunalele din vazduh, pe unde trec şi
sunt cercetate sufletele oamenilor dupa moarte, sunt formate din cete de ingeri
rai, diavoli dintre cei mai infricosatori, care stau in calea sufletelor, le
opresc, le vadesc pacatele facute, chiar şi pe cele spovedite şi
parasite de multa vreme, pe cele savarsite in copilarie, in tinerete, la
batranete, pe cele gandite şi savarsite cu voie sau fara voie, pana in
clipa mortii. Sfantul Apostol Pavel zice despre aceste cete diavolesti: "
Ca nu ne este noua lupta impotriva trupului şi a sangelui, ci impotriva
stapaniilor, a incepatorilor şi stapanitorilor veacului acestuia "
(Efeseni 6, 12). Asa precum şi Sfanitul Pavel adevereste, ca cel ce a fost
rapit pana la al treilea cer, precum şi Traditia Bisericii, ne invata ca
cetele diavolilor din vazduh sunt impartite in numeroase grupuri sau polcuri, dupa
numarul patimilor şi ale pacatelor de moarte. Fiecare ceata de ingeri rai,
una mai infricosatoare decat alta, are in fruntea sa un inger cumplit, avand
misiunea sa cerceteze sufletul de un anumit pacat. Adica, de cand l-a facut,
cum l-a facut, de cate ori, in ce imprejurare, daca l-a marturisit sau nu la
preot, daca a facut sau nu canon pentru el, daca l-a parasit, daca a indemnat
şi pe altii sa-l faca sau nu. Cele mai grele vami, unde cad cei mai multi
crestini sunt vamile desfranarii, betiei, uciderii de copii, mandriei,
necredintei, osandirii altora, lenevirii, zgarceniei, urii, lacomiei şi
eresurilor.
Cat despre numarul exact al acestor vami, sau cum anume sunt asezate in
vazduh, ramane o taina a lui Dumnezeu. Unii sfinti, şi mai ales Sfantul
Vasile cel Nou de la 26 martie, numara 20 de vami ale vazduhului, pentru
principalele pacate de moarte. Altii numara 24. Noi nu trebuie sa iscodim
tainele lui Dumnezeu. Numai atat trebuie sa stim ca " pentru tot cuvantul
desert vom da seama ". De aceea trebuie sa parasim tot pacatul, sa ne
marturisim la duhovnici iscusiti, sa facem canonul dat, sa punem inceput bun,
sa ne rugam neincetat, sa facem milostenie şi sa alergam cat mai des la
biserica. Prin acestea ni se iarta toate pacatele şi se mantuiesc
sufletele noastre de vamesii vazduhului şi de muncile iadului.
De ce dezgroapa in unele parti mortii la sapte ani?
Dupa traditia Bisericii mortii nu se dezgroapa niciodata, pana la judecata
cea de apoi. Dar in unele locuri este obiceiul de a se dezgropa mortii la sapte
ani, cand li se face pomenire la mormant. Se mai dezgroapa prin orase, unde nu
este suficient loc prin cimitire şi chiar in unele manastiri, iar
osemintele calugarilor se depun in asa numitele " gropnite " , "
cripte " , adica " osuare " , situate sub bisericile din
cimitir, cum sunt la manastirile Neamt, Secu, Agapia, Varatec şi altele.
Dezgroparea mortilor este benevola. De obicei se pastreaza traditia
locului. Dezgroparea este obligatorie numai in trei cazuri: cand cel raposat a
fost blestemat, sau a fost sub vreo legatura arhiereasca, sau a murit in pacate
foarte grele. Daca sunt aflati neputrezi, este semn ca nu au fost iertati de
Dumnezeu şi este nevoie de multe rugaciuni şi dezlegari ca sa fie
iertati. Iar in alte cazuri nu trebuie sa le mai tulburam linistea celor
pecetluiti pana la a doua inviere.
Care sunt semnele ce caracterizeaza moastele sfintilor?
Moastele sfintilor aflate intregi in morminte sunt şi raman permanent
nestricacioase; sunt bine mirositoare; raspandesc buna mireasma; sunt uscate,
usoare şi au culoare galben-deschis, asemenea alunelor coapte; sunt
placute la vedere; nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca; sunt asemenea
omului care doarme linistit, şi izvorasc din ele felurite minuni şi
vindecari de boli, spre slava lui Dumnezeu (a se vedea şi Pidalion 1, fila
444). Cele mai recente sfinte moaste descoperite in vara anului 1980 in pustiul
Hozeva, din valea Iordanului, sunt moastele unui mare sfant şi sihastru
roman, moldovean, Cuviosul ieroschimonah Ioan Iacob " Hozevitul ". In
prezent sfintele lui moaste, intregi şi bine mirositoare, sunt asezate
intr-un sicriu frumos şi depuse in biserica manastirii Sfantului Gheorghe
Hozevitul, din apropiere de Ierihon.
Parinte Cleopa, de ce trebuie sa fie sfarsitul lumii?
Spun Sfintii Parinti ca pentru patru pricini trebuie sa fie sfarsitul
lumii. Ca sa se arate dreptatea lui Dumnezeu in toata desavarsirea ei; ca sa se
arate nedreptatea oamenilor fata de poruncile lui Dumnezeu; sa se pedepseasca
pacatele şi faradelegile lumii de la intemeierea ei pana la sfarsitul
veacurilor şi ca sa se rasplateasca faptele bune ale dreptilor pe masura
credintei şi a rabdarii lor.
Cand va fi sfarsitul lumii?
Nimeni nu stie cand va fi sfarsitul lumii. Aceasta este o mare taina a lui
Dumnezeu. Odata ucenicii au intrebat pe Iisus Hristos cand va fi sfarsitul
lumii. Iar Domnul le-a raspuns: " De ziua şi de ceasul acela nimeni
nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal " (Matei 24,
36; Marcu 13, 32; Luca 17, 20). Mantuitorul ne spune ca sfarsitul va veni fara
de veste, precum a venit; candva şi potopul. " Precum a fost in
zilele lui Noe, asa va fi şi venirea Fiului Omului. Caci, precum in zilele
acelea dinainte de potop, oamenii mancau şi beau, se insurau şi se
maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie şi n-au stiut pana ce a
venit potopul şi i-a luat pe toti, la fel va fi şi venirea Fiului
Omului " (Matei 24, 37-39). De aceea, intotdeauna trebuie " sa
priveghem " , sa fim pregatiti prin pocainta şi fapte bune şi sa
stam in asteptarea Mirelui Hristos, precum stateau fecioarele cele intelepte,
ca nu stim in care straja din noaptea vietii noastre va veni, " ca in
ceasul in care nu gandim Fiul Omului va veni " (Matei 24, 42-44). Insa
Domnul nu ne-a lasat cu totul in nedumerire. El ne-a spus ca mai inainte de
venirea Sa " in slava, sa judece viii şi mortii " , cum spune la
Crez, vor urma numeroase semne intre oameni, pe pamant şi in univers, care
vor prevesti apropierea venirii lui Hristos. Dupa aceste semne vom cunoaste
cat de aproape este venirea Domnului la judecata.
Care sunt cele mai importante semne premergatoare venirii lui Hristos la
Judecata de apoi?
Ni le-au aratat in Vechiul Testament mai ales marii profeti Isaia,
Iezechiel şi Daniil, iar in Noul Testament, Sfintii Apostoli Petru, Pavel
şi Ioan, in Apocalipsa. Dar cel mai clar ni le-a prevestit Insuşi
Domnul nostru Iisus Hristos, prin Sfintii Evanghelisti (Matei 24; Marcu 13;
Luca 21).
Ce trebuie sa facem noi crestinii ca sa aflam mila in ziua Judecatii lui
Hristos?
Sa facem mila, ca sa aflam mila. Mantuitorul ne va intreba mai intai de
faptele milei crestine, precum citim la Sfantul Evanghelist Matei, in capitolul
25, versetele 31-46. Apoi sa pastram cu sfintenie dreapta credinta in Iisus
Hristos, asa cum am mostenit-o de la Sfintii Apostoli. Sa ne pazim de "
proorocii şi hristosii mincinoşi " , care sunt crestini
razvratiti ce se rup de Trupul Bisericii lui Hristos. Pe langa dreapta credinta
sa ascultam de Sfanta Biserica şi de pastorii nostri sufletesti; sa ne
rugam mai mult; sa ne spovedim des, sa parasim tot pacatul care ne desparte de
Dumnezeu, sa traim cu totii in dragoste, " caci dragostea niciodata nu
cade " (I Corinteni 13, 8) şi sa rabdam toate necazurile şi
incercarile vietii, caci ne spune Hristos: " cel ce va rabda pana la
sfarsit, acela se va mantui " (Matei 24, 13).
Cum trebuie sa intelegem semnul apocaliptic 666, de care se vorbeste in
Apocalipsa, capitolul 13, versetul 18?
Numarul 666 este un numar alegoric, simbolic. Unele grupari sectare cred,
in mod literal, ca va fi o " pecete " pusa pe fruntea sau pe mana
dreapta a anumitor crestini vrednici de pedeapsa. In Biserica Ortodoxa, cel mai
bine explica sensul acestui numar Sfantul Andrei, episcopul Cezareei. Astfel,
primul 6 - spune acest sfant - simbolizeaza mania fara judecata; al doilea 6
simbolizeaza mintea plina de tulburare; iar al treilea 6 simbolizeaza pofta
fara ratiune. Toate aceste trei patimi vor stapani pe multi crestini in veacul
de pe urma, adica razbunarea, necredinta şi desfranarea.
Prin sfarsitul lumii intelegem distrugerea generala a universului sau numai
o reinnoire a lui?
Nu va fi distrusa lumea materiala, pamantul şi intreg universul, ci
numai se va reinnoi, se va curati, dupa care " va fi cer nou şi
pamant nou " (Apocalipsa 21, 1). La fel spune şi psalmistul David:
" Trimite-vei Duhul Tau şi se vor zidi şi vei innoi fata
pamantului " (Psalm 103, 31; II Petru 3, 13). Este pacat sa credem ca
Dumnezeu va distruge definitiv zidirea Lui pe care a facut-o cu mainile Sale
şi a zis " ca este buna foarte ". Sfintii Parinti au hotarat
şi ei ca " cine va zice ca la sfarsitul lumii va fi distrus
desavarsit pamantul şi universul - care este zidirea lui Dumnezeu - sa fie
anatema ".
De ce trebuie sa invie trupurile tuturor oamenilor la Judecata de apoi?
Trupurile tuturor oamenilor, de la primul Adam pana la ultimul nascut din
femeie trebuie sa invie la Judecata de apoi ca sa stea inaintea tronului lui
Iisus Hristos (Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10) şi ca sa ia fiecare
suflet şi trup plata sau osanda, dupa faptele care le-a lucrat cu trupul
şi sufletul in viata aceasta de acum (Iov 31, 11; Pilde 24, 12; Ieremia
17, 10; 32, 19; Iezechiel 18, 20; Matei 25, 35-45; Romani 2, 6; Iacob 2,13; I
Petru 1, 17). Invierea dreptilor se va face pentru a invia cu trupuri duhovnicesti
şi nestricacioase, asemenea trupului lui Hristos (Romani 6, 5; I Ioan 3,
2; Filipeni 3, 21). Nu vor fi doua randuri de invieri, a celor drepti mai
intai, pentru a imparati cu Hristos o mie de ani şi apoi a celor pacatosi,
cum invata ereticii hiliasti (milenaristi). Ci toti vor invia odata " la
trambita arhanghelului ". Trupurile oamenilor trebuie sa invie, sau spre
osanda, sau spre slava vesnica. (Daniel 12, 2-3).
Trupurile dreptilor vor invia spre a fi proslavite cu cele patru insusiri
ale trupurilor ceresti, de care spune Sfantul Apostol Pavel, adica cu
nestricaciunea, cu puterea, cu slava şi cu duhovnicia (I Corinteni 15,
42-49). Trupurile dreptilor vor invia ca sa poarte chipul trupului celui ceresc
al lui Hristos, precum in lumea aceasta au purtat chipul trupului cel pamantesc
(I Corinteni 15, 48). Iar trupurile celor pacatoşi vor invia spre munca
vesnica (Matei 25, 46) şi " spre a se cunoaste din asezarea fetei lor
vina lor şi pacatele care le-au facut " (Usa pocaintei). Trupurile
dreptilor vor invia ca sa fie proslavite de Hristos, pe Care L-au purtat in
inima lor pe pamant, ostenindu-se la toata fapta cea buna, dupa invatatura
Evanghelii. Iar trupurile pacatosilor vor invia ca sa se arate intunecate
şi grozave la vedere, ca cele ce au facut lucrurile intunericului şi
au purtat in ele pe diavolul, care este intuneric şi inselaciune (Usa
pocaintei, cap. 3).
Cand şi unde va fi judecata viitoare?
Intrebi cand va fi Judecata de apoi? Ne este de ajuns sa stim ca Dumnezeu a
hotarat o zi pentru judecata cea viitoare (Isaia 2, 12; 34, 8; Fapte 17, 31;
Romani 2, 16; Matei 11, 22-24) , care va fi sfarsitul lumii acesteia (Matei 24,
1-26). Iar cand va veni ziua Judecatii de apoi, sa auzim pe Insuşi
Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care zice: " Iar de ziua şi ceasul
acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal "
(Matei 24, 36). Iar de locul unde va fi judecata, stim din gura Sfantului
Apostol Pavel, ca va fi in vazduh şi in nori (I Tesaloniceni 4, 17; Ioan
3, 17, 24; I Corinteni 15, 51). Dupa marturia sfantului prooroc Ioil, locul
judecatii va fi in Valea Plangerii, adica in Valea lui Iosafat de langa
Ierusalim: " Şi voi aduna toate neamurile, zice proorocul, şi le
voi pogori pe ele in Valea lui Iosafat şi ma voi judeca cu ele acolo
" (Ioil 4, 12). Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca locul judecatii de apoi va fi "
afara oareunde de toata lumea aceasta, precum socotesc eu. Ca precum temnitele
imparatilor şi ocnele departe sunt puse, asa şi gheena va fi afara de
lumea aceasta, " (Impartire de grau, Cuvant despre judecata ce va sa fie).
Asadar, din marturiile sfintilor prooroci şi Apostoli şi din
invatatura Evangheliei lui Hristos, se arata atat de luminat ca este judecata
şi osanda vesnica pentru cei pacatosi. Iar de locul unde va fi judecata
şi gheena focului vesnic ne spune cel mai clar Sfantul Apostol Pavel, ca
va fi in vazduh (I Tesaloniceni 4, 17).
Dupa care legi se vor judeca toate semintiile pamantului?
Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca dupa patru legi vor fi judecati oamenii
la infricosatoarea Judecata de apoi:
a. Cei care au trait de la Adam pana la darea legii pe Muntele Sinai, vor
fi judecati de Hristos dupa legea constiintei data omului din nastere, numita
şi legea morala sau legea firii. Prin constiinta, care este glasul lui Dumnezeu
in om, fiecare stie ce este bine şi ce este rau. Dupa aceasta lege s-a
condus lumea pana la Moise (Romani 2,14-15).
b. A doua lege dupa care se vor judeca oamenii dinainte de Hristos şi
toti cei ce nu cred in Hristos, este legea zidirilor, a intregii creatii care
ne sta pururea in fata şi ne spune ca este facuta atat de minunat de un
Creator nevazut, de Dumnezeu. " Lumea vazuta, spune Sfantul Vasile cel
Mare, este scoala a sufletelor celor cuvantatoare " , este Biblia nescrisa
a tuturor oamenilor (Romani 1, 20; Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 43;
Exaimeron, Cuvantul 1, Bucuresti, 1826).
c. A treia lege, dupa care se vor judeca numai evreii, este legea scrisa a
lui Moise, care s-a dat pe muntele Sinai (Romani 2, 12).
d. A patra lege este Legea darului sau Evanghelia, data noua de Hristos,
dupa care se vor judeca toate popoarele crestine (Ioan 12, 48; Romani 2, 1-6;
Iacob 2, 12).
Daca cineva se leapada de botezul crestin este un apostat, adica lepadat de
Dumnezeu şi nu are iertare in veci, iar la judecata va fi mai greu
pedepsit decat un pagan care nu a stiut pe Hristos. Sfintii parinti spun ca
paganii nu se pot intoarce usor la credinta in Hristos pentru ca n-au cunoscut
pe Dumnezeu. Tot ei spun ca cei ce au gresit in Legea darului, ca crestini, mai
greu şi mai tare se vor pedepşi decat paganii care au gresit dupa
legea firii.
Intrucat dreptii din rai sunt mantuiti, pentru ce trebuie sa innvie şi
ei din morti şi sa fie judecati a doua oara in ziua de apoi?
Pentru ca in ceasul mortii au fost judecati provizoriu şi fara trup,
iar la judecata de apoi vor fi judecati cu tot cu trup. Adica, va fi judecat
şi trupul pentru faptele lui, ca sa nu ramana nici el nejudecat şi
nerasplatit sau neosandit. Apoi, pentru ca de la judecata particulara pana la
cea de pe urma, faptele bune facute de cei drepti pe pamant le agonisesc mai
multa rasplata şi odihna intru imparatia lui Dumnezeu, care li se va da in
ziua cea mare a judecatii. La fel şi cu cei pacatosi, faptele lor rele de
pe pamant le agonisesc dupa moarte, prin sminteala, mai multa osanda care li se
va da la judecata de apoi.
Deci, la judecata viitoare se vor judeca şi dreptii şi pacatosii
(Ecclesiast 3, 17; II Petru 2, 9) " şi toti vom sta inaintea
divanului lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce-a lucrat prin trup "
(Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10). Asadar, dreptii se vor judeca spre a avea
" marturia lui Hristos inaintea Tatalui " (Matei 10, 32; 25, 34; Luca
12, 8; Apocalipsa 3, 5) şi spre a primi rasplata cea vesnica; iar
pacatosii vor invia spre a primi osanda cea vesnica, dupa faptele lor (Matei
13, 43; 25; 46; Ioan 5, 29; Romani 2, 7-10; II Timotei 4, 8; I Petru 5, 4;
Apocalipsa 11, 18). Dreptii, dupa judecata de apoi, nu mai primesc raiul in
care au fost pana atunci, ci primesc imparatia lui Dumnezeu unde " vor
straluci ca soarele " intru lumina Prea Sfintei Treimi (Matei 25, 4, 34;
43).
De ce se cerceteaza la judecata de apoi numai faptele milosteniei iar
celelalte fapte nu, dupa cum spune Evanghelia dupa Matei, capitolele 25, 34-45?
Sa nu zicem ca la judecata de apoi nu se intreaba şi celelalte fapte
bune. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice: " De nu va
prisoşi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor şi
fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor (Matei 5, 20). Sa ne aducem
aminte ca imparatia cerurilor este a celor saraci cu duhul (Matei 5, 3) şi
a celor ce sunt prigoniti pentru dreptate (Matei 5, 10). Sa ne aducem aminte ca
numai cei ce vor ajunge la nevinovatia şi curatia pruncilor " vor
intra intru imparatia cerurilor " (Matei 18, 3; 19, 14; Marcu 10, 14; Luca
18, 16). Sa ne aducem aminte " ca prin multe scarbe şi necazuri ni se
cade noua a intra intru imparatia lui Dumnezeu " (Fapte 14, 22). Iar
Sfantul Apostol Pavel zice: " Nu va amagiti: nici desfranatii, nici inchinatorii
la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii, nici
lacomii, nici betivii, nici ocaratorii, nici rapitorii, nu vor mosteni
imparatia lui Dumnezeu " (I Corinteni 6, 9-10). La Efeseni, intareste din
nou acest lucru zicand: " Aceasta sa stiti ca tot desfranatul, sau
necuratul, sau lacomul, care este slujitor idolilor, nu are mostenire intru
imparatia lui Hristos şi Dumnezeu " (Efeseni 5, 5). Iar la Apocalipsa
zice: " partea celor fricoşi şi necredinciosi, şi pacatosi,
şi spurcati, şi ucigasi, şi desfranati, şi fermecatori,
şi inchinatori la idoli, şi a tuturor celor mincinoşi este
iezerul care arde cu foc şi pucioasa, care este moartea a doua "
(Apocalipsa 21, 8). Şi Pavel adauga in alt loc: " Nu stiti oare ca
nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu? " (I Corinteni 6, 9). Iar
Domnul zice: " pentru tot cuvantul desert pe care il vor grai oamenii vor
da seama in ziua judecatii " (Matei 5, 22;12, 36-37; Iuda 15).
Asadar, de toate faptele cele bune şi cele rele vom fi intrebati in
ziua judecatii de apoi. Iar daca spune evanghelistul ca la judecata de apoi vom
fi intrebati numai de cele sapte fapte ale milosteniei (Matei 25, 34-45) ,
aceasta sa intelegem ca milostenia este una din fiicele dragostei, dupa cum
zice şi Sfantul Pavel ca " dragostea se milostiveste... " (I
Corinteni 13, 4). Deci, intrucat dragostea este " legatura desavarsirii
" (Coloseni 3, 14) , sa intelegem ca din dragostea de Dumnezeu şi cea
de aproapele izvorasc toate faptele cele bune şi ca cine are dragoste
desavarsita acela a ajuns la " plinirea Legii " (Romani 13, 8-10) ,
avand in sufletul sau cea mai mare fapta buna care " nu piere niciodata
" (I Corinteni 13, 8). Caci in dragoste se cuprind toate faptele cele
bune.
Pentru aceasta va intreba Domnul la judecata numai de milostenie, pentru ca
cel ce este cu adevarat milostiv este şi un izvor al dragostei de Dumnezeu
şi de oameni şi lucrator a toata fapta buna.
De cate feluri este milostenia crestina?
Milostenia crestina este de doua feluri: trupeasca, adica materiala şi
sufleteasca, adica duhovniceasca. Ambele milostenii izvorasc din dragostea de
Dumnezeu şi de aproapele.
Care sunt faptele milosteniei trupesti cele mai mari?
Sunt cele aratate de Mantuitorul la Evanghelia judecatii de apoi (Matei 25,
4-45) şi anume: sa hranim pe cel flamand, sa adapam pe cel insetat, sa
imbracam pe cel gol, sa cercetam pe cel bolnav şi intemnitat, sa odihnim
pe cel strain şi care este in necaz.
Care sunt faptele milosteniei sufletesti?
Sa intoarcem la dreapta credinta pe cei necredincioşi şi eretici;
sa intoarcem la pocainta pe cei pacatoşi şi instrainati de Dumnezeu;
sa invatam cele bune pe cei nestiutori; sa mangaiem şi sa sfatuim pe cei
deznadajduiti, pe cei intristati şi bolnavi; sa ne rugam pentru aproapele
nostru, adica pentru tot omul care este in nevoi (Filipeni 1, 19; Coloseni 4,
3; Iacob 5, 16); sa iertam din inima pe cei ce ne gresesc şi sa nu ne
razbunam pe ei (Matei 5, 44-48; 18, 22).
Care este cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu? Dar a iubirii fata
de aproapele?
Cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu este " de a lua cineva
crucea sa şi a urma lui Hristos pana la moarte " (Matei 10, 38; Luca
14, 27) , asa cum au facut sfintii mucenici, cuviosii, calugarii cei aleşi
şi toti crestinii drepti. Iar fapta buna cea mai mare izvorata din iubirea de
aproapele este " de a-şi pune cineva sufletul (viata) pentru
aproapele sau " (I Tesaloniceni 2, 8; II Corinteni 12, 15; II Timotei 2,
10; I Ioan 3, 16).
Rugaciunea pentru aproapele este o datorie sau o fapta de milostenie?
Este şi una şi alta, caci toate faptele bune sunt o datorie a
crestinilor fata de Dumnezeu şi de oameni. Rugaciunea pentru aproapele
este o dovada a dragostei crestine (II Corinteni 9, 14) şi o datorie
duhovniceasca a fiecarui membru al Bisericii lui Hristos (Efeseni 6, 18; I
Timotei 2, 1; Iacob 5, 16). Oricum am socoti, suntem datori sa ajutam pe
aproapele nostru cu rugaciunea, cu cuvantul, cu sfatul, cu hrana, cu bani, cu
tot ce putem şi este.
Cum poate face milostenie saracul care nu are ce sa dea milostenie?
Daca cineva este asa de sarac ca nu are nimic sa dea milostenie celui
lipsit, unul ca acela este scutit de milostenia cea trupeasca, " ca daca
nu avem, nu ni se cere " zice Sfantul Isaac Sirul. Insa milostenie
duhovniceasca oricine poate şi este dator sa faca cu aproapele. Adica sa
se roage pentru cei in suferinta, sa-i indemne la biserica, sa le dea un pahar
cu apa, sa le spuna un cuvant de mangaiere.
Calugarii sunt datori sa faca milostenie materiala?
Cat priveste pe calugari " este mai mare lucru pentru ei sa fie
saraci, decat sa miluiasca pe saraci " (Filocalia, vol. IX, Cuvintele 16
şi 17 din Scara Sfantului Ioan Scararul). Iar daca monahii vor uita
fagaduinta lor de a fi saraci şi vor aduna bani şi alte averi, atunci
prea obligati sunt sa faca milostenie la saraci, caci ei au dat juramant
inaintea lui Hristos sa traiasca toata viata in saracie de buna voie. Pe
calugarii care aduna bani şi averi numai milostenia ii poate izbavi de
osanda lui Dumnezeu. In legatura cu aceasta sa va spun o istorioara adevarata,
scrisa in Prolog, volumul I, in 11 octombrie.
Era un egumen vestit la o manastire cu multi calugari. Acesta la inceput
era foarte milostiv şi iubitor de saraci. Pe toti care bateau la poarta
manastirii ii primea, ii ospata, vorbea cu ei şi le dadea cele de nevoie. Mai
tarziu, a devenit iubitor de cinste omeneasca şi a parasit milostenia
şi pe saraci. Se imprietenise cu oameni bogati, cu dregatori şi
boieri, carora zilnic le dadea ospete şi se indeletnicea numai cu ei. Iata
ca odata a venit la poarta manastirii un batran sarac şi i-a spus
portarului: " Parinte, spune-i egumenului ca a venit un frate al lui de
departe cu multa osteneala şi doreste sa vorbeasca cu dansul ". S-a
dus portarul manastirii, dar egumenul ospata şi vorbea cu bogatii. Cand
i-a spus, a raspuns cu asprime portarului: " Nu ma supara acum. Nu ma vezi
vorbind cu oamenii? Pentru ce ai slobozit pe acest sarac in manastire? ".
Auzind acel sarac nu s-a tulburat, ci a stat in asteptare la poarta pana seara.
Dupa cinci ceasuri a venit la egumen un oarecare om bogat şi l-a
intampinat egumenul in poarta. Atunci i-a spus saracul acela; " Am a-ti
spune un cuvant, parinte ". Dar egumenul nu l-a bagat in seama, ci l-a
lasat la poarta şi s-a dus la cina cu bogatul. Apoi iar l-a petrecut pana
la poarta şi nu a luat in seama rugamintea saracului aceluia. Deci,
inserandu-se şi vazand el ca nu-l primeste egumenul, s-a apropiat de
portar şi i-a zis: Asa sa-i spui egumenului: A venit Hristos la tine
şi nu l-ai primit! Deci, intrucat cauti cinste omeneasca, iata, de acum
voi trimite la tine pe cei bogati şi putemici din toata tara aceasta, ca
lucruri pamantesti doresti, dar bunatatile Mele nu le vei vedea! " In clipa aceea s-a facut nevazut. Era Iisus Hristos in chip de
sarac! Sa
invatam de aici, parinte, ce mare putere are milostenia la saraci pentru
mantuirea noastra. Ca odata cu saracul vine şi Hristos la usa noastra.
Deci, cei care avem cate ceva, sa le dam, ca sa nu plece de la noi intristati. Iar cei care nu au, sa-i
mangaie macar cu un cuvant şi sa se roage pentru ei. Sa ne amintim de parintele
Vichentie Malau, mare duhovnic la Secu şi Agapia. Cand venea cate un sarac
la chilia lui şi nu mai avea ce sa-i dea, se ducea pe la parinti sau maici
şi le zicea: " Va rog, imprumutati-ma cu o suta de lei, ca a venit
Hristos la mine şi nu am ce sa-I dau! " Asa faceau parintii nostri.
Asa sa facem şi noi! Saracii sunt mantuirea noastra.
Care este importanta milosteniei pentru mantuirea sufletului? Milostenia
singura mai poate inlocui pe celelalte fapte bune?
Am aratat mai inainte ca adevarata milostenie trupeasca şi sufleteasca
izvoraste din dragostea de Dumnezeu, şi de aproapele. Daca cineva este
milostiv, fara vreun scop rau, unul ca acela are dragoste de Dumnezeu şi
de aproapele şi prin aceasta el implineste toata Legea, deoarece "
dragostea este implinirea legii şi legatura desavarsirii " (Romani
13, 8-10; Coloseni 3, 14).
" Mila este mai placuta lui Dumnezeu decat jertfele " (Osea 6, 6;
Matei 9, 13; 12, 7). " Cine face milostenie işi face bine sufletului
sau " , zice Solomon (Pilde 11, 17) , dobandeste viata, dreptate şi
slava " (Pilde 21, 21) şi este fericit (Pilde 14, 21). Iar
Mantuitorul fericeste pe cei milostivi şi le asigura mila Sa, atat in
veacul de acum cat şi in cel viitor, caci zice: " Fericiti cei
milostivi ca aceia se vor milui " (Matei 5, 7).
