Parintele Rafail

Fiul al marelui filosof român Constantin Noica, pãrintele Rafail s-a nãscut în anul 1942. În familie primeºte o educaþie creºtinã sumarã (practicarea credinþei se reduce doar la mersul la bisericã de Paºti pentru a aprinde o lumânare).

La vârsta de 13 ani pleacã împreunã cu mama (era englezoaicã) ºi cu sora lui în Anglia cu scopul primirii unei educaþii mai alese. Vârsta cãutãrilor se manifestã ºi în latura spiritualã. La început merge la anglicani însã “atmosfera era foarte sãrãcãcioasã, foarte rece, plicticoasã chiar. Nu în sensul cã te-ar apuca cãscatul în bisericã, ci în sensul cã nu te hrãnea cu nimic” (Celãlalt Noica – mãrturii ale monahului Rafail, însoþite de câteva cuvinte de folos ale pãrintelui Symeon, ediþie îngrijitã de Pr. Eugen Drãgoi ºi Pr. Ninel Þugui, Editura Anastasia, Bucureºti, 1994, pag.24). Trece apoi pe la penticostali, congregaþionaliºti, Armata Salvãrii etc.; cel mai mult rãmâne în cadrul comunitãþii baptiste (un an ºi jumãtate). În protestantism se poticneºte în special în textele scripturistice referitoare la Sfânta Împãrtãºanie ºi, într-o zi, simte “ca o luminã în sufletul meu gândul de a mã întoarce la Ortodoxie” (Celãlalt Noica, pag. 44). Providenþial îl întâlneºte pe pãrintele Sofronie, povãþuitorul duhovnicesc al mãnãstirii Essex, care îl sfãtuieºte sã-ºi termine studiile.

Revenirea la Ortodoxie s-a întâmplat în anul 1961, iar în anul 1965 pãrintele Rafail este tuns în monahism la mãnãstirea Essex de cãtre pãrintele Sofronie, cãlugãria fiind “ rãspunsul la întrebãrile ce mi le puneam din copilãrie” (Celãlalt Noica, pag. 31). Pribegiile protestante le socoteºte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu cu el pentru cã “ dacã n-aº fi trãit Ortodoxia ca un convertit, poate cã n-aº fi putut niciodatã sã o vãd în frumuseþea ei strãlucitoare, drept singurul adevãr al istoriei” (Celãlalt Noica, pag. 47).

Se întoarce în România în 1993 dupã 38 de ani, “aidoma slãbãnogului din Evanghelie” (Celãlalt Noica, pag. 75), pentru o scurtã vizitã (materialul publicat de editura Anastasia este o selecþie a conferinþelor ºi cuvântãrilor rostite pe parcursul acestei vizite în diferite locuri din þarã), iar din 1993 s-a stabilit într-o sihãstrie din Munþii Apuseni. Pe lângã ajutorul cel mai mare ºi mai important pe care-l dã lumii prin rugãciune, pãrintele Rafail publicã în “Epifania” traduceri din învãþãturile Sfântului Siluan Athonitul, “bunicul” sãu duhovnicesc ºi alte articole.

În ceea ce priveºte opera aflãm tot din mãrturia pãrintelui: “Am scris o singurã carte, care se numeºte Gânduri. Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aºtepta ca fiul lui Noica sã scrie o carte. ªi când a deschis aceastã carte, prima paginã era albã, a doua era albã ºi toate celelalte la fel. Acum, la sfârºitul vieþii mele, mã gândesc sã scriu alã carte care s-ar numi Memorii, fiindcã aºa scriu toþi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, aceastã carte va fi asemenea celei dintâi!” (Celãlalt Noica, pag. 35).