Dar nu este de ajuns pentru mantuire numai milostenia. Ca nu numai porunca
milosteniei trebuie implinita, ci şi toate celelalte fapte bune şi
porunci ale lui Dumnezeu: Sfantul Apostol Iacob zice: " Cine va pazi toata
legea, dar va greşi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat de toate
poruncile. Caci Cel ce a zis sa nu desfranezi, a zis şi sa nu ucizi. Şi daca
nu desfranezi dar ucizi, te-ai facut calcator al legii " (Iacob 2, 11). Cel
ce a zis " fiti milostivi " (Luca 6, 36) , tot Acela a zis: " Nu
judecati şi nu veti fi judecati; nu osanditi şi nu veti fi osanditi;
iertati şi se va ierta voua " (Luca 6, 37). Şi cel ce a fericit
pe cei milostivi, Acela a fericit şi pe cei saraci cu duhul şi pe cei
blanzi şi pe cei ce flamanzesc şi pe cei prigoniti pentru dreptate
(Matei 5, 3-12).
Deci, trebuie sa intelegem clar ca omul credincios, care voieste sa se
mantuiasca, este dator sa implineasca nu numai porunca milosteniei, ci sa se
osteneasca dupa a sa putere a implini toate faptele bune şi toate
poruncile Domnului.
De ce se numeste iubirea de argint, adica iubirea de bani, de placeri
şi de averi, inchinare la idoli?
Se numeste inchinare la idoli pentru ca cei ce iubesc banii, placerile
trupului şi averile, se inchina acestor patimi ca unor dumnezei şi
pun pe acestea mai presus decat pe Ziditorul. Adica, cel ce se iubeste pe sine
mai mult decat pe Dumnezeu, este un inchinator la idoli. La fel este şi
cel ce se ingrijeste de mancare, de bani, de haine, de avere, mai mult decat de
suflet, de biserica, de rugaciune, de spovedanie, de milostenie. Iubirea de
sine are masura iubirea de aproapele (Matei 19, 19). Iubirea de Dumnezeu nu are
limita, adica este nelimitata, dupa porunca: " Sa iubesti pe Dumnezeu din
toata inima ta; din tot cugetul tau şi din toata puterea ta "
(Deuteronom 6, 4-5). Cel iubitor de bani se inchina banilor in locul lui
Dumnezeu. Cel lacom la mancare işi face pantecele sau un dumnezeu, adica
idol, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel (Coloseni 3, 5). Iar " cel ce
face pacatul este rob al pacatului " (Ioan 8, 34; Romani 3, 9; 6, 16;
Efeseni 2, 3; I Tesaloniceni 4, 5; Tit 3, 3; II Petru 2, 19). Deci, cine este
rob al pacatului, nu mai poate fi rob al lui Dumnezeu. Tocmai de aceea
Mantuitorul a pus prima conditie, celui ce vrea sa-I urmeze Lui, sa se lepede
de sine şi sa-şi ia crucea sa, spre a-I urma Lui (Matei 16, 24). Şi
aceasta, pentru ca cel ce are patima iubirii de sine are impreuna cu ea şi
toate patimile şi pacatele, deoarece " iubirea de sine este maica,
radacina şi izvor a tot pacatul " (Sfantul Efrem Sirul, Tomul III,
Cuvant pentru faptele cele bune şi pentru patimi; Fi!ocalia, vol. IV,
Cuvant minunat şi folositor, de Sfantul Ioan Damaschin etc.).
Ce este egoismul şi cum poate crestinul sa se izbaveasca de el?
Egoismul este iubirea de sine, adica iubire nerationala, exagerata fata de
trup (Filocalia, vol. II, cap. 59). Crestinul se poate curati de aceasta
cumplita patima prin lepadarea de sine (Matei 16, 24); prin biruirea de sine,
nepretuirea de sine, defaimarea de sine, cunostinta de sine şi tagaduirea
de sine; prin rugaciune, post şi deasa spovedanie.
Odata l-a intrebat pe parintele Cleopa unul din fii sai duhovnicesti: Ce
trebuie sa fac cand slujesc Sfanta Liturghie şi primesc pe Hristos?
Cand vrei sa slujesti şi sa te impartasesti cu Trupul şi Sangele
lui Hristos, trei lucruri esti dator sa faci: sa fii impacat cu toti, sa te
spovedesti şi sa-ti faci canonul de rugaciune. Cu aceste trei intotdeauna
apropie-te, iar fara acestea niciodata sa nu indraznesti a te apropia de cele
sfinte, ca sa nu te arzi in focul cel dumnezeiesc.
Un calugar din Manastirea Neamt l-a intrebat pe parintele Cleopa intr-o zi:
Ce sa fac sa ma mantuiesc?
Parinte Hariton, pazeste aceste trei şi te vei mantui cu darul lui
Hristos: Sa nu-ti ramana canonul şi rugaciunea nefacute in fiecare zi;
scoala-te la miezul noptii şi te roaga lui Dumnezeu, luand parte la slujba
Utreniei; infraneaza-te pana la moarte de mancarea de carne şi de vorbirea
de rau.
Parinte Cleopa, dati-mi un cuvant de folos l-a rugat unul din fii sai
duhovnicesti.
Asculta, parinte. Mama tuturor faptelor bune este sfanta rugaciune. Daca in
vremea cea randuita pentru rugaciune, te ocupi cu altceva afara de rugaciune
esti batjocorit de diavoli, ca toti sfintii au fost sub rugaciune. Prima grija
sa-ti fie rugaciunea şi apoi cititul, scrisul şi lucrul mainilor. Sa
nu te fure ocupatiile in locul rugaciunii. Numai cand esti sub ascultare ai
motiv binecuvantat sa lipsesti de la rugaciuni, caci ascultarea este mai mare
decat rugaciunea.
Altadata a zis iaraşi despre rugaciune:
Nimic nu lipeste pe om mai mult de Dumnezeu ca sfanta rugaciune! Sa nu ne
lenevim nici o clipa de a vorbi cu Dumnezeu, caci diavolul da mare razboi
impotriva celor ce se roaga.
Odata l-a intrebat un calugar: Parinte Cleopa, care este cea mai mare fapta
buna pentru cel ce se pocaieste?
Spun dumnezeiestii Parinti ca nici o fapta buna nu este mai scumpa sub
soare ca recunoasterea pacatelor tale; şi nici o primejdie nu este mai
mare pentru suflet ca nerecunoasterea neputintelor tale.
Un alt frate l-a rugat: Spuneti-mi un cuvant despre Imparatia lui Dumnezeu.
Asculta, frate. Imparatia lui Dumnezeu nu sta in cuvant, ci sta in putere;
adica in lucrarea faptelor bune!
Un duhovnic din manastire l-a intrebat: Parinte Cleopa, vin
credincioşi la mine la spovedit, sa-i primesc?
Sa-i primim cu toata dragostea, parinte. Cat s-au chinuit ingerii lor sa-i
aduca pana aici şi noi sa-i lasam nemarturisiti?
Un credincios l-a intrebat: Parinte Cleopa, m-am certat cu cineva şi
ori de cate ori ii cer iertare, nu vrea sa ma ierte. Ce sa fac sa ma impac cu
dansul?
Nu-i mai zice nimic, nici nu-l vorbi de rau catre cineva, ci roaga-te lui
Dumnezeu pentru dansul şi iarta-l din inima. De la o vreme se stinge
mania, asemenea unui foc peste care nu mai pui lemne.
Odata l-a intrebat cineva: Ce zici, parinte Cleopa, este pacat sa fumezi?
N-am gasit scris in Sfanta Evanghelie " sa nu fumezi "; dar am
gasit scris " sa nu judeci "! Fumatul insa este pacat.
Un calugar l-a intrebat: Parinte Cleopa, de ce nu ma pot ruga cu
aceeaşi ravna ca in ziua cand am venit la manastire?
Din cauza uitarii, caci uitam de ceasul mortii şi al judecatii lui
Dumnezeu. Sfintii Parinti ne invata, zicand: " Precum apa stinge focul,
asa uitarea stinge rugaciunea! " Sa ne intoarcem la ravna cea dintai
şi ne vom mantui.
Unui parinte care se mania adesoori pe ucenicul sau, i-a zis odata
batranul:
Parinte, nimic nu este mai greu decat sa cresti duhovniceste pe cineva. Dar
sa nu uitam ce spune Sfantul Efrem Sirul, ca chipul indreptarii şi al
castigarii sufletelor este numai al blandetii.
Un frate care patimea o grea incercare, l-a intrebat pe parintele Cleopa:
Ce sa fac in suferinta aceasta?
Rabda, frate, pana la capat şi multumeste lui Dumnezeu ca certarea
aceasta este semn al milei lui Dumnezeu, iar nu al maniei Lui.
Altul iaraşi l-a intrebat: Parinte Cleopa, poate un crestin bun sa
salveze o familie, un sat, o comunitate, prin sfintenia vietii lui?
Cum sa nu poata, parinte! Cu cat sunt mai multi crestini aleşi in
lume, intr-o tara, intr-o localitate, cu atat tara sau localitatea aceea este
crutata de primejdii, de razboaie, de cutremure, de foamete şi de tot
raul. Iar cu cat se vor imputina mai mult alesii lui Dumnezeu dintr-o tara sau
localitate, cu atat mai greu este lovita de certarea Domnului. Odata s-a
intrebat un sfant: " Poate un om sa mantuiasca o cetate? Poate! " a
raspuns el. Exemplu a fost proorocul şi imparatul David. Ca auzi ce zice
Dumnezeu: " Pentru David, robul Meu, nu voi pierde cetatea Ierusalimului
".
Parinte Cleopa, a intrebat un credincios, oamenii dinainte de Hristos, ca
şi cei ce n-au crezut in El pana astazi, au fost şi ei calauziti de
pronia lui Dumnzeu, sau nu?
Toti oamenii, dinainte sau de dupa Hristos, credincioşi sau
necredinciosi, ca şi stramosii nostri de odinioara, toti au fost şi
au trait sub pronia lui Dumnezeu. Caci pronia a fost din veci, nu numai de la
intruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Niciodata nu a fost lipsita lumea
şi intreaga creatie de mila şi pronia lui Dumnezeu.
Intr-o zi l-a intrebat ucenicul: Parinte Cleopa, cum se cuvine sa ma
comport duhovniceste intre oameni?
Sa fii la aratare cu pogoramant şi cu dragoste, iar in ascuns sa ai
lucrare duhovniceasca. Aceasta este taina vietii noastre! Sau, cum spune la
Pateric: " Folosul fratelui este roada ta ". Ajutand, miluind,
mangaind şi iubind pe aproapele, te mantuiesti pe tine. Rugaciunea mea
este sa te hranesc pe tine, sa te adap pe tine, sa te odihnesc şi folosesc
pe tine. Ca mai inalta este dragostea intru randuiala sa decat rugaciunea. Ca
rugaciunea este numai una din faptele bune, iar dragostea este legatura
desavarsirii. Dragostea pe toate faptele bune le cuprinde.
Un calugar randuit cu primirea mirenilor la arhondaric l-a intrebat pe
batranul: Parinte Cleopa, spunet-mi cum trebuie sa primim pe oaspeti la
manastiri?
Oaspetii vin la noi in numele lui Hristos. De aceea ii primim cu dragoste
in manastiri, ii odihnim, ii ospatam şi dezlegam la vin, pentru ca odata
cu fratele tau vine şi Hristos la tine. Astfel, prin ei avem pe Hristos
intre noi. Aici sta toata cheia ospitalitatii noastre crestine şi
manastiresti.
Ospitalitatea şi iubirea de aproapele tau au totuşi o masura? a
intrebat acelaşi calugar.
Mantuitorul spune sa iubesti pe aproapele " ca pe tine insuti " ,
adica cu masura, cat te iubesti pe tine. Iar unii Sfinti Parinti spun: "
Nici dragostea catre aproapele sa nu o reverşi catre toti in masura, ci
limitat. Intai faci mila şi ajuti pe cei din casa ta, apoi pe cei de un
neam cu tine şi la urma pe cei de alt neam ". Asa este şi cu
ospitalitatea in manastiri, limitata dupa caz şi imprejurari. Pentru ca a
ne arunca in valtoarea lumii, de multe ori ne aduce paguba in loc de folos.
Un parinte duhovnicesc l-a intrebat pe batranul: Parinte Cleopa, dupa
expcrienta pe care o aveti, unde se gaseste astazi credinta mai curata, intre
credinciosii simpli sau intre cei invatati?
Sa ascultam pe Sfantul loan Gura de Aur care spune: " Daca vrei sa
gasesti credinta curata, in poporul de jos o gasesti... " Sinceritatea,
smerenia şi cainta lor pentru pacate, asemenea pacatoasei din Evanghelie,
o primeste Dumnezeu ca pe o jertfa. Credinta mai curata, mai sincera şi
mai devotata ca la credinciosii nostri de la tara nu vei gaşi in alta
parte. Ca, deşi gresesc, ei stiu mai mult ca altii sa se smereasca şi
sa-şi marturiseasca pacatele. Sa ascultam şi pe Sfantul Efrem Sirul,
care, in cuvantul pentru vames şi fariseu, spune printre altele: "
Injuga la doua care, dreptatea cu mandria şi pacatul cu smerenia şi
vezi care ajunge mai repede la Dumnezeu? " Fariseul a injugat dreptatea cu mandria, dar
n-a ajuns la Dumnezeu. Iar vamesul a injugat pacatul cu smerenia şi a
luat-o inaintea fariseului. Pentru ca Dumnezeu " celor mandri le sta impotriva
iar celor smeriti le da dar " (Iacob 4, 6; I Petru 5, 5). Iar in alt loc:
" Fara de Mine nu puteti face nimic " (Ioan 15, 5). Este un fariseu
launtric in inimile noastre, care nu ne lasa sa ne smerim. Pe acela de-l vom
scoate afara din noi repede ajungem la Dumnezeu. Apoi sa nu uitam ca Dumnezeu
este un Dumnezeu al inimilor! El stie inima fiecaruia. De aceea, este un mare
pacat a judeca pe cineva.
La fel şi Sfantul Ioan Gura de Aur zice: " Dumnezeu nu se
slaveste in cei multi, ci in cei putini; nu in cei tari, ci in cei slabi, dar
sinceri şi credinciosi. Altfel s-ar crede ca El este neputincios. Ca pe
cei ce conduc şi sunt puternici, obicei are satana sa-i biruiasca cu
mandria, cu ura, cu iubirea de argint, cu trufia şi necredinta ".
Care este cea mai inalta cugetare a crestinului? l-a intrebat acelaşi
duhovnic.
Unii dumnezeiesti Parinti spun ca cea mai inalta cugetare este a-ti
cunoaste neputinta ta. Ca zice Hristos: " Cand veti faee toate cate am
poruncit voua, sa ziceti ca slugi netrebnice suntem ca ce eram datori sa facem
aceea am facut " (Luca 17, 10). Dar face cineva toate cate ne-a poruncit
Hristos? Numai prin smerenie le poate face.
Dupa Sfantul Isaac Sirul smerenia este de doua feluri: smerenie din pacat,
care abia este cunostinta de sine şi smerenie din dreptate. Prima este
doar marturisirea pacatelor personale. Dar sa nu creada cineva ca aceasta este
smerenie, ca işi cunoaste pacatele sale. Ci numai aceea este adevarata
smerenie, cand cineva are toate faptele bune şi ajunge de face şi
minuni, iar el se socoteste praf şi cenusa. Dar la masura adevaratei
smerenii ajung numai sfintii. Mi-amintesc de o istorioara. Odata o fecioara a
invatat pe de rost toata Scriptura. Apoi s-a dus la un sihastru sfant şi
i-a spus. Iar batranul a intrebat-o: " Facutu-ti-s-a tie ocara ca lauda
şi necinstea ca cinstea? Nu! a raspuns ea. Atunci nimic n-ai facut, a
raspuns batranul. Du-te acasa şi citeste din nou Sfanta Scriptura! "
(Pateric,1930).
Alta data, iaraşi l-a intrebat: Parinte Cleopa, spuneti-mi cuvant
pentru viata de pustie. Care este mai veche, cea de obste sau cea de pustie?
Hristos a intemeiat mai intai viata de pustie, prin cele 40 de zile de post
pe muntele Carantania, unde a fost ispitit de diavolul şi l-a biruit. Apoi,
alegand pe cei 12 Apostoli, a intemeiat şi viata de obste.
Care oste nevointa şi care sunt ispitele pustnicului? l-a intrebat
acelasi?
Nevointa pustnicului, a sihastrului, este rugaciunea neincetata ajutata de
post. Rugaciunea şi postul sunt cele doua arme de aparare ale sihastrului,
cele doua aripi cu care se urca pana la scaunul lui Hristos. Pustnicul trebuie
sa fie o candela vesnic aprinsa prin neadormita rugaciune. Daca stai in pustie
pentru liniste, pentru recreere sau studiu, niciodata nu te va lupta diavolul. Dar,
cum zici ca stai pentru Dumnezeu, cum incepi sa te rogi şi sa postesti in
pustie, sa vezi atunci cum te lupta diavolul. Spune in Pateric de un sihastru
ca s-a dus la pustie si, iata, odata i s-a aratat diavolul in chip de om
şi l-a intrebat: " Pentru ce ai venit aici? " " Pentru
Dumnezeu! " , a raspuns el. Atunci a inceput diavolul a-l lupta cu tot
felul de ispite ca sa-l alunge din pustie. " De ce ma lupti asa? "
l-a intrebat pustnicul pe diavol. " Daca ai fost sincer şi mi-ai spus
de ce stai aici, ca eu nu stiam! Ca sunt multi oameni care stau la liniste, dar
nu se roaga, nici nu postesc. Eu cu aceia nu am treaba ".
Deci, cine vrea sa vina la, manastire sau sa se retraga la sihastrie, acela
trebuie sa se roage mult şi sa posteasca dupa putere. Altfel, rade
diavolul de el. Cu cat staruie calugarul mai mult in rugaciune, cu atat
sporeste mai mult. Sfantul Ioan Gura de Aur zice in aceasta privinta: "
Taria imparatului sta in multa armata, iar taria pustnicului sta in multa
rugaciune! " Iar ispitelr cu care e luptat sihastrul sunt: trandavia,
somnul, nalucirile de noapte, razboiul desfranarii; mania, frica, mandria,
slava desarta şi altele.
Parinte Cleopa, l-au intrebat catva ucenici, este dator calugarul sa faca
milostenie materiala?
Cum sa nu! Orice calugar este dator sa faca milostenie la saraci, din tot
ce are, imbracaminte, bani, alimente. Chiar şi cel ce traieste in pustie
este dator sa deschida usa saracului, sa-i dea pesmeti de mancare sau macar un
pahar de apa. Numai celui ce traieste cu totul izolat in adancul muntilor
şi este cu desavarsire lipsit de cele pamantesti nu i se cere milostenie. Nu
auzim ce spune Sfantul Isaac Sirul? " Calugarul care nu face milostenie
este ca un pom blestemat şi fara roade... ". Dar mai ales calugarul
de azi, care are salariu şi de toate? Sa faca mila cu banii, numai sa nu-i
stranga, ca se arunca in prapastia pierzarii. Vai de calugarul care strange
bani şi nu-i imparte la saraci, ca işi aduna lui mare osanda!
Este totuşi un motiv binecuvantat sa adune cineva banii?
Din patru pricini, zic dumnezeiestii Parinti, aduna oamenii bani. Unii
aduna din lacomie şi iubirea de avutie, care este inchinare la idoli
şi semn de necredinta, ca sa aiba, zic ei, la batranete, ca şi cum
Dumnezeu nu poarta grija de noi. Dar, oare, Cel ce te hraneste astazi, nu te va
hrani şi maine? Altii aduna, bani şi alte averi din placere, ca sa
manance mult şi sa traiasca bine. Altii, din slava desarta şi lux, ca
sa se imbrace bine, cu haine scumpe, sa zideasca locuinte mari şi sa-i
laude lumea. Iar altii aduna bani şi alte bunuri, ca o economie pentru
ceilalti, pentru familie; pentru obste, pentru cei bolnavi. Aceasta nu este un
pacat; ba inca ai şi plata; ca n-ai irosit averea tuturor.
Calugarii din obste, care intr-adevar sunt calugari şi pazesc cu
sfintenie votul saraciei, fiind saraci de cele pamantesti, nu sunt datori sa
faca milostenie materiala. Ei ajuta lumea mai ales cu sfanta rugaciune şi
cu exemplul vietii lor. Manastirile, insa, intotdeauna au facut milostenie la
cei saraci şi nevoiasi. La trapeza fiecarei manastiri, ca Neamt, Secu,
Sihastria şi chiar la schituri, exista o masa pentru saraci, numita "
masa calicilor " , unde mancau zilnic zeci de saraci din Pipirig,
calatori, inchinatori şi bolnavi. Oricine venea primea mancare şi
cazare gratuit timp de trei zile. Aceasta este milostenia calugarilor, dupa
Sfintii Parinti! Ea se face de obste, in numele tuturor; de aceea toti au parte
de ea. Iar daca cineva din calugari are ceva de prisos, el trebuie sa dea tot
ce are in plus la econom, ca acesta sa imparta milostenia, iar nu calugarul.
Mi-amintesc ca odata a venit la staretul nostru, protosinghelul Ioanichie
Moroi, un om sarac cu o casa de copii sa ceara ajutor. Staretul l-a intrebat:
" Frate, ai vaca cu lapte? " " Nu, parinte, i-a raspuns el, cu
ce s-o cumpar? " Atunci staretul s-a sfatuit cu parintii din consiliu
şi i-a donat acelui sarac o vaca cu lapte care fatase de doua saptamani.
Staretul nostru asa ne zicea: " Lasa sa ma duc eu in iad ca adun bani
pentru obste, decat sa va duceti voi " , şi nu ne lasa sa avem bani
la chilie. " Calugarul care are avere deosebita este al doilea Iuda,
spunea batranul, este fur şi talhar, ca fura din avutul obstei şi
duce la neamurile sale ". Asa ne invata Sfantul Vasile cel Mare şi
Sfantul Teodor Suditul.
Şi a adaugat parintele Cleopa:
Parintilor, cand eram eu frate in Sihastria, nimeni nu-şi incuia
chilia, caci nici nu avea cine şi ce fura. Tot ce aveam nevoie ni se dadea
de la obste. Dar sa vezi, odata, cum a vrut vrajmasul sa ma prinda cu patima iubirii de
argint. Prin anul 1937, pe cand eram bucatar la manastire, a venit un
credincios la noi şi mi-a zis: " Parinte Cleopa, iata ce monede noi
şi frumoase au iesit! ". Şi mi-a dat una şi mie. Eu am dus
banul la chilie, l-am pus pe fereastra sub o hartie, ca sa nu-l vada nimeni,
şi am incuiat usa. De la bucatarie ma duceam mereu la chilie şi
saltam hartia de pe geam, sa vad daca nu a disparut banul. Nu trecea mult
şi iar ma duceam la chilie. Intr-o zi, vazand eu ca mi-a lipit vrajmasul
inima de ban, incat tineam usa incuiata şi ma gandeam numai la el, am
facut semnul sfintei cruci, am descuiat din nou usa chiliei şi am dat
banul la un sarac. Asa am scapat atunci de iubirea de argint!
Sa va spun şi alta intamplare din tineretea mea.
Pe cand eram frate, aveam talent la pictura. Ma invatase pictura icoanelor
un calugar, Nil, de la Manastirea Secu. Dupa ce am deprins desenul şi
pictura cu acuarele, am inceput cu vopsele. Uneori venea egumenul la chilia
mea, se uita cum pictez şi ii placea. Dar eu incepusem sa ma ispitesc la
bani, ca singur imi cumparam vopsele şi cele de nevoie pentru icoane.
Odata a venit parintele staret la mine şi mi-a zis: " Ce pret are
icoana aceea? " " Nu are pret, prea cuvioase! " i-am raspuns. "
Pe aceea, frate Costica, s-o tii la pret ca este frumoasa! " - ma ispitea
batranul.
Cand am vazut eu ca trebuie sa ma tocmesc cu oamenii şi sa am bani,
m-am temut sa nu ma biruiesc de iubirea de argint. Intr-o zi vine economul la
chilia mea si-mi zice: " Frate Costica, lasa pictura şi hai la
ascuttare! ". Atunci, am
lasat toate şi am fost trimis sa pasc oile. Asa m-am izbavit de doua
pacate, - de mandrie şi de iubirea de argint.
Mergand odata
parintele Cleopa in cimitirul manastirii cu cativa ucenici, le-a spus aceste
cuvinte:
Parintilor,
cimitirul este facultatea facultatilor şi scoala scolilor. Ca, auzi, ce
zice Sfantul Ioan Gura de Aur: " Mergi la cimitire, o frate, ca acolo este
scoala cea mai inalta a sufletelor, care ne vorbeste despre Dumnezeu! ".
Parintii cei de demult aveau intotdeauna in chiliile lor un sicriu, o cruce
şi un cap de mort ca sa le aduca aminte ziua şi noaptea de ceasul
mortii şi sa aiba lacrimi la sfanta rugaciune. Iar cand erau tulburati sau
impietriti la inima şi nu se puteau ruga, se duceau noaptea la cimitire
sau la cei ce zaceau pe patul de moarte şi asa dobandeau iaraşi
lacrimi, umilinta şi ravna de rugaciune. Sa venim zilnic in cimitir ca sa
ne rugam pentru fratii nostri cei plecati, ca ei singuri nu se mai pot ajuta. Pe
toti parintii acestia i-am cunoscut. Ce viata curata şi smerita au dus pe
Pamant!
Unii din ei stiau Psaltirea pe de rost şi nu mancau pana n-o terminau
de citit, cum era parintele Gherasim, fratele meu sau parintele Vasile
Mitoseru. Altii faceau multe metanii şi aveau darul lacrimilor. Altii
faceau ascultare fara cartire şi erau plini de dragoste, precum parintele
Galaction Ilie, parintele Ilarion Ionica şi fratele meu Vasile. Altii
iubeau linistea şi tacerea, precum parintele Pimen Nastac şi
schimonahul Ioan Rosu. Iar altii aveau rugaciunea lui Iisus in inima lor, cum
au fost parintele Paisie Nichitencu şi parintele Ghervasie Gaspar. De toti
parintii care au trait in Sihastria m-am folosit şi pe toti ii pomenesc cu
nevrednicie in rugaciunile mele. De aceea vin mereu aici, in cimitir si-mi
amintesc de dragostea şi de sfaturile lor. Ei s-au dus cu totii la Hristos
şi in curand vom pleca şi noi sa dam socoteala de faptele noastre!
Unul din ucenici l-a intrebat intr-o zi: Prea Cuvioase parinte, ma biruie
patima maniei şi smintesc pe frati. Ce sa fac sa am blandete?
Sfantul Efrem Sirul spune: " Cu cel necredincios, cand vrea sa vina la
credinta, cu mare btandete sa vorbesti cu el, ca chipul intoarcerii şi al
dobandirii sufletelor este numai al blandetii ". Iar Sfantul Grigorie Teologul
spune: " Blandetea calatoreste intre manie şi nesimtire ". Deci,
ca sa dobandim darul blandetii, sa ne rugam cu staruinta lui Dumnezeu, sa citim
invataturile Sfintilor Parinti şi sa tinem permanent calea de mijloc. Tot
Sfantul Grigorie Teologul zice, in cuvintele cele iambicesti:
" Mintea se inseala şi adevarul se fura
De prea multa dragoste şi prea multa ura ".
Duhovnicul, mai ales, trebuie sa tina masura blandietii şi adevarului
intre dragoste şi manie, adica intre iertare şi canon. El trebuie sa
masoare la spovedanie dragostea cu dreptatea, iar ura cu rabdare şi
blandete.
Cum poate omul sa aiba mai multa, liniste duhovniceasca in viata aceasta
trecatoare? l-au intrebat calugarii pe parintele Cleopa?
Prin fuga de griji multe. Acest lucru ni-l arata noua dumnezeiescul parinte
Isaac Sirul, care zice: " Omul cel cu multe griji nu se poate face bland
şi linistit ". Şi iaraşi zice: " Fara instrainarea de
griji multe, nu cauta lumina in sufletul tau ". Şi iarasi: Mintea
tulburata (de griji) nu va scapa de uitare şi intelepciunea acesteia nu-i
deschide usa " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 5). Sa fugim, deci, de grijile
cele mincinoase ale acestui veac, ca sa dobandim pacea inimii şi sfanta
rugaciune care este mama tuturor faptelor bune.
In ce consta curatenia omului şi in cate parti se imparte?
Curatenia omului este intreita, şi anume: curatenia trupului, adica
pazirea lui de toate intinaciunile cele trupesti; curatenia sufletului, adica
slobozirea lui din legatura patimilor celor ascunse care se alcatuiesc in minte
şi a treia, curatenia mintii la care ajung numai cei desavarsiti, intru
descoperirea tainelor dumnezeiesti (Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, Vol. X,
Cuvantul 18).
Prin ce anume se arata dragostea cea adevarata catre aproapele?
Dragostea cea adevarata se face cunoscuta, nu numai prin daruirea de
milostenii, ci cu mult mai mult, prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu
şi prin slujirea trupeasca a celor bolnavi (Filocalia, vol. II, p. 41).
Cum ne putem izbavi de vorbirea de rau a altora?
De aceasta patima cumplita ne putem izbavi mai ales prin sfanta rugaciune. Ca
auzi ce zice dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul: " Cu cat te rogi
mai mult din suflet pentru cel ce te defaima, ca atat Dumnezeu te arata
adevarul celor ce se smintesc " (Filocalia, vol. II, cap. 89). La fel zice
şi Sfantul Isaac Sirul: " Gura nedreapta, prin rugaciune se astupa
" (Filocalia Vol. X, pag. 52). Sa ne rugam mai mult ca sa ne izbavim de
clevetire, de osandire şi de mania lui Dumnezeu.
Care este cel mai puternic cuvant ce poate foloşi pe altii?
Cel mai putemic cuvant care poate sa foloseasca şi sa zideasca pe
altii este cuvantul cel din lucrare, adica exemplul vietii noastre. Acest lucru
ni-l arata acelaşi sfant parinte Isaac Sirul, care zice: " Altul este
cuvantul cel din lucrare şi altul cuvantul cel frumos şi fara
iscusinta lucrarii ". Iar in alt loc zice: " Stie intelepciunea
a-şi impodobi cuvintele sale şi a grai adevarul, necunoscandu-l pe
dansul, şi a arata perntru fapta buna, fara sa aiba iscusinta lucrarii. Cuvantul cel din lucrare
este camara a nadejdii; iar intelepciunea cea nelucratoare este amanet rusinii
". Adica,
rusineaza constiinta celui ce vorbeste fara sa implineasca cu fapta. Apoi
adauga:
" Precum este mesterul care zugraveste apa pe pereti, fara sa poata cu
aceea a-şi racori setea lui, şi precum este cel ce vede visuri
frumoase, asa este cuvantul fara de fapta " (Filocalia, vol. X, Cuvantul
1, Despre lepadarea de lume, pag. 29).
Cum se cuvine a se purta calugarii fata de mireni?
Intotdeauna numai cu dragoste şi cu blandete şi sa se roage mereu
pentru ei. Iar a manca şi a ne veseli şi a ospata impreuna cu dansii,
daca se poate niciodata, asa cum ne invata Sfintii Parinti, ca sa nu se faca
sminteala spre pacat. Iata ce zice in aceasta privinta Sfantul Isaac Sirul:
" De vei fi silit sa razi, sa nu ti se vada dintii. De vei fi nevoit sa
vorbesti cu femei, intoarce-ti fata despre vederea lor, şi asa vorbeste cu
dansele cu grija şi buna cuviinta. Iar de monahii departeaza-te ca de foc
şi ca de cursa diavolului; atat intalnirea, cat şi de impreuna
vorbirea şi vederea cu ele; macar de ti-ar fi şi surori ale tale,
dupa trup, fereste-te de ele ca de niste straine " (Filocalia, vol. X,
Cuvantul 5, pag. 60).
Cum poate crestinul sa alunge din sufletul sau slava desarta şi
mandria?
Slava desarta este alungata din inima omului prin lucrarea faptelor bune in
ascuns, iar mandria, prin vointa de a pune toate ispravile faptelor bune pe
seama lui Dumnezeu (Filocalia, vol. II, Sfantul Maxim Marturisitorul, pag. 90).
Acelaşi sfant parinte zice: " Nu mica lupta se cere pentru a se
izbavi cineva de slava desarta, şi se izbaveste de aceasta prin lucrarea
in ascuns a virtutilor şi prinrugaciune. Iar semnul izbavirii de ea este a
nu mai tine minte raul facut de cel ce te-a defaimat sau te defaimeaza "
(Ibidem, pag. 105).
Ce este smerenia? Se poate cineva mantui fara smerenie?
Smerenia este o virtute de mare importanta pentru mantuirea noastra, fara
de care nimeni nu poate vedea pe Iisus Hristos, Care S-a smerit pentru noi. Ca
auzi ce zice Sfanta Evanghelie:
" Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da dar
" (Iacob 4, 6). A sta impotriva celor mandri inseamna a le inchide usa
imparatiei cerurilor. Prin smerenie, insa crestinul se aseamana, dupa a sa
putere, cu insuşi Domnul, Care a zis:
" Invatati-va de la Mine ca sunt bland şi smerit cu inima şi
veti afla odihna sufletelor voastre " (Matei 11, 29). Smerenia este de
mare trebuinta spre a intra intru imparatia cerurilor şi fara smerenie
nimeni nu se poate mantui. Pentru aceasta mare virtute Mantuitorul ne da pilda
pe copii, ca iata ce zice: " Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta,
acela este cel mai mare intru imparatia cerurilor " (Matei 18, 14).
Dupa Sfantul Isaac Sirul smerenia este " haina lui Dumnezeu "
care S-a smerit, imbracandu-se in trupul nostru muritor. Iar ce este ea anume,
auzim pe acelaşi mare sfant al linistii, zicand:
" Smerenia este o putere tainica pe care o primesc sfintii
desavarsiti, dupa desavarsirea intregii lor vietuiri. Aceasta putere nu se da
decat numai celor desavarsiti in virtute, prin puterea harului, atat cat incape
in hotarul firii " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 20, pag. 109).
Ce este cunostinta de sine şi ce folos aduce pentru mantuirea
sufletului?
Cunostinta de sine este o treapta a smeritei cugetari. Pe aceasta a avut-o
vamesul care se ruga in biserica şi care s-a intors " mai indreptat
la casa sa " decat fariseul. Sfantul Isaac Sirul zice despre ea: "
Fericit este omul care işi cunoaste neputinta sa, caci cunostinta aceasta i
se face lui temelie, şi radacina, şi incepatura de toata fapta buna
" (Filocalia, vol. X, Cuvantul 21).
Care dintre calugari este mai placut lui Dumnezeu? Cel ce se linisteste in
pustie cu post şi cu necurmata rugaciune? Sau cel ce propovaduieste altora
cuvantul Domnului spre mantuire?
Este mult mai aproape de Dumnezeu calugarul care se nevoieste in pustie cu
mare smerenie, cu tacere, cu rugaciune şi lacrimi, cu post, cu infranare
şi lepadarea grijilor din lume, curatindu-şi sufletul sau de patimi,
decat cel ce propovaduieste altora cuvantul Domnului fara a avea intarire
duhovniceasca pe masura celor ce le invata. Acest lucru ni-l arata Sfantul
Isaac Sirul, zicand: " Sa nu-mi asemeni mie pe cei ce fac semne şi
minuni şi puteri in lume cu cei ce se linistesc cu intelegere. Iubeste
nelucrarea linistii mai mult decat saturarea celor flamanzi in lume şi
decat intoarcerea multor neamuri la credinta in Dumnezeu (Filocalia, vol. X,
Cavantul 23).
Deci, mai mare lucru şi mai folositor este sa se curateasca cineva de
patimile sale trupesti şi sufletesti in liniste şi in supunere, decat
a invata pe altii voia lui Dumnezeu, neavand el varsta duhovniceasca potrivita
spre aceasta. Despre acest lucru zice şi Sfantul Grigorie Teologul: "
Bine este a teologhişi pentru Dumnezeu, dar mai bine decat aceasta a te
curati pe tine de patimi pentru Dumnezeu ". Iar Sfantul Isaac Sirul zice:
" Mai de folos iti este sa te ingrijesti sa invii din patimi sufletul tau
cel cazut, prin miscarea gandurilor tale spre cele dumnezeiesti, decat sa invii
pe cei morti " (Ibidem, p. 126). Apoi, acelaşi parinte, adauga:
" Multi au savarsit puteri, au inviat din morti, s-au trudit sa intoarca
pe cei rataciti şi au facut lucruri mari... Iar dupa acestea ei, care au
inviat pe altii, au cazut in patimi intinate şi spurcate şi s-au
omorat pe ei insişi şi s-au facut sminteala multora prin faptele lor
vazute. Pentru ca erau inca bolnavi cu sufletul şi nu s-au ingrijit de
sanatatea sufletelor lor, ci s-au predat pe ei insişi in marea lumii
acesteia pentru a tamadui sufletele altora, ei insişi fiind bolnavi
şi si-au pierdut sufletele lor din nadejdea in Dumnezeu " (Ibidem p.
126).
Astazi, cand nu mai traiesc calugarii in pustie şi cand tot mai multi
credincioşi vin la manastiri pentru a se ruga, pentru a se mangaia
duhovniceste şi a primi cuvinte de invatatura, ce sa alegem mai mult,
linistea sau dragostea evanghelica?
Sa le pastram pe amandoua, ca nu se contrazic una pe alta. Insa cu multa
luare aminte şi cu smerenie. Cel mai bun lucru este astazi, ca şi
intotdeauna, sa nu lasam randuiala noastra calugareasca de rugaciune, de
tacere, de ascultare, de infranare a simturilor, de curatie şi saracie
pentru dragostea lui Hristos. Toate acestea ne ajuta la despatimire şi la
mantuire, ne cresc duhovniceste şi ne fac vrednici de cele sfinte şi
folositori credinciosilor care vin la manastiri. Deci, calugarii tineri, noii
incepatori, cei iubitori de liniste, schivnicii şi parintii batrani se
cuvine sa aleaga mai mult tacerea, ascultarea, biserica, chilia şi
linistea. Iar duhovnicii, parintii randuiti sa odihneasca pe mireni, preotii
slujitori care au o viata aleasa şi au darul cuvantului, au datoria sa
stea inaintea credinciosilor cu toata dragostea, sa le asculte necazurile, sa-i
sfatuiasca, sa se roage pentru ei şi sa-i mangaie duhovniceste, ca acesta
este rostul manastirilor noastre şi numai asa ne-am mentinut credinta
curata in Dumnezeu şi unitatea neamului. Asa faceau şi parintii
nostri. Insa rugaciunea, biserica şi ascultarea sa ramana, ca atunci
Dumnezeul dragostei va fi de-a pururi cu noi.
Insa obicei are satana ca pe cei ce stau inaintea mirenilor, intrucat nu
mai au timp de rugaciune şi liniste destula, sa-i lupte cu ispite mai
grele ca pe ceilalti calugari; mai ales cu raspandirea mintii, cu ganduri de
desfranare, cu slava desarta, cu laoomia pantecelui şi cu iubirea de bani.
Şi daca nu se marturisesc curat şi cat mai des, daca nu iau aminte de
ei şi se indulcesc cu gandurile cele rele, usor cad in pacate de moarte. Tocmai
de aceea trebuie multa grija in aceasta privinta, pentru cei care stau inaintea
credinciosilor, sa nu fie iubitori de lauda, nici de placeri, nici de mancari,
nici de averi, ca multi pastori de suflete au cazut şi s-au osandit din
aceste pricini.
Sfantul Apostol Pavel, stiind cata intemeiere ii trebuie celui ce
propovaduieste altora cuvantul Domnului, zice despre sine: " In toate
zilele imi chinuiesc trupul şi il robesc, ca nu cumva altora propovaduind,
eu sa ajung de sminteala (Romani 14, 21; I Corinteni 9, 27). El işi
chinuia trupul cu postul, cu privegherea de noapte, cu lucrul mainilor şi
cu rugaciunea, ca sa nu cada şi sa sminteasca pe cei intorşi la
Hristos. La fel şi Moise. El mai intai se ruga şi apoi invata poporul
Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca sfesnicul cel cu sapte lumini sa fie turnat
intreg şi batut cu ciocanul, ca sa ne arate noua ca cel ce voieste sa fie
lumina altora, sa fie desavarsit şi incercat prin loviturile de ciocan ale
ispitelor. Numai asa cel ce invata pe altii va putea ca " şi celor ce
se ispitesc sa le ajute " , cum spune Sfantul Apostol Pavel.
Care sunt cauzele cele mai puternice ale pacatelor?
Cele mai puternice pricini ale pacatelor in lume, care duc la pierzare pe
multi crestini sunt: vinul, femeile, bogatia, necredinta in Dumneuu şi
desavarsita sanatate a trupului, cum spune Sfantul Isaac Sirul (Filocalia, vol.
X, Cuvantul 5). Daca indepartam de la noi aceste pricini, cu ajutoiul lui
Dumnezeu, ne izbavim de pacate si, deci, de moarte.
In secolul nostru se constata o slabire generala a credintei in Dumnezeu
şi a trairii crestine. Care sunt motivele principale ale slabirii
credintei şi aparitiei sectelor in lume?
Motivul principal al slabirii credintei in Dumnezeu este unul: inmultirea
faradelegitor dintre oameni. Credinta a slabit pe pamant mai ales din cauza
urmatoarelor pacate: mandria, neascultarea de cuvantul Evangheliei şi de
pastorii Bisericii; instrainarea crestinilor de Biserica; lipsa de pastori
buni, betia, desfraul etc. Acest adevar ni-l arata Insuşi Domnul nostru
Iisus Hristos, cand zice: " Iar din pricina inmultirii faradelegilor,
iubirea multora se va raci " (Matei 24, 12).
Crestinii care s-au rupt definitiv de Sfanta Biserica, care se impotrivesc
dogmelor credintei noastre ortodoxe şi apostolice şi care si-au
format o invatatura de credinta gresita se numesc sectari (eretici). Sectele in
Biserica au fost inca de la inceputul propovaduirii Evangheliei in lume şi
vor exista pana la sfarsitul veacurilor. Ele sunt atat rezultatul necredintei
in Dumnezeu, cat şi un putemic semn apocaliptic.
Oamenii, in general, parasesc Biserica şi cad in erezii din
urmatoarele cauze principale: din nestiinta, adica din lipsa de cunoastere a
cuvantului lui Dumnezeu, a Sfintei Tradtii şi a invataturii Sfintilor
Parinti (Osea 4, 6-7; Deuteronom 1, 39; Ioan 4, 11); din inselaciunea diavolului,
care " umbla, racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita " (I Petru
5, 8) şi care reuseste sa amageasca pe multi crestini prin patimi, prin
increderea in sine, prin necredinta etc. (Facere 3, 1-6; Matei 4, 1-10; Ioan 8,
44; II Corinteni 1, 3, 15); din cauza mandriei, care a creat cele mai multe
secte şi erezii in istoria Bisericii crestine, reusind sa sfasie trupul
tainic al lui Hristos. Apoi, din cauza inmultirii pacatelor omenesti, precum:
betia, desfraul, avortul, divortul, neintelegerea din familie etc. Apoi lipsa
de slujitori devotati in Biserica lui Hristos; din lipsa de explicare a
credintei ortodoxe la credinciosi; din cauza firii razvratite a unor crestini,
din lipsa de carti bisericesti, de rugaciune şi de invatatura, din lipsa
de viata duhovniceasca exemplara a preotilor, din lipsa de experienta, de
blandete, de staruinta şi iscusinta pastorala a preotilor şi din alte
pricini. Inmultirea sectelor şi a proorocilor mincinosi, mai ales in
secolul nostru, este, desigur, şi un semn apocaliptic al sfarsitului
lumii. Acest adevar ni-l arata Insuşi Mantuitorul nostru Iisus Hristos,
care, vestind despre a doua Sa venire pe pamant, a zis: " Şi multi
prooroci mincinoşi se vor scula şi vor insela pe multi... "
(Matei 24, 11).
Intrucat cunoasteti bine fenomenul sectar in tara noastra, care ar fi
principalul motiv al aparitiei sectelor la noi?
Pe langa cele spuse mai sus, cred ca un motiv principal care a contribuit
la aparitia şi inmultirea sectelor in tara noastra a fost şi este
lipsa de preoti buni şi devotati care sa pastoreasca turma lui Hristos cu
toata credinta şi frica de Dumnezeu. Daca pastorii Bisericii s-ar sili sa
fie mai intai ei evlaviosi, tari in rugaciuni, blanzi, plini de dragoste,
milostivi, buni cunoscatori ai invataturii lui Hristos, modele vii in viata,
silitori a invata pe credincioşi drepta credinta şi poruncile Sfintei
Evanghelii, sectele in tara noastra aproape ar disparea. La inmultirea sectelor
in tara noastra contribuie mult şi sminteala, mandria şi neascultarea
unor credinciosi, dorinta lor de a invata şi pe altii, de a tine predica
in locul preotilor, lipsa unor predici bune, calde şi insufletitoare,
precum şi lipsa de slujbe şi cantari cat mai frumoase in biserici. Daca
aceste lipsuri ar fi inlaturate, prozelitismul sectar ar da inapoi şi
multi credincioşi rupti de Biserica ar reveni in staulul lui Hristos.
Care sunt urmarile cele mai grave ale prozelitismului sectar in tara
noastra?
Urmarile cele mai grele ale inmultirii sectelor in tara noastra sunt multe
şi uneori nebanuit de mari. Mai intai pastorii de suflete, care pierd pe
credincioşi din sanul Bisericii, nu se mantuiesc nici ei şi nici cei
ce s-au ratacit din cauza lor de la adevarata credinta. Apoi, prozelitismul
sectar, ambitia, interesul moral sau material al sectelor, mandria, fanatismul,
dus uneori la acte imorale, la faramitarea sectelor in grupuri rivale,
dizidente.
Legatura tuturor sectelor cu tarile occidentale dezbina credinciosii
nostri, slabesc unitatea duhovniceasca a Bisericii şi indeamna la
incalcarea legilor statului, la anarhie şi faramitarea familiei.
Ce trebuie sa faca Biserica Ortodoxa, slujitorii şi credinciosii
nostri şi cum sa actioneze mai bine pentru a opri prozelitismul sectar in
satele şi orasele noastre?
Pentru a opri stricarea dreptei credinte apostolice de catre sectari atat
pastorii, ierarhii, preotii şi calugarii, cat şi credinciosii nostri
ortodocşi trebuie sa procedeze in trei feluri:
a. intai sa citeasca cat mai des cu evlavie şi cu multa atentie Sfanta
Scriptura, pentru a cunoaste cat mai bine credinta noastra apostolica;
b. sa cunoasca pastorii şi credinciosii, doctrina Bisericii Ortodoxe,
pentru a invata la randul lor pe credinciosii din parohii;
c. atat pastorii Bisericii, cat şi toti crestinii ortodocşi sa se
sileasca a trai şi a implini poruncile Evangheliei lui Hristos pentru a fi
pilda tuturor prin faptele lor. Mantuitorul nostru Iisus Hristos cere de la noi
mai intai sa facem şi sa lucram poruncile Lui şi apoi sa vorbim la
altii despre ele, caci zice: " Cela ce va face şi va invata, acela
mare se va chema intru imparatia cerurilor " (Matei 5, 19). La fel invata
şi Sfantul Pavel pe ucenicul sau Tit: " Acestea graieste şi
mustra şi indeamna cu toata taria " (Tit 2, l5). La fel şi
Sfantul Isaac Sirul spune: " Taci tu, sa vorbeasca faptele tale "
(Filocalia, vol. X, Cuvantul 23).
De asemeni, pentru oprirea prozelitismului sectar este de mare importanta
sa se tipareasca pentru credincioşi cat mai multe carti de rugaciuni,
catehisme, carti de invatatura crestineasca şi mai ales Vietile Sfintilor,
care sunt foarte cautate. De aceeaşi importanta pentru apararea credintei
este predica in biserica şi la orice ocazii, precum şi datoria
preotilor de a face regulat catehizarea credinciosilor. Daca slujitorii
Bisericii vor implini cu sfintenie aceste datorii evanghelice şi
pastorale, vor reuşi cu siguranta sa opreasca prozelitismul şi
fanatismul sectar. Iar de vor neglija aceste datorii evanghelice, nu se va
putea face aproape nimic in fata prozelitismului sectar din tara noastra
şi vom fi aspru judecati de Hristos.
Cum pot ajuta calugarii şi manastirile noastre la apararea credintei
ortodoxe şi oprirea prozelitismului sectar?
Calugarii din manastirile noastre au ajutat intotdeauna la propovaduirea,
mentinerea şi apararea credintei ortodoxe şi unitatii religioase in
tara noastra. Manastirile şi calugarii ce se nevoiesc in ele au fost
şi sunt ca niste limanuri ale sufletelor crestinesti care inoata in
valurile tulburi ale veacului acestuia. Atat calugarii cat şi
calugaritele, cat mai ales staretii şi duhovnicii din manastirile noastre,
de vor duce viata duhovniceasca curata, dupa exemplul Sfintilor Parinti,
potrivit cu fagaduintele date la calugarie, de se vor ruga cu staruinta ziua
şi noaptea şi de vor cunoaste cat mai bine Sfanta Scriptura şi
invataturile Sfintilor Parinti, vor fi şi de acum inainte faclii şi
limanuri de odihna şi mantuire pentru crestinii nostri, pentru cei
stapaniti de patimi şi pentru cei indoielnici in credinta, care se lupta
cu ispitele, cu patimile şi necazurile acestei vieti. Manastirile noastre,
prin traditia lor milenara, prin cuviosii calugari rugatori in ele, au fost
şi trebuie sa fie şi pe viitor vetre de traire duhovniceasca in Iisus
Hristos, lacasuri de mangaiere şi intarire in credinta, oaze de lumina, de
cultura crestineasca şi limanuri de odihna şi liniste sufleteasca
pentru credinciosi, prin slujbele cele sfinte care se fac in ele, prin
invataturile duhovnicesti ale calugarilor şi mai ales prin pilda viietii
curate a celor ce traiesc in ele. Cred ca este nevoie in manastiri, ca şi
in sate, de duhovnici buni şi de preoti bine pregatiti. Caci, daca vei
pune un singur cioban sa pazeasca o mie de oi, pe multe le va pierde şi pe
multe le vor rapi lupii. De aceea zice şi Sfantul Ioan Gura de Aur in
omiliile sale: " cand vor lipşi pastorii, se vor aduna lupii ".
Ce parere aveti despre ecumenism şi miscarea ecumenica mondiala?
Este nevoie mai intai de multa rugaciune, ca fara Dumnezeu nu putem face
nimic (Ioan 15, 5). Intalnirile intre Biserici sunt bune, evanghelice, caci
astfel crestinii se cunosc bine unii pe altiişi inceteaza ura
confesionala. Insa, de aici pana la unire este departe ca pana la ceruri, caci
nici o Biserica neortodoxa nu va renunta la credinta ei ca sa vina la Biserica
Ortodoxa.
Se cere de asemenea membrilor Bisericii Ortodoxe, sa fie cu mare grija ca
nu cumva sa renunte la ceva din traditia noastra milenara, din invataturile
Sfintilor Parinti şi mai ales din dogmele Bisericii Ortodoxe, stabilite
şi aparate de atatia sfinti şi cu atata jertfa. Ca daca Sfintii Parinti
intruniti la cele sapte Sinoade ecumenice şi la cele 11 sinoade locale in
primele veacuri crestine nu ar fi fost cu mare atentie la apararea dogmelor
şi invataturilor dreptei credinte ortodoxe, noi astazi poate nu mai eram
crestini ortodocsi. Deci trebuie sa fim cu luare aminte ca jertfa sfintilor
nostri parinti sa nu fie zadamica. Altfel, ne pierdem şi noi mantuirea
şi dezbinam şi pe credinciosii Bisericii Ortodoxe atat de statornici,
evlavioşi şi devotati.
Cand credeti ca se va implini cuvantul Sfintei Evanghelii, ca sa fie pe
pamant " o turma şi un pastor "?
Cand toate popoarele crestine şi necrestine vor veni la adevarata
credinta ortodoxa in Dumnezeu, Cel in Treime laudat şi preamarit. Aceasta va fi numai la
sfarsitul veacurilor, in felul in care numai singur Dumnezeu stie.
Parinte Cleopa, ce ne este mai de folos noua calugarilor sa facem in viata?
Eu socotesc ca cel mai de pret in aceasta viata este sa laşi toate
şi sa-ti plangi pacatele tale, pentru ca cea mai scumpa pentru noi este
vesnicia. Deci, trebuie sa facem totul ca sa n-o pierdem, ca atunci degeaba am
mai trait pe pamant!
Ce legatura duhovnicesca este intre rugaciune şi citirea cartilor
sfinte?
Spun Sfintii Parinti ca doua lucruri de geniu are mintea omului: citirea
şi rugaciunea. Ele se ajuta permanent una pe alta. Cand suntem tulburati
şi raspanditi cu mintea, mai mult sa citim cuvinte folositoare de suflet.
Iar cand vazduhul inimii s-a linistit şi gandurile mintii s-au adunat, mai
mult sa ne rugam şi mai putin sa citim.
Dati-mi un sfat pentru rugaciune, ca uneori am timp sa ma rog şi sa ma
indeamna gandul sa fac altceva de folos, iar alteori nu am timp şi as dori
sa ma rog.
Daca te jefuieste vrajmasul de rugaciune, te jefuieste de orice. De aceea
spune Sfantul Isaac Sirul: " Daca in vremea rugaciunii faci altceva decat
te rogi, sa stii ca esti batjocorit de diavol ". Eu te sfatuiesc ca
niciodata sa nu laşi sfanta rugaciune, nici sa faci altceva in vremea ei,
ca diavolul ne indeamna sa facem orice, mai ales in vremea rugaciunii, numai sa
nu ne rugam.
Ce intelegem prin rugaciunea facuta " in duh şi adevar"?
Cand ne rugam in gand lui Dumnezeu atunci ne rugam in duh, adica cu mintea
şi cu inima stapanite de atentie şi simtire. In adevar, ne rugam cand
lucram şi poruncile lui Dumnezeu, ca ele sunt adevar, cum spune proorocul
David: " Toate poruncile Tale sunt adevar " (Psalm 118, 86). Insa, te
rogi in adevar numai cand faci poruncile dupa legea lui Dumnezeu, adica in
dreapta credinta, cum zice psalmistul: " Ca legea Ta este adevarul "
(Psalm 118, 42).
Cum putem ajunge
la aceasta rugaciune duhovniceasca?
Maica de obste a rugaciunii este darul Duhului Sfant. Aceasta invata pe om
sa se roage, sa creasca in rugaciune, sa urce dintr-o treapta in alta a
rugaciunii, pana ajunge la treapta cea mai inalta. Ca opt sunt treptele
rugaciunii, dupa unii Sfinti Parinti: contemplarea naturala in duh, adica
cugetarea la zidirile lui Dumnezeu; rugaciunea limbii; rugaciunea gurii şi
a limbii, adica rugaciunea cu glas tare; rugaciunea mintii şi a gurii;
cand te rogi cu glas tare şi cu toata luarea aminte; rugaciunea mintii;
rugaciunea mintii şi a inimii, cand te rogi in taina cu luare aminte
şi cu simtirea inimii; rugaciunea inimii, cand mintea este inghitita de
inima, prin darul lui Dumnezeu şi de acolo se inalta cu putere la cer.
Şi ultima treapta, rugaciunea contemplativa. Aceasta este rugaciunea
fara cuvinte la care ajung numai unii din sfinti, cu darul Duhului Sfant.
Cu orice rugaciune putem ajange la rugaciunea cea de foc a inimii?
Da. Cu orice rugaciune putem dobandi adevarata rugaciune a inimii.
Şi cu citirea Psaltirii daca o facem cu mare credinta şi luare
aminte, şi cu metaniile, şi cu acatistele, şi chiar cu cantarea
cea duhovniceasca, şi cu postul, şi cu privegherile de toata noapte.
Sfintii Parinti, insa, au ales rugaciunea lui Iisus pentru a dobandi rugaciunea
inimii, ca cea mai potrivita. Mai mare decat rugaciunea inimii, insa, este
extazul, rapirea mintii, numita de Parinti " Vedere duhovniceasea" ,
cand se curateste vazduhul inimii. La aceasta treapta au ajuns Moise şi
Ilie, cand s-au invrednicit sa vorbeasca cu Dumnezeu şi sa vada slava Lui.
Şi mai ales Sfantul Apostol Pavel, care " a fost rapit pana la al
treilea cer, in trup sau afara de trup, Dumnezeu stie". Ca nici el nu
stia. In ultima treapta a rugaciunii puterile sufletesti raman la om, dar le
poarta Duhul Sfant unde voieste, ca omul nu le mai poate conduce. Mintea omului
in acel moment se topeste de focul dumnezeirii, ca ceara in foc şi nu mai
are lucrarea ei. Cei cu intelegere omeneasca nu pot pricepe intelepciunea
Duhului Sfant. Nici descoperirile din vremea rugaciunii nu le poate talcui cel
ce le-a vazut, ci altul mai inalt decat el. Cum a fost proorocul Daniel. El
nu-şi putea explica descoperirile cele dumnezeiesti, ci i le explica
arhanghelul Gavriil.
Ati cunoscut vreun calugar sau mirean cu rugaciumea inimii?
Am cunoscut cativa pustnici care traiau prin bordeie in padurile din jurul
Manastirii Sihastria, pe la Sihla, Agapia Veche şi Pocrov, dar cat erau de
sporiti in rugaciune, numai Dumnezeu stie. Acum toti s-au dus din lumea
aceasta. La noi in Sihastria, aveau rugaciunea inimii parintii Ghervasie
Gaspar, Paisie Nichitencu, bucatarut manastirii (+ 1970) şi poate,
parintele Gherasim Ilie, fratele meu.
Rugaciunea inimii, insa, este o lucrare de taina pe care numai Dumnezeu o stie,
iar cel care o are foarte greu o spune altora. Ba, uneori nici nu stie omul ca
are rugaciunea inimii. Sunt şi mireni care au rugaciune duhovniceasca,
incat intrec şi pe calugari. Sa va spun o intamplare minunata pe care am
vazut-o aici, in biserica, acum vreo zece ani. Eram la rand la Sfantul Altar.
Am venit la biserica pe la ora 4 dimineata şi imi faceam rugaciunile de
Sfanta Impartasanie in genunchi, in fata Sfintei Mese. Nu dupa mult timp intra
o femeie sa se roage, care venise de cu seara la manastire. N-o cunosteam. Se ruga incet pe la toate
icoanele şi facea mereu metanii. Nu stia ca mai este cineva in biserica.
Era intuneric, ca era timp de iarna. Vazand eu ca se roaga asa staruitor m-am
uitat prin sfintele uşi sa vad cine se roaga cu atata credinta. Femeia
statea in genunchi in mijlocul bisericii, cu mainile ridicate in sus şi
zicea din toata inima aceste cuvinte: " Doamne, nu ma lasa! Doamne, nu ma
lasa!" Am vazut o lumina
galbuie in jurul ei şi m-am inspaimantat. Apoi femeia a cazut cu fata la
pamant şi se ruga fara glas. Raza de lumina dimprejurul ei se facea tot
mai mare şi se ridica in sus. Dupa putin timp lumina s-a stins incet, iar femeia s-a ridicat şi a
iesit din biserica. Era o femeie de la tara.
Iata, deci, cine are darul
rugaciunii! Iata ca mirenii ne intrec pe noi calugarii! Eu faceam proscomidia şi
de mare emotie am inceput a plange cu copia in mana. Numai Dumnezeu stie cati
aleşi are in aceasta lume!
Dar noi care nu ajungem la masura rugaciunii adcvarate, ne putem mantui?
Auzi ce spune Duhul Sfant: " In dar sunteti mantuiti". Nu faptele
noastre, ci mila lui Dumnezeu şi smerenia inimii ne mantuiesc. Ca şi
sfintii au nevoie de mila lui Dumnezeu. Facem ce putem, iar darul Duhului Sfant
savarseste toate. Vezi un gandac mic ce face? Merge pe ici, pe colo. Se uita pe
unde ar putea pasi, dupa puterea lui. Se urca pe o frunza, cade jos, apoi iar
se urca; nu da inapoi, pana nu ajunge sus, pe deal sau in varful copacului. Asa
face şi puiul de pasare. Se de pe o creanga pe alta, se mai uita, da din
aripioare, se urca pe un copac.
Şi asa, dupa a lui putere, se urca cat poate mai sus, ca sa fie la adapost.
Tot asa sa facem şi noi. Sa urcam din treapta in treapta, cu staruinta
şi smerenie şi asa, cu darul lui Dumnezeu, vom dobandi rugaciune
curata de ganduri şi imaginatii, apoi cateva lacrimi şi nadejdea
mantuirii.
Ce ne spuneti despre imaginatie care bantuie in vremea rugaciunii?
Fericita mintea care se roaga, se inchina fara imaginatie, ca Hristos n-a
avut imaginatie, fiind Dumnezeu. Adam a cazut din rai dupa ce a cazut in
imaginatie, ca işi imagina, dupa sfatul lui Lucifer, ca de va manca din
pomul oprit nu va mai muri in veac. Spun Sfintii Parinti ca cea mai mare boala
şi ispita in vremea rugaciunii este imaginatia mintii, numita de ei
şi " caracatita sufletului cu opt brate " sau " octogon
". Mai este numita imaginatia şi " pod al dracilor ". In
timpul rugaciunii din inima cel mai greu lucru este a pazi imaginatia; mai greu
chiar decat a pazi mintea de ganduri. Sa nu uitam ca tot ce este circumcis,
imaginat, nu este Dumnezeu. Or, daca ne oprim la imaginatii, ne inselam, nu mai
putem patrude pe poarta cea ingusta a inimii, nici nu ajungem la Dumnezeu.
Prin ce este omul
superior tuturor creaturilor?
Toate sunt create de Dumnezeu, dar nu toate sunt din Dumnezeu, cum este
omul. El este creat cu sfatul Prea Sfintei Treimi, dupa chipul şi
asemanarea lui Dumnezeu. Deci omul are puterea sa devina fiu al lui Dumnezeu
dupa dar, sa se nasca din Dumnezeu, sa creasca in fapte bune, sa se
indumnezeiasca. Omul are suflet viu, creat de Dumnezeu, in care se odihnesc o
mica parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu, care sunt tot atatea cate
sunt şi insusirile lui Dumnezeu.
Cel ce nu face deplin voia lui Dumnezcu are voie sa indemne şi pe
altii la fapta buna?
Spune Sfantul Isaac Sirul ca " se cade şi celui ce nu face fapta
buna, ca lipsa faptelor sale o implineste folosul cuvantului ". Iar
Sfantul Scararul zice: " Se cade celui ce invata şi nu face,
rusinandu-se de cuvintele sale, sa inceapa şi el cate putin a face fapta
buna".
Ce sfat ne mai dati pentru mantuirea sufletului?
Sa ramaneti in corabia Bisericii şi sa ascultati de ea, ca Biserica
este trupul lui Hristos. Biserica este mama noastra cea de obste. Prin Biserica intram in lume, in viata
şi prin ea plecam din lume, in cealalta viata vesnica. Noi, crestinii, suntem
asemenea unui copac sadit de Dumnezeu. Creanga care se rupe din copac moare, nu
mai poate fi vie. Asa şi crestinii care se rup de Biserica mor, nu mai pot
avea viata, nici mantuire pana nu se intorc in sanul Bisericii. Cand mintea
omului iscodeste credinta şi paraseste Biserica, in zadar sunt toate
faptele bune. Iar unde este unitate şi intelegere, acolo este mantuire
şi Dumnezeu ajuta. Mai spun Sfintii Parinti ca in vremea de pe urma doua
lucruri vor ajuta Biserica şi pe credinciosi: pustia simtita, adica
muntii, pesterile, padurea; şi pustia gandita, adica pastrarea credintei
in taina inimii.
Unde se mantuiesc calugarii mai usor? In viata de obste sau in viata de
sine la liniste?
Spune Sfantul Teodor Studittul asa: " Calugarii din viata de obste se
mantuiesc cu miile, iar cei din viata de sine cate unul la mie". In viata
de obste trebuie sa fie o minte in toate capetele şi un suflet in toate
trupurile, cum spune Sfantul Vasile cel Mare. Pe cand in viata de sine, fiecare
face ce vrea. Mananca cand vrea, doarme cand vrea, se roaga cand vrea. Nimenea
nu-l conduce şi nu-i taie voia, decat singura constiinta sa il calauzeste
şi duhovnicul, daca ii cere sfatul. In aceasta privinta imi aduc aminte
şi de cuvantul parintelui nostru Ioanichie Moroi, egumenul Sihastriei, ca
adeseori ne zicea: " Parintilor şi fratilor, cand se va strica viata
de obste in manastiri, atunci se pustiesc manastirile!"
Şi asa este. Acum aproape peste tot s-a stricat viata de obste.
Dupa randuiala vietii monahale, care sunt motivele canonice pentru care calugarul
poate sa plece din manastirea sa de metanie?
Trei sunt motivele canonice pentru care un calugar poate sa plece in alta
manastire, şi anume: daca stau femei in manastiie; daca sunt copii mici in
manastire şi daca staretul este eretic. Al patrulea motiv, dupa Sfantul
Vasile cel Mare, daca un calugar are vatamarea sufleteasca in manastirea sa,
poate pleca in alta manastire unde crede ca poate spori.
Daca un calugar este trimis din manastirea sa in alta parte şi nu se
duce de la metanie, este pacat?
Daca ne leaga inima de loc, inca nu iubim pe Dumnezeu. De vrea Dumnezeu sa
ne puna o sarcina in spate, oare noi sa n-o primim? Ca Dumnezeu nu ne incarca
mai presus de puterea noastra. Deopotriva cu ispita, cu suferinta va veni
şi mangaierea Duhului Sfant in inima noastra.
Este de folos sa mearga calugarii in pelerinaj la Mormantul Domnului?
Asa a fost intrebat odata Sfantul Vasile cel Mare de o calugarita, iar el
i-a raspuns: " Daca n-ai aflat cararea catre Ierusalimul cel dinauntru,
du-te la Ierusalim; iar daca ai aflat-o nu te mai duce!"
Care este importanta Sfintei Litughii?
Sfanita Liturghie are caracter şi de jertfa şi de cina. Prin
jertfa liturgica se spala pacatele celor ce se pomenesc şi li se scot
particele si, totodata, prin aceasta jertfa dumnezeiasca ni se ofera in dar
cina Domnului, adica Trupul şi Sangele lui Hristos. Cat timp va fi Sfanta
Liturghie pe pamant este semn ca inca nu ne-a parasit mila lui Dumnezeu. Iar
" cand va inceta jertfa şi turnarea " , cum spune la Daniel
proorocul, atunci va fi sfarsitul lumii. Ca nu armele vor pustii şi arde
pamantul, ci, cum spune la Pilde, " faradelegea va pustii tot pamantut
şi va rasturna scaunele celor putemici ". In acele zile, trei patimi
cumplite vor stapani in lume, simbolizate de numarul apocaliptic 666, şi
anume: minte fara de judecata, adica plina de iutime, de razbunare şi
ucidere; pofta fara de minte, adica vor domni pe pamant desfranarea, sodomia
şi betia; minte plina de imaginatie sau inchipuire pripita adica oamenii
vor fi amagiti de tot felul de griji, ganduri, tulburari şi patimi, incat
nu vor mai avea timp sa se roage, sa citeasca, sa cugete la moarte.
Ce trebuie sa stim despre Botez?
Prin Botez se spala deodata doua pacate cu care se naste copilul, adica
atat pacatul stramosesc, cat şi pacatul zamislirii din placere. Ca şi
zamislirea este considerata pacat, dupa cuvantul psalmistului din Psalmul 50,
care zice: " Ca iata intru faradelegi m-am zamislit şi intru pacate
m-a nascut mama mea.. ". De aceea trebuie sa se boteze copiii. Ei se boteaza prin credinta nasilor, cum
s-a vindecat şi sluga sutasului. Omul la inceput a fost creat sa se inmulteasca prin
cuvant, nu prin pofta ca este fiinta cuvantatoare, asa cum a zamislit Maica
Domnului prin cuvant. Insa, omul, prin pacat a ajuns sa se inmulteasca
trupeste.
Parinte Cleopa, in ce an ati venit la manastire?
Noi am fost zece frati la parinti, din care cinci - patru frati şi o
sora - am venit la manastire. Fratele cel mai mare, Mihai, a fost pustnic pe
muntele Ceahlau. Sora mea Ecaterina a fost rasofora la Agapia Veche, iar eu
şi cu inca doi frati mai mari, Vasile şi Gheorghe, am venit la
Sihastria. Pana in anul 1935 mi-au murit de tineri, toti cei noua frati. Apoi a
murit şi tata, Alexandru Ilie, zis Tarlea. Mai traiam eu, ca staret la
Manastirea Sihastria şi mama, acasa in comuna natala, Sulita Botosani. In
anul 1946 am adus pe mama la Sihastria, am calugarit-o şi am dus-o la
Agapia Veche, unde a trait pana in anul 1968, cand s-a dus la Domnul, in varsta
de 92 de ani.
Iar venirea mea la manastire a fost asa: In ziua de 12 decembrie 1929, de
Sfantul Ierarh Spiridon, cand aveam 17 ani, am plecat din casa parinteasca cu
fratele meu mai mare Vasile, cu doua traiste in spate. In una aveam Vietile
Sfintilor, Psaltirea, Ceaslovul şi Sfanta Scriptura; iar in cealalta aveam
doua icoane mari, pictate - una, cu Maica Domnului şi alta, cu Sfantul
Gheorghe. Nimic altceva nu ne-am luat de-acasa. Parintii nostri, Alexandru
şi Ana ne-au petrecut plangand pana pe camp, pe platoul targului Sulita,
la locul numit " Rapa lui Budai ". Aici, fratele meu Vasile a inceput
a canta condacul Acatistului Mantuitorului, " Aparatorul cel mai mare
şi Doamne, biruitorul iadului... ". Apoi ne-am inchinat, am sarutat mainile parintilor şi am
plecat spre Schitul Cozancea. In clipa aceea parintii mei au cazut jos şi plangeau
in hohote! La Cozancea am stat o noapte la parintele Paisie. Apoi am luat
şi pe fratele nostru Gheorghe, am venit toti trei la Suceava, ne-am
inchinat la moastele Sfantului Ioan cel Nou şi de aici am venit pe jos la
Manastirea Sihastria.
Aici era egumen protosinghelul Ioanichie Moroi. Cum ne-a vazut ne-a tinut
trei zile şi trei nopti la poarta manastirii sa ne rugam şi sa batem
cu batul intr-un butuc de brad, ca sa ne ispiteasca daca avem rabdare pentru
viata calugareasca. Numai seara ne lasa sa dormim intr-o chilie. Dupa trei zile
de post, de rugaciune şi ispitire, ne-a chemat in biserica, ne-a spovedit,
ne-a impartasit cu Prea Curatele Taine, ne-a dus la trapeza sa mancam şi
ne-a randuit chilii şi ascultare in manastire. Pe mine şi pe fratele
meu Vasile ne-a trimis la oi, ca stiam bine de acasa, iar pe fratele Gheorghe
la vite. Nu ne vedeam unii cu
altii cate o saptamana şi chiar cate o luna. Asa am intrat in nevointa
calugareasca. In anii 1931 şi 1933 au murit fratii mei şi am ramas
singur. In anul 1937 am fost tuns in calugarie şi am pascut zece ani oile
manastirii. In anul 1942 am fost luat de la oi şi am fost numit in fruntea
unei comisii de conducere a manastirii, ca parintele egumen era bolnav. Iar in
ianuarie 1945 am fost hirotonit preot şi numit staret al manastirii in
locul batranului egumen, decedat.
Spun parintii batrani ca la inceput nu voiati sa primiti hirotonia in
preot. Cine v-a determinat
s-o primiti?
Citind eu prin carti şi auzind ca Sfantul Grigorie Teologul şi
Sfaantul Ioan Gura de Aur au fugit multa vreme de preotie, ma temeam sa primesc
o asa de mare treapta, prin care multi nevrednici s-au osandit. De aceea nu
voiam sa primesc preotia. Dar in toamna anului 1944, mergand cu carul cu boi la
via manastirii de la Racova-Buhusi, ne-a iesit inainte plangand o batrana
dintr-un sat, cu un Liturghier, un epitrahil, o cruce de mana şi un baston
preotesc şi mi le-a dat mie, zicand: " Parinte, aceste lucruri au
ramas la mine de la un batran preot care a murit. Vi le dau sfintiei voastre,
poate va trebuie...!". Le-am dus la manastire. Acest lucru m-a miscat atat
de mult, incat l-am socotit un semn dumnezeiesc ca sa primesc Taina Preotiei
şi ascultarea de staret.
Cati ani ati fost staret la Manastirea Sihastria?
Aproape cinci ani. Din ianuarie 1945, pana la 1 septembrie 1949, cand am
fost transferat la Manastirea Slatina cu 30 de calugari din Sihastria.
Cum vi s-a parut ascultarea de staret la Sihastria?
N-a fost deloc usoara. Dupa incendiul din 1941, manastirea era in
reparatie, nu aveam chilii pentru calugari, iar fratii noi se adunau mereu. Era
greu cu hrana şi materialele, ca dupa razboi şi foamete. Obstea,
insa, in cativa ani s-a dublat, ajungand la 80 de parinti şi frati. La
inceput nu aveam preoti suficienti la biserica, paraclisul de iarna era ars
şi nu aveam fonduri de reparatii. Dar ne-a ajutat Dumnezeu, ca ne-a trimis
credincioşi buni din Radaseni şi am mers inainte. Ne-au ajutat
şi manastirile Neamt şi Secu cu bani, hrana şi un paraclis
pentru iarna. Apoi am facut
calugari, am hirotonit preoti noi şi am intarit programul slujbelor la
biserica. Ce-am adaugat in plus la biserica au fost privegherile de toata
noaptea la cele douasprezece praznice imparatesti, privegherea Acoperamantului
Maicii Domnului, marti seara şi citirea neincetata a Psaltirii in
biserica, de catre toata obstea, incepand cu staretul manastirii, traditie care
se mai pastreaza şi astazi.
Ce bucurii duhovnicesti mai deosebite ati svut la manastirea Sihastria in
anii tineretii?
Cele mai mari bucurii duhovnicesti le-am avut in primii zece ani, cand am
fost cioban la oile manastirii impreuna cu fratii mei. Stana, oile, trairea in
liniste şi singuratate pe munte, in mijlocul naturii mi-au fost cea mai
inalta scoala de calugarie şi teologie din toata viata mea. In acesti ani
m-am rugat cel mai mult şi am citit numeroase scrieri ale Sfintilor
Parinti, precum: Patericul, Scara Sfantului Ioan Scararul, Sfantul Isaac Sirul,
Sfantul Efrem Sirul, Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, Exaimeronul Sfantului
Vasile cel Mare, Vietile Sfintior şi Sfanta Scriptura. Cartile le
imprumutam din bibliotecile manastirilor Neamt şi Secu şi le purtam
cu mine in desaga, cu oile pe munte. Iar rugaciunea mea era citirea Psaltirii in fecare zi şi cele sapte
laude. Dupa ce terminam pravila, mancam ceva din desaga, apoi scoteam scrierile
Sfintilor Parinti şi citeam pe langa oi pana seara. Imi erau asa de dragi cuvintele
Sfintilor Parinti incat se lipeau ca ceara de memoria mea. Mi-amintesc, odata,
ca şi Sfantul Cuvios Ioan Iacob, bibliotecar la Manastirea Neamt intre
anii 1933-1936 mi-a imprumutat sa citesc cartea Alfavita sufleteasca. Apoi ma
intalneam cu calugarii pustnici care se nevoiau acum 50 de ani in padurile din
imprejurimi, carora le ceream cuvinte de folos şi le duceam cate ceva de
mancare de la stana. Toate acestea au format pentru mine cele mai curate
bucurii duhovnicesti.
Ce parinti mai aleşi se nevoiau acum cincizcei de ani in jurul
Manastirii Sihastria?
In toamna anului 1930 am cunoscut pe Sfantul Cuvios Ioan, un mare rugator
şi calugar cu viata sfanta. Tot in acea vreme am cunoscut şi alti
parinti iubitori de liniste care traiau in padurile din apropiere; ieromonahul
Partenie cu ucenicul sau Gherasim; ieroschimonahul Vasian de la Sihla;
schimonahia Isidora de la Rapa lui Coroi; monahiile Cleomida, Zenovia şi
Magdalena cu ucenicele lor ierodiaconul Cristofor, nevoitor aproape de Schitul
Sihla; monahiile Antonina, Eufrosina şi Pangratia, care mai tarziu s-au
dus la Locurile Sfinte, unde au şi raposat. Apoi monahii: Timotei, Ilarion
şi Nicodim, cu metania din Manastirea Neamt şi monahia Valentina cu
fiica ei Emiliana. Pe toti
acestia i-am cunoscut şi m-am folosit duhovniceste de nevointa şi
sfaturile lor. Dumnezeu sa-i numere pe toti in ceata sfintilor!
Ati aorit vreodatata sa va retrageti la liniste in Muntele Athos?
Am dorit aceasta din tineretile mele, mai ales ca am avut şi un mos
acolo, pe ieroschimonahul Varlaam Vantu. Insa nu am vrut sa ma duc de capul
meu, fara porunca, ca sa nu gresesc inaintea lui Dumnezeu şi sa ma mustre
constiinta ca am facut voia mea. Staretul, duhovnicul şi mitropolitul meu
niciodata nu m-ar fi lasat sa ma duc la Athos. In toamna anului 1977, cand am
fost impreuna cu sfintia ta la Sfantul Munte, inclinam cu gandul sa cer
binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului nostru Mitropolit pentru a ma retrage la
Athos. Cand am intrebat pe Arhimandritul Iustin Popovici din Serbia, cum stii
şi sfintia ta, daca ar fi bine sa ma duc La Athos, sau sa raman in tara,
el mi-a raspuns: " Daca te duci in Sfantul Munte, mai adaugi o floare la
buchetul de flori din Muntele Athos şi te rogi numai pentru sfintia ta.
Iar daca ramai in tara, stai inaintea credinciosilor, inveti pe multi calea
mantuirii, propovaduiesti pe Hristos, cresti ucenici şi te mantuiesti
şi pe sfintia ta şi pe altii. Ca daca ii parasim şi plecam toti
la liniste, cine sa-i mangaie, cine sa-i invete voia lui Hristos şi sa-i
calauzeasca in dreapta credinta ortodoxa, mai ales acum cand s-au inmultit
peste tot necredinta şi sectele!"
Aceste cuvinte ale parintelui Iustin Popovici m-au linistit, renuntand pentru
totdeauna sa ma retrag la Athos. Am socotit ca prin gura lui a vorbit
insuşi Duhul Sfant.
La sfarsitul acestei convorbiri, ce sfaturi duhovnicesti dati parintilor care
v-au cunoscut şi pretuit?
Sa slujeasca Biserica lui Hristos cu toata vrednicia, cu totala daruire
şi dragoste pana la jertfa, aparand dreapta credinta de tot felul de
invataturi rele şi sa poarte grija de turma şi sufletele ce li s-au
incredintat, " ca cei ce vor sa dea seama " in ziua judecatii de
toate. Spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca: " preotul trebuie sa se şi
jertfeasca, nu numai sa jertfeasca ".
Şi in alt loc zice: " Nimic nu este mai greu decat a pastori
suflete pe calea mantuirii! "
Ce sfat mai deosebit dati ucenicilor Prea Cuviosiei voastre, pe care i-ati
crescut şi invatat voia lui Dumnezeu?
Sa ramana in dragostea lui Hristos şi sa se iubeasca unii pe altii, cu
dragostea cu care i-am iubit şi eu. Apoi, sa ajute şi ei pe altii la
mantuire, sa ramana sub ascultare in staulul Bisericii Ortodoxe şi sa se
roage pentru iertarea pacatelor mele, ca astept din zi in zi sa ma cheme
Hristos la judecata şi sa dau socoteala pentru toate. Sa nu uite ucenicii
mei ca oricata stiinta, avere şi cinste am avea, oricata rugaciune şi
nevointa am face, nu ne putem mantui daca nu ne iubim, daca nu ne iertam
şi daca nu ne ajutam unii pe altii, ca " Dumnezeu este dragoste
". Altfel, este in zadar
toata osteneala şi nadejdea noastra.
Cat am putut, m-am silit dupa a mea slaba putere cu darul lui Dumnezeu, sa
folosesc şi sa invat pe fiecare, calugar şi credincios, calea
mantuirii. Pe nimeni n-am intors desert de la usa chiliei mele. Ci am deschis usa
chiliei şi a cuvantului tuturor care au venit la mine, stiind ca odata cu
fiecare om, intra şi Hristos in chilia mea. Nu pot spune ca am facut tot
ce as fi putut face, nici n-am implinit cu fapta ce-am invatat pe altii. Insa
am cugetul impacat ca ce mi-a dat Dumnezeu in dar, am impartit şi eu
altora in dar şi nadajduiesc ca ma voi mantui prin mila lui Dumnezeu
şi prin rugaciunile Bisericii şi ale fiilor mei duhovnicesti.
Ce dorinta mai aveti acum in suflet?
Sa las toate şi sa ma rog pentru pacatele mele! Aceasta este ultima
mea dorinta. Ca nimic nu este mai usor, decat a invata pe altii şi nimic
nu este mai greu, decat a face ce inveti pe altii. De aceea, acum şi eu as
vrea sa las toate şi sa implinesc cu fapta ce am invatat pe altii toata
viata.
Parinte Cleopa, in incheiere, dati-mi şi mie un cuvant de folos.
Parinte Ioanichie, mai intai sa avem convingerea ca in toata clipa suparam
pe Dumnezeu. Fara aceasta
smerenie din inima nu ne putem mantui. Eu asa incep marturisirea mea. Apoi, daca voiesti
sa te mantuiesti, pazeste acestr trei lucruri, cum spune Sfantul Antonie cel
Mare: " Sa nu te muti curand dintr-un loc in altul; sa ai intotdeauna pe
Dumnezeu inaintea ochilor si, orice vrei sa faci, sa ai marturie din Sfanta
Scriptura şi de la Sfintii Parinti". Alt cuvios parinte spunea:
" Fa-ti chilia rai, pe calugari sa-i ai ca pe ingeri, cauta pacea şi
te vei mantui!"
Asa şi noi, parinte Ioanichie, sa pazim cu scumpatate invataturile
Sfintilor Parinti şi poruncile date noua de Mantuitorul nostru Iisus
Hristos si, cu darul Lui, nadajduim ca ne vom mantui şi in vesnica odihna
ne vom salaslui. Amin.
Ce intelegem prin energiile necreate ale lui Damnezeu, dupa invatatura
Bisericii Ortodoxe?
Prin cuvintele " energii necreate ale lui Dumnezeu " se inteleg
lucrarile felurite ale lui Dumnezeu prin care El lucreaza şi a lucrat din
veac la facerea şi conducerea lumii vazute şi a celei nevazute.
Despre aceste energii sau lucrari necreate ale lui Dumnezeu sa se vada in
disputele teologice ale Sinodului VI Ecumenic din Constantinopol (681), in care
se arata clar despre cele doua firi şi cele doua vointe ale firii
dumnezeiesti şi umane a lui Hristos. Prin aceste energii sau lucrari
necreate, Dumnezeu misca creatia Sa şi Se misca şi El insusi,
ramanand totuşi nemiscat şi neschimbat. Energiile necreate izvorasc din dumnezeirea comunl a
celor trei ipostasuri ale Prea Sfintei Treimi. Prin energiile necreate se
impartaseste omul de darul lui Dumnezeu, iar nu de fiinta Sa, care ramane
pururea neatinsa de vreo zidire a Sa vazuta sau nevazuta.
Ce putem spune
despre energiile necreate, pe intelesul tuturor?
Am zis ca aceste energii necreate ale lui Dumnezeu, pe limba noastra
romaneasca se pot numi şi lucrari ale lui Dumnezeu. Ca sa inteleaga
oricine felurimea acestor energii sau lucrari necreate ale lui Dumnezeu,
trebuie sa stie şi sa inteleaga ca la Dumnezsu energiile Duhului Sfant
sunt nenumarate.
Din aceste multe energii este bine a cunoaste macar pe unele din ele, care
sunt: puterea Sa cea atotcreatoare şi nemarginita (Psalm 32, 6,13);
puterea Sa cea atotstiutoare (I Regi 2, 3; Iov 9, 4,12-13); puterea Sa cea
atotsfintitoare (Isaia 57,15; Ieremia 1, 5; Galateni 1,12) etc.
Alta este puterea Sa cea atotvazatoare (Psalm 32,13), alta este puterea Sa cea
atotcuprinzatoare şi alta este pronia Lui dupa cuvantul: " Cel ce da
hrana la tot trupul... " (Psalm 135, 25). Toate aceste energii sau puteri
ale lui Dumnezeu izvorasc din fiinta Sa. Prin ele Dumnezeu trimite darurile
Sale cele necreate la toate zidirile care lucreaza in multe feluri in toate
cele vazute şi nevazute.
Cum luceaza Dumnezeu prin energiile Sale in ingeri, in natura şi in
oameni?
Lucreaza in toata zidirea precum voieste şi precum stie ca este de
folos. Prin dumnezeiestile energii, " pe ingeri ii face duhuri şi pe
slugile Sale para de foc "; planetele şi intreg universul le conduce,
iar pe oameni ii umple de intelepciune, de credinta şi de tot felul de
daruri, spre mantuire.
Cum lucreaza Dumnezeu prin energiile Sale crestini şi in cei care nu
sunt crestini?
La crestinii cei botezati in numele Prea Sfintei Treimi, lucreaza prin
darul cel felurit al Duhului Sfant (I Corinteni 12, 4-6), iar la popoarele
pagane lucreaza prin pronia, prin mila şi nemarginita Sa putere şi
intelegere (Romani 9, 15-16), caci Dumneznu nu este numai al crestinilor, ci al
tuturor popoarelor (Psalm 116,1-2).
Ce legatura este intre energiile necreate ale lui Dumnezeu şi harul
Sfantului Duh pe care-l primeste crestinul la Sfantul Botez?
Harul Prea Sfantului Duh este una dintre energiile divine şi face pe
crestini prin Botez fii ai lui Dumnezeu dupa dar (Tit 3, 3-5; Ioan 3,1), iar
harul Duhului Sfant, dupa care primim infierea cea dupa dar, vine la noi prin
energia cea atotsfintitoare a lui Dumnezeu. Nu se trimite fiinta lui Dumnezeu
la om, ci harul, dupa cum zice dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur ca "
Dumnezeu nu se trimite, ci harul. Nu Duhul curge din har, ci harul curge din
Duh" (Vezi şi Filocalia, vol. 7, Bucuresti,1977, p. 218).
Cand omul cade in pacate de moarte, se indeparteaza de la el harul
Sfantutui Duh primit la Botez?
Darul Sfantului Duh, care se trimite la Sfantul Botez prin lucrarea lui
Dumnezeu cea atotsfiintitoare, lucreaza in om dupa masura credintei lui,
fiindca el este fagaduit de Dumnezeu celor ce vor crede in El (Isaia 44, 3; 59,
11; Iezechiel 36, 27). Darul Sfantului Duh se da omului care se roaga, crede in
El şi se pocaieste de pacatele sale (Luca 11,13; Fapte 8,15; 2, 38).
Insa darul Prea Sfantului Duh se departeaza de om din cauza pacatelor sale
grele. Dar daca omul işi cunoaste greutatea pacatelor sale şi se va
intoarce din toata inima cu credinta tare spre Dumnezeu, atunci - prin energia
lui Dumnezeu cea atotsfintitoare - iaraşi va dobandi de la Dumnezeu darul
Prea Sfantului Duh pe care l-a pierdut prin pacat. Iar de va ramane crestinul
in pacate grele şi nu se va intoarce prin pocainta şi fapte bune
catre Prea Bunul Dumnezeu, unul ca acela ramane in osanda şi intuneric
fata de darul lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu nu mantuieste cu sila pe om, caci El
nu este spargator de uşi (Apocalipsa 3, 20).
Pana la Sfantul Grigore Palama (sec. XIV), teologul energiilor necreate, ce
invatau Sfintii Parinti despre energiile divine?
Pana la Sfantul Grigore Palama, Sfintii Parinti cei vechi şi mari
luminatori, ca: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigore Cuvantatorul de
Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Atanasie cel Mare şi multi
altii ziceau ca energiile necreate ale lui Dumnezeu sunt lucrari şi
desavarsiri ale insusirilor Lui (vezi Dictionar de Teologie Ortodoxa, Pr. Prof. Ioan Bria, Bucuresti, 1981,
p.141-143).
Energiile divine lucreaza taina mantuirii in oameni prin darul Duhului
Sfant şi prin darurile ce izvorasc din El. Caci atat harul cat şi
darurile harului sunt energii necreate ale lui Dumnezeu.
Intelepciunca lui Dumnezeu, adica Sophia, este şi ea una din energiile
necreate ale lui Dumnezeu?
Intelepciunea şi atotstiinta lui Dumnezeu sunt şi ele desavarsite
energii ale Sale (I Regi 2, 3; Iov 12,13; Pilde 8,14). Intelepciunea lui
Dumnezeu este preainalta (Iov 21, 22; 28, 24; Daniel 2, 21; Fapte 15,18).
Intelepciunea şi stiinta lui Dumnezeu sunt neratacitoare (Iov 36, 3).
Intelepciunea lui Dumnezeu este nemarginita şi nemasurata (Psalm 91, 5;
Psalm 146, 3; Isaia 40, 28; Romani 11, 33); este mai presus de intelegere
(Psalm 138, 5-9), nu are hotar şi lucreaza in creatia lui Dumnezeu in
multe feluri (Efeseni 3,10).
Ce legatura dumnezeiasca nepatrunsa este intre intelepciunea şi pronia
lui Dumnezeu? Cum lucreaza
una şi cum cealalta?
Atat
intelepciunea cat şi pronia lui Dumnezeu sunt energii dumnezeiesti
necreate şi Dumnezeu lucreaza mai presus de mintea omului dupa voia
şi planurile Lui necunoscute de noi (Ieremia 32, 19; I Corinteni 1, 21).
Cum se impartaseste omul din intelepciunea divina? Care este legatura intre
intelepciunea lui Dumnezeu intelepciunea omului, mai ales a sfintilor?
Toata intelepciunea oamenilor vine de la Dumnezeu (Facere 41, 38-39; Iesire
28, 3; 31, 3-6). Deosebirea intre intelepciunea lui Dumnezeu şi cea a
oamenilor este ca intelepciunea lui Dumnezeu este preasfanta şi
nemarginita pentru ca izvoraste din fiinta Lui cea necreata şi
atotcuprinzatoare (Romani 1 1, 33; Psalm 91, 4-5); iar intelepciunea oamenilor
credincioşi şi sfinti este izvorata din darul Duhului Sfant dat lor
de Dumnezeu, fiind marginita şi dupa masura credintei fiecaruia (Facere
18, 19; I Regi 16, 12-13; II Paralipomena 16, 9; Iov 14,16).
Oamenii indumnezeiti şi sfinti " purtatori de Dumnezeu"
poarta in ei mai multe daruri şi o mai mare parte din energiile necreate
ale lui Dumnezeu?
Duhul este unul, iar darurile sunt impartite şi felurite, dupa
vrednicia fiecaruia (I Corinteni 12, 4). La fel şi lucrarile sunt
felurite, dar acelaşi Dumnezeu lucreaza toate intru toti (I Corinteni 12,
6).
Daca darurile şi lucrarile Duhului sunt felurite, apoi şi
energiile necreate prin care Dumnezeu trimite darurile Sale celor sfinti
şi credincioşi sunt felurite. Caci prin energia sfinteniei ii
sfinteste, prin energia cea duhovniceasca şi atotluminatoare ii lumineaza
şi prin energia proniei Sale poarta grija de ei. Caci darurile lui Dumnezeu
sunt felurite, dar din acelaşi Duh Sfauit izvorasc.
Energiile necreate lucreaza in om de la zamislire? Dar harul Duhului Sfant
il primeste omul numai la Sfantul Botez? Sau i se mai adauga noi daruri in
cursul vietii, dupa masura sfinteniei personale?
De la zamislire, in cei mai multi oameni lucreaza numai energia sau puterea
lui Dumnezeu atotcreatoare, apoi pronia şi altele. Iar darul Prea
Sfantului Duh, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar, il primeste
cand se boteaza in numele Prea Sfintei Treimi (Tit 3, 3-5; I Ioan 1, 2; Fapte
2, 38). Celelalte daruri diferita, precum al inainte-vederii, al proorociei
şi al vindecarilor se dau ulterior omului de la Dumnezeu dupa voia Lui (I
Corinteni 12, 11) şi dupa masura credintei (Galateni 3, 5), pentru
intarirea Bisericii (I Corinteni 12, 7) şi pentru convertirea
necredinciosilor (I Corinteni 14, 10). Darurile lui Dumnezeu trebuie sa fie
intru bunatate, spre folosul tuturor (I Corinteni 4,1-2; I Timotei 4,14; I
Petru 4,10).
Ingerii se impartasesc şi ei din energiile necreate ale lui Dumnezeu?
Ingerii, ca şi oamenii, au fost creati de Acelaşi Dumnezeu
şi se impartasesc şi ei de felurite energii ale lui Dumnezeu, precum
intelepciunea, sfintenia şi altele.
Diavolii poarta şi ei o parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu?
Nici o zidire a lui Dumnezeu nu poate fi lipsita de una sau mai multe
energii necreate ale lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este nescris imprejur
şi necuprins pretutindenea, aratandu-se in toate şi peste tot.
Dumnezeu este şi in satana şi in diavoli, fiindca este necuprins
şi pe toate le cuprinde. Deci, precum satana este in vazduh dar nu se
vatama, fiind şi Dumnezeu de fata acolo, şi precum pacatul este
prezent in suflet, asemenea şi darul lui aste prezent in suflet, nimic
vatamandu-se sau amestecandu-se, intunericul cu lumina, nici nu poate rautatea
sa aiba impartasire cu curatenia.
Deci la Dumnezcu nu este nici o rautate ipostatica de vreme ce El nu se vatama
de nimic (Sfantul Macarie cel Mare, Cuvantul 16, Omilii, Bucuresti, 1775). Energiile
lui Dumnezeu care sunt in diavoli formeaza puterea Lui cea atotstapanitoare,
deoarece diavolii nu pot face nimic fara voia şi ingaduinta lui Dumnezeu
(Iov 1,12-13; 2, 4-7; II Corinteni 12).
De ce nu-şi retrage energiile divine de la ingerii cazuti ci ii lasa
sa ne faca rau şi sa ne impiedice de la mantuire? Se poate spune ca
diavolii folosesc puterea divina data lor la pierderea sufletelor omenesti?
De mare nevoie este ca Dumnezeu sa nu-şi retraga puterea Sa
atotstapanitoare acum din ingerii cei rai, caci daca ei ar fi lasati liberi ar
face din lume un al doilea iad. Numai la sfarsitul lumii va fi dezlegat satana
timp de 1260 de zile (trei ani şi jumatate) spre a lucra asupra celor
credincioşi cu inselaciunile sale (I Ioan 2,18) şi multi antihristi
vor fi in timpurile din urma (Matei 24, 12; II Tesaloniceni 2, 3; I Timotei
4,1). Ispitele ne sunt in viata de mare folos, de vom avea rabdare in ele.
Deoarece ele se trimit cu ingaduinta lui Dumnezeu pentru incercarea credintei
noastre (I Petru l, 6-7), Pentru incercarea dragostei noastre fata de Dumnezeu
(Deuteronom 13, 3) şi pentru incercarea supunerii hoastre, deoarece
Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni (Ioan 13, 14). Apoi, Dumnezeu fiind prea drept,
nu ingaduie ca noi sa fim ispititi mai presus de puterile noastre (I Corinteni
10,13).
Cum se inteleg cele aratate de Sfantul Dionisie Areopagitul, care zice asa:
" Dumnezeu este totul intru toate şi intru nimenea nimic.
Şi dintru toate, tuturor se cunoaste, iar din nimic nimanui"?
(Despre dumnezeiestile nume,cap. 7).
Taina acestor cuvinte se arata luminat prin teologia catafatica
(afirmativa) şi prin teologia apofatica (negativa). Sa se stie: "
Cand mintea noastra se suie prin zidiri catre Ziditorul, vazand şi
intelegand cuvintele cele din zidiri, asemanandu-se cu Ziditorul, atuncea
unelteste teologia cea adeveritoare şi suitoare (catafatica), numind pe
Dumnezeu Intelept, Bun, Lumina, Soare, Aer, Foc şi toate cele ce sunt,
fiind pricinuitor al acestora. Iar dupa ce se va sui cu duhul Şi mai presus
de fire la Ziditorul şi va vedea ca nu este asemenea cu toate zidirile, ci
fara de asemanare le intrece pe acestea, atunci unelteste teologia apofatica,
numind pe Dumnezeu cu tagaduire şi covarsire mai presus de intelepciune
şi mai presus de bunatate...".
Şi Sfantul Ioan Damaschin, aratand ca nici o zidire nu poate atinge
fiinta lui Dumnezeu, zice asa: " Dumnezeu a creat astfel lumea spirituala,
adica pe ingeri Şi pe toate cetele ceresti, şi este clar ca acestea
au o natura spirituala şi incorporala in comparatie cu materia caci numai
Dumnezeirea este cu adevarat nemateriala şi incorporabila. Dumnezeu apoi
creaza pe om cu mainile Sale proprii din natura vazuta şi nevazuta, dupa
chipul şi asemanarea Sa. A facut corpul din pamant, iar sufletul rational şi
ganditor l-a dat prin insuflarea Sa..." (Dogmatica).
Aceasta numim la om chip dumnezeiesc caci cuvintele " dupa
asemanare" arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este posibil.
Trupul şi sufletul au fost facute simultan şi nu mai intai unul
şi apoi celalalt, dupa cum in chip gresit arata Origen. Sfintii Parinti
spun ca omul este facut de Dumnezeu ca un alt Dumnezeu dupa dar, nu dupa
fiinta.
Sa intelegem, deci, ca atat ingerii cu toate cetele ceresti, cat şi
omul zidit dupa chipul şi asemanarea lui Dumnezeu nu ating cu nimic fiinta
lui Dumnezeu, care e in veci neinteleasa de nimeni. Aceasta inseamna ca
Dumnezeu este totul in toate prin energiile Sala cele necreate, nu prin fiinta
Sa. Iar prin fiinta sa nu este cunoscut nimic nimanui.
Intreaga creatie a lui Dumnezeu se imparte in patru categorii: vietuitoare
nemuritoare şi insufletite, cum sunt ingerii; altele care au minte, suflet
şi duh, precum sunt oamenii; altele au numai duh şi suflet, cum sunt
animalele; iar altele au numai viata, cum sunt plantele de tot felut. In
ierburi dainuieste singura viata, fara suflet, fara duh şi fara minte.
Am spus acestea spre a se intelege ca Dumnezeu Se cunoaste şi Se
descopera tuturor oamenilor prin intreaga Sa creatie, care este condusa de
pronia şi puterea Sa, adica de energiile divine necreate. Iar fiinta lui
Dumnezeu nu se descopera, nici se poate cunoaste vreodata nimanui din nici o
creatie şi nici o minte a celor din cer şi de pe pamant n-o poate
cuprinde in veci.
Oamenii se pot mantui fara ispite de la diavoli? Este absolut necesara
prezenta şi ispitirea de la diavoli pentru mantuirea oamenilor?
Oamenii au fost ispititi chiar in rai şi inselati de diavolul (Facere
3,1). De atunci firea noastra
cea stricata, care a cazut din ascultarea Ziditorului ei, a fost pururea
ispitita de diavolul spre incercarea credintei celor inselati (I Petru 1, 6-7;
Iov 7, 18; Iacob 1, 2; I Ioan 2, 26). Omului insa i s-a dat putere de a se
impotrivi ispitelor diavolesti (Efeseni 6,11; Iacob 4,7) şi de a le
invinge (I Corinteni 10,13).
Dumnezeu l-a
facut pe om cu voie libera, de sine stapanitor şi l-a lasat pe el in mana
sfatului sau. De va vrea; omul poate sa tina credinta şi poruncile lui Dumnezeu
şi sa faca cele placute Lui (Sirah 15, 14; 15,17; Ieremia 21, 8;
Deuteronom 30, 14,16-17; Psalm 5, 12). De va intrebuinta omul bine libertatea
sa spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi toata fapta buna, primeste de
la El cununa şi mantuirea sufletului sau, dupa cuvantul psalmistului: "
Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai şi nu vor greşi toti cei ce
nadajduiesc spre Dansul" (Psalm 33, 21). Iar de va foloşi omul rau
libertatea sa spre lucrarea pacatelor, va auzi de la Dumnezeu infricosatele
cuvinte: " Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic cal
este gatit diavolilor şi ingerilor lui" (Matei 25, 41). Iata deci cat
de mare rol au ispitele in viata crestinilor. Ca fara ispite şi fara lupta
cu diavolul, cu pacatul, nu ne putem mantui, ca nu avem pentru ce primi cununa şi
odihna vesnica in Imparatia cerurilor.
Oare diavolii vor fi osanditi in ziua de apoi numai pentru ca ne ispitesc
pe noi? Care este invatatura
Bisericii in aceasta privinta?
Satana şi ingerii lui nu vor fi pedepsiti in ziua de apoi numai pentru
vina ca ne ispitesc pe noi, oamenii. Ci pentru ca au gresit inaintea lui
Dumnezeu cu mandria şi neascultarea lor (Isaia 14, 11-14). Al doilea,
pentru ca satana a fost pricinuitorul caderii noastre (Facere 3, 1: 6,13-14; II
Corinteni 11 3; I Tesaloniceni 3 5). Diavolii vor fi pedepsiti in ziua de apoi
pentru ca pururea se impotrivesc lui Dumnezeu şi zidirii Lui (Zaheu 3,1; I
Tesaloniceni 3, 18; luda 9; Apocalipsa 12, 7); pentru ca au impiedicat
propovaduirea Evangheliei lui Hristos in lume (Matei 13, 19, 39; Marcu 4, 15;
Luca 8, 12; II Corinteni 4, 4); pentru ca au inselat lumea (Apocalipsa 12, 9;
20, 3); pentru ca au stricat Sfanta Scriptura şi au dus pe oameni la
ratacire şi la eresuri (Matei 4, 6; Luca 4,10; Psalm 9, 11-12); pentru ca
au inselat pe oameni cu nalucirile lor, facandu-se in ingeri luminati şi
alte inchipuiri false luand (I Corinteni 11, 14). Diavolii vor fi pedepsiti
şi pentru ca fura cuvantul lui Dumnezeu din inimile oamenilor (Matei
13,19; Marcu 4, 15). Multe şi nenumarate alte rautati au diavolii cu care
pururea supara pe Dumnezeu, Ziditorul lor şi nu se pocaiesc niciodata,
pentru care vor lua osanda cea vesnica in ziua cea mare a judecatii de apoi
(Matei 25, 41; Ioan 16,11; II Petru 2, 4).
Care este asemanarea intre omul bun şi ingeri dupa invatatura
Sfintilor Parinti?
Omul a fost creat de Dumnezeu dupa chipul şi asemanarea Sa (Facere 1,
26-27). Adam este nenascut, caci este plasmuit de Dumnezeu (Sfantul Ioan
Damaschin, Dogmatica, pag. 25). Eva este purceasa din coasta lui Adam, caci ea
nu a fost nascuta (Ibidem). De asemenea, Dumnezeu este facatorul ingerilor. El
i-a adus de la neexistenta la existenta şi i-a zidit dupa propriul Lui
chip, mai inainte de crearea omului. Ingerii au o natura necorporala, un fel de
duh şi foc imaterial, dupa cum spune dumnezeiescul prooroc David: "
Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri şi pe slugile Tale para de foc "
(Psalm 103). Prin aceste cuvinte se arata ca ei sunt usori, arzatori, calzi,
stralucitori, grabnici spre dorul lui Dumnezeu şi slujirea Lui, indreptati
spre cele de sus şi liberi de orice gand material. Ingerul este o fiinta
spirituala, vesnic miscatoare, libera, necorporala, slujeste lui Dumnezeu cel
vesnic şi a primit in firea lui nemurirea, dupa har. Care este insa natura
şi definitia naturii lui, numai Dumnezeu o stie. Se spune ca este
necorporal in raport cu noi, deoarece tot ce se pune in comparatie cu Dumnezeu,
singurul fara trup, este corporal şi material. Numai Dumnezeu este in
realitate necorporal (Sa se vada pe larg Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin,
capitolul III, pag. 59, Bucuresti). Omul, cum am aratat mai sus, a fost creat
de Dumnezeu cu mainile Sale din natura vazuta şi nevazuta, " dupa
chipul şi asemanarea Sa". Trupul omului a fost facut din pamant, iar
sufletul lui, rational şi ganditor, Dumnezeu i l-a dat lui Adam prin
insuflare. Aceasta numim " chip dumnezeiesc ", caci cuvintele "
dupa chipul" indica ratiunea şi liberul arbitru, iar cuvintele "
dupa asemanare" arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este
posibil. Trupul şi sufletul au fost facute simultan şi nu mai intai
unul şi apoi celalalt, dupa cum in chip gresit zicea Origen. "
Dumnezeu a facut pe om nevinovat, drept, virtuos, lipsit de suparare, fara de
grija, luminat cu toata virtutea, incarcat cu toate bunatatite, ca o a doua lume,
un microcosmos; un alt inger, inchinator compus, vazator al lumii materiale,
dar şi initiat in lumea spirituala, imparat al celor de pe pamant, dar
condus de sus, pamantesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, vazut
şi spiritual, in mijloc intre maretie şi smerenie, acelaşi
şi duh şi trup; duh din pricina harului, iar trup din pricina
mandriei " (Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, capitolul 12, pag. 98-99).
Şi la oameni şi la ingeri sunt libertatea vointei, mintea şi
altele de acest fel.
De ce spune Domnul ca omul este cu putin mai mic decat ingerii şi in
ce consta micimea omului fata de ingeri (Psalm 8, 5)?
Mai intai omul poarta trup material din pamant şi poseda cele cinci
simtiri: vazul, auzul, mirosul, gustul şi pipaitul. Omul se alatura prin
ratiune de fiintele necorporale şi spirituale, adica de ingeri, deoarece
el rationeaza, cugeta, judeca fiecare lucru, nazuieste dupa virtute, pana la
indumnezeire, punct culminant al virtutilor, al trairii in Hristos. Pentru
aceasta omul este microcosmos, adica o " lume mica ". Omul se
deosebeste insa de ingeri prin neputintele şi suferintele trupului, ca:
boala, schimbarea, batranetea moartea, prefacerea trupului şi altele.
Poate omul sa ajunga pe ingeri prin sfintenia vietii, adica prin
indumnezeire?
Omul, cu ajutorul harului lui Dumnezeu şi prin lucrarea faptelor bune
poate sa ajunga la o masura de desavarsire şi indumnezeire, dar ramane tot
om cu trup neputincios şi material. Ingerul insa pururea este duh
nematerial, dupa darul lui Dumnezeu, caci cu masura are şi el nematerialitatea.
Pentru ca numai Dumnezeu este cu totul nematerialnic.
Prin ce fapte bune poate omul sa sporeasca mai mult şi sa se apropie
de ingeri?
Omul se apropie dupa putere de sfintenia ingerului, prin neprihanire, adica
sfintenie. Iar neprihanirea se castiga mai ales prin doua mari virtuti:
dragostea şi infranarea. Caci
" dragostea omoara in om patimile cele sufletesti, iar infranarea pe cele
trupesti " (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. II, cap. 64,
Suta I-a, pag. 47). Iaraşi zice: " Cel desavarsit in iubire a ajuns
la culmea nepatimirii, nu mai cunoaste deosebirea intre al sau şi al
altuia, sau intre a sa şi a alteia, sau intre credincios şi
necredincios, intre rob şi slobod sau, peste tot, intre barbat şi femeie.
Ci ridicat
mai presus de tirania patimilor şi cautand la firea cea una a oamenilor,
priveste pe toti la fel şi are fata de toti aceeaşi dragoste, caci nu
mai este la el elin şi iudeu, nici barbat şi femeie, nici rob sau
slobod, ci toate şi intru toti Hristos " Galateni 3,18). Asadar, cine
ajunge prin dragoste şi prin infranare la o nepatimire ca aceasta, unul ca
acela a ajuns dupa putere la indumnezeire, la o nepatimire ce se apropie de
ingeri. Ingerii au sfintenie şi neprihanire fara osteneala, dupa darul lui
Dumnezeu prin creatie. Iar oamenii şi cu multe osteneli şi lacrimi
numai cu darul şi cu mila lui Dumnezeu ajung la o anumita masura de
neprihanire. " Nu pot diavolii sa miste nici un fel de patima in om, daca
se va gaşi in sufletul sau dragostea şi infranarea, fie ca se va afla
trupul lui in stare de veghe, fie ca se va afla in stare de somn"
(Filocalia, vol. II, pag. 73). Trei sunt starile morale generale la monahi,
dupa Sfantul Maxim Marturisitorul: Cea dintai stare consta in a nu pacatui cu
lucrul, a doua, a nu zabovi in minte şi inima gandurile patimase, iar a
treia, a privi cu mintea fara patima, trupurile femeilor şi ale celor ce
ne-au intristat.
De ce unii din sfinti numesc pe om inger amestecat? In ce fel omul este
inger amestecat? Ce intelegem prin indumnezeirea omnlui?
Dupa cum am spus mai inainte, Dumnezeu a facut pe om drept, virtuos, lipsit
de intristare, fara de grija, luminat cu toata virtutea şi incarcat cu
toate bunatatile, ca un pom plin de toate roadele. Deci un alt inger amestecat,
adica compus din trup şi suflet. Prin trup se aseamana mai mult cu cei de
pe pamant, iar prin suflet, se aseamana cu ingerii. Termenul final al tainei
omului este indumnezeirea sa prin inclinatia catre Dumnezeu. Omul se
indumnezeieste prin participarea sa la iluminarea dumnezeiasca şi nu prin
transformarea sa in fiiinta dumnezeiasca. Dumnezeu l-a facut pe om fara de
pacat, iar prin vointa, liber. Spun fara de pacat, nu pentru ca ar fi incapabil
de a pacatui, ci pentru ca nu are in firea sa facultatea de a pacatui; ci are
mai mult libertatea vointei. Avea omul in rai puterea sa progreseze in bine,
ajutat fiind de darul lui Dumnezeu, dupa cum avea şi puterea de a se
intoarce de la bine la rau, lucru pe care Dumnezeu il ingaduia pentru motivul
ca omul era cu voie libera. " Nu este virtute aceea care se face prin
forta " , Spune Sfantul Ioan Damaschinin capitolul XII, Pentru om, pag:
99-101. Iar pricina pentru care omul se zice şi " inger
amestecat", este mai intai faptul ca in ipostasul lui sunt doua firi: una
vazuta şi alta nevazuta, asemenea. firii ingeresti.
Şi aceasta o arata Sfantul şi marele teolog Grigorie care zice:
" Trebuia sa se faca o impreunare din cele doua lumi şi o dovada a
unei intelegeri mai mari şi a bogatiei fata de firi, ca sa fie un fel de
unire intre natura vazuta şi cea nevazuta" (Cuvantul 38 la Teofanic,
adica la Nasterea Domnului, Grigorie cel. Mare, 36, col. 321 C).
Care este
modelul, prototipul ideal pe calea vietii noastre crestine?
Este Insuşi Iisus Hristos Mantuitorul lumii. Sa mergem dupa putere pe
urmele Lui, spre a nu pierde calea vietii care duce la mantuire. Dupa Hristos,
cele mai desavarsite modele sunt sfintii, incepand cu Maica Domnului. Sa le
urmam exemplele vietii.
In ce fel sfintii şi parintii nostri duhovnicesti ne pot fi modele vii
de urmat pe calea mantuirii?
Marele Apostol Pavel, cand trecea prin cetati, invata pe crestini sa
pazeasca invataturile randuite de Apostoli şi de preotii din Ierusalim
(Fapte 16, 4). In alt loc zice: " Va mai rugam, fratilor, sa avea luare
aminte pentru cei ce se ostenesc intru voi, pentru cei ce va carmuiesc intru
Domnul şi bine va sfatuiesc, şi pentru munca lor sa-i socotiti pe ei
vrednici de prisoselnica dragoste " (I Tesaloniceni 5,12-13). In alta
Epistola zice: " Aduceti-va aminte de mai-marii vostri care v-au grait
cuvantul lui Dumnezeu, ca privind cu luare aminte cum si-au incheiat viata, sa
le urmati credinta" (Evrei 13, 2). Vezi ce zice? Sa privim cu luare aminte
la parintii şi inaintasii nostri cum si-au incheiat viata. Adica daca
viata lor a fost lumina şi pilda pana la mormant pentru noi toti, atunci
sa le urmam credinta. Se poate ca cineva din parintii nostri, oricat de
evlavios ar fi şi tare, sa se schimbe din asezarea lui cea buna şi
duhovniceasca şi sa devina rau şi smintitor. Or, aceluia nu trebuie
a-i urma, ca nu impreuna cu el sa ne pierdem sufletul. Iar daca acela a dus
lupta cea buna pana la sfarsit, şi in viata cinstita şi duhovniceasca
s-a sfarsit, aceluia sa-i urmam. Asa au fost sfintii lui Dumnezeu Apostolii,
Mucenicii şi Cuviosii Parinti pe care Biserica ii cinsteste de mii de ani
şi le urmeaza invataturile pline de sfaturi Şi mantuitoare de suflet.
Acestia, dupa cuvantul Domnului, au fost faclii aprinse pe pamant şi au
rabdat pana in sfarsit ispite şi necazuri pentru Hristos. Pentru aceea au
şi luat cununa vietii de veci, fiindca " lupta cea buna s-au luptat
şi calatoria au savarsit" dupa voia Domnului.
Toti Sfintii şi Cuviosii Parinti canonizati de Biserica lui Hristos ne
sunt modele de urmat pe calea mantuirii fara nici o indoiala. De aceea suntem
datori a-i cinsti cu toata evlavia şi a le urma dupa putere, rugaciunea,
postul, curatia, smerenia, blandetea, mila, sfatul şi jertfa. La fel, sa
urmam şi viata curata şi binecuvantata a parintilor nostri trupesti
care ne-au nascut şi a duhovnicilor şi parintilor nostri care ne-au
unit cu Hristos şi ne-au ajutat cel mai mult pe calea mantuirii.
Ce trebnie sa invatam mai intai de la sfinti? Dar de la parintii nostri duhovnicesti,
care ne-au crescut şi au adormit in Domnul?
De la sfinti sa invatam mai ales marea lor iubire pentru Dumnezeu,
statornicia lor in dreapta credinta, curajul cu care marturiseau pe Hristos
şi sfintenia desavarsita a vietii lor, iar de la parintii nostri
duhovnicesti sa invatam blandetea şi dragostea cu care ne-au crescut
şi ne-au vorbit de Dumnezeu, ravna lor pentru biserica şi rugaciune
şi mila cu care ajutau pe toti oamenii la mantuire.
In ce masura copiii, prin nerautatea şi curatia lor, ne pot fi modele
spre o viata curata şi duhovniceasca?
Sfantul Apostol Pavel zice ca de la copii putem lua numai nerautatea
şi nevinovatia lor, dar nu şi intelegerea lor prunceasca. "
Fratilor, spune el, nu fiti copii cu mintea. Adica fiti copii cu nerautatea. La
minte, insa fiti desavarsiti " (I Corinteni 14, 20). De la prunci putem
lua pilda smerenia, dupa cum a zis Domnul: " Cine se va smeri pe sine ca
pruncul acesta, acela este cel mai mare intru Imparatia cerurilor" (Matei
18, 4). Iar daca cineva, prin darul lui Dumnezeu, va ajunge sa fie desavarsit
cu mintea şi intelegerea şi sa aiba nerautatea, smerenia şi
curaitia pruncilor, acesta cu adevarat a ajuns la culmea nepatimirii şi
poate sa fie pilda de urmat pe calea mantuirii.
Cuvintele lui Hristos " Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca
acestia este Imparatia cerurilor, (Matei 19,14) este o porunca pentru noi toti
sau numai un un indemn?
Aceste cuvinte sunt o porunca pentru noi toti care vrem sa ne mantuim,
şi sa ne silim sa avem inima smerita şi nevinovata de copii. Dar vezi
ca nu a zis ca numai a acestora este imparatia cerurilor, ci: " a unora ca
acestia ". Adica toti care prin darul lui Dumnezeu şi prin lucrarea
faptelor bune ajung la masura curateniei şi a nevinovatiei pruncilor, vor
dobandi imparatia cerurilor. Aceasta porunca priveste şi pe parintii
trupesti. Ca au prima datorie fata de copii sa le dea viata, sa-i lase sa vina
la viata, iar nu sa-i omoare. Apoi au porunca sa-şi creasca copiii in
credinta şi in frica de Dumnezeu, in rugaciune şi in viata curata. De
vor face asa, copiii lor vor creste bine, vor purta in ei pe Hristos şi
vor urma toata viata lui Hristos. In felul acesta vor implini şi ei
porunca Domnului: " Lasati copiii sa vina la Mine!".
Copiii botezati şi nevinovati sunt mai buni la Dumnezeu decat monahii
şi crestinii desavarsiti? Ce asemanare este intre copii şi cei
desavarsiti?
Mai mare plata de la Dumnezeu au monahii şi crestinii care vor castiga
nevinovatia şi curatenia pruncilor prin lupte şi osteneli, decat
copiii botezati ai crestinilor. Caci copiii numai prin darul Prea Sfantului Duh
de la Botez au luat desavarsirea, fara de osteneala proprie. Iar crestinii
şi monahii buni au rabdat pana la moarte necazurile, scarbele şi
durerile veacului de acum şi prin rabdarea lor au dobandit sufletele lor
(Luca 21,19; Romani 12,12; Efeseni 4, 2; Tit 2, 2).
De ce totuşi Mantuitorul cheama pe copii la Sine inaintea tuturor
oamenilor şi ni-i da drept modele de desavarsire?
Mantuitorul nostru Iisus Hristos, fiind Insuşi izvorul nemarginit al dragostei,
al curatiei şi al nevinovatiei, din dragostea Sa cea nemarginita iubeste
pe copii pentru nevinovatia lor şi ii cheama la Sine, ca sa ne dea noua
pilda spre a urma cu fapta curatenia, nevinovatia şi nerautatea pruncilor
şi a copiilor curati. Prin cuvintele: " Lasati copiii sa vina la
Mine" , Domnul ne arata ca El iubeste pe copii şi nevinovatia lor
şi cu pilda ne indeamna pe toti sa fim ca ei.
Copiii nevinovati care se duc la Domnul de mici, pot fi considerati sfinti
şi deci modele de urmat pentru noi?
Pot fi considerati sfinti şi modele de urmat pentru noi cat priveste
nevinovatia şi curatia lor, dar nu şi lupta şi suferinta pentru
lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Caci ei au intrat in imparatia cerurilor
numai pentru nevinovatia vietii, nu şi pentru ostenelile faptelor bune pe
care le-au indurat cu barbatie sfintii lui Dumnezeu, care prin multe suferinie
şi prigoane pentru Hristos au dobandit viata vesnica (Matei 5,10-13; Fapte
14, 22; II Corinteni 4,17; II Tesaloniceni 1, 5).
Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis: " De nu va veti intoarce
şi de nu vep fi ca pruncii, nu veti intra intru imparatia cerurilor"
(Matei 18, 3). Dar la aceasta nevinovatie şi curatenie a pruncilor,
sfintii lui Dumnezeu prin mari lupte, osteneli şi chinuri, au ajuns.
Ce raspuns greu vor da inaintera Domnnului acei parinti trupesti şi
sufletesti care smintesc pe fiii lor şi nu poarta grija de mantuirea
sufletelor lor?
Parintii trupesti şi sufletesti, care smintesc prin faptele şi
cuvintele lor pe fiii şi fiicele lor şi nu poarta grija de mantuirea
sufletelor lor, au asupra lor " vaiul" spus de Mantuitorul: "
Vai lumii pentru sminteli!... Dar mai vai de cel prin care vine sminteala!...
Acela mai bine si-ar lega o piatra de moara de grumaz şi sa se arunce in
adancul marii" (Matei 18, 6-7). Prin greutatea pietrei de moara se arata
cat de greu este pacatul smintelii, care aduce pierderea tuturor celor ce s-au
smintit.
Iar pentru nepurtarea de grija a parintilor trupesti şi sufletesti
privind calauzirea copiilor şi crestinilor pe calea mantuirii, acestia vor
lua osanda lui Eli preotul care nu a purtat de grija de cei doi fii ai sai,
Ofni şi Finees, lasandu-i sa faca multe rautati inaintea Domnului. Din
aceasta nepurtare de grija si-a pierdut viata şi sufletul atat preotul,
cat şi fiii sai, iar sicriul Legii Domnului a fost luat in robie de
Filisteni (I Regi 4,18-20; I Regi 2,13-18).
Se stie ca cei mai loviti şi biruiti de ispitele veacului nostru sunt
copiii şi tinerii, fiii nostri sufletesti. Cine poarta aceasta vina pentru
caderea şi slabirea lor spiritnala? Ce ar trebui sa facem pentru salvarea
şi calauzirea lor pe calea cea buna?
Cea mai mare raspundere pentru catehizarea şi povatuirea copiilor, a
tinerilor şi a fiilor nostri sufletesti o poarta parintii lor trupesti
şi duhovnicesti.
Datoriile principale ale parintilor catre copiii lor sunt acestea:
- A-i iubi (Tit 2, 4);
- A-i invata Legea lui Dumnezeu (Exod 12, 26-27), adica dreapta credinta
şi faptele bune;
- A-i invata frica lui Dumnezeu (Facere 18, 19; Deuteronom)
- A le povesti lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu (Exod 10, 2;13,14);
- A le povesti judecatile lui Dumnezeu (Ioil 1, 3);
- A-i invata cu ascultarea şi supunerea (Pilde 4, 3-4);
- A-i conduce spre tot lucrul bun (I Timotei 3, 4); a-i deprinde de mici
rugaciunca, ascultarea de Biserica, smerenia, viata curata;
- A-i mustra cand
gresesc (I Regi 2, 23);
- A-i indrepta
şi a-i pedepşi (Deuteronom 8, 5; Pilde 3,12;13, 24);
- A nu-i intarata
(Efeseni 6, 4; Coloseni 3, 21);
- A se ruga lui
Dumnezeu pentru binele lor spiritual şi material (Facere 17,18; I
Paralipomena 29,18);- A-i compatimi, adica a plange cu ei
Psalm 102, 13),
cand sunt in suferinta şi a nu-i sminti;
- A le da pilda buna cu viata lor (IV Rcgi 14, 3; 15, 3; II Paralipomena
34, 2).
Acestea şi altele de acest fel sunt datoriile parintilor trupesti fata
de fiii lor. Dar şi parintii duhovnicesti, ca: arhiereii, staretii de
manastiri şi schituri, preotii de la parohii, dascalii Bisericii, nasii de
botez, de cununie şi de calugarie şi toti care au fii sufletesti sub
a lor ascultare, au mare grija şi mare raspundere pentru formarea şi
cresterea duhovniceasca a fiilor lor sufletesti, spre slava lui Dumnezeu,
stiind ca un singur suflet este mai scump decat toata lumea, precum a zis
Domnul (Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37; Luca 9, 25). Nepasarea şi negrija
pastorilor duhovnicesti şi trupesti pentru cresterea şi indreptarea
fiilor lor sufletesti le pedepseste aspru Domnul Dumnezeuşi in veacul de
acum şi in cel viitor, cum citim in Sfanta Scriptura!
Cum trebuie şi cum putem ajuta mai mult pe copiii şi pe fiii
nostri sufletesti sa urmeze lui Hristos, sa stea la picioarele Lui şi
chiar sa se invredniceasca a-L purta pe Hristos in inima lor?
Vom putea ajuta spre mantuire pe fiii nostri trupesti şi sufletesti
numai daca noi şi parintii nostri trupesti şi sufletesti ne vom face
datoria dupa cele aratate la intrebarea de mai sus. Dar mai ales daca le vom da
pilda nu numai cu vorba, ci şi cu fapta şi cu trairea, dupa
invatatura Sfintilor Parinti care zic: " Taci tu, sa vorbeasca lucrurile
tale". Sfantul Isaac Sirul zice: " Mustra şi invata pe altii, nu
numai prin cuvant, ci prin puterea lucrarii tale ". Tot el, aratand ca
pilda vietii zideste şi foloseste pe altii mai mult decat cuvantul cel
frumos şi mestesugit, zice: " Altul este cuvantul din lucrare
(experienta) şi altul este cuvantul cel frumos şi fara de iscusinta
lucrarii. Cuvantul din lucrare este camara nadejdii, iar intelepciunea cea
nelucratoare este amanet al rusinii " (Filocalia vol.X, Cuvantul 1). Am
insemnat aici aceste cuvinte ca sa arat ca cea mai mare şi mai puternica
invatatura data copiilor şi fiilor nostri duhovnicesti nu este numai
vorba, ci pilda vietii prin lucrare. Ca toti ne grabim la invatat, dar fericit
este in viata cel ce tace şi face. Dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur
zice: " Cuvantul de multe ori tare strigand pe multi i-a suparat, iar
fapta buna cea lucratoare şi tacand pe toti ii foloseste... De aceea,
fratii mei, daca ne-ar ajuta mila lui Dumnezeu, macar cu varful degetului sa ne
atingem de cele ce invatam pe altii prin cuvant. Insa daca vorbim altora din
lucrare, atunci cuvintele noastre au putere, ridica pe multi din pacate prin
pocainta, si-i fac fii ai lui Dumnezeu dupa har. De aceea sunt atatea drame
şi copii rai, neascultatori in familiile noastre, pentru ca cei dintai
care smintesc pe copii sunt, chiar parintii. Sau daca ii invata cu cuvantul, ii
ucid cu viata lor rea, mai ales cu betia, desfraul, necredinta, cearta, lipsa
de la biserica şi hulirea lui Dumnezeu. Copiii şi fiii nostri
sufletesti trebuie sa ne vada totdeauna blanzi la cuvant; smeriti in
comportare, milostivi la inima, nelipsiti de la biserica, legati mai mult de
Dumnezeu decat de cele pamantesti şi infranati de la toate cele rele. Dar
mai presus de toate sa ne vada ca traim cu totii in dragoste, care este cununa
tuturor faptelor bune. Cine
iubeste din inima pe oameni, acela are pe Hristos in inima. Iar cuvantul care
iese din inima, patrunde in inimile tuturor. De vom face asa, vom fi ca o
lumina in sfesnic şi vom fi binecuvantati de Dumnezeu cu multi şi
buni fii sufletesti pe pamant, iar in cer cu viata vesnica.
Cum vedeti o indreptare a tinerei generatii de azi, atat de lovita de
necredinta, de sexualitate, de alcoolism şi secte?
Daca va avea crestinul in viata sa doua ziduri: frica de Dumnezeu in
dreapta sa şi frica mortii in stanga sa, atunci fiecare si-ar indrepta
viata sa inaintea lui Dumnezeu. Marele prooroc David zicea: " De-a pururea
vad pe Dumnezeu inaintea mea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu gresesc"
(Psalm 15, 8). Iar in alt loc scrie: " Fiule, adu-ti aminte de cele mai de
pe urma ale tale şi in veac nu vei gresi" (Sirah 7, 38). Inca este
scris: " Cu frica de Dumnezeu se abate de la rau tot omul" (Pilde 16,
6). Iar Sfantul Vasile cel Mare zice: " Cea mai inalta filosofie pentru om
este sa aiba moartea neincetat inaintea ochilor sai ". Asadar, tot omul -
fie el tanar sau batran - de va calatori intre aceste doua ziduri, adica intre
frica de Dumnezeu şi frica de moarte, nu se va abate in viata nici la
stanga, nici la dreapta, ci va merge drept, cu cumpatare şi cu mare
intelepciune spre Dumnezeu. Daca atat parintii trupesti, cat şi cei
duhovnicesti si-ar face cu frica de Dumnezeu datoriile lor, dupa invatatura
Sfintei Scripturi, mai mult ar ajuta la indreptarea tinerilor şi a
copiilor pe care ii au ca un dar de la Bunul Dumnezeu şi pentru care vor
da mare şi greu raspuns in ziua cea mare a judecatii de apoi.
Care este marea
responsabilitate a Bisericii pentru oameni in general şi pentru crestini
in special, spre a-i ajuta pe calea mantuirii?
Marea raspundere
a Bisericii fata de fiii ei, fata de toti crestinii şi necrestinii este
aceeaşi dintotdeauna: de a propavadui Evanghelia in lume, de a boteza in
numele Prea Sfintei Treimi, de a creste şi hrani duhovniceste pe cei ce
cred, de a se ruga intotdeauna pentru toti oamenii (I Timotei 2, 2). Grija
Bisericii este de a apara dreapta credinta in lume şi a forma buni preoti
predicatori care sa cunoasca bine invataturile Sfintei Scripturi, invataturile
patristice, canoanele Apostolilor, ale celor sapte Sinoade Ecumenice şi
cele ale sfintilor, apoi invatatura de credinta şi puterea disciplinara a
Bisericii spre indreptarea celor rai şi razvratiti de la dreapta credinta.
Dar mai
presus de toate Biserica lui Hristos trebuie sa se roage prea milostivului
Dumnezeu sa pazeasca lumea şi tara de razboaie, de cutremure, de foamete,
de dezbinare, de tot felul de secte şi patimi care ucid sufletele
oamenilor şi dezbina familia crestina. Sa cerem in rugaciunile noastre pastori
cat mai buni ca sa carmuiasca bine corabia Bisericii, mame credincioase ca sa
nasca şi sa creasca copii eredincioşi şi peste tot oameni
iubitori de Dumnezeu şi de dreapta credinta.
Dupa cum se stie, familia crestina trece printr-o criza tot mai mare. In
parte si-a pierdut caracterul sacru de taina divina, devenind pentru unii un
contract social, caci a slabit mult credinta in Dumnezeu, cat şi
increderea intre soti, iar copiii au devenit o povara grea pentru parinti. Ce
sfaturi duhovnicesti propuneti pentru intarirea crestina a familiei in Biserica
Ortodoxra?
Criza vietii de familie este un fenomen general in lume, ca urmare a
slabirii credintei in Dumnezeu. Mijloacele de intarire a familiei crestine sunt
cele cunoscute din totdeauna: mai multa credinta in Dumnezeu, mai multa
rugaciune, post, spovedanie regulata, Sfanta Impartasanie cu randuiala, citirea
cartilor sfinte şi nastere de copii. Toate acestea salveaza familia. Dar despre acestea cred ca au
grija mai mult decat noi cei randuiti de Dumnezeu sa conduca Biserica pe calea
mantuirii. Noi, calugarii, sa luam aminte de cele ce am fagaduit lui Dumnezeu
la calugarie şi pe cat ne ajuta mila Domnului sa ne silim a fi de folos
şi celor de afara, adica tuturor crestinilor şi necrestinilor. Mai
intai sa nu-i smintim cu slabiciunile noastre, apoi sa ne rugam Bunului
Dumnezeu, Prea Curatei Sale Maici şi tuturor Sfintilor Lui sa ne ajute
şi noua şi lor sa strabatem cu bine calea cea sfanta a mantuirii. Sa
ne aducem aminte de cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos care zice: "
Putin aluat dospeste toata framantatura" (Galateni 5, 9). Daca şi
noi, şi bunii crestini pe care numai Dumnezeu ii stie şi le cunoaste
inimile, ne vom sili sa fim aluat bun, speram ca pe multi ii vom face buni cu
mila şi ajutorul tatalui ceresc Care nu voieste moartea pacatosului.
Ramane totul la mila, ajutorul şi indurarea Prea Bunului Dumnezeu. El va
lumina şi indrepta cum stie pe cei pe care noi ii socotim pierduti. Sa ne
aducem aminte şi ce a zis Dumnezeu marelui prooroc Ilie cand credea ca a
ramas singur prooroc in Israel. Iar Dumnezeu i-a spus ca mai are sapte mii de
barbati aleşi care nu si-au plecat genunchii lui Baal şi a caror gura
nu l-au cinstit pe el (III Regi 19,18). Asadar, noi suntem praf şi cenusa
şi nu stim cati robi ascunşi are Dumnezeu in tara noastra şi in
toata lumea Sa şi nu stim in ce chip poarta El grija de mantuirea
sufletelor omenesti.
Pentru intarirea credintei şi increderii intre soti, ce sfaturi
parintesti dati?
Şi la acestea voi raspunde cu marturiile Sfintei Scripturi. Mai intai
voi arata care sunt datoriile barbatilor fata de femeile lor legitime pe care
le-au luat cu randuiala crestineasca:
-A le iubi, atat fireste cat şi duhovniceste, (Facere 24, 6; Efeseni
5, 25; 28, 33; Galateni 3,19);
-A le cinsti (I Petru 3, 7);
-A le fi credincioşi (Pilde 5,18-20; Maleahi 2,14-15);
-A trai cu ele in toata viata lor (Facere 2, 24; Matei 19, 39; I Corinteni
7,11; Efeseni 5, 31);
-A le mangaia (I Regi 1, 8).
-Barbatii credincioşi sunt datori sa-şi ia sotii credincioase, nu
de alta lege, ca sa li se dezbine familia (Facere 24, 3; 28,1).
-Barbatii trbuie sa-şi cinsteasca sotiile lor ca pe ei insişi
(Facere 2, 23; Maleahi 2,15; Matei 19, 5-6; Efeseni 5, 28). Cat priveste
datoriile barbatilor credincioşi fata de sotiile lor neconvertite la crestinism,
sa se urmeze sfatul dat de Sfantul Apostol Pavel in Epistola 1 catre Corinteni
(7,12;14, 6).
Datoriile femeilor catre barbatii lor sunt acestea:
-A-i iubi (Tit 2, 4); a-i respecta (Efeseni 5, 33); a le fi credincioase (I
Corinteni 7, 3; 5, 39); a le fi supuse (Facere 3,16; I Corinteni 14, 34;
Efeseni 5, 22-24; Galateni 3, 18; I Timotei 2, 11-12); a le naste copii şi
a-i creste in frica Domnului.
Aici vedem ca marele Apostol Pavel in Epistola sa catre Coloseni zice:
" Femeilor, fiti supuse barbatilor vostri, precum se cuvine intru Domnul
" (Coloseni 3, 18). Asadar, femeile sa se supuna barbatilor precum se
cuvine intru Domnul, iar daca vreun barbat tiran, rau şi patimas ar obliga
femeia sa la pacate grele de desfranare, la avorturi, sau ar opri-o sa nu faca
copii, sau ar sili-o la alte pacate grele şi fara de lege, atunci femeia
este datoare a nu se supune barbatului, caci aceasta supunere a ei nu este
" precum se cuvine intru Domnul " , ci este o supunere diabolica care
ii duce pe amandoi in osanda. Intre datoriile femeilor fata de barbati sunt
şi acestea: ele nu trebuie sa se infrumuseteze cu podoabe şi haine
scumpe care smintesc barbatii şi alunga Duhul Sfant de la ele (Timotei 2,
9; I Petru 3, 3), ci sa se impodobeasca cu fapte bune ca: smerenia, evlavia,
rugaciunea, blandetea şi milostenia (Timotei 2, 9; I Petru 3, 4); sa
poarte imbracaminte simpla (Timotei 2, 9-10); sa faca cinste sotilor lor (Pilde
31, 23;1 1, 6).
Iar ca sfaturi duhovnicesti personale pentru buna armonie familiei
crestine, recomand urmatoarele: cei doi soti sa fie oameni credinciosi, sa se
roage regulat seara şi dimineata, sa aiba in casa carti sfinte, sa
participe in sarbatori la Sfanta Liturghie, sa tina dupa putere sfintele
posturi şi sa se spovedeasca in fiecare post Cei doi soti sa aiba ca
duhovnic un parinte bun, bland şi intelept: Acelaşi lucru sa-l faca
şi cu copiii lor. In familia unde stapaneste Dumnezeu, credinta,
dragostea, rugaciunea, evlavia şi viata curata acolo domneste bucuria
vietii, intelegerea, pacea Duhului Sfant; armonia duhovniceasca. Iar in casa
unde stapaneste betia, desfraul, avortul, necredinta, vrajitoria şi
razbunarea, acolo intra diavolul, cearta, divortul şi moartea. Fiecare din
cei doi soti sa-şi alega calea vietii, a convietuirii familiale crestine.
Un rol mare la salvarea crizei din viata de familie il are Biserica şi
preotul de parohie. Apoi duhovnicul, cartile sfinte şi rugaciunea.
In cazuri de conflicte intre soti, ce trebuie sa faca ei pentra impacare
şi evitarea divortului?
Cel dintai lucru, trebuie sa se impace, sa-şi ceara iertare unul de la
altul. Apoi sa se spovedeasca amandoi de tot ce au gresit şi sa primeasca
cu bucurie sfatul duhovnicului şi canonul dat:
Şi mai ales sa staruiasca in rugaciune, ca prin rugaciune, mai mult
decat prin orice virtute, se castiga dragostea de Dumnezeu şi de
aproapele, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalie, volumul II.
Pentru a se izgoni ura şi razbunarea dintre soti, ei amandoi trebuie
sa se roage unul pentru altul, sa-şi aduca aminte de cuvintele Domnului
Care zice: " Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor care va urasc,
rugati-va pentru cei ce va blestema pe voi" (Matei 5, 44), sa urmeze
şi cuvantul Sfantului Apostol Pavel, care zice: " Soarele sa nu apuna
intru mania voastra" (Efeseni 4, 26) şi sa nu uite ca " prieten
adevarat este acela care indura necazurile, nevoile şi nenorocirile
aproapelui, ca pe ale sale, cand acela este incercat, fara zgomot şi fara
tulburare ". Am zis sa se roage sotii unul pentru altul cand vin
neintelegerile intre ei, caci cu cat se roaga cineva din suflet pentru cel ce
il defaima, cu atat Dumnezeu le arata adevarul celor ce se smintesc. Rugaciunea
pe care o face cineva pentru binele celui ce l-a suparat alunga din mijloc ura
şi aduce dragostea lui Dumnezeu intre ei. Apoi prietenia adevarata şi
dragostea duhovniceasca se face statornica intre soti, daca ei vor fi hotarati
in inima lor sa rabde unul de la altul toate necazurile vietii. Numai atunci
vor ajunge la acea fericita porunca, care zice:
" Purtati sarcina unul altuia şi asa veti plini Legea lui
Hristos" (Galateni 6, 2).
Ce sfaturi evanghelice dati parintilor care nu vor sa nasca copii şi
recurg la avorturi şi alte practici ucigase?
Cei ce-şi ucid copiii sunt impotriva vietii create de Dumnezeu,
impotriva societatii omenesti şi impotriva mantuirii lor. Acesta este cel
mai greu pacat al crestinului pe pamant. Numai printr-o pocainta mare se pot
mantui. Toti barbatii care indeamna pe femeile lor sa faca avorturi sunt
ucigaşi şi toate femeile care fac avorturi cu voia lor sau a
barbatilor sunt ucigase. Toti care impiedica nasterea de copii, prin orice fel
de mijloace, sunt ucigasi. Pacatul uciderii este pacat strigator la cer (Facere
4, 10). Pacatul uciderii intineaza pamantul şi aduce osanda lui Dumnezeu (Numerii
35, 33-34; Psalm 105, 33). Dumnezeu priveste cu mare manie asupra celui ucigas
(Psalm 5, 6; Pilde 6, 16-17; 1 Paralipomena 22, 8). Dumnezeu urmareste cu manie
pe cei ucigaşi (Psalm 9, 12; Isaia 26, 21). Dumnezeu se razbuna pe cei
ucigaşi (Deuteronom 32, 43; Iezechiel 24, 7-8). Dumnezeu cere sange pentru
sange (Facere 9, 5-6). Dumnezeu se razbuna pentru sangele slugilor sale
(Deuteronom 32, 43; IV Regi 9, 7). Femeile care fac desfranare şi işi
omoara copiii in pantece, facand ucidere, sa se opreasca de la Sfanta
Impartasanie, dupa Sfintele Canoane, pana la iesirea din viata (Ancira 21).
Femeile care iau medicamente şi buruieni otravitoare şi pierzatoare,
precum şi cele ce primesc otravuri omoratoare de prunci, sa se supuna
canonului de 20 de ani al ucigasului (Sinodul al VI-lea Ecumenic, canonul 91).
Femeia care nu se ingrijeste de copilul ei cu intentia de a muri sau face
avort din neglijenta, sa primeasca canonul pentru uciderea premeditata (Sfantul
Ioan Pustnicul, canonul 36). " Femeia care va lua ierburi ca sa nu nasca
copii, aceea sa aiba pocainta cinci ani şi sa faca 300 de metanii pe zi.
Iar de va fi cu voia barbatului ei, mai rau este. Nici biserica sa nu-i
primeasca prescura ei, nici prinosul de vin pana se va pocai " (Migne,
P.G. 20). Femeia de-şi va ucide pruncii la nastere de buna voie, in toate
ziIele vietii ei sa se pocaiasca. Femeia care-şi strica pantecele ca sa nu
nasca copii, zece ani sa se pocaiasca, doi ani sa stea in curtea bisericii,
trei ani sa stea langa usa bisericii, ascultand Scripturile, alti patru ani sa
stea cu catehumenii in tinda bisericii (in pronaos) pana ce zice diaconul Cei
chemati iesiti... Iar un an sa stea cu credinciosii la Litiurghie şi apoi
sa se impartaseasca". (Indreptarea Legii, 21, pag 245).
Cel mai mare pacat al credinciosilor casatoriti este avortul, uciderea de
copii şi al doilea asemenea acestuia este desfranarea (adulterul). Indemn
pe toti credinciosii Bisericii Ortodoxe sa se fereasca de aceste doua prea mari
pacate, iar daca le-au facut, cu voie sau fara voie, sa se marturiseasca la
duhovnic cu mare cainta, sa primeasca canon cu cainta pentru ele şi asa,
cu mila lui Dumnezeu, sa-şi mantuiasca sufletele lor.
Sa-L rugam pe Mantuitorul Hristos Care S-a facut prunc pentru noi sa
pazeasca casele credinciosilor nostri şi pamantul romanesc de aceste doua
prea cumplite pacate strigatoare la cer, care aduc mania Domnului peste noi
toti şi osanda vesnica.
Se poate spera intr-o echilibrare crestina a familiei pe viitor, şi in
ce conditii anume?
Mai intai de toate, pentru a ajunge oamenii la cele ce intrebati, trebuie
ca toti sa aiba credinia in Dumnezeu şi frica de El. Apoi sa traiasca cu
infranare şi cumpatare (I Corinteni 7, 31; Tit 2,12). Frica de Dumnezeu şi cumpatarea sunt
obligatorii, atat slujitorilor, cat şi crestinilor (I Timotei 3, 23; Tit
l, 7; I Timotei 3, 11). Apoi tinerilor (Tit 2, 6) , batranilor (Tit 2, 30)
şi tuturor credinciosilor barbati şi femei (1 Tesaloniceni 5, 6-8;
Galateni 5, 22; II Petru 1, 6). Frica de Dumnezeu se naste in om din credinta
in Dumnezeu, dupa cum arata Sfantul Maxim Marturisitorul, zicand: " Cel ce
crede in Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se infraneaza de
la patimi şi rabda necazurile; cel ce rabda necazurile, va avea nadejde in
Dumnezeu; iar cu nadejdea in Dumnezeu se dezlipeste mintea de toata impatimirea
celor pamantesti. In sfarsit, mintea desfacuta de acestea va avea iubirea catre
Dumnezeu" (Filocalia, volumul II, pag. 32). Bine a zis unul din sfinti, ca
toata fapta buna incepe de la frica de Dumnezeu şi se termina la dragostea
de Dumnezeu (Sf. Isaac Sirul,
Cuvantul I). Asadar, se poate spera intr-o echilibrare crestina a familiei numai atunci
cand crestinii vor avea credinta dreapta in Dumnezeu, frica de Dumnezeu şi
mai presus de toate, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Atunci vor
asculta de Evanghelie şi vor avea mila de sufletele lor şi ale
copiilor lor.
Ce parere aveti despre evolutia miscarii sectare in lume şi in tara
noastra?
Sectele crestine sunt un semn apocaliptic şi o dovada a slabirii
credintei in Dumnezeu. Atat in lume cat şi la noi se inmultesc şi se
vor inmulti din cauza nebagarii noastre de seama şi din cauza nestiintei
Sfintelor Scripturi a celor multi din poporul nostru. Pe un crestin bine
orientat in Sfanta Scriptura şi in dumnezeiestile dogme ale credintei
ortodoxe, nici un fel de secta nu-l poate converti şi amagi. Cei mai multi
care cad prada sectelor sunt oameni nelamuriti in credinta ortodoxa şi
care nu cunosc Sfanta Scriptura, Dogmele, Sfintele Canoane şi invataturile
Sfintilor parinti. De aceea, preotii de la orase şi sate ar trebui sa le
faca cunoscute cele de mai sus, in predicile din biserici, spre a-i lumina in
aceasta privinta şi spre a-i avea buni aparatori ai credintei crestine
ortodoxe in Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare. Dumnezeiestii parinti zic
ca " viata mintii este lumina cunostintei, iar nestiinta este orbirea
sufetului" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, volumul II). Foarte
usor se inseala de sectanti cei ce nu citesc Sfanta Scriptura şi nu cunosc
invataturile Sfintilor Parinti. Raspandirea sectelor din tare noastra se
datoreste şi lipsei de preoti devotati, nu numai slabirii credintei
ortodoxe.
Sectele creaza şi o mare primejdie pentru unitatea etnic-nationala a
poporului roman, deoarece toate sectele din tara noastra au venit din alte tari
şi au mare simpatie cu tarile de unde s-au nascut şi au venit la noi.
Inima lor nu este in tara noastra, nici nu tin la fiinta nationala a poporului
roman, ci se silesc pe cat pot sa slabeasca unitatea de credinta şi
unitatea nationala a romanilor pentru a ne domina. Numai acela este un adevarat
crestin şi cetatean roman care tine cu tarie la credinta ortodoxa
apostolica a neamului in care s-a nascut, credinta pe care o avem de aproape
doua mii de ani şi in care s-a format poporul roman şi crestin din
cele mai stravechi timpuri.
Ne trebuie mai multa catehizare ortodoxa, carti de popularizare a credintei
strabune şi slujbe misionare cu ierarhi şi preoti mai multi in toate
bisericile ortodoxe, dar mai ales in cele lovite de secte. Ne trebuie şi
calugari misionari prin manastiri, ca sa colaboreze cu preotii de mir şi
sa faca impreuna misiune in parohiile cu grupari sectare. Credinciosii asculta
cu multa incredere de duhovnicii şi preotii calugari din manastiri. De ce
sa nu fie şi ei folositi in aceasta activitate misionara? Iar Duminica ar
trebui sa se faca slujbe misionare, cu predici de catehizare in toate satele,
cel mai bine dupa amiaza la Vecernie.
Un preot bun, devotat pentru Hristos, poate evita prozelitismul sectar in
parohia sa?
Poate, de va fi ajutat de darul lui Dumnezeu şi de va predica in trei
feluri: cu gura, predicand regulat şi din inima; cu mana, de va scrie
cuvinte spre zidirea sufleteasca a crestinilor şi cu pilda vietii sale, de
va trai personal cele ce invata pe altii. Predica prin exemplul personal al
preotului, deşi este mai grea, dar mai mare folos aduce celor ce vor privi
la viata lui, dupa cuvantul care zice: " Mai credincioşi sunt ochii
decat urechile ". Pilda vietii mai mult lumineaza şi convinge fara
suparare pe oricine. Cine predica prin traire, ajunge la cuvantul scris: "
Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale ". Preotul trebuie sa aiba şi o
sotie exemplara, cu copii numerosi, care sa-l ajute in misiune şi el
insuşi sa fie un preot de rugaciune şi milostenie.
Care sunt cele mai bune metode de intarire a vietii duhovnicesti in
parohie?
Cele mai bune mijloace de intarire a vietii duhovnicesti in parohie, pe
langa cele aratate mai sus, sunt: savarsirea regulata şi cu evlavie a
slujbelor bisericesti in fiecare biserica; organizarea regulata de slujbe
misionare cu preoti buni şi predici catehetice; formarea de coruri
bisericesti in toate parohiile; formarea unor bogate biblioteci misionare pe
langa parohii şi biserici pentru initierea şi educarea enoriasilor;
vizitarea anuala in grupuri organizate de credinciosi, a manastirilor şi a
locurilor sacre din tara noastra, fapt care fortifica unitatea religioasa
şi etnica a romanilor ortodocsi; formarea in cadrul fiecarei parohii de
comitete crestine misionare şi filantropice, cu scopul organizarii de
ajutoare de boala celor saraci şi bolnavi şi sustinerii preotului
impotriva prozelitismului sectar individual; spovedania regulata individuala a
credinciosilor şi acordarea Sfintei Impartasanii, dupa caz; desfiiintarea
spovedaniei colective, care se mai practica in unele parohii şi combaterea
sustinuta a betiei, divortului, avortului, desfraului şi tuturor
conflictelor imorale din parohie; ajutorarea materiala a saracilor şi
familiilor cu bolnavi şi copii numerosi; educarea exemplara a copiilor
preotului şi enoriasilor sai şi altele.
Ce parere aveti despre dialogarile de unire dintre cele doua Biserici,
Ortodoxa şi Romano-Catolica din zilele noastre?
Unitatea crestina nu sta numai in dialogurile care se fac intre Biserici de
atatia ani. Sunt bune şi dialogurile, sfatuirile, propunerile unora
şi ale altora in problema unirii. Dar sa ne aducem aminte de cuvintele Mantuitorului
care zice: " Fara de Mine nu puteti face nimic " (Ioan 15, 5).
Asadar, cu puterea şi cu mila Lui toate se pot face, iar fara de El,
nimic. Dupa slaba mea putere de intelegere cred ca in aceasta mare lucrare de
unire a Bisericilor este mare nevoie de post, de rugaciune, şi mai ales de
smerenie din toate partile. Mandria şi slava desarta au fost mai ales
pricinile de dezbinare intre confesiunile mari şi mici, dupa cum vedem
şi azi la diferite secte care se rup de Trupul lui Hristos, care este
Biserica, şi fiecare o ia dupa capul şi parerea lui. Mantuitorul
nostru Iisus Hristos S-a rugat catre Tatal: " Ca toti sa fie una, precum
noi suntem una" (Ioan 17, 21-22). Toti membrii Bisericii crestine trebuie
sa staruiasca in rugaciune catre Prea Bunul Dumnezeu pentru unirea tuturor
crestinilor. Cat priveste pricinile dogmatice care ne despart pe noi de
Biserica Romano-Catolica, sa stim ca cea mai grea şi mai mare este
Filioque (adica purcederea Duhului Sfant şi de la Fiul). Celelalte
deosebiri sunt mult mai usoare. Sunt in total 3633 de Sfinti Parinti care au
dogmatisit ca Duhul Sfant purcede numai din Tatal, nu şi de la Fiul cum
sustin catolicii. (A se vedea despre aceasta in invatatura lui Nichita Ritorul
Scitul, Cuvant despre purcederea Sfantului Duh, pag. 463, in lucrarea Dogmele
lui Atanasie de Paros. M
iaiiastirea Neamt, 1816. A se vedea inca şi cele 14 martuii ale lui Eftimie
Zigabenul in aceeaşi carte, pag. 848-849). Dar ce sa mai zicem cand atatea
sute de dogmatisti au scris pe larg in aceasta privinta.
Asadar, de nu vor ajunge Bisericile, Ortodoxa şi Catolica, la
intelegere in aceasta privinta, atunci nu se va putea face unirea.
Intr-adevar, la oameni acest lucru este cu neputinta, dar nu şi la
Dumnezeu. De aceea am zis mai sus ca este trebuinta din partea celor doua
Biserici de multa rugaciune şi post catre Prea Induratul Dumnezeu, ca sa
lumineze mintile celor ce le conduc, spre a putea ajunge la o intelegere comuna
in aceasta privinta.
Fie ca acelaşi Prea Sfant Duh, pentm care nu se pot intelege, sa se
indure cu mila Sa prea mare şi sa lumineze pe toti care doresc unirea
Bisericilor apostolice. Sa le ajute Dumnezeu a afla calea cea mai buna şi
mai sfanta in aceasta privinta, care ar aduce mare bucurie şi mare folos
intregii Biserici a lui Hristos.
Care ar fi cauzele principale ale slabirii duhovnicesti a monahiismnlui
nostru in vremea de azi?
Cea dintai cauza a slabirii duhovnicesti a monahismului nostru de astazi
este stricarea vietii de obste din manastiri. Imi aduc aminte de batranul
staret al Manastirii Sihastria, Ioanichie Moroi, care, in sfintele posturi,
venea la masa numai sambata şi Duminica, caci in celelalte zile nu gusta
nimic decat Sfanta Impartasanie. El ne spunea adesea: " Cand se va strica
viata de obste din manastiri, atunci se vor pustii manastirile". Caci a
trai fiecare de capul lui, a manca cand vrea şi a face ce vrea este lucru
cu totul strain de viata calugareasca. Sfantul Vasile cel Mare şi Sfantul
Teodor Studitul zic ca " in vietile de obste se vor mantui calugarii cu
miile, iar in viata de sine unul la mie!"
Alt lucru greu este mancarea de carne la monahi şi monahii.
Dumnezeiestile canoane opresc cu totul acest lucru.
Alt lucru pierzator este punga aparte a monahilor. Auzi ce zice Sfantul
Teodor Studitul: " Unde vor fi monahi cu pungi aparte, acolo nu este obste
de monahi sau adunari de preoti" (Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 1). La
fel zice şi Sfantul Vasile cel Mare in privinta vietii de obste: "
Cel ce are lucru deosebit in viata de obste, s-a despartit pe sine de Biserica
lui Hristos şi s-a instrainat de dragostea Domnului. Unul ca acela sa fie
neimpartasit cu Sfintele Taine pana se va indrepta. Iar de se obrazniceste a se
impartaşi cu Sfintele şi Prea Curatele Taine, sa stie unul ca acela
ca spre osanda mananca şi bea Trupul şi Sangele Domnului şi va
avea parte cu bubosul Gheenei şi cu vanzatorul Iuda şi ceilalti
asemenea lor. Iar de ingaduie cineva din episcopi şi egumeni sa se faca
unele ca acestea şi oranduiesc invataturi impotriva Sfintilor Parinti, vor
da seama in ziua judecatii de apoi. Caci orice calugar care pune gand sa aiba
avere personala in manastire sau in afara, spre negutatorie, acela se face fur
şi talhar de ale sale, precum Anania şi Safira (Cuvintele Sfantului
Teodor Studitul, pag. 35-42).
Alt lucru care slabeste şi pustieste viata monahala şi duce la
pierzare pe cei ce vietuiesc in manastiri este nespovedania sau rara
spovedanie. Cuviosul Paisie, marele staret al Manastirii Neamt, zice: "
Deasa spovedanie este temelia vieti duhovnicesti in manastire". Iar Sfantul
Ioan Gura de Aur, aratand cat de mare este folosul deselor spovedanii, zice:
" De este cu putinta şi in fiecare ceas şi in fiecare zi sa te
spovedesti". (Putul, Cuvant la Cruce şi la talhar, Buzau,1833,
pag.11-20).
Noi recomandam calugarilor spovedania saptamanala, iar Sfintele Taine in
medie la 3-4 saptamani. Sunt inca alte multe pricini prin care slabeste şi
se pustieste viata duhovniceasca in sfintele manastiri de calugari şi
calugarite. Eu am amintit aici numai de stricarea vietii de obste, de mancarea
de carne, de punga, de averea deosebita şi de rara spovedanie, fiindca
acestea sunt cheagul principal prin care se formeaza şi se intareste
organizarea vietii calugaresti in sfintele manastiri şi daca nu ne vom
destepta mai devreme, mai tarziu va fi prea tarziu.
Cum trebuie sa fie un staret de manastire pentru a reuşi sa
reinnoiasca şi sa organizeze viata de obste? Cu ce ar trebui sa inceapa?
Un staret bun trebuie sa aiba o practica veche in lucrarea tuturor faptelor
bune şi o ispitire de multi ani in viata manastireasca. In acest "
cel ce s-a ispitit mult, poate şi celor ce se ispitesc sa le ajute".
Apoi staretul sa fie un bun teolog şi cunoscator al Sfintei Scripturi, al
dogmelor Bisericii Ortodoxe, al Sfintelor Canoane, al Invataturilor Sfintilor Parinti
şi al randuielilor şi slujbelor bisericesti. Apoi sa nu fie nici prea
aspru, nici prea pogorator; ca sa stie a foloşi scumpatatea şi
iconomia canoanelor de la caz la caz.
Pentru a organiza o manastire de monahi sau monahii, staretul sau stareta
trebuie sa cunoasca bine viata de obste dupa randuiala Sfintilor Parinti, sa
tina cu sfintenie la infranare, sa nu dezlege ceva impotriva Sfintelor Canoane,
sa respecte randuiala Tipicului Mare al Bisericii Ortodoxe şi sa fe pilda
vrednica de urmat tuturor, luand parte la toate slujbele de zi şi de
noapte ale Bisericii. Sa fie un bun duhovnic pentru sine şi pentru altii,
sa tina cu mare tarie la slujbele şi canoanele Bisericii, la spovedania
sincera a monahilor din manastirea sa. La biserica şi la masa sa puna totdeauna
cuvant de folos din Sfanta Scriptura, din Vietile Sfintilor şi din
invataturile Sfintilor Parinti, mai ales ale celor ce au vietuit in viata de
obste şi ale celor de prin pustie, care au fost adevarati sihastri şi
luminatori ai lumii. Apoi sa dea porunca şi canon monahilor, ca la
ascultare sa tina tacerea şi sa aiba pururea in inima lor rugaciunea
mintii: " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma" ,
stiind ca ascultarea fara rugaciune este argatie, dupa cuvantul Sfantului Isaac
Sirul. Caci calugarul sau calugarita care face ascultare cu dragoste in
manastire şi are rugaciunea in minte, liturghie savarseste, dupa
invatatura Sfintilor Parinti. Staretul sa aiba grija ca toti monahii sa vina
regulat la slujbele de zi şi de noapte ale bisericii, şi sa puna
povatuitori şi supraveghetori in lipsa lui, la toate ascultarile din
biserica şi din afara şi sa stie a se purta frumos şi cuviincios
cu lumea din afara şi cu autoritatile civile şi bisericesti in drept.
Aceste putine insemnate aici şi altele de acest fel se cuvine sa
impodobeasca sufletul unui staret, caruia Dumnezeu i-a incredintat conducerea
unor suflete pe calea mantuirii, pentru care va lua multe cununi sau mare
pedeapsa in ziua de apoi.
In intreg monahismul ortodox se simte o tot mai mare lipsa de duhovnici
iscusiti pentru formarea de ucenici şi innoirea vietii spirituale. Care
este situatia duhovnicilor in manastirile noastre de azi?
Intr-adevar, ducem o mare lipsa de duhovnici buni prin manastiri şi
parohii. Daca n-ai cheag nu poti face branza buna! Duhovnicii buni şi
iscusiti intr-o manastire formeaza cheagul şi esenta spirituala a intregii
obsti pentru toti cei ce se nevoiesc intr-o manastire. De aceea zice Sfantul
Vasile cel Mare ca staretul unei manastiri nimic sa nu faca fara sfatuirea
parintilor duhovnicesti, care pot sa-l ajute la conducerea spirituala şi
administrativa a manastirii, cum citim in vechile randuieli ale vietii monahale
sau Regulamentul Sfantului Vasile cel Mare despre viata de obste. De mare
nevoie este in fiecare manastire de un duhovnic iscusit şi chiar mai
multi. Fara duhovnici buni niciodata nu se va putea organiza o viata
duhovniceasca şi o disciplina iscusita prin manastiri. Iscusinta unui
duhovnic nu sta numai in a cunoaste canoanele şi invataturile Sfintilor
Parinti. Ci mai ales iscusinta in rugaciune şi dragoste, iscusinta in
traire şi suferinta pentru fapta buna, castigata cu osteneala proprie,
prin incercarea lucruilor. Staretul şi duhovnicul sunt parintii sufletesti
ai unei manastiri, precum tata şi mama sunt parintii unei familii. Daca
parintii sunt buni, plini de credinta şi dragoste şi copiii lor vor
fi buni, plini de virtute in Hristos. Sa cerem de la Dumnezeu astfet de stareti
şi duhovnici buni, cuviosi, plini de dragoste şi sfintenie.
Care dintre monahi poate fi un duhovnic bun? Cine trebuie sa aleaga şi
sa formeze pe duhovnic? Cum trebuie sa fie un duhovnic bun?
Acel monah poate
fi duhovnic şi preot care are viata curata, care iubeste rugaciunea.
Biserica şi oamenii şi este bine orientat in cunoasterea Sfintei
Scripturi, in dogmele credintei ortodoxe, in Sfintele Canoane şi in
invataturile Sfintilor Parinti şi care are o bogata experienta in viata
duhovniceasca. Un duhovnic bun nu trebuie sa fie nici prea aspru, dar nici prea bland
şi nepasator, cand este vorba de povatuirea unui suflet pe calea
mantuirii. Trebuie insa sa aiba indelunga rabdare la indreptarea sufletelor
şi sa fie cu adevarat om duhovnicesc, adica om de rugaciune şi cu
mila fata de toti. Candidatii de preoti şi de duhovnici sunt aleşi de
catre duhovnicii batrani, in frunte cu staretul fiecarei manastiri " sub
inspiratia Duhului Sfant şi cu rugaciunea intregii obsti ". La fel se
aleg şi staretii. Semne vazute ale unui duhovnic şi staret bun sunt:
smerenia şi dragostea pentru toti, iar semne nevazute sunt inlelepciunea,
viata curata, rugaciunea şi infranarea.
Parinte Cleopa,
care sunt conditiile mantuirii, pe intelesul tuturor?
Asa i-am pus eu
odata intrebarea aceasta parintelui Paisie, duhovnicul nostru, iar el mi-a
raspuns: " Omul se poate mantui şi in lume, şi in manastire,
şi la oras, şi la sat, şi in padure, daca are aceste trei
lucruri: credinta dreapta in Dumnezeu, fapte bune şi smerenie, adica omul
sa nu cugete ca are ceva al sau, ci ca tot ce are in viata este de la Dumnezeu.
Cine are
aceste trei lucruri, se mantuieste oriunde ar fi pe fata pamantului. Iar daca
una dintre ele ii lipseste, nu se poate mantui nicidecum ". Pe mine, cand
ma intreaba cineva cum sa se mantuiasca, eu ii raspund asa: Ca sa ne putem
mantui, cu darul lui Dumnezeu, trebuie sa respectam trei conditii, pe langa
cele amintite mai sus. Sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, adica sa-L iubim
şi sa ascultam de El, precum asculta un fiu bun pe tatal sau; sa avem
catre aproapele inima de mama, adica sa avem mila fata de toti oamenii, fara
deosebire şi sa-i ajutam atat sufleteste, la mantuire, cat şi
trupeste, cu cele de nevoie vietii, dupa a noastra putere; sa avem catre noi
insine inima de judecator, adica permanent sa ne judecam ca noi suntem mai
pacatoşi decat toti oamenii. Cine implineste aceste trei conditii, acela
intotdeauna se roaga cu folos, se spovedeste cu lacrimi şi se impartaseste
cu vrednicie cu Prea Curatele Taine. Iar cine nu le respecta, niciodata nu se
apropie cu vrednicie de cele dumnezeiesti.
Cum trebuie sa primeasca preotul la spovedanie pe cei care vin la el?
Sa-i primeasca cu toata dragostea, ca pe fiii lui Dumnezeu şi ca pe
fratii lui buni. Preotului trebuie sa-i fie mila de acel crestin care a fost
adus la el de ingerul lui pazitor pentru a-şi curati sufletul prin Sfanta
Spovedanie. Ca n-a venit inaintea lui, ci inaintea lui Dumnezeu, iar preotul
este numai un martor pentru dansul la judecata. Deci, cum ii este lui Dumnezeu
mila de toata lumea, asa trebuie sa-i fie mila şi preotului de toti care vin
la spovedanie şi sa-i primeasca cu dragoste, sa-i cerceteze cu mila, sa le
dea sfaturi bune şi canon, dupa randuiala. Dar mila trebuie s-o uneasca cu dreptatea, blandetea
cu asprimea, iconomia cu scumpatatea canoanelor. Pentru a intelege mai bine aceasta,
preotul trabuie sa citeasca cu atentie Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic.
Preotul, ca un doctor sufletesc, trebuie sa taie rana pacatului ca sa vindece.
Adica sa dea şi canon de pocainta celui ce se spovedeste, precum: post,
metanii, milostenie, oprire un timp de la Sfintele Taine, daca are pacate
grele, rugaciuni, mergere regulata la biserica, grija pentru copii etc. Cine
dezleaga pacatele fara canon, fara promisiunea solemna ca nu mai face pacatul,
acela işi ia pacatele penitentului asupra lui. La fel greseste şi
preotul care spovedeste in comun şi nu face marturisirea credinciosilor
individual, cu dezlegarea pe capul fiecaruia, sau impartaseste fara spovedanie
şi canon dupa a lui indrazneala şi netemere de Dumnezeu. Acel preot
va da greu raspuns inaintea infricosatului Judecator Iisus Hristos.
Care este starea sufletului ce moare spovedit, dar sub canon, adica nu a
mai avut timp pentru implinirea pe pamant a canonului de la spovedanie?
Crestinul care moare spovedit dar este sub canon, se mantuieste sigur, caci
a fost dezlegat de pacate pe pamant. Sufletul lui poate fi scos din muncile
iadului cu Sfanta Liturghie, cu milostenia şi cu rugaciunile celor din
familia lui. Numai cei ce mor nespovediti şi cu pacate grele, de moarte,
nu mai pot fi scoşi din osanda, ci sunt numai usurati in munci prin
rugaciunile Bisericii şi prin milostenie. Cel spovedit işi face
canonul fie pe pamant, fie in iad.
Spune-ti-ne ceva despre barbat şi femeie?
Dumnezeu l-a facut pe om, iar " ca omul sa nu fie singur ", i-a
facut femeie din coasta sa. Intelepciunea nemarginita a lui Dumnezeu n-a
inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, nici pe barbat cu ale femeii.
Fiecare dintre cei doi au insusirile lor şi numai barbatul cu femeia pot
forma omul intreg. Femeia este egala cu barbatul numai dupa fire, nu dupa
dregatorie, caci este facuta din trupul barbatului. Ea este supusa barbatului,
mai ales dupa caderea din rai, caci sarpele a ispitit pe om prin femeie. De
aceea şi Dumnezeu ii da canon: " sa fie intoarcerea ta catre barbatul
tau şi el te va stapani" (Facere 3, 16). Femeia este supusa
barbatului, dar numai dupa Dumnezeu, adica in cele bune. Daca este silita de
sotul ei sa faca avort şi orice pacat, atunci nu trebuie sa-l asculte, ca
nu are pacat; iar daca il asculta la cele rele, amandoi iau pedeapsa egal.
Sufletul femeii, ca şi trupul, sunt egale cu ale barbatului, vrednic de
aceleaşi rasplati sau pedepse.
Spuneti ne ceva despre vrednicia duhovnicului şi limitele lui.
Duhovnicul, la spovedanie, reprezinta pe Hristos pe scaunul de judecata El
primeste spovedania şi dezleaga in numele lui Hristos, prin harul Duhului
Sfant. Nu preotul singur leaga şi dezleaga, ci Hristos prin mainile
şi cuvantul lui. De aceea este foarte mare harul şi raspunderea
duhovnicului. Preotul in scaunul de spovedanie este pentru credincioşi
parinte, doctor şi judecator. De Taina Spovedaniei depinde mantuirea
tuturor credinciosilor. Aici este vrednicia duhovnicului, sa poata castiga cat
mai multe suflete, iar nu sa le piarda, ca Hristos S-a rastignit pentru toti
oamenii.
Preotul trebuie sa faca tot ce-i sta in putere pentru mantuirea credinciosilor
sai, de care depinde şi mantuirea lui. Cel ce pacatuieste, raneste
dreptatea lui Dumnezeu: Dar de se marturiseste dupa randuiala şi paraseste
pacatul, este dezlegat şi iertat. Primul pas al spovedaniei este cainta
pentru pacatele facute şi venirea cu credinta la duhovnic. Al doilea pas
este spovedania prin viu grai, individual, iar nu in comun, a pacatelor facute
şi nespovedite pana atunci. Al treilea pas al spovedaniei este primirea
canonului cu hotararea de a nu mai pacatui şi dezlegarea de pacate, fara
de care marturisirea nu are nici o valoare. Dezlegarea se face individual, prin
punerea mainilor in forma de cruce pe capul penitentului. Ne invata Sfintii
Parinti ca daca dezlegam pe cineva inainte de a fagadui ca face canonul şi
paraseste pacatele, atunci pacatele lui cad asupra duhovnicului. Spovedania
trebuie sa fie facuta cu voia fiecaruia, nu din sila sau obligat de cineva, ci
numai indemnat. Apoi sa fie sincera şi intreaga, nu pe jumatate; sa fie
facuta cu umilinta, fara a da vina pe altcineva şi cu hotarare ca nu mai
face pacatul.
Un duhovnic nu poate dezlega toate pacatele, mai ales cele ale clericilor,
in legatura cu savarsirea Sfintelor Taine şi alte cazuri grave
anticanonice. Toate aceste pacate trebuie spovedite ierarhului locului,
singurul care le poate dezlega. In toate cazurile grele, preotul trebuie sa
ceara sfatul şi dezlegarea ierarhului. Preotul nu poate dezlega
casatoriile intre rudenii, sau alte pacate cu totul impotriva invataturii
ortodoxe, a moralei şi a Sfintelor Canoane. Iata ce spune şi Sfantul
Efrem Sirul: " Pagan este preotul care dezleaga ceea ce au legat
dumnezeiestile Canoane ". Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice: " Mare
prapastie este unde Canoanele nu stapanesc şi mare primejdie apasa asupra
preotului care nu cunoaste dumnezeiestile Canoane ". Intre Dumnezeu
şi om este pusa Taina Sfintei Spovedanii, care este al doilea botez,
singura care ne iarta pacatele facute dupa Botez. De aceea, omul care moare nespovedit, este ca şi
cum ar muri nebotezat. Nu-l mai ajuta rugaciunile Bisericii. Dupa moarte,
preotii nu mai pot dezlega pacatele nespovedite in viata, ca nu suntem noi mai
milostivi decat Dumnezeu, Care zice: " In ce te va gasi, in aceea te va
judeca ". Mare grija trebuie sa aiba credinciosii ca nimeni din familia
lor sa nu ramana nespovediti in posturi, iar daca au pe cineva batran şi
bolnav in casa, sa cheme imediat un preot sa-l spovedeasca şi
impartaseasca, ca sa nu moara nedezlegat şi neimpacat cu Hristos,
Mantuitorul nostru.
Spuneti-mi cateva
cnvinte despre valoarea smereniei.
Smerenia este cel mai mare tezaur al mantuirii noastre. Auzi ce spune
Sfantul Isaac Sirul: " Ajunge pentru mantuire intristarea mintii şi
smerenia in loc de toata fapta buna trupeasca şi sufleteasca". Iar mai departe spune: " Daca am
facut metanii, nu m-am mantuit; daca am privegheat, nu m-am mantuit; daca am
tinut fecioria, nu m-am mantuit; daca am facut milostenie, nu m-am mantuit;
daca am postit, nu m-am mantuit" , dar spune Duhul Sfant prin gura
psalmistului: " Smeritu-m-am şi m-am mantuit!". Asadar, smerenia ne
asigura cel mai mult mantuirea, urmata de milostenie. Cu aceste doua virtuti se
mantuiesc cel mai usor atat mirenii, cat şi calugarii. Sa ravnim cu toata
inima aceste doua mari fapte bune, ca sa vedem pe Hristos in lumina slavei
Sale.
Spuneti-ne cateva cuvinte şi despre milostenia crestina.
Milostenia este fiica cea mai mare a dragostei crestine. Milostenia are
valoare deplina, numai daca este facuta in numele lui Hristos. Altfel, nu ne
ajuta la mantuire, milostenia avand valoare doar de ajutor social, umanitar.
Cea mai mare milostenie crestina este vestirea cuvantului lui Dumnezeu spre
mantuirea oamenilor. Iata ce spune Sfantul Grigorie Teologul despre aceasta:
" Cel ce predica cuvantul lui Dumnezeu spre folosul altuia este mai mare
ca cel ce inviaza mortii. Ca cel ce inviaza mortii cu rugaciunea a inviat numai
trupul, iar cel ce predica cuvantul lui Dumnezeu la oameni, inviaza sufletele!".
La fel Sfantul Ioan Gura de Aur zice despre milostenie: " Cel ce face
milostenie este mai mare ca cel ce inviaza mortii ". Sfanta Scriptura zice
iarasi: " Cel ce face milostenie va fi ca gura Mea ". Şi in alt
loc: " Cel ce face credincios din necredincios, ca gura Mea se va chema
" , caci " Milostenia acopera multime de pacate ".
Cine face milostenie se aseamana cu Dumnezeu care miluieste pe tot omul,
fara alegere ca este bun sau rau. Sa facem milostenie dupa putere, materiala şi sufleteasca, in toata
viata noastra, pentru a culege roadele ei in ceruri. Cine seamana aici jos, va culege
roadele faptelor bune acolo sus, in fata tronului Prea Sfintei Treimi.
Ne intreaba credinciosii: Cand va fi sfarsitul lumii?
Cand şi cum anume va fi sfarsitul lumii numai singur Dumnezeu stie. El
ne-a descoperit unele semne in Sfanta Evanghelie şi prin Sfintii Apostoli.
Dintre acestea, doua semne sunt cele mai puternice, anume: slabirea tot mai
mare a credintei in Dumnezeu şi imputinarea iubirii crestine intre oameni,
incepand cu familia. Alte doua semne cumplite ale sfarsitului veacurilor sunt
inmultirea tot mai mult a sectelor, prin asa numitii " prooroci
mincinoşi " şi desfrau, care se vor raspandi, cum deja se vede
pe tot pamantul. Mai ales desfraul prin partea femeiasca va fi cumplit in
vremea de pe urma. Noi atata stim: cand se vor inmulti pacatele peste masura
şi vor ajunge la culme, atunci va veni sfarsitul lumii.
Spuneti-ne cateva ganduri despre sfanta rugaciune.
Spun unii din Sfintii Parinti: " Sa nu uiti pe Domnul in vreme de
liniste, ca sa nu te uite nici El in vreme de ispite şi razboi ". Cat
de mare adevar spun aceste cuvinte! Adica sa ne rugam şi sa laudam pe
Dumnezeu cand suntem in pace şi inca nu ne dau razboi diavolii prin
ganduri şi patimi. Iar cand duhurile satanei se vor ridica asupra noastra
cu cugete patimase, cu razboiul mandriei, al desfranarii, al trandaviei, al
lacomiei şi indoielii, atunci darul lui Dumnezeu ne va ajuta sa biruim
patimile şi cursele vrajmasului. Caci cand te lupti cu diavolul, se lupta
şi el cu tine. In timpul ispitelor, numai cu rugaciunea şi cu
smerenia vom putea alunga şi birui pe diavoli. Mai ales sa zicem atunci
Rugaciunca lui Iisus. Numele Mantuitorului ca o sabie taie şi alunga pe
diavoli şi te poate scapa de caderea in pacat.
Rugaciunea il face pe om atotputemic şi nimic şi nimeni nu-l
poate birui pe omul rugator. Nici oamenii rai, nici diavolii, nici frica
mortii, nici saracia, nici boala, nici mandria, nici razboiul desfranarii. Omul
care se roaga permanent este de neinvins. Insa trebuie sa fie inarmat cu
smerenia, sa se considere ca este nimic şi numai Dumnezeu este totul in
toti şi in toate.
Cum trebnie sa mearga credinciosii la biserica?
Mai intai trebuie sa mearga regulat la biserica, adica cat mai des, in
fiiecare Duminica şi sarbatoare, afara de cazuri grele de boala, spital,
neputinta, serviciu. Apoi sa mearga la biserica impacati unii cu altii, ca
biserica este casa Domnului, care este Dumnezeul dragostei. Cine nu iarta
şi uraste pe aproapele, nu poate intra niciodata in biserica, nu poate da
slujba la altar, nu poate zice Tatal nostru ca nu-l primeste Dumnezeu. Apoi
sotii sa tina curatenie inainte cel putin doua zile unul cu altul şi sa
aduca şi pe copiii lor la biserica pentru a invata dreapta credinta şi
a creste in frica de Dumnezeu. Credinciosii sunt datori sa mearga din timp la
sfintele slujbe, iar nu dupa inceperea Sfintei Liturghii. Ei trebuie sa asculte
la biserica atat Sfanta Liturghie; cat şi Vecernia, Utrenia, Acatistul,
predica zilei, citirile şi cantarile de la strana şi toate
invataturile crestine din gura preotului. Daca nu pot veni din timp la slujba,
credinciosii trebuie sa se inchine la icoane numai dupa terminarea Sfintei
Liturghii, ca sa nu tulbure linistea slujbei şi a celor din biserica.
Credinciosii, mai ales femeile, trebuie sa se imbrace cuviincios cand vin la
biserica. Este mare pacat pentru ele sa se poarte cu imbracaminte
necuviincioasa, nu numai in biserica, ci şi acasa, la lucru, pe strada,
şi mai ales cand se roaga. Sa vina la biserica cu capul acoperit,
imbracate in haine femeiesti, iar nu barbatesti, nevopsite pe fata şi pe
unghii şi sa stea cuviincios la sfintele slujbe. Este oprit credinciosilor
sa plece din biserica inainte de sfarsitul slujbei. Sfantul Ioan Gura de Aur ii
aseamana pe aceia cu Iuda vanzatorul, care a plecat de la Cina Domnului inainte
de sfarsit. Sfanta Liturghie are aceeaşi valoare cu Cina cea de Taina.
Deci sa pretuim biserica, sa iubim biserica, sa mergem regulat, cu dragoste
şi impacati la biserica, sa ascultam cu evlavie sfintele slujbe şi
cuvintele de invatatura, sa cantam şi sa ne rugam impreuna in biserica,
pentru ca astfel sa ne intoarcem la casele noastre hraniti duhovniceste şi
intariti in credinta şi iubire. O slujba ascultata cu evlavie ne aduce
pace şi bucurie in casa şi in inima şi tine pana la cealalta
Duminica. Biserica este mama noastra cea de obste. Sa o iubim şi sa
ascultam de pastorii nostri sufletesti, ca astazi s-au ridicat multi pastori
şi prooroci mincinosi, lupi imbracati in piei de oi, care indeamna pe
crestini sa lase Biserica, pastorii ei cei sfinti, Sfanta Liturghie, Sfanta
Cruce, pe Maica Domnului şi pe toti sfintii şi sa mearga la adunarile
lor in afara de Biserica. Mantuirea este numai in Biserica, pe care a
intemeiat-o Insuşi Domnul nostru Iisus Hristos, iar afara de Biserica sunt
lupii rapitori, proorocii mincinoşi şi amagitorii. In Biserica este
viata şi mantuirea noastra, iar afara este pierzarea, intunericul şi
moartea celor ce se lasa de Biserica lui Dumnezeu.
Ce sa faca cei ce au pagube in casele lor?
Cea mai folositoare rugaciune pentru cei ce au fost pagubiti sau jefuiti
este Acatistul Sfantului Mucenic Mina, cu o zi de post. Paguba pe care o sufera
cineva este considerata ca o milostenie la Dumnezeu; ea nu este trecuta cu
vederea. In Biserica
Ortodoxa, cel mai grabnic ajutator pentru pagube şi furturi este Sfantul
Mare Mucenic Mina. De aceea, in asemenea cazuri, ii citim cu post şi evlavie acatistul
şi unele rugaciuni. Multi din cei ce fac aceasta cu credinta, afla
lucrurile disparute şi pe cei ce le-au rapit.
Ostasii care mor pe front pentru tara şi Biserica, cum pot fi pomeniti
la sfintele slujbe?
Ostasii care mor in lupta pentru apararea tarii şi a credintei in
Dumnezeu, spune Sfantul Atanasie cel Mare, pot fi considerati ca martiri, pentru
ca ei se jertfesc pentru apararea credintei adevarate şi pentru salvarea
vietii aproapelui, adica se sacrifica din iubire pentru a salva viata celor de
aproape ai lor. De aceea se socotesc ca martiri şi eroi şi se face
pomenire deosebita pentru ei la biserica. Apoi Biserica se roaga pentru
biruinta ostasilor in razboi, precum pe timpul fratilor Macabei: " Iuda a
chemat pe Domnul sa-i fie ajutor şi povatuitor in razboi" (II Macabei
12, 36).
Şi in alt loc: " Faceti razboi astazi pentru fratii vostri"
(I Macabei 5, 32).
Cum putem dobandi mai usor pacea inimii sufletului?
Spune Sfantul Isaac Sirul: " Impaca-te, omule, cu sine-ti, şi ai
impacat cerul cu pamantul!". Sunt patru principii sau cai de a ne impaca
cu noi, adica de a dobandi pacea inimii şi a sufletului, şi anume: a)
Sa te multumesti in viata cu foarte putine dintre cele necesare vietii; b) Sa
alegi locul cel mai de jos şi sa fii sub ascultare; c) Sileste-te sa faci
mai mult voia altuia decat a ta; d) Roaga-te lui Dumnezeu sa se faca intotdeauna
voia Sa intru tine, adica sa ne lasam in viata intru toate in voia lui Dumnezeu
şi tot ce ni se intampla sa credem ca sunt dupa voia Lui. De vom face
acestea, vom avea multa pace in suflet şi mare nadejde de mantuire.
Sa ne ostenim ca sa nu pierdem pacea inimii, ca daca se tulbura inima
omului, se tulbura toate puterile sufletesti din om, caci inima este centrul
vietii noastre firesti, adica pamantesti, şi a celei duhovnicesti. Cand
avem pe Hristos in inima noastra, am impacat cerul cu pamantul, caci Hristos
este " Domnul pacii". Sa cugetam la cuvintele Sfantului Martir Papia,
care, fiind aruncat in foc pentru ca nu voia sa se lepede de credinta in
Dumnezeu, zicea: " Mai tare arde inima mea pentru Hristos, decat arde
focul acesta trupul meu! ".
Care este temelia vietii monahale chinoviale? Dar a celei pustnicesti?
Temelia vietii calugaresti in manastiri cu randuiala de obste este
ascultarea, urmata de rugaciune; iar a vietii de liniste, pustnicesti, este
rugaciunea neincetata. In viata de obste, diavolul se lupta cu calugarii
indirect, prin oameni, pentru ca sunt sub ascultare şi smerenie şi nu
fac voia lor, ci totdeauna voia altora. Iar in viata de liniste, calugarii se
lupta cu diavolul piept la piept şi nu pot rezista şi birui daca nu se
intaresc prin rugaciune şi harul lui Dumnezeu. De aceea nu multi au sporit
in nevointa pustniceasca, pentru ca acolo esti la mucenicie, ca in cuptorul
Babilonului. Zice Sfantul Isaac Sirul ca " puterea imparatului este intru
multa ostire, iar taria calugarului este intru multa rugaciune ". Nevointa
in liniste este culmea, varful vietii monahale duhovnicesti. Aceasta a dat cei
mai mari cuvioşi şi sfinti in viata monahala.
Cum trebuie
intelese cuvintele Sfantului Apostol Pavel: " Alta este stralucirea
soarelui, alta stralucirea lunii şi alta stralucirea stelelor, ca stea de
stea se deosebeste in stralucire"? (I Corinteni 15, 41).
Iata talcuirea
duhovniceasca a acestor cuvinte: Cu soarele sunt asemanati cei desavarsiti,
care stralucesc, adica lumineaza şi pe altii, dar işi pastreaza
şi stralucirea lor. Cei mai putin desavarsiti se aseamana cu luna, care, in
vreme de ispite işi pastreaza intotdeauna pacea şi linistea lunii.
Iar ceilalti drepti sunt asemanati cu stelele, care se deosebesc ca marime
şi stralucire, pe masura faptelor lor. Stelele simbolizeaza pe toti
dreptii mantuiti, care nu sunt numarati printre sfinti. Prin cuvintele "
Stea de stea se deosebeste in stralucire" , sa intelegem ca om de om se
deosebeste unul de altul cu asezarea interioara a sufletului şi a inimii.
Spuneti-ne ceva despre Maica Domnului.
Maica Domnului a fost aleasa de pronia divina mai inainte de intemeierea
lumii, pentru a-L naste pe Hristos in trup. Ea a fost nascuta de Dumnezeu
pentru ca prin ea sa vina mantuirea neamului omenesc, iar neamul omenesc a fost
innoit prin Maica Domnului. Astfel, fiind aleasa sa nasca pe Hristos in lume,
Maica Domnului a contribuit cel mai mult dintre oameni la mantuirea oamenilor.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca la inceput femeia a fost facuta din barbat,
fara de femeie, iar Maica Domnului a nascut Barbat fara de barbat, din Duhul
Sfant. Eva se numeste viata (cuvantul Eva inseamna viata in limba aramaica) din
doua pricini: intai, pentru ca Eva este mama fireasca a tuturor oamenilor pe
pamant; apoi, se numeste viata pentru ca prin a doua Eva, adica Maica Domnului,
avea sa se innoiasca neamul omenesc.
Prin Maica Domnului cand S-a zamislit Hristos, s-a unit firea lui Dumnezeu
intreg cu firea omului intreg. De aceea Hristos are doua firi şi doua voi,
una dumnezeiasca şi una omeneasca, dar formeaza o singura persoana. Maica
Domnului nu este camara a intruparii lui Hristos ci este scaun şi visterie
a Dumnezeirii, caci şi Fiul şi Duhul Sfant S-au odihnit peste ea.
Arhanghelul Gavriil ii spune Maicii Domnului " cea plina de har" ,
pentru ca multe haruri s-au revarsat peste ea si, prin nasterea Fiului lui
Dumnezeu in lume, ea s-a facut scaun şi tron al Prea Sfiintei Treimi.
Deci, daca Gavriil şi toti ingerii o lauda şi o cinstesc, cum nu
suntem datori noi pacatosii s-o laudam şi s-o cinstim? De aici se vede cat
de mare este pacatul sectantilor care hulesc şi necinstesc cel mai mult pe
Maica Domnului. De aceea ei vor fi chinuiti in iad impreuna cu ingerii cazuti,
pentru ca hulesc pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, care este a patra fata
din ceruri, dupa Sfanta Treime. Prin Maica Domnului s-a facut cea mai inalta
unire, unirea cea dupa ipostas a celor doua firi in Iisus Hristos, Mantuitorul
nostru.
Spuneti-ne cateva cuvinte despre Sfinti.
Sfintii toti se roaga in cer pentru mantuirea lumii, impreuna cu Maica
Domnului. Ei petrec in gradina raiului şi impreuna cu ingerii slavesc pe
Tatal, pe Fiul şi pe Duhul Sfant. Noi, crestinii, suntem datori sa cinstim
pe sfinti, ale caror nume le purtam pe pamant, sa le cerem ajutorul şi
rugaciunea, sa le imitam viata şi sfintenia şi impreuna cu ei sa
inaltam rugaciuni de lauda, de multumire şi de cerere inaintea tronului
Prea Sfintei Treimi: De vom duce aici viata curata, in rugaciune, smerenie,
iubire şi infranare, vom dobandi sfarsit crestinesc şi vom fi primiti
şi noi in bucuria şi fericirea sfintilor lui Dumnezeu, din imparatia
cerurilor, pe care toata viata o dorim.
Spuneti-ne cateva cuvinte despre parintele Paisie Olaru, duhovnicul cel mai
iubit din obstea Manastiri Sihastria.
Pe parintele Paisie, duhovnicul meu, il stiu de aproape 70 de ani. In anii 1925-1930 era pustnic in padurile
din jurul schitului Cozancea-Botosani. Inca de atunci veneau la sfintia sa
credincioşi din satele vecine sa-i ceara rugaciuni şi sfaturi. La el
veneam şi noi, copiii, cu mama, din satul Sulita, caci eram aproape de
Cozancea. Datorita lui am venit noi cinci frati la manastire. Pe urma, in 1947,
cand eram eu staret la Sihastria, l-am adus de la Cozancea la Sihastria şi
l-am numit duhovnic oficial al intregii obsti. In 1949, cand am plecat ca
staret la Manastirea Slatina cu 30 de calugari, l-am luat şi pe parintele
Paisie ca duhovnic al soborului de acolo. Dupa 4 ani, pe cand eu eram in muntii
Rarau, sfintia sa a revenit la Sihastria.
Parintele Paisie a fost 40 de ani duhovnicul şi sufletul acestei
manastiri, a crescut sute de ucenici prin manastiri şi are nenumarati fii
duhovnicesti prin toate partile tarii. Sfintia sa are blandete şi dragoste
multa pe care multi dintre noi nu o avem. Dar nu se cuvine sa povestim viata
nimanui cat este in viata. Ca spun Sfintii Parinti: " Sa nu fericim pe
nimeni inainte de sfarsit şi sa nu deznadajduim pe nimeni inainte de
mormant". Dar suntem datori sa ne rugam unii pentru altii, ca sa fim
şi la Dumnezeu impreuna, cum suntem aici pe pamant.
Cum trebuie sa fie un bun calugar şi care sunt virtutile ce se cuvine
sa-i impodobeasca viata?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti, un adevarat calugar este bine sa se
impartaseasca din toate faptele bune cate putin. Dar mai mult sa prisoseasca
smerenia caci aceasta este poarta a Cerului; iar smerenia din ascultare se
naste. Cununa tuturor faptelor bune ramane insa dragostea. Aceasta duce
sufletul de la poarta Cerului inaintea tronului Prea Sfintei Treimi.
Ce sfaturi duhovnicesti dati calugarilor tineri din manastirile noastre?
Am imbatranit in
zile rele! Ce sfaturi bune sa mai dau?
Intotdeauna mi-am ranit stiinta gandului, invatand pe altii cele ce eu n-am
lucrat. Am invatat multe şi pe calugari şi pe mireni, dar eu nici cu
varful degetului nu m-am atins de cele ce am invatat pe altii. Sunt plin de
pacate şi niciodata nu plang pentru ele. Imi place sa arat altora calea
cea buna şi eu pururea lucrez cele rele. Sunt iubitor de aratare, iar
inauntru sunt plin de toate rautatile şi niciodata nu ma hotarasc sa pun
inceput bun. Vad ca am imbatranit in rele şi sunt bolnav cu trupul şi
cu sufletul, dar de moarte nu-mi aduc aminte, nici de muncile care ma asteapta
pentru trairea mea cea cu nesimtire şi prea impietrita. Imi aduc aminte
cateodata de marii nevoitori care au trait mai demult in aceasta sfanta
manastire, care dormeau in sicrie şi se sileau la plangere şi
lacrimi, dar eu stau ca o stanca cu totul in nesimtire. Orice vorbesc pentru
indreptarea altora, ma mustra pe mine mai mult decat pe ei, ca nu fac cele ce
zic şi zilele se scurteaza şi vremea nemerniciei mele pe acest pamant
se apropie. Se sting ca fumul zilele mele, iar eu nici o pregatire nu am pentru
plecare la fratii mei şi pentru darea mea de seama in fata preavesnicului
Mantuitor şi Judecator. Nu mai insir multe, ca niciodata nu voi putea
spune intunericul rautatilor mele.
Insa calugarii tineri, de vor cugeta mereu la invataturile Mantuitorului
şi la exemplul sfintilor, de vor lua amintela sfaturile batranilor şi
la fagaduintele date la calugarie şi le vor pune in practica, mari se vor
chema in imparatia lui Dumnezeu şi cu cuviosii cei de demult se vor
numara. Sa fie oameni de rugaciune şi smerenie, sa catatoreasca in viata
sub ascultare, sa-şi infraneze mereu limba şi pantecele, şi sa
pastreze cu sfintenie ingereasca fecioria şi iubirea de frati. Cu aceste
fapte bune, ca cu niste arme de foc vor birui pe diavoli, vor taia ispitele,
vor alunga gandurile, vor curati mintea şi inima, vor urca scara
virtuitilor pana la cer şi vor dobandi pe Hristos şi viata vesnica
inaintea multor invatati şi intelepti ai lumii.
Ce sfaturi dati calugarilor batrani, care v-au cunoscut din anii tineretii?
Sa se roage pentru mine cel imbatranit fara pocainta. Oare unde este
linistea mea cea iubita din anii tineretii şi bucuria duhovniceasca pe
care le aveam cand pasteam oile Manastirii Sihastria prin padurile şi
poienile acestea? Ca umblam cu oile cu fratele meu Vasile şi purtam in
gluga numai Vietile Sfintilor şi o bucata de paine pe care o mancam catre
seara, dupa ce terminam de citit toata Psaltirea. Acum toti parintii de varsta
mea din Sihastria s-au dus la Domnul. Adeseori ma duc in cimitir şi ma rog
la mormintele fratilor mei. Am ramas in viata eu printre cei mai batrani. De
aceea stau mereu in asteptarea Mirelui Hristos, ca nu cumva sa vina in ceas de
zi sau in miez de noapte şi sa ma afle dormind şi fara untdelemn in
candela. In aceasta asteptare, ce sfaturi sa mai dau parintilor batrani care
asteapta ca şi mine plecarea din trup? Sa faca ce mai pot din cele ce n-au
facut la tinerete, sa se roage neincetat cu nadejde şi cu lacrimi, sa fie
cat mai des şi curat spovediti, şi gata, cu candelele aprinse in
asteptarea Mirelui. Fericit va fi calugarul acela pe care il va gaşi
Domnul la rugaciune, dezlipit de toate lucrurile şi grijile pamantesti, cu
sufletul plin de bucuria mantuirii şi arzand pentru dragostea Prea Sfintei
Treimi.
Este bine ca manastirile şi duhovnicii calugari sa primeasca pe mireni
pentra rugaciune, spovedanie şi cuvant de folos?
Cum sa nu, parinte Ioanichie. Mai ales ca avem un popor asa de credincios.
Ei se mantuiesc şi se intaresc prin noi şi noi prin ei. Asa au facut
manastirile şi calugarii nostri dintotdeauna. Asa s-a pastrat sufletul
neamului nostiu, credinta strabuna ortodoxa şi evlavia traditionala a
romanilor. De aceea sunt in fiecare manastire şi schit camere de oaspeti,
numite arhondarice şi un parinte randuit anume cu primirea lor. Oare nu
stim noi ca odata cu credinciosii, cu saracii şi cu toti cei ce vin la
manastire in numele Domnului, vine şi binecuvantarea lui Hristos in
manastirea aceea? Iar in manastirea care nu primeste gratuit credincioşi
la rugaciune, la odihna şi la masa, se indeparteaza binecuvantarea
Mantuitorului Hristos din lacasul şi obstea aceea. Toate manastirile
noastre, de cand le stiu, au primit şi odihnit cu dragoste pe credinciosii
oaspeti.
Şi toti marii duhovnici, ba chiar şi sihastrii pe care i-am
cunoscut in Moldova, primeau pe credinciosi, ii sfatuiau, ii spovedeau şi
le dadeau carti religioase, icoane şi cuvinte de mantuire. Unii mergeau
chiar prin sate cand erau chemati. Unii cresteau multi fiii duhovnicesti dintre
mireni, altii dadeau ajutoare la zidirea bisericilor, altii distribuiau carti
sfinte şi faceau misiune evanghelica Iar calugarii din manastiri ajutau
lumea şi pe mireni cu rugaciunea. Aceasta este chemarea noastra şi pe
viitor. Sa ducem viata monahala şi mai curata, sa aparam dreapta credinta
şi sa ajutam şi la mantuirea oamenilor cu rugaciunea, cu viata
şi cu cuvantul. Sa nu uitam ca multi credincioşi ne intrec cu faptele
bune pe noi calugarii! Mai ales cu credinta, cu evlavia şi cu smerenia.
Ce sfaaturi de folos dati preotilor şi credinciosilor nostri de la
sate şi orase, care va cunosc şi va pretuiesc?
Ce sfaturi sa dau eu, un calugar simplu, necarturar, la preotii care au
pregatire carturareasca şi studii teologice inalte? Sfintia ta stii ca eu
am fost la parintii mei pastor de oi din copilarie.
Şi dupa ce am venit la sfanta Manastire Sihastria, tot la oi am fost
dat la ascultare, mai bine de zece ani. Apoi, odata, in vara anului 1942, fiind
la tunsul oilor sub un fag frumos, au venit parintii din consiliu şi m-au
luat sa fiu cu grija manastirii, caci era arsa de foc, iar staretul era batran
şi bolnav.
Stie Prea Bunul Dumnezeu cate scarbe, griji şi necazuri am avut din
cauza ca am parasit ascultarea cea linistita de la oi. Ce sfaturi sa dau eu
preotilor? Oare ei nu au Sfanta Scriptura, Sfintele Canoane şi
invataturile Sfintilor Parinti pe care le-au studiat atatia ani in seminariile
teologice şi in facultati? Sa le ajute Bunul Dumnezeu sa nu uite cele ce
au invatat, ca de la mine nu au ce invata. De crestinii mireni imi este mila,
ca vin pe la manastiri cu credinta şi smerenie, " ca niste oi fara
pastor ", cu fel de fel de necazuri. Eu pe cei care vin la mine ii primesc
şi cat mila Domnului imi da sanatate şi cuvant pentru credinta lor
curata, pe atat ii invat si-i sfatuiesc, ii imbarbatez şi le spun cate
ceva de folos pentru mantuirea lor. Zice undeva Sfantul Efrem Sirul ca in ziua
judecatii de apoi vom vedea crestini care nu au awt pregatire carturareasca
stralucind ca soarele, iar noi, carora ni se pare ca stim multe, vom fi departe
de fericirea cea vesnica, ca Dumnezeu nu se uita la hainele şi numele
noastre, ci la smerenia inimii. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului care
zice: " Cei tari, tare se vor certa " şi " carora li s-a
dat mult, mult se va cere de la ei "..., " ca mai mult va fi batuta
sluga care a stiut voia Domnului şi n-a facut-o!"
Asadar, sa ne fie mila de bunii nostri crestini, atat de blanzi şi
smeriti care vin la manastiri si, pe cat ne ajuta mila şi indurarea
Domnului, sa-i ajutam in nevoile lor. Totdeauna sa ne aducem aminte de cuvantul
Domnului care zice ca " De mila Domnului este plin pamantul " (Psalm
118, 64) şi iaraşi zice ca " Indurarile Lui sunt peste toate
lucrurile Lui " (Psalm 144, 17). Cred ca pentru multimea celor smeriti şi necajiti şi a
copiilor nevinovati tine Prea induratul Dumnezeu lumea aceasta! Zice dumnezeiescul
Parinte Ioan Scararul in Cuvantul sau Catre pastor. " Ca nu poate aduce
cineva lui Dumnezeu un dar mai mare decat sufletele oamenilor ". Mare
adevar este aici, şi un suflet este mai scump decat toata lumea, dupa
cuvantul Domnului, Care zice: " Ce va da omul in schimb pentru sufletul
sau?" (Marcu 8, 36-37). Asadar, datoria noastra şi a preotilor de la
orase şi sate este de a ne sili sa ajutam la indreptarea sufletelor pe
calea fericita a mantuirii. Nu vom putea indrepta pe toti. Acest lucru ni-l
arata vasul alegerii şi gura lui Hristos, Sfantul Apostol Pavel, care
zice: " Tuturor toate m-am facut, ca macar pe unii sa-i mantuiesc "
(I Corinteni 9, 22).
Imi aduc aminte şi de cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur car zice:
" Eu predic aici din amvon la aceasta mare multime care v-ati adunat
astazi la biserica şi de vor crede o suta, plata insutita voi lua. De vor
crede saizeci sau treizeci, nu mica imi este plata; iar daca numai unul se va
intoarce nici asa nu ma imputinez, caci şi unul este mai scump decat toata
lumea. Iar daca nici unul nu se va intoarce - zice el - eu nu voi inceta a va
vorbi, caci şi fantanele izvorasc şi izvoarele curg, macar de va bea
cineva apa din ele sau nu, ele işi fac datoria de a izvori şi de a
curge intotdeauna" (Cuvant la Cincizecime). Insa pentru ca cuvintele
preotului sa ajunga la inimile credinciosilor, trebuie sa predice mai intai cu
viata sa personala şi apoi cu cuvantul. Apoi sa fie om de rugaciune, sa-i
iubeasca pe oameni şi slujbele Bisericii, sa aiba familie model, sa nu fie
lacom, zgarcit şi iubitor de averi; sa fuga de betie, de desfranare, de
mandrie şi de orice fel de sminteli. Iata chipul unui adevarat preot.
Parinte Cleopa, ce sfaturi de mantuire imi dati şi mie personal, ca
şi tuturor ucenicilor Sfintiei Voastre?
Ce sfaturi sa dau eu la cei care sfatuiesc pe multi şi au pregatire
atat de bogata? Sfintia ta, care ai marea Evanghelie şi izvoarele cele
curate ale Sfintilor Parinti, nu cauta sa te adapi dintr-un parau rece şi
glodos. Nu lasa " painea cea vie care s-a coborat din cer " , cu care
pururea trebuie sa-ti hranesti mintea şi sufletul şi nu cauta painea
cea de tarate, amestecata cu neghine amare! Ai atatea izvoare dumnezeiesti in
Sfanta Scriptura şi la Sfintii Parinti, care pot sa-ti racoreasca setea
cea duhovniceasca şi sa-ti invioreze sufletul spre a-l face sa zboare la
cer. Nu ai ce invata de la mine, ca eu sunt rob al patimilor şi orice as
vorbi, spun numai din memorie şi nu din lucrare. Ar trebui sa-mi aduc
aminte de cuvintele marelui Apostol Pavel, care zice: " Cel ce inveti pe
altii, pe tine nu te inveti?". Fericit este cel ce predica tacand, prin
lucrare, cum zice Sfantul Isaac Sirul: " Cuvantul, şi strigand,
supara pe multi, iar viata, şi tacand, pe multi ii foloseste". Tot el
zice: " Altul este cuvantul lucrarii şi altul cuvantul cel frumos
şi fara iscusinta al lucrurilor... caci precum este mesterul care
zugraveste apa pe pereti şi nu poate apa aceea sa-i racoreasca setea
şi precum este omul care vede lucruui frumoase, asa este cuvantul fara de
lucrare" (Filocalia, vol. X, Cuvantul I - Pentru lepadarea de lume).
Am insemnat aici cuvintele acestui mare parinte, ca pe o pecete
adeveritoare asupra celor ce vorbesc, dar nu fac, asemenea mie celui ce imi
place amanetul rusinii fata de cele ce vorbesc, fiindca pururea rusinez pe a
mea stiinta, ca una vorbesc şi alta face Numai la dreapta şi
infricosata judecata cea de apoi se va arata roada celor ce au vorbit din
lucrare şi care prin osteneala şi truda si-au impodobit camara
nadejdii sufletelor lor. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului, ca
niciodata nu a zis: " Vai tie, desfranata!" Sau: " Vai tie,
vamesule!"... Sau: " Vai tie, talharule!" Ci tot vaiul l-a
intors asupra fatarnicilor, a celor plini de ura, de mandrie şi orbiti de
intunericul invidiei, al vicleniei şi al iubirii de aratare! Ca nu se uita
Dumnezeu la cele ce vorbim noi, ci la cele ce lucram spre slava Lui. Asadar, am
ajuns ca o fantana necuratita care adapa pe multi, iar pe sine nu se poate
curati, şi ca unul ce vopseste apa pe pereti, dar nu poate cu acea apa a-şi
racori setea lui. Fericiti sunt cei ce tac şi lasa mai intai sa vorbeasca
faptele lor, apoi vorbesc şi ei din traire proprie şi din prisosinta
inimii lor. Am auzit şi cuvantul care ma mustra: " Fratilor, nu fiti
multi invatatori, stiind ca mai mare osanda vom lua" (Iacob 3,1).
Sa ajute mila Domnului nostru Iisus Hristos tuturor şi mie
pacatosului, ca sa nu fiu mustrat in ziua cea mare a judecatii de cele ce am
invatat pe altii, dar eu n-am facut.
Va multumesc din toata inima, Prea Cuvioase Parinte Cleopa, in numele
tuturor ucenicilor şi credinciosior care va cunosc şi va pretuiesc,
pentru aceste sfaturi duhovnicesti izvorate dintr-un suflet ranit din pruncie
de dragostea lui Hristos.
Rugati-va pentru mine, parinte Ioanichie, ca in curand astept sa ma cheme
Hristos din trup. Sa ne rugam unii pentru altii ca sa fim primiti cu totii in
lumina cea neinserata a Prea Sfintei Treimi.